– Ashley, a mormăit Koi încet, iar Ashley, cu vocea încă răgușită, îi răspunse în șoaptă.

– Koi. Hei!

Apoi își drese gâtul cu o tuse ridicolă. Koi îl privi pe Ashley cum se întoarse și răsfoi rafturile cu gustări.

Nu-i venea să creadă ce se întâmpla. Era prima dată când îl vedea de la începutul vacanței de vară. Inima îi bătea cu putere în piept.

Koi nu și-a luat ochii de la el nici măcar o xlipâ, în timp ce Ashley se îndrepta spre casă cu produsele alese. Când Ashley a pus în sfârșit câteva gustări pe tejghea, a vorbit.

– E Ziua Independenței. Nu ești liber azi?

– Poftim? O! Da.

Koi a scanat în grabă codurile de bare, răspunzând repede.

– Familia mea nu obișnuiește să se adune la masă în zile ca asta.

– Hmm…

Ashley a dat un răspuns vag, în timp ce Koi a scos o pungă de plastic și a început să împacheteze gustările.

– Dar tu? Părinții tăi nu au venit în vizită?

Ashley îi înmână cardul ca răspuns.

– Familia mea nu obișnuiește să se adune la masă în zile ca asta.

Repetându-i exact cuvintele lui Koi, Ashley îl determină pe acesta să izbucnească în râs. Ashley înlemni pentru o clipă, privindu-l pe Koi, înainte ca să zâmbească și să vorbească.

– Cred că noi doi avem ceva în comun.

Ashley îl privi fără să spună nimic.

Nu era o glumă. Era mai degrabă o ironie – fie că era o autoironie sau îndreptată către Koi, nici măcar el nu era sigur.

Dar Koi zâmbea larg, cu ochii strălucind ca și cum era cu adevărat fericit.

Acea expresie părea ciudat de copleșitoare. În momentul în care Ashley își recuperă cartea de vizită, el își luă repede geanta și se întoarse să plece.

– A, Ash, stai! Așteaptă o clipă!

Era pe punctul de a urca în mașină când Koi a ieșit în fugă din magazin, strigându-l. Când Ashley s-a oprit, Koi s-a grăbit spre el și i-a întins ceva.

– Poftim.

– Ce este?

În loc să-l ia, Ashley a întrebat pur și simplu. Koi, vizibil fericit, i-a explicat.

– E un cadou de sărbătoare pentru Ziua Independenței. Ar trebui să-l iei. Haide, îl îndemnă Koi, practic împingându-i-l în mâini. Neavând altă opțiune, Ashley îl luă.

Se uită la jucăria de pluș roz, cu aspect ciudat, din mâinile sale, fără să spună nimic. Vocea lui Koi se înălță, și mai fericită.

– Nu-i așa că e drăguț?

“…”

Ashley se uită fix la fața lui Koi pentru un moment îndelungat, apoi se uită din nou la jucărie.

Oricum ar fi privit-o, jucăria era ridicol de urâtă.

Expresia ei era de-a dreptul răutăcioasă. Era genul de jucărie pe care nimeni nu ar fi cumpărat-o vreodată — era genul care se dădea doar gratis.

Dar Ashley nu a putut să o spună cu voce tare.

Pentru că felul în care Koi îl privea…

Părea atât de fericit.

– Ah…

Înainte să-și dea seama, un râs îi scăpă de pe buze.

Koi clipi confuz, înclinându-și capul. Obrajii îi erau încă îmbujorați, ochii îi străluceau, iar gura îi era întinsă într-un zâmbet larg.

– Da. E drăguț.

Ashley s-a surprins chiar și pe sine însuși spunând asta.

Din fericire, nu a era nevoie să ascundă asta.

Zâmbetul lui Koi se lărgi și mai mult, ochii lui transformându-se în semilune.

– Nu-i așa? E adorabil, nu-i așa? De fapt, e o ediție limitată și s-au epuizat. Unul dintre clienți nu l-a vrut, așa că voiam să-l păstrez pentru mine, dar…

– Poftim? Atunci nu trebuie să mi-l dai.

– Nu, nu.

Koi a fluturat ambele mâini în semn de protest, împingând jucăria înapoi spre Ashley.

– Vreau să o ai tu. Ia-o.

– Poftim?!

Ashley nu a putut refuza când Koi a continuat să insiste cu acea expresie pe chip.

– Bine. Mulțumesc.

În clipa în care a acceptat-o, fața lui Koi s-a luminat din nou.

Atunci Ashley a observat că urechile lui Koi se mișcau foarte ușor.

Ah.

Pentru o fracțiune de secundă, aproape că întinse mâna să le atingă.

Ridicându-și mâna pe jumătate, s-a oprit la timp și a coborât-o repede.

Înainte ca şi Koi să observe, Ashley a vorbit în grabă.

– Bine. Plec.

– Bine! Ai grijă! Condu cu atenţie! La mulți ani de Ziua Independenței!

Koi a făcut cu mâna fericit. Chiar și după ce Ashley s-a urcat în mașină și a pornit motorul, Koi a rămas pe loc, făcând cu mâna până în ultima clipă.

Cayenne-ul lui Ashley a ieșit lin din parcare.

Odată ce nu l-a mai putut vedea pe Koi în oglinda retrovizoare, Ashley a aruncat o privire spre scaunul pasagerului.

Jucăria urâtă pe care i-o dăduse Koi stătea acolo.

