Meditaţiile la chimie au continuat. Dar a existat o schimbare semnificativă în stilul de predare.

Zhou Zhou a lăsat jos foaia de test în timp ce roșea și a spus:

– Ai putea, te rog, să nu te mai ții de talia mea?

În spatele lor, în sala de studiu, câțiva Alfa împrăștiați erau încă așezați. Mâna lui Cheng Che era înfășurată cu calm în jurul taliei lui Zhou Zhou. Dar era protejată de scaun și de masă. Era ascunsă de ochii celorlalți.

Tachinarea lui Cheng Che îi dădea lui Zhou Zhou bătăi neregulate de inimă. Nu era doar în situații relativ izolate ca aceasta. Chiar și în timpul plimbărilor lor obișnuite prin aglomerație, Cheng Che se mai atingea ocazional.

Dacă Cheng Che doar l-ar fi îmbrățișat ca pe un prieten, era ceva, dar Cheng Che avea o înclinație pentru îmbrățișări.

– Ai putea, te rog, să-ți controlezi mâinile?

Zhou Zhou nu se putea concentra deloc asupra răspunsurilor la întrebări. Ciudățeniile aproape clandestine ale lui Cheng Che îi afectau serios concentrarea.

Cheng Che, aparent neatent, a continuat să răsfoiască şi cartea cu o mână. Lumina de la fereastră îi contura frumos profilul. Dar Zhou Zhou simțea acum că, indiferent cât de frumoasă era fața lui Cheng Che, nu putea ascunde faptul că era puțin nepotrivit.

– Hei… Nu mai atinge…

Mâna de pe talia lui devenea din ce în ce mai neascultătoare. Respirația lui Zhou Zhou a devenit nesigură. În acest moment, chiar voia să se concentreze pe studiu. Secțiunea de științe naturale a examenului de admitere la facultate era crucială, bine?

A crezut că Cheng Che își va retrage mâna. Dar, în schimb, Cheng Che l-a mai strâns de câteva ori de talie fără expresie și a spus:

– De ce nu? Dacă vreau să ating, pot doar să ating. Nu mă pot abține.

Un motiv atât de inocent și simplu!

– Nu ți-e frică deloc? l-a întrebat Zhou Zhou pe un ton slab.

– Cum se face că mintea ta, ca student de top, este atât de împrăştiată?

– Tu ești cel care nu se concentrează, a spus Cheng Che fără să-și ridice privirea din carte.

– Obișnuiai să fii atât de apropiat de Yu Yang în fiecare zi. De ce este o problemă acum că sunt eu?

– Poate fi la fel?

Zhou Zhou a roșit în timp ce îl mustra.

– Am crescut cu el. Dar cu tine, eu sunt…

– Cu mine, ce?

Cheng Che s-a întors să se uite la el.

Obișnuit cu profilul lui Cheng Che, Zhou Zhou a uitat ce era pe cale să spună când Cheng Che și-a întors brusc întreaga față frumoasă spre el.

– Eu… Eu…

El a evitat privirea lui Cheng Che cu timiditate și a dat un răspuns:

– Suntem un cuplu.

– O, suntem un cuplu.

Cheng Che și-a întors capul pentru a continua să citească.

– Ce fel de cuplu nu permite atingerea? Ăsta nu prea pare a fi un cuplu.

“…”

Zhou Zhou a simțit că a se certa cu Cheng Che era ca și cum ar fi invitat mai multe tachinări. A decis să se mute cu cartea și să se așeze la un loc distanță de Cheng Che. Spera să obțină ceva spațiu pentru a studia în liniște.

Cheng Che a chicotit în timp ce împingea cartea spre Zhou Zhou.

– Am marcat greșelile pe care le-ai făcut la recentul examen lunar. Memorează-le.

Zhou Zhou s-a întins după carte. Dar Cheng Che a apăsat-o cu degetele, împiedicându-l să o ia.

– Mintea ta de meditator este prea rea, a spus Zhou Zhou, încercând să îndepărteze degetele lui Cheng Che. În schimb, Cheng Che i-a ciupit cu abilitate palma.

– Îți ofer meditații gratuite. Ar trebui să fie ceva în schimb, a spus Cheng Che cu nonșalanță. După ce s-a jucat cu mâna lui Zhou Zhou, și-a întors capul înapoi pentru a citi cartea.

Zhou Zhou și-a amintit cum l-a abordat insistent pe Cheng Che pentru meditații pe atunci. Era prea tânăr și naiv, neștiind că fiecare cadou oferit de soartă fusese deja evaluat în secret de către Cheng Che, neobrăzatul.

