Oare visez acum?

Stând singur în baia spațioasă, Koi clipi fără să înțeleagă nimic. Din momentul în care a coborât din mașină și până acum, nimic nu i se păruse real. Portarul care deschidea ușa de la intrare, tabloul imens care acoperea un perete întreg din hol, liftul din sticlă mată cu panouri translucide de culoare închisă și acum asta – un apartament cu un living suficient de mare încât să înghită întreaga casă a lui din subsol, tavane înalte și o scară grandioasă din marmură care ducea la etajul al doilea al duplexului.

Ashley îl condusese până la baie, dar Koi era încă amețit. Nu poate fi totul un vis… nu-i așa?

Clipind neîncrezător, Koi ridică mâna și se lovi puternic peste obraz. Durerea îl readuse brusc la realitate. Se strâmbă, acoperindu-și fața cu o mână.

Nu e un vis.

Frecându-și obrazul care încă îl ustura, a început în sfârșit să se pregătească pentru duș. Baia luxoasă avea o cadă de marmură așezată lângă un perete cu o fereastră mare cu vedere spre orizontul nopții — perfectă pentru a te relaxa în apă, admirând priveliștea. Cabina de duș adiacentă, închisă cu sticlă, era căptușită cu pietre lustruite de diferite dimensiuni, care străluceau sub lumini.

Nu am văzut niciodată o baie atât de curată și de elegantă.

Deși îi era recunoscător lui Ashley pentru amabilitate, Koi nu îndrăznea să atingă cada. Decise să o ia ușor și să facă doar un duș – dar chiar și asta se dovedi a fi dificil. Odată ce începu să se dezbrace, își dădu seama că habar n-avea unde să-și pună hainele. Tot ce deţinea era atât de murdar și de uzat încât avea senzația că și simpla atingere a băii ar putea s-o păteze. Încremenit pe loc, nesigur ce să facă, a tresărit când a auzit o bătaie ușoară în ușa băii. Ușa s-a deschis o clipă mai târziu, iar Ashley a intrat.

– Koi? Te simţi bine?

– O… da.

Surprins, Koi a dat repede din cap. Ashley l-a privit, observând că era încă îmbrăcat complet, și, fără să spună un cuvânt, a așezat un set de haine împăturite pe blatul de lângă chiuvetă.

– Spală-te și schimbă-te. Sunt hainele mele de dormit – s-ar putea să fie puțin cam mari, dar sunt singurele pe care le am.

– A, bine. Mulțumesc.

Când Koi i-a mulțumit, Ashley s-a oprit înainte de a pleca și l-a întrebat:

– Mai ai nevoie de ceva?

Koi a dat repede din cap.

– Nu, mă simt bine.

Ashley dădu ușor din cap și se întoarse să plece. Dar Koi îl strigă brusc.

– Hei, Ash!

Ashley se opri și se întoarse. Koi, roșu la față și ruşinat, întrebă în șoaptă:

– Unde… unde ar trebui să-mi pun hainele?

Ashley arătă spre locul de sub chiuvetă. Koi urmă gestul lui și zări un coș mare din ratan. “Ah”, spuse el încet, ridicând din nou privirea – doar pentru a-l găsi pe Ashley încă stând acolo, așteptând, de parcă s-ar fi asigurat că şi Koi nu mai avea nevoie de nimic altceva.

– Păi…

Koi ezită, apoi se forță să întrebe.

– Poți să-mi arăți cum se folosește dușul? N-am mai văzut unul ca ăsta până acum…

Vocea lui se transformă într-o șoaptă. Fața i se înroși, dar nu avea de ales. Fiecare element din această baie îi era necunoscut. Putea ghici că butoanele reglau temperatura, dar nu-și dădea seama nici măcar cum să deschidă apa.

Ashley nu răspunse imediat. Koi, agitat, nu-i putea descifra expresia. Apoi, aruncând o scurtă privire spre cadă, Ashley spuse:

– N-ar fi mai bine o baie?

– Oh, păi… poate…

Desigur că ar fi. Dar i se părea nepoliticos să sară pur și simplu în cada altcuiva. Koi era pe punctul de a refuza politicos, dar Ashley, parcă citindu-i gândurile, vorbi primul.

– Koi, vreau să te odihnești comod cât timp ești aici.

Vocea lui era liniștită, dar fermă.

– Asta m-ar determina și pe mine să mă simt mai în largul meu.

Oare spune asta ca prieten sau ca avocatul meu?

Gândul acesta i-a trecut prin minte lui Koi chiar în momentul în care ochii i-au căzut pe hainele pe care le adusese Ashley.

“Datoria unui avocat este să-și protejeze clientul.”

– Ai făcut asta și pentru ceilalți clienți ai tăi?