– Ce naiba se întâmplă cu ochii mei? a mormăit Ashley în sinea lui.

I se părea ridicol.

Și totuși, din nu știu ce motiv, zâmbea.

─ ▪ ─

– Ashley!

În clipa în care l-a văzut, iubita lui practic s-a aruncat în brațele lui. Ashley a prins-o cu o ușurință dobândită prin practică. Trecuseră zece zile de la ultima lor întâlnire.

Abia după ce s-au sărutat de câteva ori, Ariel a vorbit în sfârșit.

– Nici nu-ți dai seama cât de mult mi-era dor de tine. Nici măcar n-am putut dormi bine azi-noapte. Tata era pur și simplu…

Ashley a lăsat plângerile despre părinții ei să-i intre pe o ureche și să-i iasă pe cealaltă.

Colegii lui de echipă de hochei se plângeau adesea de părinții lor în același fel. Știa că nemulțumirile lor proveneau dintr-un sentiment de atașament.

Ashley, pe de altă parte, nu avea niciodată prea multe de spus despre părinții lui. Nu le purta pică, dar nici nu le purta o afecțiune deosebită.

Părinții lui îi ofereau tot ce avea nevoie, cel puțin din punct de vedere material. Dacă s-ar fi plâns de ei, probabil ar fi părut nerecunoscător. Nu le purta pică, dar nici nu se simțea deosebit de apropiat de ei.

De aceea i se părea întotdeauna ciudat când prietenii lui se descărcau vorbind despre părinții lor.

De data asta nu era altfel. Chiar dacă Ariel se plângea de cât de demodat era tatăl ei, cuvintele ei erau pline de afecțiune.

– O, ce-i asta?

Tocmai când era pe punctul de a se așeza pe scaunul pasagerului, Ariel a strigat brusc.

Ashley, care era pe punctul de a se așeza pe scaunul șoferului, s-a oprit.

Ariel luase deja jucăria de pluș care zăcea pe scaun, întorcând-o în mâini în timp ce o inspecta.

– De unde ai luat asta? Doamne, ce urâtă e!

A izbucnit în râs și a aruncat-o neglijent deoparte.

Ochii lui Ashley au urmărit traiectoria jucăriei.

Jucăria a aterizat pe bancheta din spate, abandonată.

Ariel, fără să-i bage în seamă reacția, își puse centura de siguranță și întrebă:

– Deci, unde mergem azi? Merge și la tine acasă.

– Bine, a răspuns Ashley calm și porni mașina.

Ariel s-a aplecat pe geamul deschis, părul ei fluturând în vânt, și a scos un strigăt de bucurie.

Ashley glumi și râse împreună cu ea, ca de obicei.

Nimic nu era diferit.

– Uuuu!

Ariel a țipat de bucurie în timp ce a sărit din mașină și a alergat direct spre piscină.

Ashley ieși din scaunul șoferului pentru a o urma, dar se opri brusc.

Privirea i s-a oprit asupra urâtei jucării de pluș, care zăcea acum aruncată la întâmplare pe bancheta din spate.

O privi fix pentru o clipă.

Apoi, a deschis ușa mașinii, a așezat cu grijă jucăria pe scaun și i-a pus chiar și centura de siguranță.

Văzând acea mică și ciudată jucărie așezată acolo comod, se simți ciudat de ușurat.

Fără să se gândească, a început să fluiere în timp ce se îndrepta spre piscină.

─ ▪ ─

– Uuu-huu!

Bill a scos un strigăt în timp ce se arunca în piscină, stropind cu apă în toate direcțiile.

S-au auzit țipete când oamenii erau loviți de valul neașteptat.

Ieșind la suprafață cu un suspin zgomotos, Bill își scutură părul ud cu putere.

– Termină cu asta, nebunule!

– Ahh! Ți-am spus să nu faci asta!

Râsete și plângeri răsunau în jurul piscinei.

Iubita lui Bill, întinsă pe un colac, i-a întins băutura. Bill a luat-o cu nerăbdare, dând-o pe gât dintr-o singură înghițitură.

– Ah, asta da viață.

A scos un geamăt de satisfacție și și-a dat capul pe spate.

Apoi, îl zări pe gazda petrecerii întins pe un șezlong și înotă spre el.

– Ash, nu vii în apă?

– Nu, mulțumesc.

Ashley ridică leneș o mână, refuzând oferta fără să se miște.

Vila era plină de zgomot.

Înainte de sfârșitul vacanței de vară, echipa de hochei și iubitele lor se adunaseră aici pentru o ultimă petrecere.

Casa lui Ashley era enormă, fără părinți prin preajmă care să le stea în cale. Avea de toate: o piscină, un teren de tenis și un frigider plin ochi.

Era locul perfect pentru vacanță.

– Amice, vacanța de vară s-a terminat cu adevărat, aşa e?

Unul dintre băieți se lăsă pe scaunul de plajă de lângă Ashley, oftând adânc.

Discuția s-a îndreptat rapid spre admiterea la facultate.

Majoritatea dintre ei susținuseră deja examenele de admitere înainte de vacanță.

Restul intenționau să le termine înainte de ultimul an de liceu.

Odată ce începea ultimul an, nu mai aveau timp să dea examene.

– Acesta este ultimul nostru sezon.

A mormăit cineva.

Ashley a mormăit în semn de aprobare.

Bill ridică cutia de bere și zâmbi.

– Pentru campionatul echipei Buffalo!