Oferta lui Ashley l-a luat pe Koi complet prin surprindere.

– Poftim?!

La început, a crezut că a auzit greșit. Clipea din ochi și a ridicat privirea, doar pentru a-l vedea pe Ashley zâmbind în felul lui firesc.

– Am spus că te ajut. De unde începem curățenia?

– Po… Poftim?! De ce?

De data asta, auzise cu siguranță bine. Dar lui Koi tot nu-i venea să creadă. Ashley Miller se oferea să-l ajute la curățenie? Din senin? De ce? Din ce motiv?

Trebuia să existe un motiv ascuns.

Primul său instinct era suspiciunea, dar nici măcar asta nu prea avea sens. Cineva se comporta așa doar când avea ceva de câștigat. Ashley Miller nu avea absolut nimic de câștigat de la Koi Niles.

“Probabil că până și praful din casa mea îi este mai util decât mine.”

Adăugând o glumă autoironică în mintea lui, Koi abia s-a abținut să nu râdă amar și, în schimb, s-a uitat la Ashley cu o expresie serioasă. Încă nu putea să-și lase garda jos. Chiar dacă Ashley nu avea nimic de câștigat, era și mai greu să creadă că era amabil fără niciun motiv.

– Nu cred în bunătate fără motiv.

Vocea lui era plină de precauție. Încet, zâmbetul lui Ashley s-a estompat. Cei doi s-au privit în tăcere pentru o clipă.

Cu un suspin ușor, Ashley era primul care a rupt tăcerea.

– De fapt, am venit pentru că voiam să te întreb ceva.

Iată.

– Ce anume?

Koi nici măcar nu putea să ghicească despre ce ar putea fi vorba. Când a întrebat, Ashley a ezitat puțin înainte de a vorbi în cele din urmă.

– Tema noastră.

– Tema?

Koi clipi, confuz, și repetă ce spusese Ashley. Ashley se scărpină în cap, ruşinat, înainte de a explica.

– Știi tu, proiectul de grup al profesorului Martinez. Cel la care amândoi am luat nota 10.

– O, asta.

Abia atunci Koi își dădu seama la ce se referea Ashley, scoțând un mormăit de înțelegere. Și acum, avea o idee destul de clară despre ce voia să-l întrebe Ashley. Așa cum era de așteptat, Ashley, părând oarecum tulburat, continuă cu voce joasă.

– De ce mi-ai pus numele pe el?

Expresia lui era una de completă nedumerire. Văzând asta, Koi se simți puțin ușurat. În același timp, o undă de răutate îi apăru, determinându-l să răspundă într-un ton deliberat de tăios.

– De ce? Ai vreo problemă cu asta?

– Nu are sens.

Ashley se încruntă. Pentru prima dată, Koi simți că îi vede expresia reală, neprefăcută.

– Tocmai ai spus-o tu însuți – nu crezi în bunătate fără un motiv. Atunci de ce ai făcut-o? Oricât m-aș gândi la asta, nu înțeleg.

Ashley își încrucișă brațele, privindu-l pe Koi de sus, ca și cum ar fi cerut un răspuns. Koi își îndreptă spatele cât de mult putu, încercând să nu se lase intimidat. Chiar și așa, tot trebuia să-și întindă gâtul pentru a-i întâlni privirea lui Ashley.

– Nu contează. Eram în aceeași echipă, așa că ți-am pus numele pe temă.

– Chiar trebuia să faci asta?

Ashley era clar că nu-l credea. După o scurtă pauză, Koi a decis să fie sincer.

– Era un proiect de echipă. M-am gândit că, dacă îl predau singur, poate profesorul Martinez nu-mi va acorda punctajul maxim.

– Dar ceilalți nu au avut nicio problemă să-și depună lucrările fără numele colegilor de echipă.

– Asta e alegerea lor.

Koi rămase încăpățânat.

