Greață.

Ăsta era primul lucru pe care l-a simțit. Pe măsură ce o senzație revenea, restul trupului său țipa. Era ca și cum ceva se târa prin venele sale, rodea organele sale. Un miros rânced îi umplea nările, capul îi pulsa de parcă se despica în două, iar amețelile îl copleșeau. Stomacul i se răsucea, iar un val de greață îl determina să se înece și să geamă de disconfort.

Respirația lui sacadată venea în gâfâieli aspre în timp ce se chinuia să ridice pleoapele – dar nu putea vedea nimic clar. După ce a clipit de câteva ori cu efort, vederea lui a început în sfârșit să se focalizeze.

Primul lucru pe care l-a recunoscut era interiorul cunoscut al unei camere. I-a luat ceva mai mult timp să-și dea seama că era a lui. Mișcându-și încet privirea, a zărit o perfuzie atârnată lângă pat.

Urmărind tubul în jos, își dădu seama că era conectat la ceva ce nu putea identifica. Instinctiv, ridică cealaltă mână pentru a atinge brațul cu perfuzia, dar o voce bruscă se auzi:

– Las-o așa. Doar dacă nu vrei să-ți pierzi brațul.

Tonul rece i-a readus conștiința confuză la realitate într-o clipă.

Ashley se întoarse brusc spre voce, cu ochii larg deschiși – și încremeni. Așezat pe un scaun la mică distanță, un bărbat îl privea.

Dominic Miller.

Repetă numele în minte, fără să îndrăznească să-l rostească cu voce tare. Păr argintiu, care era aproape alb, o statură impunătoare de aproape doi metri și mereu îmbrăcat într-un costum imaculat care ascundea constituția solidă a unui trup musculos. Era fără îndoială el.

În multe privințe, bărbatul semăna cu Ashley. Sau, mai degrabă, Ashley semăna cu el. La urma urmei, el era originea lui Ashley.

Acum, chiar și la ochii violeți.

La acest gând, Ashley era cuprins de o dorință bruscă de a țipa. L-a privit cu ură pe bărbatul care îl lăsase în această stare. Dar Dominic doar și-a strâns buzele într-un rânjet rece.

– Mai încearcă, bine? Ar fi frumos dacă m-ai putea distra așa cum a făcut-o “Ashley”.

Ashley nu spuse nimic, ci strânse și desfăcu pumnul acolo unde acul perfuziei îi străpunsese brațul. Se abținu să nu-i dea un pumn, iar și iar. Dar acum nu era momentul. Din toate momentele, tocmai acum să fie atât de slab…

Realizând că toată forța fizică pe care o acumulase prin antrenamente neîncetate era complet inutilă acum, se umplu de dispreț față de sine. Tot ce putea face era să stea întins acolo și să se uite urât la bărbat – exact cum făcuse “Ashley”.

Pentru că asta era tot ce putea face și “Ashley”.

Dominic își privi fiul în tăcere pentru o clipă, înainte de a zâmbi ușor. Ashley credea întotdeauna că seamănă cu un șarpe – mai ales când privea fix cu ochii aceia care nu clipeau și zâmbea doar cu buzele.

Exact ca acum.

Un fior i-a parcurs șira spinării, așa cum se întâmpla întotdeauna. Ashley a tresărit ușor, iar Dominic părea mulțumit de reacție când a deschis din nou gura.

– Arătai pur și simplu încântător. Mă refer la starea ta.

A doua parte a venit mai încet, ca și cum ar fi vrut să sublinieze cât de distrus era Ashley. Știa exact cum să murdărească demnitatea cuiva folosind cele mai rafinate cuvinte. Dominic nu înjura niciodată, nu folosea niciodată un limbaj vulgar. I se părea de prost gust chiar și atunci când alții o făceau.

De ce să folosești cuvinte crude când poți trage pe cineva în iad cu eleganță?

Și, desigur, știa că asta îi înfuria și mai mult pe oameni. De aceea o făcea – cu atâta plăcere.

Ashley o experimentase pe propria piele de prea multe ori ca să le poată număra. Și totuși, furia încă îl măcina. Știa că asta era ceea ce voia Dominic – dar nu se putea abține.

Ashley strânse și desfăcu din nou pumnul, încercând cu disperare să-și stăpânească valul de emoție. Își recăpăta încet puterile. Trupul îi era încă distrus, dar…

Nu avea să se poată odihni până nu-i dădea o lovitură în fața aia îngâmfată. O mică voce a rațiunii îi amintea că acum nu era momentul – că reușise să se abțină până atunci. Dar tocmai pentru că se abținuse atât de mult, nu mai putea.

