– Mizutani-san, a trecut ceva timp. Îmi pare rău că nu am putut să trec pe la magazin de curând.

– Nu, nu. E bine. Îmi imaginez că munca de polițist te ține ocupat.

– Nu este ușor. Dar este o slujbă care merită provocarea. Acesta este seniorul și partenerul meu de muncă, Honjou-san. Azi, l-am adus aici pentru a-l ajuta să-și găsească un smoching.

Bărbatul elegant, Mizutani, s-a întors cu fața la Amane.

– O… a mormăit el.

Vocea lui era nuanțată de admirație, în timp ce ochii lui gri se îngustau în spatele lentilelor.

– Honjou-san, acesta este Mizutani-san, proprietarul “Croitororiei Mizutani”. Este destul de cunoscut în comunitatea Alfa pentru pasiunea sa pentru haine, ceea ce l-a determinat să își deschidă propriul magazin.

– Cunoscut, dar mai ales ca un ciudat, țineți minte. Eu sunt Mizutani. Încântat de cunoştinţă.

“…”

Se părea că Mizutani era conștient de reputația sa de ciudat. Într-adevăr, bărbatul din fața lui nu avea nici urmă de aroganță sau sentiment de superioritate tipic Alfa. Amane se uita fix în tăcere la mâna întinsă de Alfa care nu se purta ca unul.

Chiar dacă lua pastile, exista încă un anumit risc în a da mâna cu un Alfa în perioada de călduri.

(Dar a refuza acum ar fi nefiresc.)

În plus, asta era o oportunitate de a confirma diferența dintre Kouki și alți Alfa.

Amane a vrut să verifice dacă răspunsul la căldură apărea într-adevăr doar în interacțiunile sale alături de Kouki. Împins de această curiozitate, el a luat ușor mâna lui Mizutani.

Ca urmare, nu s-a întâmplat nimic. Nu a existat niciun șoc electric și nu s-a produs niciun răspuns la căldură.

În timp ce reafirma că şi Kouki era într-adevăr special pentru el, Mizutani a zâmbit, cu riduri formate la colțul ochilor.

– Cu o figură atât de frumoasă, va merita să vă coordonați ținuta.

– Cred că ar putea fi dificil să obținem un costum pe măsură în timp util, așa că am putea merge cu personalizarea unuia gata croit? a sugerat Kouki.

– Când ai nevoie de el? a întrebat Mizutani.

– Duminica asta.

– Dacă este pentru duminică, atât timp cât alegem costumul azi, ar trebui să fie gata la timp. Să începem chiar acum.

Mizutani s-a întors în magazin cu un pas emoționat. Kouki i-a șoptit la ureche lui Amane:

– E cam târziu să te retragi acum, aşa e?

Amane îl fulgeră cu privirea, enervată de modul în care bărbatul determina lucrurile să avanseze fără consimțământul său.

– Tu ești cel care m-a târât aici în primul rând.

– Ce s-a întâmplat? a strigat Mizutani, ținând deschisă o parte a ușii duble. Amane a pocnit din limbă enervat.

– Vin. Să mergem, mormăi el, urmându-l pe Kouki cu reticență în magazin.

Primul lucru care i-a atras atenția a fost o scară în spirală din lemn în centrul magazinului. Părea să fie destul de veche, cu balustrada și scândurile strălucind întunecat, probabil fiind adusă dintr-un conac european. Doar scara impunătoare dădea magazinului un aer de eleganţă.

Interiorul avea o notă vintage, pereții fiind acoperiți cu tapet textil, în timp ce podelele, tavanul și mobilierul erau toate din lemn. Lămpile și corpurile de iluminat antice, canapelele cu picior, fotoliile și mesele joase erau așezate într-un mod care îl provoca să se simtă ca și cum s-ar fi rătăcit în salonul unui conac măreț.

