Nu e corect.

Koi şi-a revenit în grabă. Ashley, cel puțin, se oferise să-i fie prieten. Numai asta era un motiv de recunoștință. Să se simtă dezamăgit – cât de egoist putea fi? Revino-ți, Connor Niles.

Se mustră sever, se îndreptă și își îndreptă toată atenția spre Ashley, care stătea alături de el. Ashley își făcuse timp pentru el, în ciuda programului încărcat; nu putea să-și petreacă seara supărat.

Ești într-un restaurant privat, rezervat doar membrilor – revino-ți.

Reînnoindu-și hotărârea, Koi a urmat exemplul lui Ashley, fixând cu furculița mâncarea necunoscută din farfurie și tăind-o cu grijă cu cuțitul. A dus-o la gură cu ierburile, dar textura era diferită de ceea ce se aștepta. Desigur, nu putea să o miroasă, iar gustul era la fel de absent. Totuși, textura nu era rea, iar el a rostogolit-o încet în gură.

Atunci Ashley a vorbit.

– E scoică la abur. Încearc-o cu sosul.

A uitat că nu simt bine gustul?

Gândul i-a trecut prin minte lui Koi, dar apoi și-a dat seama – desigur că Ashley nu-și amintea. Trecuseră peste zece ani. Era ciudat dacă și-ar fi amintit acele mici detalii. Hotărându-se din nou, Koi dădu din cap și tăie ascultător scoica rămasă, înmuiând-o în sosul de pe farfurie. Era hotărât să stimuleze că îi place – măcar pentru a-l împiedica pe Ashley să-și facă griji. Chiar dacă nu era sigur că va reuși.

Poftim?

Koi se opri în mijlocul înghițiturii. Era clar că de data asta era diferit. Putea să simtă gustul. Ochii i se măriră inconștient. Deși aroma dispăru după câteva înghițituri, în momentul în care îi atinse limba — simțise cu siguranță ceva. O aromă dulce și picantă din sos. Din scoica însăși.

– E… bună, a mormăit el, încă amețit, iar Ashley zâmbi de cealaltă parte a mesei – de parcă ar fi știut că asta se va întâmpla. Încă clipind surprins, Koi îl privi pe Ashley cum își tăia calm scoica și adăugă:

– Le-am cerut să facă gustul mai puternic, deoarece oaspetele meu are un palat mai puțin sensibil. Le-am spus să păstreze preparatul sănătos — fără sare sau zahăr în exces. Numai ingrediente naturale.

Koi rămase din nou uimit. Încă mut, reuși să întrebe:

– Deci tu… le-ai cerut dinainte să pregătească mâncarea în acest fel, doar pentru mine?

– Da.

Răspunsul a venit atât de natural, încât Koi a ezitat înainte de a întreba:

– De ce?

Deodată, îi era teamă că vocea îi va tremura. Abia a apucat să pună întrebarea, că Ashley a răspuns de parcă era cel mai evident lucru din lume.

– Mâncăm împreună. Dacă ție nu-ți place, mi-ar strica și mie pofta.

Atât era de ajuns. Koi era sigur. Nu a mai putut ascunde tremuratul din vocea sa și, în cele din urmă, a șoptit:

– Ți-ai amintit.

Era ca o mărturisire tăcută către sine însuși. Ashley nu a răspuns. Pur și simplu a ridicat furculița, a luat o altă înghițitură de scoici — ca și cum nu era mare lucru.

Koi simți un nod în piept. Își coborî repede privirea și stimulă că se concentrează pe mâncare, dar nu putu opri suspinul care îi scăpă brusc.

Acum suntem prieteni.

Se mustră din nou. Ashley prevăzuse clar asta și îl avertizase dinainte – ca să nu-i dea lui Koi idei greșite. Ce au avut se terminase de mult. Tot ce-i putea oferi Ashley acum era prietenia.

E doar amabil. Nu interpreta greșit.

Koi înghiți cu greu restul de scoici și lăsă furculița jos. Aproape la semnal, a apărut un membru al personalului și le-a strâns farfuriile. Din colțul ochiului, Koi a observat angajații care stăteau de-a lungul pereților, urmărind cu atenție pentru a se asigura că ritmul niciunui oaspete nu era întrerupt. Eleganța, formalitatea, serviciul impecabil – totul era copleșitor. Koi nu era niciodată într-un loc ca acesta.

Următorul fel de mâncare a venit repede. Din nou, chelnerul a explicat felul de mâncare în detaliu, calm, înainte de a se retrage.

– Foie gras, a spus Ashley odată ce au rămas singuri.

Koi s-a uitat fix la faimosul fel de mâncare și a întrebat fără să se gândească:

– Asta e mâncarea aia cu ficat, aşa e?

– Ha, ha, ha!

Ashley a izbucnit brusc în râs. Clipind surprins, Koi a ridicat privirea. Ashley a dat din cap, cu un zâmbet încă pe buze.

– Aşa este. Bon appétit.

