– Ash n-a făcut nimic rău.

Koi, cu fața palidă, a dat din cap.

– Eu sunt cel vinovat. Eu… eu l-am rănit pe Ash.

– Te referi la acum zece ani. Atunci care e motivul pentru care nici măcar n-ai putut s-o săruți pe Julie și te-ai dat înapoi? Dacă ticălosul ăla nu ți-a făcut nimic…

Ariel se opri în mijlocul propoziției. Ochii ei se măriră încet, iar Koi tresări când îi văzu expresia. Văzându-i reacția, Ariel vorbi din nou, acum sigură.

– Doamne… Te-ai întâlnit cu Ash, nu-i așa?

Incapabil să mintă, Koi a coborât pur și simplu capul. Ariel a scos un suspin adânc, trecându-și mâna cu putere prin păr, apoi a deschis din nou gura.

– Ce s-a întâmplat? Cum l-ai întâlnit?

– Păi…

Koi începu să povestească ezitant ce se întâmplase. Ariel ascultă cu o expresie serioasă și abia după ce el termină, ea vorbi.

– Deci asta e cu Ash? O să rămâneți doar prieteni?

– D…Da.

Koi dădu din cap, iar Ariel își încruntă sprâncenele, privindu-l fix.

– Te simţi bine, Koi?

– Poftim?

Când Koi o privi clipind, Ariel continuă cu seriozitate.

– Ai petrecut zece ani condus doar de dorința de a-l revedea pe Ash. Chiar ești mulţumit cu faptul că totul se termină așa?

– Păi…

Văzând îngrijorarea sinceră de pe chipul prietenei sale, Koi ezită înainte de a răspunde.

– P…Păi… nu se poate face nimic. Așa cum ai spus, au trecut zece ani. Ash nici măcar nu s-a supărat pe mine și a spus că putem fi din nou prieteni… Ar trebui să fiu… recunoscător…

– Koi.

Cuvintele i se pierdură în aer și nu reuși să termine propoziția. Alarmată, Ariel scoase repede câteva șervețele și i le întinse. Abia atunci Koi își dădu seama că plângea din nou și își șterse repede ochii cu șervețelele.

– Îmi pare rău.

– Nu contează!

Ariel răspunse fără ezitare. Îl privi fix pentru o clipă, apoi chemă un chelner care trecea pe lângă ei și comandă încă o bere.

– Vrei ceva? l-a întrebat ea, dar Koi doar scutură din cap. După ce chelnerul plecă, Ariel vorbi din nou.

– I-ai spus lui Ash? Că ai muncit pe brânci mai bine de zece ani doar ca să-l vezi iar?

– De ce aș spune asta?

Koi părea surprins și a negat repede. Vocea lui Ariel s-a ridicat imediat, enervată de răspunsul lui.

– Desigur că ar fi trebuit să-i spui! Ash merită să știe cât de mult ai muncit.

– Nu e nevoie să…

– Ar fi trebuit să-i spui.

Ariel îi vorbi ferm lui Koi, care continua să se ferească de această idee.

– Dacă i-ai fi spus, ar fi știut că încă mai ai sentimente pentru el. Atunci poate că nu ar fi venit cu toată prostia aia cu prietenia.

Tonul ei era dur, dar Koi simțea altfel.

– Nu e corect.

O singură dată, el răspunse cu o certitudine neobișnuită.

– Chiar dacă mi-a luat ani de zile, venirea aici era decizia mea, alegerea mea. Ash nu-mi datorează nimic pentru asta și nu vreau să se simtă responsabil. Gândește-te la asta. Dacă cineva alături de care te-ai despărțit cu mult timp în urmă ar apărea după zece ani doar ca să te vadă, după ce a economisit bani pentru asta, nu ți s-ar face pielea de găină? Mie mi s-ar face.

Koi clătină din nou din cap, de parcă simpla imagine a situației îl determina să se simtă neliniștit. Dar Ariel nu se lăsă.

– Totuși, dacă ar ști că încă îţi place de el, Ash ar putea…

– Nu trebuie să afle niciodată.

Koi a negat din nou cu tărie.

– Ash nu mai are niciun interes romantic față de mine. Dacă ar ști că încă mai am sentimente pentru el, l-ar determina doar să se simtă incomod.

– Koi.

– Chiar dacă nu s-a confirmat nimic oficial, poate că Ash are pe cineva pe care îl place acum… și dacă este așa, eu aș sta doar în cale.

Înainte ca Ariel să apuce să răspundă, el a adăugat:

– Știu că spui asta pentru mine. Și îți sunt foarte recunoscător, Elle. Dar e suficient să fim prieteni. Îi sunt recunoscător lui Ash chiar și pentru că a spus atât de mult.

