Suferința este o temă universală care ne afectează pe toți în mod diferit și personal.
Această idee este ilustrată intens în filmul japonez BL cu clasificare R-18+, Dangerous Drugs of Sex. Povestea urmărește doi bărbați din lumi complet diferite, a căror întâlnire întâmplătoare duce la o legătură violentă și tulburătoare: unul dintre ei îl sechestrază pe celălalt într-un subsol și îl supune unui abuz repetat, sub pretextul de a-l face să „simtă” din nou viața. Filmul avansează într-un ritm lent, dar captivant, dezvăluind treptat fragmente din trecutul și traumele celor doi, în paralel cu scene sexuale explicite care pot fi extrem de tulburătoare pentru spectatori.
Inspirat din manga semnată de Yuki Mizuta, acest film explorează o poveste de dragoste întunecată prin ochii lui Makoto Katsuragi (interpretat de Sho Watanabe), un bărbat aparent obișnuit. Cu un loc de muncă stabil la birou și o relație serioasă cu o femeie, Makoto trăiește sub presiunea de a reuși, încercând să-și mulțumească părinții înaintați în vârstă. Însă filmul debutează abrupt și șocant: Makoto se trezește gol, legat de un pat într-o cameră insalubră, purtând o centură cu influențe BDSM care îi imobilizează picioarele. Această introducere dură, care evidențiază atât vulnerabilitatea cât și captivitatea lui, este tulburătoare, dar eficientă în setarea atmosferei. Decorul camerei, folosit inadecvat și deloc pregătit pentru altceva decât detenție, accentuează fragilitatea poziției în care se află. Totul indică faptul că acel spațiu nu a mai fost folosit de mult – cel puțin nu înaintea lui și a răpitorului său.
Filmat excelent, filmul reușește să accentueze atmosfera apăsătoare și dezolantă în care se desfășoară cea mai mare parte a acțiunii. Regia pune accent pe cadre strânse, care surprind trupul fragil și vulnerabil al lui Katsuragi, subliniind lipsa sa totală de apărare. Tensiunea atinge un punct culminant odată cu apariția răpitorului – un bărbat atrăgător, a cărui prezență nu aduce deloc alinare. Cu un zâmbet pe față, acesta reia, fără ezitare, abuzurile asupra victimei sale. Filmul nu apelează la sugestie sau cenzură: imaginile sunt directe, explicite, iar în locul unei coloane sonore romantice, regizorul Jojo Hideo folosește sunete necenzurate, reale – respirații, țipete, zgomote ale corpului – pentru a crea o atmosferă intensă, brutală și neliniștitoare. Este o scenă greu de privit, imposibil de interpretat altfel decât ceea ce este: o confruntare violentă, lipsită de orice urmă de romantism.
La fel ca în filmele de groază, și aici actorul care provoacă durerea trebuie să egaleze intensitatea emoțională a celui care o îndură. Interpretarea lui Kitadai Takashi în rolul lui Ryoji Yoda este la fel de puternică precum cea a lui Sho Watanabe. Cu un aer distant și controlat, el reușește să transmită o amenințare constantă, iar micile sale gesturi de tachinare, prin care manipulează trupul lui Katsuragi, evidențiază subtilitățile jocului său actoricesc. Nu recurge la dramatism excesiv – dimpotrivă, calmul său rece și vorbele tăioase, rostite cu o cruzime aparent liniștită, intensifică senzația de abuz și dominare în timpul scenelor de violență sexuală, care implică obiecte și jucării erotice.
O bună parte din film este dedicată interacțiunilor dintre cei doi protagoniști, întrerupte periodic de secvențe din trecut. Cele mai multe dintre aceste flashback-uri se concentrează pe viața lui Katsuragi dinaintea captivității sale alături de Yoda. Regizorul Jojo Hideo folosește cu măiestrie contrastul dintre lumină și întuneric pentru a marca tranziția dintre prezentul întunecat și trecutul mai senin, oferind o reprezentare vizuală clară a vieții pe care Katsuragi a lăsat-o în urmă. Fără a dezvălui detalii esențiale din desfășurarea acțiunii, putem spune că aceste scene servesc drept un memento dureros: Katsuragi ar fi trebuit să prețuiască mai mult viața pe care o avea.
Între episoadele de abuz, Yoda își schimbă metodele, adaptându-se în încercarea de a-i provoca plăcere victimei sale. Ce funcționează bine în acest format este faptul că nu devine repetitiv: fiecare scenă are un scop clar, fie că e vorba de evoluția dinamicii dintre personaje, fie de aprofundarea stărilor lor emoționale în timpul fiecărui act sexual. Mai mult decât o succesiune de momente fizice, relația lor capătă un grad tot mai mare de intimitate, complicând și mai mult limitele moralității și ale consensului.
