Asta era tot ce învățasem, tot ce știam despre Gamma.

– Gărzile de corp ale domnului Miller sunt toți membri de gen Gamma, a spus Alice cu un ton neutru, de parcă mi-ar fi răspuns la întrebare. Am întrebat, pe jumătate în glumă:

– Nu te-ai gândit că aş fi Beta?

Ea mi-a răspuns pe un ton calm și reticent.

– Păi, după aspectul tău, mi-am dat seama că ești un Alfa sau un Omega. E rar să vezi un Beta atât de chipeș ca tine… Desigur, am luat în considerare și posibilitatea ca tu să fii un Beta.

Alice s-a încruntat aproape imediat.

– M-am gândit şi că poate ești homosexual.

Mi-am dres gâtul și am schimbat subiectul.

– Există vreun motiv anume pentru care toți bodyguarzii lui Miller sunt Gamma?

Am renunțat în mod deliberat la titlul onorific, dar Alice nici nu a clipit.

– E ceva firesc în cazul unor Alfa extremi. Dacă ar elibera feromoni și ar determina mutaţii în Omega sau ar intra în rut, ar fi o problemă. Ar interfera cu munca. Gamma se potrivesc perfect în acest sens.

Era plauzibil. Ea a continuat.

– Nu că faptul de a fi Gamma ar bloca sută la sută feromonii unui Alfa extrem. Dacă un Alfa extrem intenționează cu adevărat să elibereze feromoni, nu putem face nimic.

– Și Gamma pot suferi mutații?

Ca Beta, rareori am avut ocazia să aflu despre celelalte genuri — și nu existau surse de informații despre Gamma. Tot ce știam era că, spre deosebire de celelalte genuri, statutul de Gamma era stabilit la naștere. Am întrebat din curiozitate, iar Alice, fără niciun semn de ofensă, mi-a răspuns fără ezitare.

– E rar, dar da, putem suferi mutații. Nu e vorba că ne schimbăm pentru că am simțit feromoni — asta nu e ceea ce declanșează mutația. În majoritatea cazurilor, pur și simplu detectăm feromonii și asta e tot… Dar dacă ai ghinionul să suferi efectiv o mutație, e o problemă gravă. Voi, Beta, dacă ați suferi o mutație, ați deveni pur și simplu Omega — dar pentru noi înseamnă moartea sau o reducere cu jumătate a duratei de viață. Chiar dacă ai norocul să supraviețuiești, majoritatea dintre noi mor la naștere. Se spune că un număr foarte mic de femei Gamma supraviețuiesc, dar asta e aproape un miracol. Și chiar și acelea sunt atât de slăbite încât petrec ani întregi la pat înainte să moară — e cel mai rău lucru posibil.

Ea a dat din cap, apoi a adăugat pe un ton plictisit:

– Voi, cei din categoria Beta, nu vă confruntați cu adevărat cu riscul de mutație după ce împliniți douăzeci de ani, dar cei din categoria Gamma, în ciuda unei rezistențe puternice la feromoni, sunt mereu expuşi riscului.

Alice a inhalat fumul țigării cu indiferență.

– Destul de îngrozitor, nu?

I-am răspuns la fel de sincer la întrebarea ei ironică.

– Ar fi și mai rău dacă tipul pe care l-am apărat s-ar dovedi a fi homosexual.

Alice a izbucnit în râs. Ochii ei căprui și blânzi sclipeau. Aproape că mi-am dorit să fiu heterosexual.

– Ce fac ochii tăi?

Întrebarea ei m-a scos din scurtul moment în care uitasem de durerea din ochi. Când mi-am dat drumul la mâini cu precauție, încă simțeam o senzație de arsură, dar nu era la fel de intensă ca înainte. Am clipit de câteva ori, dar, din păcate, vederea îmi era încă încețoșată.

– Cred că nu o să mai conduc o vreme.

Cuvintele ei mi-au trezit amintirile.

– Omul acela chiar a încercat să-mi ardă ochii? Cu o ţigară?

Alice a ridicat o sprânceană.

– De ce crezi că n-ar fi făcut-o?

Am rămas mut pentru o clipă. Când m-am limitat să clipesc din ochi la ea, Alice a aruncat pe jos mucul de țigară stins și a aprins una nouă.

