Ceea ce va urma va fi chiar mai riscant decât noaptea trecută. Pentru a obține beneficiile într-o perioadă scurtă de timp, era nevoie de asumarea unor riscuri. Amane nu credea că şi Kouki va sta în tăcere și va privi cum se desfășoară astfel de negocieri periculoase.

(Și mai există un motiv…)

Asta era ceva personal. În acest moment, incidentul de aseară era încă prea proaspăt în mintea lui Amane. Așa că nu era încrezător că ar putea lucra alături de Kouki fără ca asta să-l afecteze.

Judecând după felul în care se comportase Kouki în timpul zilei, se părea că era Kouki capabil să treacă cu ușurință de la problemele personale la cele profesionale. Ar putea fi vorba de o abilitate naturală a unui Alfa, sau poate că era pur și simplu modul în care creierul lor era conectat. Nu-și puteau permite să se gândească la evenimentele trecute și să rămână blocați în ele. Altfel, nu ar fi capabili să conducă țara, guvernul sau marile firme.

În această privință, Amane era un eșec. Chiar dacă știa că era “ceva făcut de o personalitate diferită, copleșită de căldură”, trupul său încă își amintea.

Își amintea că l-a acceptat pe Kouki, că și-a pierdut controlul, că a gemut și că el a atins punctul culminant ca un nebun în el.

Aceea era plăcerea intensă care putea fi experimentată doar cu “sufletul pereche” al cuiva.

Extazul care îi determina creierul să bâzâie cu electricitate.

Pe măsură ce retrăia amintirile, temperatura trupului său a început să crească treptat. Asta e rău.

În plus, în această dimineață, înainte de răsărit, se trezise cu trupul dureros. Se părea că efectele secundare ale chemării dorinţei alături de Kouki epuizaseră eficiența pastilei mai repede decât se aștepta. Deși a luat rapid o altă pastilă, căldura din trupul său nu a dispărut imediat. Și, înainte să-și dea seama – în timp ce urmărea amintirile sexului de noaptea trecută -, ajunsese să se masturbeze singur.

Să-l folosească pe Kouki ca material pentru fanteziile sale era cel mai rău. Și totuși, nu se mulțumise să se ocupe doar de față. Ajunsese să-și folosească degetele și în spate, încercând cu disperare să recreeze senzația.

Amintindu-și de dimineața devreme, când se pierduse în plăcere, Amane a simțit căldura crescând din nou în trupul său. Și-a scuturat repede capul.

(Nu te gândi la asta. Las-o baltă!)

Odată ce căldura se va termina, nu va mai fi bântuit așa. Trebuia doar să reziste până atunci.

În timp ce își spunea acest lucru, a zărit în depărtare intrarea în hotel.

(În regulă, sunt aici. E timpul pentru a doua rundă.)

Revenindu-și la hotărârea sa, Amane a împins ușa de sticlă și și-a verificat reflexia. Purta o cămașă albă cu primul nasture desfăcut, o cravată neagră înnodată lejer în jurul gâtului, un costum negru și cizme de lucru negre. Se schimbase în toaleta celei mai apropiate gări de stația D-Est.

Asta era a doua oară când purta singurul său costum negru. Prima dată era la înmormântarea lui Odagiri, cel care insistase să cumpere costumul.

A luat scara rulantă de la al doilea etaj al subsolului până la parter. Designul elegant și urban al holului de la intrare era plin de oaspeți și de oameni care păreau să fie acolo pentru restaurantele hotelului. Așa cum era de așteptat de la un hotel de lux, toată lumea era îmbrăcată în cele mai bune haine, deși nivelul de sofisticare era încă un pas mai jos față de petrecerea de aseară. Amane nu se putea abține să nu simtă încă o dată că noaptea trecută era cu adevărat o altă lume.

S-a îndreptat spre salonul care ocupa un colț al holului și s-a apropiat de o femeie de la recepție, spunându-i:

– Mă întâlnesc cu cineva aici.

– Aveți o întâlnire? Pot să vă întreb cum vă numiți, vă rog?

– Amane. Mă întâlnesc alături de Kourogi.

După un schimb de informații prin cască, membrul personalului a răspuns:

– Partenerul dvs. a sosit deja. Vă rog să-mi permiteți să vă conduc la el, și a început să îi arate drumul.

Au traversat podeaua, care avea o piscină centrală dreptunghiulară înconjurată de seturi de canapele și scaune aranjate cu gust. În scurt timp, au ajuns la un fotoliu de la capăt, un spațiu semi-privat separat de restul salonului.

– Persoana pe care o așteptați a sosit, a anunțat membrul feminin al personalului.

Kourogi, care se uitase la dispozitivul său, s-a întors.

– Bună seara, a salutat Amane.

– O, te așteptam, a răspuns Kourogi, ridicându-se de pe scaun.

