Cerul era mai întunecat decât de obicei în ziua petrecerii. Cu nori negri care se învârteau deasupra capului de parcă era pe cale să se abată o furtună de zăpadă, Ashley își încruntă fruntea fără să-și dea seama. În timp ce se opri cu mâna încă ajustându-și butonii și își fixă privirea spre cer, majordomul care stătea lângă el îl întrebă:

– S-a întâmplat ceva?

Ashley s-a întors brusc la realitate la auzul vocii blânde a femeii mai în vârstă și a scuturat imediat din cap.

– Nu, nu contează.

După ce a terminat, și-a pus jacheta pe care majordomul i-o pregătise. Aproape imediat, servitorii au adus o oglindă înaltă. Ashley s-a privit în oglindă, și-a aranjat ultimele detalii, apoi a întors capul.

Totul era gata acum. În timp ce angajații strângeau rapid lucrurile care umpleau camera, majordomul a vorbit din nou.

– Mai aveți aproximativ o oră. Să vă aduc niște ceai?

– Nu. Mă simt bine. Mulțumesc.

El adăugă un semn politicos din cap, iar ea zâmbi blând înainte de a părăsi camera.

Odată ce ușa s-a închis și a rămas în sfârșit singur, Ashley a expirat un aer pe care nu-și dăduse seama că-l ținea în piept și s-a lăsat pe scaun. Ce fel de petrecere necesita atâta fast? A început să-l doară capul și și-a masat tâmplele.

Participase la nenumărate petreceri până atunci. Dar niciodată nu petrecuse o zi întreagă pregătindu-se pentru o petrecere ca asta. Din momentul în care deschise ochii dimineața, trecuse prin toate încercările ridicole imaginabile, începând cu recoltarea de sânge.

<Nu ai mai făcut un control medical de când ai ajuns aici.>

Asta era tot ce i-a spus secretara când a întrebat ce naiba se întâmplă – chiar înainte să plece împreună cu medicul care îi luase sânge. După aceea a urmat micul dejun, apoi un masaj complet al trupului, prânzul, coafura, îngrijirea unghiilor și chiar o altă bărbierire.

După ce era plimbat toată ziua, s-a întors în camera sa și a găsit mai multe costume și accesorii aliniate în ordine perfectă.

Niciodată nu era obligat să se pregătească astfel.

Ashley și-a lăsat capul pe spate cu un suspin. Undeva, în depărtare, se auzea un zgomot slab de tunet. Clipind absent, și-a revenit repede și a întins mâna după telefon. Din fericire, era încă zi acolo unde se afla Koi.

– Ash.

Abia sunase telefonul când auzi o voce prietenoasă. Auzind acea voce, plină de aceeași bucurie ca a lui, Ashley simți colțul gurii ridicându-se în timp ce-i șopti numele.

– Da, Koi. Ce mai faci?

– Pă…Păi…

Koi a ezitat, apoi a vorbit.

– Nu prea bine…

– De ce? a întrebat Ashley, deși știa deja răspunsul. Și, într-adevăr, Koi răspunse cu voce joasă.

– Pentru că tu nu ești aici…

Ah, Koi.

Ashley nu a putut să-și stăpânească strângerea din piept și a respirat adânc.

– Îmi pare rău. Că te-am lăsat singur de Crăciun.

– Mm…

Koi întrebă grijuliu:

– Chiar erai foarte ocupat?

– Da.

Atât de ocupat încât îi era rău. Se gândi Ashley în sinea lui. Dar acum totul se terminase. După petrecerea din seara aceea, le va spune că pleacă. Era de ajuns. Făcuse mai mult decât era necesar.

Întărindu-şi hotărârea, Ashley spuse:

– Îmi pare rău, nu cred că voi putea să-ți aduc cadoul. Mi-au spus că livrarea era întârziată din cauza aglomerației de sărbători.

