– Ăsta e… un elefant?

– Hm… Nu știai?

Koi părea mai surprins decât Ashley când a întrebat la rândul său.

– Uite, are o trompă lungă aici. Și coada e chiar aici.

Koi arătă cu degetul, dar Ashley tot nu putea să accepte. Cum ar putea cineva să distingă o trompă și o coadă din acea formă abstractă?

Dar Koi era sigur. Ashley deschise gura să spună ceva, dar o închise din nou, inspirând adânc în schimb.

– Intră odată.

La auzul cuvintelor lui Ashley, Koi dădu din cap și răspunse: – Bine.

Chiar și când se întoarse pentru a intra în magazin, continua să se uite înapoi, de parcă nu voia să se despartă de el.

– Pa! Mai vino! Ne mai vedem!

Făcând cu mâna fericit, Koi își luă rămas bun. Ashley îi răspunse la salut înainte de a se așeza pe scaunul șoferului. Avea senzația că, dacă nu pleca el primul, Koi ar fi rămas acolo. Fără ezitare, Ashley porni mașina.

Prin oglinda retrovizoare, îl mai putea vedea pe Koi întorcându-se de mai multe ori în timp ce se îndrepta spre magazin. În momentul în care a ieșit din parcare, Ashley s-a simțit atât ușurat, cât și ciudat de gol în același timp.

Era un sentiment ciudat.

─ ▪ ─

– Te-ai simțit vreodată ca un ratat?

La această întrebare bruscă, Bill părea confuz la telefon.

– Despre ce vorbești așa dintr-odată?

Ashley a ezitat o clipă, apoi a oftat.

– Nu contează. Las-o baltă.

Bill, așteptând un răspuns, a râs ironic și a continuat pe un ton dur:

– Ce naiba, de unde așa ceva? Oricum, ce crezi? Putem veni încă o dată înainte să înceapă noul semestru?

Se părea că tuturor le-a plăcut foarte mult să petreacă timpul la casa lui Ashley data trecută. Prietenii lui căutau o altă ocazie.

În mod normal, nu l-ar fi deranjat. Nici să stea singur într-o vilă mare și goală nu era tocmai plăcut.

Dar în acel moment, nu avea chef.

– Sunt ocupat, a spus Ashley sec.

– Ce? Cum adică, așa dintr-o dată?

Bill continua să vorbească fără încetare, nevenindu-i să creadă, dar Ashley, simțindu-se enervat, a închis telefonul.

Liniștea se reinstală.

O vreme, el zăcu nemișcat pe pat, apoi inspiră scurt și se ridică în șezut. Afară, cerul de vară se întindea la nesfârșit, limpede și fără nori.

─ ▪ ─

– Bine ai venit!

În clipa în care Ashley a apărut, Koi l-a întâmpinat cu înflăcărare. Văzându-l cum se arunca cu tot trupul într-o astfel de întâmpinare dramatică, Ashley se simțea întotdeauna ciudat.

De data asta nu era altfel.

Totuși, ca de obicei, Ashley a pășit în magazin și i-a răspuns la salut.

– Salut.

– Bună!

Koi i-a răspuns imediat la salut cu un zâmbet atât de larg încât aproape că îi despica fața.

Ashley, ca întotdeauna, nu s-a putut abține să nu zâmbească la această priveliște.

– Zâmbești de fiecare dată când mă vezi. Chiar ești atât de fericit?

Luând ceva la întâmplare și așezându-l pe tejghea, Ashley întrebă.

Se aștepta ca şi Koi să sară în semn de negare, poate agitat, exclamând: “Nici vorbă!”

Dar, în schimb, zâmbetul deja larg al lui Koi s-a întins și mai mult, iar fața i s-a luminat.

– Desigur! Îmi place de tine atât de mult!

Ashley, luat prin surprindere de răspunsul imprevizibil, se simți brusc ruşinat.

Koi, observând ochii măriți ai lui Ashley, a continuat ca și cum ar fi afirmat ceva evident.

– De ce nu ți-ar plăcea? Cui nu i-ar plăcea Ashley?

Auzind râsul vesel care a urmat, Ashley a făcut ceva rar — și-a abătut privirea.

Obrajii îi erau ciudat de calzi.

Koi, complet imperturbabil, fredonă în timp ce înregistra achiziția. Apoi, întinzându-se înăuntru, scoase ceva.

– Acesta este un cadou.

– Iar?

Ashley ezită, privindu-l suspicios.

Koi doar zâmbi.

– Și acesta este o ediție limitată.

De când cu acel elefant urât – cel puțin, ceea ce Koi susținea că era un elefant – Koi își făcuse un obicei din a-i oferi mici cadouri din când în când.

Ashley știa foarte bine că lui Koi pur și simplu îi plăcea să-i ofere lucruri.

Adevărata problemă era că, deși știa asta, nu se putea hotărî să refuze.

Nu era ca și cum ar fi avut probleme să refuze lucruri. Întotdeauna se pricepuse să zâmbească și să spună “nu” când era nevoie.

Dar, din nu știu ce motiv, când era vorba de Koi, nu putea.

Motivul era clar.

Era acea față zâmbitoare.

