– Bună dimineața, domnule Miller.

Ca întotdeauna, agentul de pază l-a salutat pe bărbatul care a coborât din bolid cu un ton vesel. Bărbatul, cu părul său blond platinat care ieșea în evidență, stătea drept, cu o fizionomie impunătoare care determina ca simpla sa prezență să pară intimidantă. Chiar dacă îl vedea aproape în fiecare zi, agentul de pază s-a încordat reflex și a afișat un zâmbet forțat — totuși, bărbatul a răspuns doar cu un semn scurt din cap, fără nicio expresie.

Fața lui era incredibil de bine conturată, cu trăsături delicate și izbitoare, dar nu arăta nicio emoție. Lipsa de expresie îi conferea un aer neliniștitor. După ce i-a înmânat cheile mașinii valetului, bărbatul a plecat fără un cuvânt spre lift.

Odată ce a urcat în liftul privat și a început urcușul spre etajul birourilor, paznicul a ridicat repede telefonul de la recepție și a sunat la biroul secretarei.

– Da, am înțeles.

După ce era anunțată de venirea superiorului ei, secretara a verificat imediat biroul, apoi s-a întors la locul ei și și-a îndreptat postura, așezându-se cu fața spre ușă.

– Bună dimineața, domnule Miller.

Ca întotdeauna, apariția punctuală a superiorului ei a determinat-o să-l salute. În acel moment, un fulger sec a străbătut cerul înnorat. În timp ce lumina a străbătut pentru o clipă cerul gri dincolo de fereastra înaltă, un fior i-a parcurs șira spinării.

Bărbatul trecu pe lângă ea fără să spună un cuvânt și intră în biroul său. Odată ce ușa se închise în urma lui, secretara se grăbi spre sala de pauză. Cafeaua pe care a pus-o la preparat la ora stabilită ar fi trebuit să fie gata până acum. Adună cu grabă documentele și pregăti tava – dar, brusc, se auzi o bătaie în ușă.

Cine putea fi la ora asta?

Încruntându-se, ridică privirea – iar expresia ei deveni și mai neliniștită când văzu cine intrase.

─ ▪ ─

Se auzi o bătaie ușoară în ușă. Ashley, care tocmai aprinsese o țigară, așteptând ca secretara să-i aducă şi cafeaua, aruncă o privire. Așa cum se aștepta, ea intră – dar, surprinzător, nu avea nici cafea, nici documente.

– Ăăă… domnule Miller.

Cu o expresie neobișnuit de îngrijorată, secretara a început:

– Nu era programat pentru dimineața asta, dar… a sosit brusc un oaspete care dorește să vă vadă.

– Un oaspete? Acum?

Încruntându-se, Ashley se uită la ceasul de mână, iar secretara îi răspunse repede.

– Este ora 9:10. I-am spus că este dificil să vă întâlniți fără o programare, dar a insistat că, dacă ați auzi cine este, ați fi de acord să o primiți.

Ashley o privi cu o privire rece, fără să spună nimic, iar secretara adăugă:

– E o femeie. A spus că e o colegă de liceu și a cerut doar un moment din timpul dumneavoastră – zece minute, cel mult.

Ashley scoase un suspin ascuțit, enervat, imediat ce auzi numele.

– Dă-o afară.

Vorbi de parcă problema nici nu merita luată în considerare. Dar, spre deosebire de obicei, secretara nu se mișcă imediat. De parcă ar fi anticipat exact acea reacție, ea continuă cu prudență.

– Ea… a spus că este vorba despre “Koi”.

A durat doar câteva clipe, dar secretara a putut observa clar că șeful ei încremenise. Nu-l mai văzuse niciodată reacționând așa, dar nu era timp să se gândească la asta. Ashley și-a întors încet capul și a privit-o cu o expresie îngrozitoare pe care nu o mai văzuse niciodată la el.

– De ce n-ai început cu asta?

– P…Păi…

Bâlbâi fără să vrea, apoi își recăpătă repede calmul și încercă să-și stabilizeze tonul, deși vocea ei încă mai tremura ușor.

– Domnișoara Abbott a spus… că dacă refuzi să te întâlnești cu ea, ar trebui să menționez numele lui Koi.

– Ah!

De data asta, el a oftat cu voce tare, neîncrezător. Privirea ascuțită pe care Ashley i-a aruncat-o dincolo de birou, a determinat-o pe secretară să se simtă incomod.

Ar fi trebuit pur și simplu să o dau afară.

Regretul o lovi prea târziu. Mai mult decât orice, se simțea rușinată de cât de ușor era intimidată de încrederea de sine și de forța prezenței femeii.

Incapabilă să-și ascundă disconfortul, se uită la șeful ei, dar Ashley nu-i mai acorda nicio atenție. El inhală adânc fumul de țigară – atât de adânc încât îi umflă obrazul –apoi expiră încet și rămase tăcut o vreme înainte de a vorbi în cele din urmă.