Yoda începe să folosească tot mai multe instrumente și jucării sexuale, însă, în același timp, lasă în cameră și obiecte periculoase, cu potențial letal. Această contradicție între dorință și cruzime este accentuată prin replicile pe care le repetă în timp ce îi introduce diverse lucruri în corp lui Katsuragi, dar și prin modul calculat în care îi oferă doar strictul necesar pentru supraviețuire — puțină mâncare și vitamine, suficiente cât să-i mențină forța fizică. Pe măsură ce trece timpul, Katsuragi renunță treptat să mai opună rezistență la ceea ce i se întâmplă, iar povestea se mută din perspectiva lui către trecutul lui Yoda. Flashback-urile acestuia devin elementul central al narațiunii. Moartea fostei iubite și asemănarea izbitoare dintre aceasta și Katsuragi ridică întrebarea esențială: de ce face Yoda toate acestea? Își dorește, oare, ca o reflecție a trecutului să umple golul lăsat de femeia pe care a pierdut-o sau este vorba de ceva mai profund și mai personal?
Până la final, toate întrebările își găsesc răspunsul într-un scenariu atent construit, care reușește să îmbine intensitatea emoțională cu o realizare cinematografică remarcabilă. Deși scenele sexuale ocupă o parte semnificativă din film, ceea ce îl face cu adevărat memorabil sunt dialogurile și impactul emoțional pe care acestea îl au asupra personajelor. Contrastul dintre spațiul întunecat și închis în care este ținut Katsuragi și peisajele luminoase din flashback-uri — plaje însorite și case de familie — este folosit cu grijă pentru a contura stările interioare ale personajelor. Coloana sonoră, aproape hipnotică, își schimbă tonalitatea în funcție de emoțiile scenelor, completând perfect atmosfera. „Dangerous Drugs of Sex” este, în esență, o poveste de dragoste brutal de sinceră și, din punctul nostru de vedere, unul dintre cele mai puternice filme japoneze BL realizate până acum.
Filmul se poate viziona pe site-ul Rainbow Love la următorul link: DANGEROUS DRUGS OF SEX FILM
Sursa originală: The BL Express
***Recenzie de la colega noastră Dreea
Dangerous Drugs of Sex ~ Radiografia perfectă a celebrului Sindrom Stockholm
Doi bărbați, medii diferite, aduși împreună de o echipă de producători japonezi incredibilă!
Makoto, un om obișnuit, angajat la birou, cu o viață banală, al cărui scop principal este să-și facă părinții mândri (vedeți stereotipul japonez?), încearcă să se sinucidă; celălalt, Ryuji, un individ violent, cu o natură tulburătoare, un „nebun”.
După o încercare eșuată de a se sinucide, Makoto se trezește închis într-un subsol, fiind supus unor abuzuri fizice și psihice dure. Situația în care acesta se trezește îi limitează foarte mult libertatea, dar marchează și începutul descoperirii de sine. Între victimă și răpitor ia astfel naștere o relație profundă și tulburătoare, o formă de dragoste întunecată, greu de descris în cuvinte. Totuși, din punctul meu de vedere, această relație toxică dintre cei doi nu încearcă să arate doar suferința sau să promoveze abuzurile, ci oferă o altă perspectivă asupra momentelor de vulnerabilitate ale acestora și a legăturii dintre ei.
Japonezii sunt cunoscuți pentru serialele lor BL dure, care nu prezintă, de cele mai multe ori, o relație idilică, un happy end între doi bărbați, ci explorează teme mult mai întunecate, mature. Dangerous Drugs of Sex este probabil cel mai bun exemplu când vine vorba de teme mai puțin comune în producțiile BL: suicidul, presiunea socială, legătura dintre viață și moarte, iertare și acceptare, cât și dependența emoțională. Toate aceste teme, împreună, te determină pe tine, ca privitor, să te întrebi: care sunt limitele iubirii? cât de departe se poate ajunge? care este limita dintre abuz, dorință și plăcere?
Pentru că este vorba despre un serial care abordează teme extrem de mature și greu de digerat pentru unii, actorii trebuie să se ridice și să depășească bariera imaginară a toxicității, abuzurilor și violenței, iar Kitadai și Watanabe au distrus orice barieră imaginară și au avut o interpretare incredibilă. Ei au reușit să dea viață unor personaje dificile, pline de contradicții, captând atât durerea, frica, teama cât și momentele fragile de afecțiune care apar de-a lungul poveștii celor doi.
Fiind vorba despre o poveste atât de complexă, care ilustrează o relație toxică, marcată de abuz — pot înțelege părerile împărțite, ura și controversele. Tocmai de aceea, consideră că filmul oferă o portretizare autentică și complexă a Sindromului Stockholm și a conceptului de „dark romance”, cu o încărcătură emoționantă incredibilă.
Pe scurt, cine e slab de inimă și nu poate digera subiecte dure, mature, întunecate, n-ar trebui să dea play filmului nici măcar din curiozitate. Iar pentru ceilalți, Dangerous Drugs of Sex rămâne o producție cum rar îți e dat să întâlnești.
Comentarii recente