Koi gâfâia puternic, ștergându-și sudoarea de pe frunte. Oricât ar fi căutat, Ashley nu era nicăieri de găsit. Răscolise casa lui Ashley, verificase chiar și biroul, dar fără rezultat. Disperat, Koi s-a dus chiar și la casa închiriată în care locuise înainte, dar era complet goală. În cele din urmă, pe măsură ce întunericul se așternea peste străzi, Koi stătea acolo cu privirea pierdută, copleșit de neputință.

Unde naiba s-a dus?

Nu-i venea nimic altceva în minte. În timp ce-și strângea mâinile pe capul care-l durea, a simțit brusc vibrația telefonului. Verificând în grabă cine îl sună, a suspinat și a răspuns.

– Ce s-a întâmplat? M-ai sunat?

Era Bernice. Koi a respirat adânc, explicându-i repede că Ashley avusese o criză de feromoni și dispăruse, apoi a adăugat în grabă:

– Am fost chiar și la el acasă, dar nu era acolo. Portarul a spus că l-a văzut intrând, dar oricât l-am căutat… parcă ar fi ieșit din nou când nu se uita nimeni…- Ai verificat debaraua? a întrebat Bernice brusc. Koi se opri în mijlocul propoziției.

– Debaraua?

– Da. Debaraua de perete din dressing, a continuat Bernice, cu vocea la fel de calmă și de profesională ca întotdeauna.

– Probabil că Junior e acolo.

Convorbirea se încheie imediat după aceea. Privind în gol pentru o clipă, Koi își revine în fire și se întoarce repede pe urmele sale.

“Ash nu te iubește cu adevărat.”

Chiar și în timp ce alerga, cuvintele lui Ariel îi răsunau în cap.

“De ce crezi că neagă atât de vehement? Nu înțelegi de ce refuză să recunoască faptul că ești un Omega Suprem? Nu suportă să fii deasupra lui.”

“Ash te-a privit întotdeauna de sus.”

“Poți numi asta iubire?”

Pașii lui frenetici încetinară treptat. Stând în mijlocul străzii, gâfâind după aer, Koi ezită o clipă înainte de a da din cap și a începe să alerge din nou. În acel moment, găsirea lui Ashley era pe primul loc. Se putea gândi mai târziu.

Dacă asta e ceea ce vrea Ashley…

Privind clădirea cunoscută din depărtare, Koi se gândi: pot face asta pentru el.

Strângând din dinți, se năpusti în clădire. Portarul îl privi surprins, dar Koi nu-i dădu atenție și traversă holul spațios îndreptându-se direct spre lifturi.

Doar… nu fugi de mine.

─ ▪ ─

– Aah… aah…

Când în sfârșit ieși clătinându-se din lift, Koi era atât de epuizat, încât aproape că se prăbuși. După ce trecu de ușile duble ale intrării, o tăcere grea, sufocantă, se așternu dintr-odată. Respirând adânc, Koi se îndreptă spre etajul al doilea. Pasul lui era mai lent acum, dar inima îi bătea și mai tare de frică pe măsură ce se apropia de dormitor.

Deschizând ușa dormitorului, a văzut aceeași cameră goală ca înainte. A traversat camera și s-a îndreptat spre dressing. Când a deschis ușa care ducea acolo, era la fel – nu era nimeni acolo. Până în acest moment, totul era exact ca înainte.

Dar de data asta, ceva era diferit. Rămânând nemișcat și ascuțindu-și simțurile, Koi simți un fior parcurgându-i șira spinării.

El e aici.

Koi știa asta instinctiv. Nu putea să-l miroasă, dar fiecare nerv din trupul său reacționa sensibil. La feromonii lui Ashley.

Inspirând adânc încă o dată, a înaintat. Un pas, apoi altul – cu cât se apropia mai mult, cu atât creștea certitudinea lui. În cele din urmă, apucând mânerul debaralei și împingându-l cu forță, Koi a încremenit pe loc.

Ashley era acolo. Exact cum spusese Bernice, singur în debaraua de perete.

– Ash…

În timp ce Koi întinse mâna în grabă să-l strige, altceva îi atrase atenția. În clipa în care își dădu seama ce era împrăștiat în jurul lui Ashley, toate mișcările i se opriră.

Omul uriaș, cunoscut drept cel mai bun avocat din Est, un om fără sânge, fără lacrimi, cu sânge rece, zăcea inconștient, înconjurat de păpuși ponosite. Păpuși atât de ieftine și urâte, încât păreau ridicol de nepotrivite lângă un om care se afla în vârful bogăției și puterii. Și când şi Koi a văzut păpușa roz în formă de elefant pe care Ashley o ținea în brațe în timp ce dormea, lacrimile i-au izvorât brusc, incontrolabil.

Allyping.

“Vreau să o ai tu. Ia-o.”

“Asta… era un elefant?”

“Uite, asta e un furnicar.”

Toate păpușile pe care Koi i le dăduse erau acolo. Credea că Ashley le aruncase. Amintirea acelei vile goale din acea zi i-a revenit în minte – ziua în care crezuse că totul se terminase și plânsese, crezând că era complet singur.

Dar se înșelase. Nu era singurul care a rămas singur. Și Koi era cel care îl determinase pe Ashley să fie așa.

– Ash… a şoptit Koi cu vocea sufocată de suspine.