***

Rezultatul faptului că Zhou Zhou și Cheng Che au stat la un loc distanță era că, atunci când toată lumea a mers la cină, Cheng Che l-a îmbrățișat pe Zhou Zhou din spate. Cheng Che a tras ușor gulerul lui Zhou Zhou, a sărutat glanda mirositoare și apoi a lins-o. Întregul trup al lui Zhou Zhou a devenit moale. Picioarele nu l-au mai putut susține și a alunecat în jos. Cheng Che, care îl ținea din spate, i-a susținut talia. Ca și cum teama de reacția lui Zhou Zhou nu era suficient de puternică, Cheng Che s-a aplecat spre urechea lui și i-a șoptit:

– Vreau să te marchez.

Mâna lui Zhou Zhou, apăsată pe încuietoarea ușii din camera de studiu, și-a pierdut brusc forța. Gâtul și urechile sale s-au înroșit. Și-a lipit fruntea de ușă și a scos un geamăt slab. Apoi și-a șoptit în sinea lui: “Azi este a 180-a oară când Cheng Che mi-a vorbit urât.”

***

– Hei, de ce este Cheng Che atât de strict cu tine? Sunteți împreună sau este un gardian de închisoare care supraveghează un prizonier?

Câțiva Alfa s-au furișat în spatele clădirii de învățământ. Yu Yang s-a aplecat lângă Zhou Zhou și a întrebat cu voce joasă:

– De unde să știu eu?

Zhou Zhou nu simțea deloc că Cheng Che era strict cu el. Îi era doar teamă că dacă el și Cheng Che se apropiau prea mult, alții și-ar fi putut da seama de lucruri.

– Of, of, of!

Yu Yang a suspinat.

– Chiar dacă pare distant, el este totuși un Alfa. Posesivitatea nu e puțin lucru.

În mintea lui, Zhou Zhou s-a gândit: “Nu l-ai văzut comportându-se ca un neorăzat. Nu este despre posesivitate. Este doar un bătăuș!”

Un grup de oameni stăteau ghemuiți în tufișuri, savurând omleta dată peste balustradă de mătușa de la taraba cu gustări. Râdeau și discutau, fără să-și dea seama că cineva se apropie din afara tufișurilor.

Zhou Zhou era încă atent la discuțiile dintre ceilalți Alfa. Era complet inconștient. Dintr-o dată, gulerul uniformei sale școlare era apucat.

Alfa din jurul lor au ridicat privirea.

Când Cheng Che l-a ridicat fără efort pe Zhou Zhou cu o mână, Zhou Zhou încă râdea prostește. Era absorbit de o glumă pe care un alt Alfa tocmai o împărtășise, râzând atât de mult, încât nici măcar nu-și putea ține omleta cum trebuie. Era ridicat fără efort de Cheng Che ca o pisicuță.

A crezut că un Alfa întârziat îi face o glumă, până când un Alfa ghemuit pe pământ l-a strigat:

– Cheng Che? Ești aici pentru omletă?

Zhou Zhou aproape că s-a înecat de surpriză.

Râsul i-a dispărut. Era înlemnit și omleta din mâna lui tremura ușor.

Yu Yang mușcă în tăcere din omletă, amintindu-și că Cheng Che vorbise cu el acum câteva zile. I-a spus să nu-l mai lase pe Zhou Zhou să mănânce gustări, deoarece stomacul lui nu era grozav și s-ar fi putut îmbolnăvi.

Yu Yang a vrut inițial să dea ochii peste cap la asta. Stomacul lui Zhou Zhou era condiționat de o dietă de gustări picante și grătare încă de când era copil. Dacă ar fi fost chiar atât de rău, nu ar fi supraviețuit până acum.

Dar Yu Yang s-a abținut. La urma urmei, în ochii lui Cheng Che, Zhou Zhou era ca o comoară prețioasă. Yu Yang a simțit că Cheng Che probabil își dorea să îl poată lega pe Zhou Zhou de talia lui și să îl ducă peste tot.

În realitate, Cheng Che nu gândea atât de mult. Era doar excepțional de bun la matematică și chimie. Știa exact ce substanțe nocive erau prezente în uleiul și carnea folosite la tarabele cu gustări. Pur și simplu nu voia ca Zhou Zhou să se îmbolnăvească de la mâncarea lor.

– Nu voi mânca, a spus Cheng Che.

– Sunt aici doar ca să iau pe cineva cu mine.

Dată fiind situația actuală, toată lumea putea ghici cu ușurință pe cine avea de gând Cheng Che să ia.

Zhou Zhou și-a luat rămas bun de la ei. Vocea lui clară tremura în vânt.

– La revedere, tuturor. Promiteți-mi că pe viitor veți mânca mai puțină mâncare proastă. Chiar dacă gustările de la tarabe pot fi delicioase, ele nu se pot compara cu aroma resturilor de la cantină. Înțelegeți?

Zâmbetul lui era atât de pur, dar plin de amărăciune.