În seara asta, Kourogi era și el îmbrăcat într-un costum obișnuit – deși, desigur, era o marcă de lux high-end. La încheietura mâinii drepte îi strălucea un ceas de lux încrustat cu diamante pe cadran, în timp ce un inel mare, încrustat cu bijuterii, îi împodobea degetul mijlociu stâng.

Chiar dacă şi Kourogi era un Alfa căzut în dizgrație, vestimentația lui arăta clar că încă deținea statutul de președinte al unei agenții de talente. Dar ceva din înfățișarea lui îi părea ieftin lui Amane – probabil pentru că văzuse de aproape adevărata celebritate și știa cum arată adevărații Alfa de clasă superioară.

– Te rog, ia loc!

Kourogi a făcut un gest către spațiul de lângă el în timp ce se așeza și l-a întrebat- pe Amane, care se învârtise în jurul mesei:

– Ce doriți să beți?

– O să beau o cafea.

– Amestecul original de aici este excelent. În regulă atunci, o cafea pentru el, iar eu îl voi umple din nou.

– Da, domnule, a răspuns membrul personalului și a plecat.

După ce ea a plecat, ochii lui Kourogi s-au întors spre Amane, evaluându-l cu privirea calculată a președintelui unei agenții de talente care inspectează un produs.

– Smokingul albastru închis de aseară ți-a dat un adevărat aer de prinț. Dar aspectul “totul negru” de azi îți dă o senzație diferită, dar la fel de grozavă. Fizicul tău remarcabil înseamnă că poți reuși orice, a complimentat Kourogi.

– Mulțumesc, răspunse Amane, luând loc lângă Kourogi.

– De obicei porți piercinguri, aşa e?

Amane și-a atins cercelul și inelul de la urechea stângă, pe care le păstrase în mod deliberat.

– Nu-ți place?

– Nu, nu. Ți se potrivește perfect. Aș spune că adaugă un fel de alură murdară, periculoasă. Ai acest farmec periculos, ca și cum, odată ce cineva e prins, nu va putea scăpa ușor… Deci, chiar ești un Omega, aşa e?

“…”

– Ai tăcut iar? Ei bine, această vibrație misterioasă face parte din farmecul tău, a spus Kourogi, rânjind.

În acel moment, angajata s-a întors, aducându-le cafelele pe o tavă. Le-a așezat în fața fiecăruia pe masa joasă și a spus politicos:

– Vă rog să savurați, înainte de a pleca.

Ca și cum ar fi așteptat ca ea să plece, mâna lui Kourogi s-a mutat brusc la coapsa lui Amane.

– Din moment ce m-ai contactat, să înțeleg că te gândești serios să te alături agenției mele? Cu aspectul tău, ai putea fi o mare vedetă în mai puțin de un an, a spus Kourogi cu încredere.

În loc să răspundă la argumentul evident de vânzare, Amane și-a pus mâna peste cea a lui Kourogi, trecându-și ușor degetele de-a lungul dosului mâinii bărbatului înainte de a-i privi chipul bronzat cu o privire șireată.

– De fapt, am o mică problemă financiară acum… Trebuie să fac niște bani repede. Ai vreun indiciu despre așa ceva? a șoptit Amane cu o voce senzuală, afișând un zâmbet răutăcios.

Kourogi și-a îngustat ochii la schimbarea bruscă a comportamentului lui Amane. Pentru o clipă, părea prins cu garda jos de transformare. Dar, la scurt timp după aceea, un zâmbet șiret i s-a răspândit pe față.

– Ești un băiat rău, nu-i așa?

– Nu-ți plac băieții răi? a necăjit Amane.

– Îi iubesc! a răspuns Kourogi fără ezitare, aplecându-se mai aproape cu un zâmbet sordid lipit pe fața lui bronzată.

– În acest caz, am o altă propunere pentru tine. De fapt, în seara asta este o petrecere cu băutură care este perfectă pentru cineva ca tine.

– O petrecere cu băutură? Ce fel de petrecere? a întrebat Amane.

– La cum arăți, doar un pahar cu niște VIP-uri ți-ar putea aduce niște bani frumoși de buzunar. Și totul este în numerar, plătit pe loc.

(Uite că vine, o petrecere VIP cu băutură.)

Amane dădu mental din deget pentru că își prinsese prada atât de repede. Chiar dacă îl rugase pe Kourogi să îl anunțe dacă urmau evenimente profitabile, se așteptase să dureze ceva timp. Faptul că se întâmpla în seara asta era mai bine decât ar fi putut spera.

– Deci, ce părere ai? Te interesează? a întrebat Kourogi.

Nu exista niciun motiv să nuîl intereseze. Cu un zâmbet curbându-i buzele, Amane dădu din cap ca răspuns la oferta lui Kourogi.