Îngenunchiând, îl apucă pe Ashley de umerii tremurători și, înghițindu-și lacrimile, îi spuse:

– De ce ești aici, singur…

Ashley încă nu deschidea ochii. Cuvintele indiferente ale lui Bernice, că Ashley va fi acolo, îi trecură prin minte lui Koi. Nu era clar dacă dormea sau era inconștient, dar un lucru era sigur: de fiecare dată când se întâmpla ceva de genul acesta, Ashley rămânea mereu aici, singur.

Ștergându-și repede lacrimile, Koi o sună în grabă pe Bernice.

– Lasă-l în pace.

Răspunse ea simplu.

– E amețit de feromoni. Își va recăpăta cunoștința cu timpul.

Când? Îngrijorat, întrebă Koi în tăcere, iar Bernice adăugă:

– Dacă vrei să-l întrebi ceva pe Junior, întreabă-l acum. O să-ți răspundă.

După ce a închis, Koi s-a uitat din nou la Ashley. Acesta era încă inconștient. După o clipă de ezitare, Koi l-a strigat cu grijă pe nume.

– Ash.

Își drese gâtul și încercă să-și ridice puțin vocea răgușită.

– Ash, sunt eu. Koi.

Vocea îi tremura atât de tare, încât a trebuit să respire adânc la jumătatea frazei.

– Deschide ochii.

Strigându-i din nou numele și scuturându-i ușor umărul, Koi așteptă. Și apoi, după câteva clipe de tăcere, ochii lui Ashley s-au deschis miraculos. Koi își ținu respirația în timp ce privea ochii pe jumătate închiși clipind încet.

– Koi? a mormăit Ashley somnoros, ca și cum era beat.

Koi, luptându-se cu un nou val de lacrimi, dădu din cap frenetic.

– Da, eu sunt. Te-ai trezit? a întrebat el urgent, dar Ashley nu răspunse imediat. Apoi, mormăind cu voce joasă, a spus:

– Koi… chiar a venit?

– Da, sunt aici. Chiar am venit.

Koi îi apucă mâna lui Ashley și i-o lipi de obraz. Lăsând jos animalul de pluș pe care îl îmbrățișase, Ashley își ridică încet privirea. Ochii lor se întâlniră. Ashley îl privi fix pentru o vreme, apoi un zâmbet slab i se întinse încet pe față.

– Koi, ești aici.

Ashley întinse brațele, iar Koi se aplecă imediat pentru a-l îmbrățișa. Respirând adânc, Ashley mormăi ca într-un tânguit.

– Te-am așteptat. Tot acest timp.

– Știu. Îmi pare rău.

Koi își ceru repede scuze, dar Ashley, încă amețit, continuă să vorbească.

– Am avut un vis ciudat… Te așteptam la gară, dar tu nu ai venit. Oricât de mult aș fi așteptat, tu nu ai venit…

Ochii lui Koi se măriră și el încremeni. Ashley, încă îmbrățișând talia lui Koi cu ochii închiși, continuă să șoptească.

– E ciudat, nu-i așa? Tu nu m-ai abandona niciodată. Ești aici acum, nu-i așa? Plecăm împreună acum, doar noi doi, a spus Ashley, dar Koi nu putu răspunde imediat. Simțind că ceva nu era bine, Ashley ridică privirea.

– Koi?

În clipa în care a văzut ochii amețiți ai lui Ashley, Koi și-a dat seama.

Tulburare de memorie.

În acel moment, Ashley se înșela. El credea că aștepta la gară și că în sfârșit se reîntâlniseră. De câte ori s-a întors Ashley la acea zi de acum zece ani? Așteptând, așteptând și așteptând.

Așteptându-l doar pe Koi, care nu a venit niciodată.

– Da, așa este.

Koi abia reuși să răspundă.

– Îmi pare rău că am întârziat, Ash.

Îmi pare rău că am venit atât de târziu.

Îmi pare rău că te-am abandonat.

La asta se referea Bernice. Dacă ar fi avut confuzii de memorie de fiecare dată când se îmbăta cu feromoni, probabil că ar fi uitat chiar și după ce se trezea. Nu, nu era doar asta. Ar fi pierdut și mai multe amintiri. De fiecare dată, în fiecare moment.

Revenind constant la acea zi.

Koi își mușcă buza, respiră adânc, apoi îi cuprinse fața lui Ashley cu mâinile tremurătoare. Se aplecă și îl sărută. Buzele lor reci se atinseră. Ashley închise ochii și se cufundă în îmbrățișarea lui Koi. Koi îi ținu ușor capul lui Ashley și îl liniști în tăcere.

– Ash, vreau să te întreb ceva.

În acel moment, Ashley ar fi răspuns sincer.

Koi inspiră și expiră înainte de a întreba cu voce greoaie.

– De ce nu pot fi un Omega Extrem?

Tensionat, așteptă răspunsul. Ashley, respirând încet ca și cum ar fi dormit, a vorbit în cele din urmă.

– Pentru că este imposibil.

– De ce? a întrebat Koi în grabă, urmărind vocea somnoroasă.

– Elle a spus că e pentru că vrei să negi faptul că sunt deasupra ta. Nu-i așa?

– Despre ce vorbești?

Încă având vocea leneșă, Ashley răspunse de parcă era ceva absurd.

– Koi, nu eram niciodată deasupra ta.

Atunci de ce?

Incapabil să reziste, Koi îl presă.

– Fii sincer, Ash. De ce ți-e frică?

Inima îi bătea dureros. Apoi Ashley șopti.

– Pentru că, dacă ești un Omega Extrem, înseamnă că îți ascunzi intenționat mirosul de feromoni.