– Totuși, e rar să faci așa ceva în public. Ce s-a întâmplat?

Expresia “în public” mi-a rămas în urechi — asta însemna oare că o făcea tot timpul în privat?

– Pur și simplu mi-a tăiat fața… Când l-am întrebat dacă am greșit cu ceva, a încercat brusc să mă sugrume.

– I-ai spus asta domnului Miller?

A devenit albă ca varul și a șuierat ca un animal strangulat. Nu-mi dădeam seama dacă era îngrozită de Nathaniel Miller sau de ce ar putea face el — dar am dat din cap. Alice, cu fața lipsită de culoare, a întrebat din nou.

– Nu te-ai uitat urât la el sau ceva de genul ăsta, nu-i așa?

Nu am răspuns, dar ea a suspinat și a dat din cap.

– Fii recunoscător. Dacă n-am fi ajuns la timp să-l oprim…

Alice și-a făcut semnul crucii, de parcă era ceva îngrozitor. Privind-o, m-am gândit că poate nu se temea de Nathaniel Miller însuși, ci de ce ar fi putut face el. M-a cuprins o curiozitate neplăcută.

– Și dacă ar fi făcut-o, ce s-ar fi întâmplat?

Alice mi-a aruncat o privire plină de dispreț. Mi-am dat seama imediat ce întrebare absurdă și evidentă am pus.

– Cel puțin erai mort sau orb. Nu e evident?

Reacția ei m-a determinat să mă gândesc la multe lucruri.

– A mai ars vreodată ochii cuiva?

Ea nu a răspuns. Am insistat din nou.

– A mai ucis pe cineva vreodată?

Alice a rămas în continuare tăcută — dar simțeam că știam toate răspunsurile.

Cum putea cineva ca el să umble pe străzi cu atâta încredere?

Răspunsul era simplu: era un Alfa. Un Alfa extrem, de altfel — din linia de sânge de vârf.

Alfa nu sunt niciodată pedepsiți, indiferent care ar fi crima pe care o comit. Nici măcar dacă ucid pe cineva.

Exact cum a făcut și tatăl meu.

Aproape că auzeam în urechi zgomotul îndepărtat al focurilor de armă.

 

─ ▪ ─

 

A doua zi dimineață, din fericire, durerea arzătoare din ochi se potolise. Dar a rămas o pulsare surdă, iar, combinată cu lipsa de somn, fiecare clipire îmi provoca o senzație neplăcută de enervare.

Faptul că am luat un taxi spre muncă mi-a permis măcar să-mi odihnesc ochii pe bancheta din spate. Am decis să-mi cumpăr niște picături pentru ochi când ieșeam la prânz.

– Arăți groaznic. Ce s-a întâmplat?

De îndată ce am apărut pe hol, Doug m-a zărit și m-a întrebat surprins. M-am uitat fără să înțeleg la fața lui. Chiar și epuizat, mă spălasem, acordând o atenție deosebită gâtului și mâinilor. Când m-am trezit, erau roșii și umflate, ochii mă usturau, iar fața mi se părea plină de umflături.

– Ţi-ai stricat faţa aia frumoasă.

Doug a dat din cap și mi-a atins ușor obrazul. Mi-am întors capul cât să-i evit mâna, apoi am apăsat un buton de la automat pentru a scoate o Coca-Cola.

– Ești pregătit?

M-a urmat, a introdus o bancnotă în automat și a apăsat un buton. Am dat din cap obosit, în timp ce  înghițeam băutura carbogazoasă pe gâtul uscat. Doug și-a deschis doza și m-a întrebat:

– Se apropie petrecerea de ziua primarului. Te duci?

– Când aș avea timp?

Data procesului se apropia cu pași repezi. Era nevoie să mă întâlnesc din nou cu martorul pentru a-i confirma mărturia, să revizuiesc probele, și să termin muntele de hârtii. Doug a zâmbit ironic și a spus:

– Ia-o ușor, apoi a plecat.

Am sorbit încet din Coca-Cola și am trecut în revistă în minte sarcinile zilei. Mintea era încețoșată din cauza lipsei de somn.