Ashley nu a înțeles imediat ce tocmai auzise.

Gâfâind după aer, cu pieptul ridicându-se și coborând, reuși în cele din urmă să ridice capul – doar pentru a se uita în ochii secretarei care se apleca deasupra lui. Expresia ei era la fel de rece ca întotdeauna în timp ce vorbea.

– Îți amintești că ți-ai făcut un test de sânge, nu-i așa?

Ashley nu putea decât să gâfâie, ascultând. Secretara a continuat.

– Feromonii tăi s-au acumulat până la niveluri periculoase. Nu te-ai ocupat niciodată cum se cuvine de ei, nu-i așa? Desigur că intri în rut.

– Atunci, asta… ce naiba…

Mintea i se învârtea. Aerul era încărcat de feromoni, unii asemănători cu ai lui, dar amestecați cu mirosuri necunoscute, care determinau să fie imposibil să gândească limpede. Mai ales acel miros necunoscut era insuportabil. Simțea că îi arde pieptul, iar abdomenul inferior îi pulsa. Gâfâind din nou și din nou, Ashley abia reuși să vorbească.

– E o petrecere cu feromoni. Pentru masculi Alfa extrem de puternici.

La început, nici măcar nu înțelesese ce înseamnă asta. În timp ce Ashley se uita fix la ea, secretara a continuat.

– Voi transmite mesajul domnului Miller.

Ashley se uită cu privirea pierdută la buzele ei care se mișcau încet. Ca într-o filmare cu încetinitorul, buzele ei roșii se despărțiră.

– Juniorule.

Juniorule.

Vocea rece a bărbatului îi răsună în urechi. Secretara, cu un ton rigid, continuă să vorbească.

– Elimină toţi feromonii acumulaţi!

El îi zâmbi lui Ashley când a spus asta. Odată cu mirosul acru al trabucurilor, un parfum insuportabil de dulce îi lovi nările.

Un cadou de Anul Nou.

– Prostii… Nu-mi servi prostiile astea.

Ashley înjură și încercă să plece. Dar în momentul în care se ridică cu toată puterea, trupul îi cedă și se prăbuși din nou. Doi gardieni care stăteau în hol se apropiară, câte unul de fiecare parte. În timp ce stăteau gata să-l imobilizeze dacă era nevoie, secretara vorbi din nou.

– Știi cum feromonii unor Alfa extremi afectează creierul, nu-i așa? Și ce se întâmplă când se acumulează. De aceea există acest eveniment – în mod regulat, pentru a ajuta la eliberarea lor în avans.

Ea vorbea clar, dar Ashley nu înțelegea niciun cuvânt. Feromoni? Ce? Fața lui era plină de confuzie, dar secretara se așteptase deja la asta. Ea a continuat, ținându-se de scenariu.

– Există câteva modalități de a elibera feromoni, dar nimic mai eficient sau mai bun decât asta – sexul.

Ea aruncă în mod deliberat o privire în jurul sălii. Ashley, parcă în transă, îi urmă privirea. Secretara se uită spre mulțimea de oameni înghesuiți și continuă.

– Sunt o mulțime de Omega, așa că du-te și ocupă-te de asta. Pentru asta este această adunare. Nu-ți face griji, domnule Miller. În curând, nu vei mai putea gândi limpede din cauza feromonilor. Trupul tău se va mișca din instinct.

Gâfâind. Ashley nu putea face altceva decât să gâfâie. Ea continua să vorbească, dar nimic din ce spunea nu avea sens. Fiecare respirație îi umplea plămânii cu acel miros enervant de puternic, ducându-l la limita rezistenței. Privindu-l de sus, secretara adăugă firesc:

– Există chiar și un Omega extrem aici. Știi cât de rari sunt aceștia, nu-i așa? Profită de această ocazie.

– Stai, eu…

Ashley încercă să întindă mâna spre ea, disperat. Dar trupul lui era moale – nu putea nici măcar să ridice o mână. Tot ce putea face era să lupte să rămână conștient. Secretara se uită la el pentru ultima oară și adăugă:

– Sper să te distrezi.

Se întoarse și plecă. De parcă acela era semnalul, gardienii îl apucară pe Ashley de ambele părți și îl împinseră în hol.

– Nu! a ţipat Ashley, dar ușa se închise cu putere. Și el rămase înăuntru, înconjurat de mirosul copleșitor de feromoni.

─ ▪ ─

– Mmm-mmm, mmm-mmm…

Koi fredona în timp ce făcea curățenie cu veselie. Anul nou era chiar după colț. Îi spusese tatălui său că nu va fi acasă din cauza unui loc de muncă part-time. Tatălui său clar nu-i plăcea asta, dar nu s-a obosit să insiste.

“Dacă lucrurile ar putea rămâne așa pentru totdeauna…” se gândi Koi în timp ce bătea pernele pentru a scutura praful. Totul era liniștit. Venitul său din locul de muncă part-time crescuse, iar pregătirea pentru admiterea la facultate decurgea fără probleme. Trăia cele mai satisfăcătoare zile din viața sa. Cu excepția unui singur lucru.

Ash nu era acolo.

Imediat ce gândul ăsta i-a trecut prin minte, entuziasmul i s-a spulberat ca un balon spart. Își mințise tatăl, așteptând la conac în caz că Ash apărea azi – dar, desigur, speranța aia era o prostie.

