– Mizuki m-a rugat să mă ocup de cazul lui Aya. Știi asta, nu-i așa, Honjou-san?

Când Kouki și-a afirmat dreptul de a fi implicat, Amane a ripostat:

– Eu sunt cel care a obținut informațiile de contact ale lui Kourogi. În plus, noaptea trecută, ți-ai lăsat sentimentele personale să intervină, mi-ai dat peste cap operațiunea și chiar l-ai speriat pe Kourogi uitându-te la el. Dacă te iau cu mine, el va fi în gardă. Deci, răspunsul este nu.

Expresia lui Kouki s-a schimbat, ca și cum ar fi vrut să argumenteze. Dar în cele din urmă, niciun cuvânt nu i-a ieșit din gură.

Desigur, oricât de nesimţit era, după ce a nesocotit ordinele și a făcut ce a vrut aseară, nu mai putea spune nimic.

Simțind că discuția s-a încheiat, Amane i-a făcut semn cu bărbia lui Kouki să se dea la o parte. Dar Kouki nu s-a mișcat din mijlocul holului. Trosnindu-și limba în semn de enervare, Amane l-a ocolit și și-a continuat drumul. După ce a făcut câțiva pași, l-a auzit pe Kouki strigând din spate.

– Honjou-san! Te rog!

– Și acum?

Amane s-a întors cu greu, dar ceea ce a văzut l-a determinat să înlemnească pe loc.

Kouki avea brațele strâns aliniate cu părțile laterale, îndoindu-și trupul într-un unghi perfect drept, în timp ce își pleca adânc capul.

(Serios? Este prima dată când văd un Alfa plecându-și capul în fața cuiva.)

Surprins de priveliștea unui Alfa care își abandonează mândria uriașă, Amane își mări ochii când Kouki își ridică încet capul.

– Te rog. Doar pentru cazul Aya, lucrează alături de mine. Noaptea trecută, a fost vina mea. Mi-am încălcat promisiunea și te-am atins, și asta a cauzat totul. Chiar regret. Știu că scuzele nu vor îndrepta lucrurile și înțeleg dacă vrei să încetezi cu parteneriatul nostru.

Kouki a spus toate acestea dintr-o suflare, sprâncenele încruntându-se în timp ce tăcea. Ochii lui reflectau frământările interioare cu care se lupta de ceva vreme. Dar părea să se fi hotărât în cele din urmă.

– Odată ce acest caz va fi rezolvat… îi voi cere eu însumi Onizuka-sama să rupă parteneriatul nostru.

În acel moment, Amane a simțit o mică durere în piept, determinându-i sprâncenele să tresară.

(Ce este asta?!)

Kouki, care se agățase de el ca o lipitoare indiferent cât de mult îl respinsese sau îl înjurase Amane, îi dădea în sfârșit drumul.

Dacă şi Kouki, un membru al influentei familii Shutou, ar solicita oficial ruperea parteneriatului, nici Onizuka și nici conducerea superioară a stației D-Est nu ar putea refuza.

Amane știa că cei din conducerea superioară îl împerecheaseră alături de Kouki, așteptându-se ca noul venit să demisioneze rapid, incapabil să facă față epuizării și investigațiilor murdare. Cu toate astea, departe de a demisiona, Kouki dăduse dovadă de o motivație remarcabilă și chiar obținuse rezultate. Această întorsătură neașteptată a evenimentelor i-a determinat probabil pe cei din conducere să ia în considerare alte opțiuni acum.

Amane urma în sfârșit să fie eliberat de grija acestui începător încrezut, întorcându-se la viața fără griji a unui lup singuratic.

Ar fi trebuit să se simtă mai ușurat, chiar entuziasmat. Dar, dintr-un motiv oarecare, inima lui nu era liniștită. Simțea că ceva nu era bine. Pentru a înrăutăți lucrurile, o greutate surdă i se forma treptat în stomac.

(Mâncarea chinezească pe care am mâncat-o la prânz nu a fost bună?)

În timp ce se gândea la cauza disconfortului său, Amane a răspuns:

– Bine. Cazul lui Aya va fi ultimul la care vom lucra împreună. Este bine?

Kouki a dat din cap la confirmarea lui Amane, ochii lui îngustându-se cu o notă de tristețe când a spus:

– Mulțumesc.

Kouki, care de obicei era atât de încăpățânat, era mult prea amabil. Asta determina ca gâtul lui Amane să freamăte de neliniște.