Magazinul vindea numai articole pentru bărbați, costume, cămăși, cravate, papioane, pătrate de buzunar, pălării, mănuși, curele, bretele și pantofi, toate clasificate și expuse cu grijă. În interiorul vitrinelor se aflau accesorii precum butoni de manșetă, insigne, barete de cravată, ceasuri și ochelari – articole care erau în mod clar alese de proprietar cu mare grijă.

Achiziționându-și întotdeauna hainele fie la mâna a doua, fie online, asta era prima dată când Amane a intrat într-un magazin adevărat de îmbrăcăminte pentru bărbați. În timp ce el se plimba prin împrejurimi, admirând priveliștile necunoscute, Mizutani și Kouki se consultau între ei și își alegeau articolele.

– O…

Amane nu s-a putut abține să nu scoată un sunet când s-a trezit față în față cu un cap de cerb montat pe perete. Sub acest impresionant trofeu de vânătoare se afla o armură argintie care ținea un scut și o suliță, iar lângă ea era o statuie de elefant din aur. În acest moment, decorul depășise stadiul de simple antichități, intrând în sfera artefactelor. Era o lume plină cu preferințele personale ale proprietarului, plină cu tot ceea ce iubea – un paradis al pasionaților care mirosea a indulgență de om bogat.

– Honjou-san!

S-a întors pentru a-i găsi pe cei doi Alfa în fața lui. Mizutani, ținând în mâini un costum de frac și o cămașă albă, a început să vorbească.

– Acest smoching poate părea negru la prima vedere. Dar dacă te uiți mai atent, este de fapt un albastru închis. Cred că această nuanță ușor modernă va accentua eleganța naturală pe care o aveți mai bine decât ar face-o clasicul negru. Reverul este de tip vârf, cu o suprapunere pe față. Deoarece adăugăm o notă de culoare costumului, vă sugerez să păstrați cămașa în stilul tradițional cu guler în formă de aripă. Ce părere aveți?

Înainte ca Amane să poată răspunde, Kouki, care ținea în mână niște accesorii, a luat cuvântul.

– Deși o vestă cu guler sub sacou este standard, asta poate determina uneori lucrurile un pic prea discrete. Așa că am ales în schimb o curea. Este fabricată din satin de un violet intens, care se asortează cu papionul. Pătratul de buzunar este din bumbac pique alb, iar pantofii sunt pantofi de operă din piele neagră lăcuită. Pentru aceste două articole, am optat pentru alegerile clasice, pentru a uni aspectul general. Ce părere aveți?

Confruntat cu prezentările consecutive ale celor doi Alfa ciudaţi, Amane habar nu avea cum să răspundă când era întrebat: “Ce părere ai?” sau “Ce spui de asta?” Avea zero cunoștințe despre îmbrăcămintea ceremonioasă.

“…”

În timp ce el stătea acolo, incapabil să reacționeze, Kouki a părut să înțeleagă și a sugerat:

– Hai să începem prin a încerca. Vom judeca noi pentru tine.

– Într-adevăr. Să facem asta, era de acord Mizutani.

A deschis ușa către o cameră privată și a făcut un gest:

– Pe aici, vă rog. Asta este camera de probă.

– Vom adăuga accesoriile mai târziu. Așa că, deocamdată, vă rog să vă schimbați în costum.

Fără nicio posibilitate de discuție, costumul și cămașa de smoching erau puse în mâinile lui Amane, iar acesta era împins oarecum cu forța în cabina de probă, ușa trântindu-se în urma lui.

Camera de probă era surprinzător de spațioasă, având un scaun antic și un cuier din lemn în spațiul pătrat. Pe un perete se afla o oglindă în mărime naturală.

Stătea acolo amețit, privindu-și propria reflexie în oglindă.

– Ce fel de farsă este asta?

În toată viața lui, nu avusese niciodată ocazia să poarte un smoching, cu atât mai puțin să dețină unul. Și totuși, iată-l aici, în cabina de probă a unui croitor preferat de Alfa, situat în inima Upper Hills.