Imediat ce cuvintele i-au ieșit din gură, Koi a regretat. Era un gând pe care voia să-l păstreze pentru el. Agitat, și-a acoperit gura cu mâna, dar era prea târziu. Ashley l-a privit drept în ochi și a spus:

– Koi, nu-ți face idei greșite.

Koi simți un gol în stomac.

Expresia lui Ashley nu s-a schimbat în timp ce a continuat:

– Clienții mei, dacă ar vrea, ar putea dispărea în zece ascunzători diferite pe care nimeni altcineva nu le-ar putea găsi vreodată.

Ce?

Koi clipi surprins de răspunsul imprevizibil. Dar Ashley nu mai spuse nimic și se îndreptă spre cadă.

– Vino aici, Koi.

– A… bine.

Încă agitat, Koi îl urmă. Ashley începu să-i explice cum funcționa totul.

– Asta deschide apa caldă. Asta e pentru apă rece. Asta controlează presiunea. Și asta…

Koi dădu din cap cu seriozitate în timp ce asculta. Erau mult mai multe funcții decât își imaginase, potrivite pentru o cadă atât de sofisticată.

Pe măsură ce Ashley enumera fiecare funcție, Koi se trezi hipnotizat de sunetul vocii sale. De când se reîntâlniseră, asta era prima dată când îi vorbea atât de mult. Obișnuia să râdă des, să facă glume prostești – acum, abia mai vorbea. Lui Koi îi lipsise asta, așa că auzindu-l astfel îl determina să se simtă ciudat de fericit. Un zâmbet slab îi apăru pe buze chiar când Ashley îi strigă numele.

– Koi. Mă asculți?

– Poftim? O… da.

Surprins, Koi clipi, spre ochii violeți care îl priveau fix. Se întoarse brusc la realitate și dădu repede din cap.

– Da, am auzit totul. Mulțumesc pentru explicații.

Era un semn politicos că Ashley putea pleca acum — dar el nu se mișcă. În schimb, se încruntă, privindu-l pe Koi cu o privire plină de scepticism.

Chiar înțelegi ce tocmai ți-am spus?

Koi simți ca și cum întrebarea era rostită cu voce tare. Panicat, întinse mâna și spuse repede:

– Vorbesc serios! Mă descurc cu restul singur…

Zâmbi și apăsă un buton – și, în loc ca cada să se umple, apa ţâşni brusc direct din tavan.

– Ahhh!

Koi a țipat, surprins, când apa a început să-l stropească. Ashley a oprit-o repede. Ridicând privirea, Koi a văzut că dușul mare de la tavan încă picura.

– Î…Îmi pare rău.

Revenindu-și în fire, se uită fix la Ashley, acum ud leoarcă. Ashley nu spuse nimic, doar îl privi înapoi.

Părul său perfect aranjat era ud și dezordonat. Cămașa albă, impecabilă, i se lipise de piele, devenind transparentă pe alocuri, dezvăluind contururile trupului său. Apa curgea pe trupul său, adunându-se pe podeaua de marmură. Cel mai bun avocat din Est stătea acum acolo, complet ud – și era vina lui Koi.

Ce să fac…

Nu era surprins dacă era dat afară pentru asta. Nici măcar nu putea să-l plătească, iar acum era doar o povară. În loc să fie de ajutor, făcuse o mizerie. Rușinat, Koi închise ochii strâns.

– Koi.

Vocea calmă îl determină să tresară și să-și strângă umerii. Deschise ochii cu precauție. Expresia lui Ashley nu se schimbase prea mult. Încă nervos, Koi așteptă. Apoi Ashley vorbi, încet.

– O să răcești dacă rămâi ud așa.

Poftim?

Koi nu știa cum să reacționeze. Înainte să apuce să spună ceva, Ashley îngenunche și începu să umple cada cu apă. Koi stătea acolo, privind cum Ashley se așeză pe margine, băgând o mână în apa pentru a verifica temperatura și reglând robinetul.

El purta încă aceeași cămașă albă, cu cravata la locul ei. Poate că era pe punctul de a face el însuși un duș. Probabil că venise doar să-i aducă lui Koi niște haine înainte de asta.

Oare Ash a făcut lucruri de genul ăsta cu alți oameni cât timp eram despărțiți?

Gândul i-a venit din senin, iar inima i s-a oprit.

Ashley, care tocmai terminase de reglat temperatura, a ridicat privirea și l-a strigat cu o expresie nedumerită.

– Koi? Ce s-a întâmplat?

Koi nu a răspuns. S-a limitat să-l privească. Avea gura plină de cuvinte pe care nu se putea hotărî să le rostească.

Ash.

Privindu-l înapoi, Koi a repetat în tăcere cuvintele în mintea lui.

Cât timp eram despărțiți… cu câte persoane te-ai întâlnit?