Le ceruse să-l termine cât mai repede posibil, dar nu avea de gând să aștepte. În clipa în care va fi liber de acest loc, va fugi la Koi. Plănuia să trimită inelul la filiala din vest. Nu se punea problema să aștepte finalizarea lui .

Să-l revadă pe Koi era pe primul loc.

“Vreau să mă întorc la tine – chiar și cu o zi mai devreme.”

– E în regulă, a răspuns Koi fără ezitare.

– Nu știu ce era, dar nu contează. Eu…

S-a oprit o clipă, apoi a mărturisit încet:

– Tu ești cel mai mare dar dintre toate.

– Și tu la fel.

Ashley nu a putut să-și stăpânească afecțiunea debordantă și a răspuns imediat.

– Nu există nimic în viața mea care ar putea fi un dar mai mare decât tine.

Propria lui voce îi tremura ușor în urechi. Expiră tremurând, iar la celălalt capăt al firului, Koi întrebă:

– Serios?

Simțea că-l vede pe Koi în fața lui, privindu-l cu ochii mari și strălucitori și cu fața îmbujorată. Zâmbind de la o ureche la alta, Ashley răspunse:

– Da.

– Ce ușurare.

Auzind vocea lui Koi, Ashley își revizui planul. Odată ce petrecerea se va termina, se va duce direct la aeroport. Își putea suna tatăl după ce va cumpăra cel mai devreme bilet de avion. Dacă nu-l va vedea pe Koi în curând, simțea că își va pierde mințile.

– Koi.”=

– Da?

Ashley a spus repede:

– Mai așteaptă puțin. Mă întorc repede.

– Bine.

Koi, ca întotdeauna, răspunse fără ezitare.

– Nu-ți face griji. Te voi aștepta mereu.

Din nu știu ce motiv, Ashley simți o înțepătură în vârful nasului. Tuși ruşinat, ca să-și dreagă gâtul. Chiar atunci, auzi pași apropiindu-se. Era timpul să plece. Abia reuși să-și stăpânească dorința de a fugi și se forță să rămână calm.

Este pentru ultima oară. Mai trebuie să înduri o dată.

– Koi, trebuie să închid acum.

– Bine…

Koi părea la fel de reticent, cuvintele lui pierzându-se în aer. Ashley își stăpâni dorința de a-l lua în brațe și de a-l liniști cu blândețe.

– Ne vedem curând, Koi.

– Bine.

De data asta, Koi a răspuns cu hotărâre.

– O să te aștept.

În acel moment, se auzi o bătaie în ușă, iar Ashley nu mai avea timp de amânat. Șopti un ultim “Te iubesc” înainte de a încheia convorbirea. Ca la comandă, ușa se deschise și majordomul intră.

– E timpul să coborâm.

Ashley se ridică, băgându-și telefonul în buzunarul pantalonilor. În timp ce îl urma pe majordom pe hol și intra în sala mare, secretara tatălui său și personalul îl așteptau deja.

Secretara aruncă o privire rapidă costumului, apoi își fixă privirea pe fața lui și îi spuse:

– Mașina e gata. Să mergem.

– Stai.

Înainte de a pleca, Ashley își expuse condiția. Era nevoie de o negociere înainte ca munca să fie terminată. Nu era nevoie să fugă după petrecere – putea obține răspunsul de la tatăl său chiar acum, prin intermediul secretarei.

– Imediat ce se termină petrecerea, plec.

Înainte ca secretara să apuce să răspundă, Ashley a continuat.

– Am făcut tot ce mi-a cerut tatăl meu, mai mult decât suficient. Sunt obosit. Mă întorc.

A dat ultimul său ultimatum.

– Spune-i – dacă nu promite asta, nu mă duc la petrecere.

Nimeni nu a scos un cuvânt. În liniștea de mormânt, secretara l-a privit fix pentru o vreme, apoi și-a scos telefonul.

Ashley o privi apăsând un buton și așteptând un moment. El îi observă în tăcere buzele în timp ce ea îi transmitea mesajul cuvânt cu cuvânt.