– Poftim, ăsta e un furnicar.

Încă o dată, Koi îi întinse o jucărie de pluș de nerecunoscut, cu o zâmbet larg pe față. Înflăcărarea lui de a-i oferi un cadou lui Ashley era imposibil de ignorat. Obrajii lui îmbujorați, ochii sclipitori, zâmbetul larg și chiar și felul în care îi tremurau urechile – toate îl dădeau de gol.

Desigur, Ashley încercase să refuze a doua oară când primise unul. Dar în momentul în care văzu fața lui Koi devenind palidă ca moartea, nu se putu hotărî să ducă lucrurile până la capăt. Drept urmare, numărul de jucării de pluș urâte care se adunau pe bancheta din spate a mașinii sale continua să crească.

Ar putea pur și simplu să nu mai vină aici.

Ținând în mâini jucăria de pluș cu aspect ciudat, Ashley se gândi cu amărăciune. Asta ar rezolva problema în totalitate.

Dar era prea târziu. El se afla deja în magazinul acela, uitându-se deja la Koi. Și, mai rău, cumpăra chiar niște lucruri inutile, doar ca să aibă un pretext să fie acolo.

– Semințe de salată? Pentru ce? Ai de gând să-ți faci o grădină?

În timp ce împacheta produsele, Koi a întrebat firesc. Abia atunci Ashley și-a dat seama ce luase la întâmplare de pe raft. Koi a râs vesel, vorbind în timp ce lucra.

– E frumos să-ți cultivi propria mâncare. Uneori plantez semințe în pahare de hârtie cu pământ, și când răsar lăstarii, sunt atât de drăguți.

– Pahare de hârtie? a întrebat Ashley, ridicând o sprânceană.

Koi dădu din cap fericit.

– Da, le aliniez așa.

Trase o linie dreaptă cu mâna pe tejghea, vizibil mândru de el însuși – până când văzu expresia lui Ashley.

O!

Își dădu seama prea târziu că se entuziasmase prea tare.

Încrederea i se stinse de pe chip, iar ochii îi tremurau de nesiguranță. Lăsase garda jos și făcuse o altă greșeală. Probabil că Ashley era dezgustat de hobby-ul lui ridicol.

Încercase atât de mult să ascundă această parte a lui, dar acum o lăsase să-i scape atât de ușor. Mintea i se golise.

– Ăăă…

Vocea a devenit joasă, iar capul i s-a lăsat în jos. Ashley și-a revenit în fire. La naiba, acum Koi părea descurajat.

– Și tu cultivi salată?

Ashley a schimbat repede subiectul.

Koi ezită, apoi ridică ușor capul. Expresia lui era nesigură, dar Ashley zâmbi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu era dificil – o făcuse de multe ori înainte.

Într-adevăr, fața lui Koi se lumină din nou, iar pe obraji îi apăru un zâmbet.

– Da! Am încercat să o cultiv o dată, dar nu a crescut bine în pahare de hârtie. Așa că acum cultiv păpădii.

– Păpădii?

Ashley își imagină buruienile care creșteau aproape oriunde. Koi dădu din cap.

– Cresc în orice fel de sol.

– Asta e… adevărat.

Totuși, de obicei nimeni nu se străduia să cultive păpădii.

Ashley se gândi să spună asta, dar nu o făcu.

Koi avea un motiv pentru care le cultiva. Nu voia să irosească bani pe semințe doar ca acestea să moară. Cultivarea păpădiilor însemna economisirea banilor, fără a renunța la flori — era o idee grozavă, cel puțin în mintea lui.

– Există vreun motiv pentru care te chinui atât să cultivi ceva?

Koi ezită pentru prima dată la întrebarea lui Ashley.

– Doar…

Nu era același tip de ezitare ca înainte. Ashley îl privi pe Koi cum își coborî capul, căutând cuvinte.

– Eu doar… voiam să văd ceva viu.

Ashley nu înțelegea.

Nu avea o grădină acasă?

Mulți oameni locuiau în apartamente. Poate că și Koi locuia într-unul. Sau poate că era cu totul alt motiv.

Ashley era curios, dar a decis să nu întrebe. Nu erau atât de apropiați. Cel puțin, Ashley nu credea asta. Și el nu era genul care să se amestece în viața personală a altora.

Dacă stătea să se gândească, Koi îi punea atâtea întrebări.

Ashley și-a amintit ceva ce aproape uitase. Erau toate lucruri banale, nimic demn de reținut, dar Koi ascultase cu un entuziasm atât de sincer. Fața aceea era încă vie în memoria lui. Poate de aceea Ashley își lăsase garda jos și răspunsese atât de repede atunci.

Oare Koi ar răspunde la ceva dacă l-aș întreba?

Gândul ăsta i-a trecut prin minte.

O dorință bruscă de a testa acest lucru i-a venit în minte — dar a înăbușit-o.

Și își repetă gândul în sinea lui.

“Nu suntem atât de apropiați.”

Dacă ar fi întrebat, Koi ar fi început să-i pună la rândul său întrebări. Iar Ashley nu avea nicio intenție să vorbească despre el însuși mai mult decât știau deja toți cei din jurul lui.