– Oricum, era un proiect de echipă. Ce-ar fi fost dacă profesorul Martinez ar fi considerat că şi colegul meu nu a contribuit și mi-ar fi scăzut puncte?

“Proiectul ăsta era atât de important pentru mine, iar tu pur și simplu ai plecat.”

Koi l-a privit cu furie, amintindu-și de enervarea lui de mai devreme.

– Și totuși, nu erai supărat?

– Desigur că eram. De aceea mi-am pus numele primul.

La răspunsul lui Koi, ochii lui Ashley s-au mărit de surprindere, înainte ca el să izbucnească brusc în râs. A râs atât de tare, încât s-a aplecat, tremurând de amuzament.

“Ce naiba e așa de amuzant?”

Koi se uită la el, uluit.

– Cred că îți rămân dator.

După ce a părut o eternitate, Ashley a vorbit în sfârșit, încă zâmbind.

– Las-o baltă. Am făcut-o pentru mine, a spus Koi cu fermitate. “Și, în plus, m-ai ajutat mai devreme”, adăugă el în gând — dar nu o spuse cu voce tare.

Ceea ce a spus, totuși, era menit să-i spună lui Ashley să plece. Dar, în loc să plece, Ashley s-a uitat pur și simplu în jur prin magazin.

– O să faci curățenie acum, aşa e? Hai să o facem împreună.

– Poftim?!

“Vorbește serios?”

Koi îl privi, uluit. Dar Ashley, fără să mai piardă timpul, se întoarse și începu să se îndrepte spre interiorul magazinului.

– Dar tavanul? Probabil ar trebui să mă ocup eu de partea aia, aşa e?

Koi îi urmă privirea și ezită. Tavanul era ridicol de înalt. După o clipă de gândire, cedă.

– Bine. Stai puțin, îți aduc o cârpă.

Koi a fugit, a luat produsele de curățenie și s-a întors. Ashley, care aștepta în același loc, a luat cârpa de la el și a început să șteargă tavanul.

Văzându-l cum își întinde brațul și șterge praful cu ușurință, Koi simți o durere neașteptată de inferioritate — dar alungă rapid sentimentul.

Era prea mult de lucru.

Se întoarse repede și începu să șteargă rafturile dezordonate, concentrându-se pe organizarea lor.

─ ▪ ─

Cu ajutorul lui Ashley, curățenia s-a terminat mult mai rapid decât se aștepta. În curând, magazinul a revenit la starea sa inițială de ordine, dar problema erau rafturile de expunere goale împrăștiate peste tot. De asemenea, lipseau cinci beri din frigider.

Cât a costat totul?

Koi a scos un suspin adânc.

– Am terminat acum?

La auzul vocii lui Ashley, Koi ridică privirea. Ashley, care arăta la fel de calm ca la început, îl privea de sus. Chiar și într-o situație ca asta, Ashley Miller rămânea perfect fără niciun efort. Simțindu-se epuizat, Koi dădu slab din cap.

– Da. Poți pleca acum. Mulțumesc pentru ajutor.

– Cu plăcere. Obiectele dispărute sunt bine? Multe lucruri erau distruse.

– Nu pot face nimic în privința asta.

Imediat ce a terminat de vorbit, i-a scăpat un alt suspin lung. Ashley, care tăcuse până atunci, a vorbit în sfârșit din nou.

– Vineri dau o petrecere.

Koi ridică privirea, nedumerit de schimbarea bruscă de subiect. Ashley continuă.

– Am nevoie de gustări și de o grămadă de alte lucruri. Aș vrea să le cumpăr de aici – poți să le treci prin casă pentru mine?

– Da, sigur.

Cu un gest al mâinii, Koi îi făcu semn să facă cum dorește, înainte de a se îndrepta spre casă. El se lăsă pe tejghea, sprijinindu-și capul pe brațe.

Ashley, în loc să spună ceva, s-a întors pur și simplu și a început să adune articolele de care avea nevoie.