În timp ce Amane privea chipul îndurerat al lui Kouki, simțindu-se tulburat, sunetul pașilor care se apropiau a răsunat din spate.

– Kariya.

Amândoi s-au întors în același timp, determinându-l pe bărbatul înalt aflat la aproximativ trei metri distanță pe hol să se oprească în loc, părând speriat. Era Kuroki, supraveghetorul Grupei Unu din care făceau parte Amane și Kouki.

Kuroki, recăpătându-și calmul, și-a reluat mersul și a întrebat:

– Întrerup ceva?

– Nu.

Kouki s-a întors cu fața la Kuroki și a negat.

– Înțeleg. Îmi pare rău că vă deranjez. Dar puteți să mă ajutați cu niște hârtii? Trebuie să trimitem suspectul de care ne ocupăm azi, dar avem puțin personal.

– Îmi pare rău, dar azi…

Înainte ca şi Kouki să-și termine scuzele, Amane l-a întrerupt, spunând:

– Folosește-l cum vrei.

– Honjou-san?

Kouki s-a încruntat. Dar Amane a continuat:

– Suntem cu toții împreună, aşa e? Suntem colegi în aceeași echipă.

Kouki, evident nemulțumit, și-a ținut gura, nefiind nici de acord, nici în dezacord. Era probabil din cauza prezenței lui Kuroki.

– Eşti sigur? Asta ar fi de mare ajutor. Kariya valorează cât o sută de oameni, a spus Kuroki cu ușurare în glas.

– Nu avem niciun caz urgent acum, așa că nu ezitați să-l folosiți cât de mult doriți.

Kuroki părea puțin perplex în fața amabilității neobișnuite a lui Amane. Dar urgența termenului limită al suspectului părea să depășească şi confuzia sa. Cu un gest de recunoștință, Kuroki l-a întrebat pe Kouki:

– Îmi pare rău că te-am reținut, dar poți să faci asta?

Este greu pentru orice ofițer junior să refuze atunci când însuși Supraveghetorul Brigăzii cere ajutor, mai ales pentru un începător ca şi Kouki. Resemnat cu soarta sa, Kouki a răspuns:

– Bine.

Imediat după ce era de acord, Kouki s-a aplecat aproape de urechea lui Amane și i-a șoptit încet:

– Voi încheia asta într-o oră… nu, treizeci de minute. Vă rog să rămâneți în stație până atunci.

– Am înțeles. O să omor ceva timp. Acum du-te repede.

Amane a privit cum Kouki și Kuroki se îndreptau înapoi spre etaj, apoi s-a întors rapid. A coborât scările cu pași ușori, scoțându-și limba.

– Cine va aștepta? Prostul!

 

***

 

Amane a părăsit stația și s-a îndreptat spre salonul unui hotel de lux din High Midtown. Hotelul, desemnat de Kourogi, era la doar trei minute de mers pe jos de stația de metrou printr-un pasaj subteran. După ce a luat metroul de la cea mai apropiată stație, stația D-Est, Amane a trecut de porțile de bilete de la destinație și a început să meargă prin pasajul subteran.

Era pur noroc că şi Kuroki l-a luat pe Kouki exact în acel moment. Pentru Kouki, abilitățile sale ridicate de muncă de birou s-au întors împotriva lui.

Amane îl abandonase pe Kouki pentru a evita dezavantajul de a-l duce la locul de întâlnire. Îi semnalase deja acest lucru lui Kouki. Dar, având în vedere că era doar a doua zi, exista o mare posibilitate ca şi Kourogi să-și amintească fața lui Kouki. Dacă tipul care s-a uitat urât la el aseară apărea din nou, Kourogi ar fi devenit suspicios și față de Amane. În plus, în momentul în care Kourogi și-ar fi dat seama că Amane are un însoțitor, cu siguranță s-ar fi închis emoțional.

Chiar dacă Amane îi ordonase lui Kouki “să privească de la distanță și să treacă neobservat”, exista întotdeauna riscul ca emoțiile lui Kouki să pună stăpânire pe el, determinându-l să acționeze mai degrabă pe baza sentimentelor personale decât a datoriei. Începătorul era cu siguranță excepțional de talentat, dar experiența nu putea fi înlocuită de abilitatea brută. Mai ales în cazurile care implică “suflete pereche”, lipsa de autocontrol a lui Kouki era deja dovedită noaptea trecută.