Înăbușind dorința arzătoare de a-l lovi, Ashley se forță să vorbească.

– Ce… mi-ai… făcut?

Cuvintele îi ieșeau cu greu, fragmentate și slabe. Dominic aruncă o scurtă privire la perfuzie.

– Ți se elimină feromonii, fiule.

Tonul blând nu i se potrivea deloc. Nu putea exista altă persoană pe lume care să vorbească atât de rece în timp ce îi spunea cuiva “fiul meu”.

Oare toți copiii unor Alfa extrem de puternici gândesc la fel ca mine?

Ashley nu știa. Dar ceea ce știa cu siguranță era asta: chiar dacă tatăl său nu s-ar fi diferenţiat niciodată, el era totuși un om monstruos.

Dominic, deja obișnuit cu ura și disprețul lui Ashley, nu părea deloc tulburat. De fapt, părea că se bucura de asta. Întotdeauna găsea amuzament în rezistență, în sfidare. Zdrobirea și distrugerea celor care i se opuneau era forma lui preferată de divertisment.

Așa îl luase și pe “Ashley”.

Dar, în acel moment, Ashley avea întrebări mai urgente. Eliminarea feromonilor – prin perfuzie? Era oare posibil? În timp ce clipea confuz, Dominic se ridică brusc în picioare. Mișcarea imprevizibilă îl surprinse pe Ashley, deși rămase legat de pat. Nu putea decât să privească neputincios cum se apropia tatăl său.

– Există multe modalități de a elimina feromonii.

Dominic se opri lângă pat, aruncând o privire la perfuzie. Zâmbi disprețuitor la lichidul care picura încet, fiecare picătură formând o bulă minusculă.

– Dar acum înțelegi de ce nimeni nu încearcă să o facă prin injecții.

Poftim?!

Ashley clipi, surprins. Capul îi era plin de amețeli și durere, dar vocea tatălui său se auzi clar. Pentru orice eventualitate, în caz că auzise greșit, Dominic se uită la el și îi confirmă.

– Dacă ți-ai fi eliberat feromonii cum se cuvine la petrecere, nu te-ai fi aflat în starea asta acum.

Nu era nici urmă de regret sau compasiune în tonul lui. Dimpotrivă, părea amuzat – aproape în mod derutant. Ashley simți nu doar dezgust și ură – ci și frică.

Își aminti brusc de ce nu reușise niciodată să-i țină piept acestui om. Teama care îi era băgată în cap încă din copilărie, și care determinase ca însăși ideea de rezistență să fie de neconceput. Teroarea că poate, doar poate, ar fi ajuns și el ca “Ashley”.

Și certitudinea apăsătoare că acest om ar fi făcut cu siguranță ca asta să se întâmple.

Nu sunt altceva decât proprietatea lui.

La fel ca “Ashley”. Ca și cum ar fi marcat un sclav, Dominic își imprimase numele pe fiul său.

Toți cei care îl cunoșteau pe Dominic se așteptau la ceva de genul ăsta. Dar ceea ce era ciudat era faptul că nu era vorba de prenume – el îi dăduse numele său mijlociu. Pentru cineva atât de narcisist ca el, să pună numele altcuiva înaintea propriului său nume era de neconceput.

Singurul nume căruia acest om rece și crud i-ar fi putut spune vreodată “Te iubesc”.

Chiar dacă era în cel mai egoist și pervers mod imaginabil.

Ashley strânse din nou pumnul. Își recăpăta puterea. Încă puțin și ar fi putut să-i dea un pumn în fața aia îngâmfată. Încă puțin…

– Ce era atât de rău în asta? Tot ce ți-am cerut era să-ți eliberezi feromonii.

Dominic înclină capul.

– Nu e ca și cum n-ai avea experiență, a spus el, parcă sincer nedumerit.

Desigur că nu înțelegea. Pentru tatăl său, acel act nu era altceva decât o eliberare de feromoni. Câți Alfa extremi considerau măcar că era sex? Poate că știau și foloseau asta ca scuză oricum. Oricum ar fi, lui Ashley nu-i păsa.

– Am pe cineva… pe care îl iubesc.

Cuvintele îi ieșiră într-o șoaptă răgușită. Dominic strânse ochii.

– Aahh…

El scoase un sunet prelung de realizare – dar felul în care îl trase pe dinți părea de rău augur. Privindu-l pe Ashley, Dominic zâmbi slab.

– Te referi la corcitura aia?