Când se întoarse la tejghea, Koi adormise deja.

Ashley a rămas acolo o clipă, pierdut în gânduri, înainte de a scoate un blocnotes și un stilou de pe tejghea. A scris un mesaj și l-a așezat lângă o grămadă de cinci bancnote de 100 de dolari.

Sunetul soneriei de la ușă îl trezi pe Koi. Se ridică brusc, uitându-se în jur confuz, dar singurul care mai rămăsese în magazin era el însuși.

În timp ce ieșea în grabă din spatele tejghelei, ochii lui zăriră un Cayenne care ieșea din parcare. Rămase nemișcat pentru o clipă, înainte de a se întoarce în cele din urmă la tejghea. Atunci observă banii și biletul lăsat în urmă.

Ce naiba? 500 de dolari?

Ochii s-au mărit de uimire. Repede, a luat biletul, care era clar de la Ashley.

Pe el erau enumerate câteva articole – diverse produse, fără un model sau o organizare clară.

Koi a înclinat capul, nedumerit, realizând motivul din spatele acestui gest abia mai târziu în acea seară.

După ce a închis magazinul, a verificat stocul rămas pentru a evalua ce se pierduse.

─ ▪ ─

A doua zi, Koi a ajuns la școală la ora ofirească. Deși încerca să se comporte normal, s-a trezit că cercetează cu nerăbdare zona.

Ashley și grupul lui erau întotdeauna ușor de zărit, indiferent dacă voia sau nu să-i vadă. Dar azi, în mod ciudat, nu erau nicăieri.

Ciudat.

Simțindu-se neliniștit, Koi a verificat ora și s-a jucat cu dulapul său, deschizându-l și închizându-l fără niciun motiv.

Oare nu chiulește din nou?

Chiar când gândul acesta îi trecu prin minte, simți o schimbare în atmosferă. Era ceva cunoscut.

Ashley Miller venise.

Ușurat, Koi întoarse capul — și bănuiala lui se confirmă. Dar ușurarea lui nu dură mult. Alături de grupul firesc al lui Ashley, zări și o față nedorită.

Nelson și gașca lui stăteau prin preajmă, păstrându-și distanța față de grupul lui Ashley, dar urmărindu-i în mod evident.

Era timpul să plece naibii de acolo.

Koi a început să se retragă încet, înainte de a se întoarce pe călcâie și de a porni în viteză.

După ce s-a întâmplat ieri, Nelson era probabil furios. Dacă era prins acum, hărțuirea ar fi atins un cu totul alt nivel.

“Trebuie doar să stau departe de el. Semestrul e aproape gata — trebuie doar să mai rezist puțin.”

“Dacă vine din nou la magazin?”

Un sentiment neplăcut îi străbătu șira spinării, dar asta era o problemă pentru mai târziu. În acel moment, prioritatea era să scape.

Gâfâind, Koi a alergat spre clădirea în care se afla sala lui de clasă cât de repede a putut.

– Poftim?!

Ashley scoase un mic sunet, atrăgând atenția prietenilor săi.

– Ce s-a întâmplat? Ce vezi?

– Ce este?

În timp ce prietenii lui se uitau în jur confuzi, Ashley rămase tăcut, continuând să privească în aceeași direcție.

Era la fel de nedumerit ca și ei.

Abia când și-a întors capul în cealaltă direcție și-a dat seama ce se întâmplă.

În clipa în care s-a uitat în ochii lui Nelson, celălalt băiat a tresărit surprins, apoi s-a retras în grabă, luându-şi prietenii după el.

Ashley îi privi dispărând, înțelegând în sfârșit de ce Koi o luase la fugă.

– Hmm…

Frecându-și bărbia, el cugetă la ceva, cufundat în gânduri.

Prietenii lui au schimbat priviri, confuzi.

Nimeni altcineva nu părea să știe ce se întâmplă.