Koi cunoștea de fapt acea expresie franceză. Deși pronunția lui era departe de a fi perfectă, a încercat să o imite și a tăiat din foie gras, ducându-l la gură. Din nou, un gust slab i-a înflorit pentru scurt timp pe limbă, înainte de a se estompa.

– Cum e?

– E bun.

Koi răspunse sincer, iar Ashley îi răspunse cu un zâmbet blând înainte de a se întoarce la propria farfurie.

După ce auzi râsul lui Ashley, inima lui Koi deveni puțin mai calmă. Zâmbi și el și, pentru o clipă, se concentră pur și simplu din nou pe mâncare. Apoi, chiar înainte de venirea următorului fel de mâncare, Ashley luă cuvântul într-un moment de liniște.

– Cum e cu întâlnirea ta?

Koi se luptă cu dorința de a-l corecta – tehnic vorbind, nu era o întâlnire – dar era inutil. Se abținu de la acest reflex și răspunse în schimb.

– A spus că e jurnalistă. A spus că o cunoaște pe Elle.

El a dat o scurtă explicație despre cum s-au cunoscut el și Julie, iar în timp ce vorbea, i s-a servit un preparat din pește-spadă perfect pregătit la grătar. Privind în jos spre farfuria lui, Ashley a vorbit.

– Julie? Te referi la Julie Robinson?”

– O cunoști?

Koi a ridicat privirea surprins, iar Ashley a răspuns firesc:

– E o jurnalistă destul de cunoscută. A scris câteva articole bune. Nu tocmai favorabile față de mine, totuși.

Koi încremeni când Ashley zâmbi ironic. Probabil că se întâmplase ceva între ei. Când Koi întrebă cu prudență, Ashley răspunse fără emoție.

– Era un articol intitulat “Ashley Miller, avocatul necuratului din elită”. Deloc măgulitor.

– O…

Koi scoase un sunet slab, amețit, înțelegând în sfârșit. Ashley scoase un oftat slab.

– Adevărul tinde să doară.

El a râs, dar Koi nu i s-a alăturat.

Serios, Ashley? Ce spun jurnaliștii… zvonurile alea urâte… Încă nu-mi vine să cred.

Koi și-a coborât privirea spre farfurie. Peștele-spadă al lui avea un sos diferit de cel al lui Ashley, şi privindu-l, Koi a căzut pradă gândurilor sumbre.

Totuși, ești la fel de amabil.

În ciuda faptului că era ocupat, Ashley își făcuse timp pentru el, venise personal să-l scoată din închisoare, îl dusese la un restaurant privat și chiar aranjase mâncarea ținând cont de starea lui Koi. Dacă bărbatul care stătea în fața lui nu era Ashley Miller pe care-l cunoștea el, atunci cine naiba era?

– Nu ai citit niciunul dintre articolele ei?

Vocea lui Ashley îl readuse la realitate. Koi scutură din cap fără să se gândească. Ashley zâmbi ironic și spuse:

– Ar trebui să-l citești măcar pe cel mai recent. S-ar putea să te ajute.

– Să mă ajute cu ce? a întrebat Koi, nedumerit. Ashley răspunse fără ezitare.

– Chiar dacă nu o întâlnești în felul ăsta, dacă știi mai multe despre ea, e mai ușor să porți o conversație.

– O… a mormăit Koi, realizând că avea dreptate. Ashley continuă.

– Uneori, chiar dacă nu asta e intenția ta la început, începi să dezvolți sentimente, pe măsură ce ajungi să cunoști pe cineva. E mai bine să-ți păstrezi opțiunile deschise.

Era perfect logic. Dar cu cât Koi era de acord, cu atât se simțea mai rău. Ashley se întâlnise cu mai multe fete înaintea lui Koi. Desigur că avea mai multă experiență. Dar chiar știind asta, să primească acest gen de sfaturi nu-i plăcea. Mai ales auzindu-l pe Ashley explicând calm și cu ușurință cum să se descurce la o întâlnire — îl durea mai mult decât se aștepta.

– De ce îmi spui toate astea?

Cu câte femei s-a întâlnit după ce s-a despărțit de mine?

Koi știa că nu avea dreptul să se simtă așa – dar totuși îl durea. Nu era nevoie să-i mai pună sare pe rană în felul ăsta. Totuși, Koi știa – Ashley nu încerca să se laude cu nimic. Nu erau lăudăroșenii. Asta determina ca lucrurile să fie şi mai rele. Dacă era lăudăroșenie, poate că şi Koi nu s-ar fi simțit atât de supărat.

În timp ce el se retrăgea și vorbea în șoaptă, Ashley îi răspunse cu tonul său firesc, indiferent.

– Pentru că sper ca prima ta întâlnire să decurgă bine.

Apoi, cu un calm desăvârșit, a adăugat:

– Îți dau un sfat ca prieten.

Desigur. Koi știa asta. Dar tot nu putea să-și stăpânească resentimentul. Din impuls, a scos pe gură o minciună.

– Am avut şi eu iubite.

Ashley se întoarse să-l privească direct, fixându-i fața.