“Ai spus că vei veni după Anul Nou, prostule.”

Chiar vorbise cu Ash la telefon, așa că să aştepte altceva era pur și simplu dramatic. Odată ce a încetat să se miște, imensa proprietate a căzut într-o liniște înfiorătoare. Era prima dată când se afla aici singur într-un moment ca acesta și se simțea… ciudat.

Deci locul ăsta chiar e atât de liniștit, aşa e?

Gândul că-l lăsa pe Ashley aici singur îi provoca o durere în piept. Ash era mereu singur aici.

Probabil se simțea atât de singur…

Durerea din piept se adânci, iar Koi scoase un suspin. Totuși, probabil că acum era mai bine – Ash era cu familia lui. Ashley nu avea niciodată cuvinte bune de spus despre ei, dar trebuia să fie mai bine decât să fie singur aici. Sigur, dacă ar fi rămas, ar fi putut petrece Crăciunul și Anul Nou împreună… dar în toate celelalte zile, era singur.

Cel puțin acolo, e cu cineva în fiecare zi…

Pe de altă parte, Koi rămăsese complet singur de când Ash plecase. Încă mai ținea legătura cu băieții din echipa de hochei și cu fetele din echipa de majorete, dar ei își petreceau întotdeauna sărbătorile cu familiile lor. Așa că şi Koi nu avea de ales decât să-și petreacă timpul singur.

Ash și cu mine suntem la fel…

Realizând asta, se simțea și mai singur. În cele din urmă, șopti încet.

“Mi-e dor de tine, Ash.”

Sunetul propriei voci l-a speriat și a închis repede gura. Atunci telefonul lui a sunat brusc, tare.

Speriat, s-a grăbit să-l ridice. Ochii i s-au mărit.

– Ash?

─ ▪ ─

Auzind acea voce iubită strigând cu atâta bucurie, Ashley închise ochii.

Nu putea gândi limpede – respirația lui sacadată era o parte din motiv, dar nu singurul.

Intrase în rut din cauza expunerii la feromonii Omega, în timp ce era deja copleșit de ai săi. Îl ardea stomacul, respirația îi era neregulată și nu putea gândi limpede. Ghemuit într-un spațiu îngust, gâfâia și reuși în cele din urmă să vorbească.

– Koi.

Doar șoptind numele, Koi s-a luminat la celălalt capăt al firului.

– Ash! Ce s-a întâmplat? M-ai sunat să-mi urezi La mulți ani?

Poftim?!

Ashley a îndepărtat telefonul de la ureche pentru a verifica ora. Vocea lui Koi s-a auzit din nou.

– Cred că ești epuizat. Ai sincronizat asta pentru mine? E ora 3 dimineața acolo, nu-i așa?

Ah… Înțelegând în sfârșit, Ashley își recăpătă respirația și răspunse.

– Da… ai dreptate, a mormăit el între respirații tremurate.

– La mulți ani, Koi.

– La mulți ani.

Vocea lui Koi era plină de bucurie. Auzind-o, Ashley se simți și el fericit. Mintea lui era îmbibată de feromoni și striga după eliberare, dar mai mult decât orice, voia să audă vocea lui Koi.

– Mă bucur… că nu ești aici.

– Poftim? a întrebat Koi confuz, nefiind sigur dacă auzise bine. Ashley voia să zâmbească, dar nu avea puterea necesară.

– Am cumpărat un inel, Koi.

Vocea lui abia se auzea printre respirațiile grele. Koi întrebă cu precauţie:

– Un inel?

– Da.

Respirația lui care tremura determină microfonul să zumzăie.

– Ultima mea cerere în căsătorie… era un dezastru total, nu-i așa?

Prin ceața din mintea lui, Ashley încercă să-și amintească. Când era asta? Părea atât de demult. Chiar trecuse atât de mult timp?

– De data asta, când te voi vedea… aveam de gând să îngenunchez și să o fac cum se cuvine.

– Ash?

Koi îi spuse numele, ezitând. În acel moment, chiar și cineva mai greu de cap și-ar fi dat seama că ceva nu era bine. Koi era clar îngrijorat. Voia să întrebe ce se întâmplă, dar Ashley vorbi primul.

– Koi.

– Da?

Răspunsul a venit repede. Ashley a mai luat o gură de aer tremurând și a spus:

– Căsătorește-te cu mine, Koi.

Vocea lui tremura incontrolabil. Koi, înghițind cu greu la auzul respirației sacadate a lui Ashley, a răspuns.

– Bine.

– Te iubesc, Koi.

– Și eu te iubesc.

Koi vorbi cu convingere.

– Nu… Eu te iubesc, Ashley Miller.

În cele din urmă, Ashley râse slab. Koi nu mai putea să se abțină – era pe punctul de a întreba ce se întâmplă, dar Ashley încheie convorbirea înainte să apuce să o facă.

Nu mai putea suporta.

Clătinându-se, Ashley se forță să se ridice. Își întinse mâinile la întâmplare, căutând până când găsi toaleta. Se aplecă și vomită în ea.

Aproximativ treizeci de minute mai târziu, secretara l-a găsit inconștient, prăbușit într-o cabină murdară din toaleta de la o benzinărie abandonată în mijlocul pustietății.