– Las-o să intre. Nu am nevoie de ceai.

Secretara, abia recunoscând vocea joasă și răgușită, răspunse repede cu un “Da, domnule” și se întoarse pe călcâie.

La scurt timp după ce a părăsit biroul, ușa s-a deschis din nou, iar oaspetele nedorit și-a făcut apariția.

– Bună, Ash. A trecut atât de mult timp. Se pare că te descurci bine.

Vocea vibrantă și energică care, cu peste zece ani în urmă, striga fără încetare coregrafii de majorete, răsuna la fel de îndrăzneț și acum. Ariel, cu același zâmbet plin de viață pe care îl purta mereu, îl privi direct pe Ashley, care nu clipi.

Dacă era Ashley din trecut, i-ar fi zâmbit înapoi și ar fi salutat-o. Dar nu acum. Expresia lui rămase rece, iar privirea trăda o enervare evidentă. Ariel nu se așteptase oricum la o primire călduroasă, așa că nu se simți ofensată. De fapt, nemulțumirea lui o amuza. Zâmbind și mai mult, aruncă o privire în jurul biroului.

– Uau. Probabil că întregul meu apartament ar încăpea aici. Nu-mi vine să cred că ai la dispoziție un spațiu atât de mare doar pentru tine. Probabil că o duci foarte bine. Pun pariu că ai încasat un onorariu uriaș la ultimul proces, aşa e? Planta de acolo valorează cam atât?

Cuvintele ei erau pline de ironie, dar Ashley, neimpresionat, rămase indiferent. Nicio surpriză. Un bărbat ca el probabil că îndura zilnic insulte mai grave. Un astfel de nivel de provocare nu era nimic.

Ariel a acceptat asta cu ușurință și a intrat mai mult în cameră.

Se lăsă pe canapea fără ezitare, își încrucișă picioarele lungi din obișnuință și se lăsă comod pe spătar. Ashley, urmărind-o, se uită intenționat la ceas. Nu intenționa să-i acorde nici măcar o clipă în plus față de cele zece minute pe care le menționase ea. Trei minute trecuseră deja în timp ce ea se lăuda.

Când Ashley și-a abătut privirea de la ceas, Ariel a vorbit în sfârșit.

– Crezi că vechii noștri prieteni și-au imaginat vreodată că vei ajunge într-un loc ca ăsta? Stoarcând bani de la oameni săraci, în timp ce ești obsedat de cinci sau zece minute din timpul tău?

Tonul ei era ironic, dar Ashley i-a răspuns cu un rânjet deschis.

– Nu ai venit aici atât de devreme ca să vorbim despre trecut, nu-i așa?

– Desigur că nu. Încă ai instincte ascuțite, nu-i așa? Cred că unele lucruri nu se schimbă.

Ariel a răspuns calm, apoi și-a strâns ochii.

– Dar, serios, nici măcar nu mai oferi oaspeților ceai? Cu toți banii pe care îi faci? Ești cam zgârcit, aşa e?

– Șase minute și două secunde, a spus Ashley sec, notând timpul rămas. Ariel chicoti în loc să reacționeze, trecând în sfârșit la subiect.

– Am auzit că te-ai întâlnit alături de Koi.

Ashley nu a răspuns. S-a limitat să o privească fix, cu ochii ațintiți asupra feței ei. Ariel a continuat.

– I-ai cumpărat haine și i-ai dat chiar și sfaturi despre întâlniri? El ieșea cu altcineva. Ce s-a întâmplat cu Ashley care obișnuia să-și piardă cumpătul când Bill avea o pată de sos pe gură?

Ashley își încruntă sprâncenele și o corectă cu un aer de gravă seriozitate.

– Era maxilarul lui.

Ariel îl privi, uimită, dar expresia lui Ashley rămase neschimbată. Ea renunță cu un suspin.

– Da. Maxilarul lui. Totuși, nu asta e ideea, nu-i așa?

Ea zâmbi drăguţ, apoi își strânse privirea cu o ascuțime bruscă.

– [Să nu ne prefacem. Fii sincer, Ash. Ce naiba pui la cale? Nu-mi servi prostiile alea că vrei ca şi Koi să fie fericit. Nu cred asta nici măcar o clipă. Koi poate că încă are încredere în tine, dar eu nu.

Tonul ei se schimbă, devenind mai dur decât înainte. Dar Ashley, ciudat de calm, răspunse cu ușurință.

– Ce crud din partea ta să te îndoiești de sinceritatea mea. Chiar dacă m-am schimbat față de cum eram înainte…

– Nu, nu te-ai schimbat în sensul ăsta.

Ariel îl întrerupse, cu voce fermă. Îl privi în ochi cu siguranță.

– Koi era special pentru tine. Atât de special încât, chiar și după mai bine de un an de relație, tot ce ați făcut era să vă sărutați.

O tăcere apăsătoare, diferită de orice altceva de până atunci, se așternu între ei.