– Am înțeles.

După acest scurt răspuns, secretara a încheiat convorbirea și l-a privit.

– A spus că poți merge. Dar…

Înainte ca Ashley să apuce să simtă ușurarea, ea a adăugat o condiție.

– Dacă treci cu bine de petrecerea asta.

– Desigur.

Ceva nu era bine, dar Ashley nu avea energia necesară să se gândească la asta. Inima i se umplu de bucurie la gândul că-l va vedea curând pe Koi, fără să mai lase loc de îndoieli. Secretara îl privi în tăcere pentru o clipă, apoi se întoarse și se îndreptă spre intrare. Ashley nu ezită și o urmă cu pași mari. Asta era ultima dată. Acum se ducea acasă.

Koi.

Chiar și pe drumul spre conacul unde avea loc petrecerea, Ashley avea un zâmbet abia schițat pe buze, inima lui fiind plină de așteptare. Secretara stătea alături de el cu expresia ei firească, nepăsătoare, fără să spună nimic.

─ ▪ ─

Ajunseră la conac puțin după ora 20:00. Era ora cinei, iar Ashley era flămând, dar se hotărî să mai aștepte.

O să mănânc în avion.

Cel puțin, putea să mănânce ceva în salonul VIP în timp ce aștepta plecarea. Tatăl său probabil că ar fi aprobat folosirea avionului privat odată ce ar fi confirmat că petrecerea a decurs bine.

Oricum, mâncarea nu era o prioritate în acel moment. Tot ce trebuia să facă era să treacă fără probleme de petrecere. Amintindu-și asta, Ashley a coborât din mașină. Gărzile de corp și secretarele oaspeților veniţi mai devreme erau poziționați în toată grădina vastă, stând de pază.

Ce e asta?

Un sentiment de ceva greşit îl cuprinse. Conacul luxos, mașinile scumpe parcate în jur, oaspeții îmbrăcați la patru ace – totul arăta la fel ca la nenumăratele petreceri la care participase înainte. Și totuși, ceva nu era bine.

Încă incapabil să-și dea seama ce anume, a intrat în conac. Holul, strălucind ca în plină zi sub nenumărate candelabre, era locul în care majordomul conacului îi întâmpina.

– Domnule Ashley Miller, vă mulțumesc că ați venit la petrecerea de astă-seară.

Majordomul îl salută cu o plecăciune formală și îi arătă drumul. În timp ce Ashley îl urma, încercă să se concentreze asupra zgomotelor slabe care îi ajungeau la urechi.

E ciudat.

Senzația de neliniște se intensifică. Inima i se umplu de teamă. Ce naiba era asta? De ce se simțea așa?

– Pe aici.

Vocea majordomului îl readuse la realitate. În timp ce Ashley ridică privirea, bărbatul deschise ușa.

Un scârțâit enervant al balamalelor prost fixate îi puse nervii la încercare. Apoi se auziră gemete răgușite și râsete, contopindu-se într-un zgomot distorsionat care îi asurzi urechile. Ochii lui Ashley se măriră, uimiți. Ceea ce se întindea în fața lui, într-o cameră de jocuri, era ceva ce nu mai văzuse niciodată.

Dar înainte să poată înțelege ce se întâmplă, un miros îl lovi în clipa în care inspiră.

– Aah…

Ashley își opri instantaneu respirația și se prăbuși la pământ. Nu mai putea sta în picioare. Trupul îi cedă, mintea i se golise. Inima îi bătea nebunește, pulsul îi năvălea prin vene. Pieptul îl durea la fiecare respirație sacadată.

În haosul gândurilor sale copleșite de panică, abia reuși să-și adune amintirile. Știa ce era asta. Mai trăise asta o dată în viață. Dar se presupunea că se întâmplă doar o dată în viață. Așadar, asta putea însemna doar…

– E perioada de împerechere, a spus secretara tatălui său de deasupra lui, cu aceeași voce rece ca întotdeauna.