 

Koi zâmbi sincer, dar colțurile ochilor îi erau încă roșii. Văzând asta, Ariel tăcu. O liniște neplăcută se așternu peste masă – până când chelnerul se întoarse cu o bere nouă. Ariel luă o înghițitură din băutura rece, iar apoi trânti sticla goală pe masă cu un zgomot sec.

De neiertat.

Ariel îl privi pe Koi cu o expresie furioasă. Cum îndrăznește să o determine pe sora mea să plângă?

Și mai era ceva care înrăutățea și mai mult situația. Ceva ce ea nu-i spusese încă lui Koi.

Ashley era logodit – pe vremea când el absolvise facultatea. Logodna se terminase cu o despărțire, dar totuși, asta însemna că relația era serioasă. Ea nu știa cât de profundă era legătura, dar Ashley încercase să se căsătorească alături de altcineva după ce se despărțise de Koi.

Între timp, Koi l-a avut doar pe Ashley. Sigur, în liceu era de înțeles, dar chiar și după absolvire, tot ce făcuse era să muncească pentru a economisi bani. Aspectul său se schimbase cu siguranță de atunci — probabil că existaseră femei interesate de el, dar el nu observase nimic. Iată cum a ratat complet întâlnirea cu Julie. Probabil că a făcut ceva fără să-și dea seama.

Desigur. Nu poți citi oamenii dacă nu ai experimentat niciodată nimic.

Koi ajunsese la această vârstă fără să fi avut vreodată o întâlnire adevărată, în timp ce Ashley făcuse tot ce își dorise în perioada în care erau despărțiți. Gândul acesta o determina pe Ariel să fiarbă de furie.

– Koi.

– D…Da?

El tresări la strigătul brusc și răspunse imediat. Ariel părea mai serioasă ca niciodată când îi întâlni privirea și spuse:

– Am o rugăminte. Vrei să mă asculți până la capăt?

Fața lui Koi s-a luminat imediat. Era o premieră. Ariel, să-i ceară o favoare?

– Desigur. Orice, spune doar.

El a răspuns imediat, arătând de parcă era gata să sară pe masa de operație dacă ea i-ar fi spus că are nevoie de un ficat chiar în acel moment. Ariel a simțit o dorință intensă de a-l scutura și de a-i striga: “Nu te lăsa atât de ușor manipulat!” — dar, în schimb, și-a stăpânit impulsul și i-a zâmbit cu blândețe.

– Mulțumesc. Mai întâi, sun-o pe Julie și cere-i scuze. Știi că erai nepoliticos, aşa e?

– A, da. Desigur. Deja aveam de gând să o fac.

Koi dădu din cap și răspunse sincer. Era pe punctul de a-i cere scuze și lui Ariel, dar ea îl luă înainte.

– Nu o disprețuiai pe Julie, nu-i așa? Știai că era o întâlnire, aşa e?

– Păi… da.

Koi ezită, apoi recunoscu:

– La început nu mi-am dat seama, dar… Ash mi-a spus că era o întâlnire.

Și chiar mi-a cumpărat haine pe care să le port la întâlnire.

Când Koi l-a menționat din nou pe Ashley, ochii i s-au umplut de lacrimi. Ariel i-a dat repede un alt șervețel, apoi a mormăit în barbă.

– Ce naiba pui la cale, ticălosule…

– N…Nu e nimic de genul ăsta.

Înțelegând cumva insulta la adresa lui Ashley, Koi l-a apărat repede. Văzând că şi Koi încă îi lua partea lui Ashley chiar și în starea aceea, expresia lui Ariel s-a schimbat.

– Să fiu sinceră, Ashley Dominic Miller e un șarpe veninos. Nu știi niciodată când o să te înjunghie pe la spate.

– Nu, Ash nu minte și nu trădează oamenii. Nu ar face așa ceva.

Incredibil.

Ariel și-a pierdut în cele din urmă răbdarea. A strâns din dinți și l-a privit cu furie.

– Koi, ticălosul ăla m-a părăsit în timp ce eram împreună pentru că s-a îndrăgostit de tine.

Lacrimile lui Koi au dispărut într-o clipă. Ochii i s-au mărit, a devenit palid ca un cearșaf și a bâlbâit o scuză disperată.

– Îmi… îmi pare rău. Îmi pare rău, Elle.

– Nu tu ești cel care ar trebui să-și ceară scuze, a răbufnit Ariel. Faptul că şi Koi își cerea scuze deși nu făcuse nimic rău o înfuria și mai tare.

Ea a scos un suspin adânc, calmându-se, apoi a vorbit din nou.

– Oricum, bine. Acum, să trecem la următoarea mea favoare.

– Bi…bine.

Koi se îndreptă repede, gata să asculte. Părea pregătit să fie de acord cu orice i-ar fi cerut ea. Văzând urmele de lacrimi care încă îi rămăseseră la colțurile ochilor, Ariel zâmbi.

Ashley Dominic Miller… Mă voi asigura că vei vărsa sânge pentru acele lacrimi.