Boys’ Love în Japonia: artă, tradiție și fascinația androginiei

Doi tineri cu aspect androgin, desenați în stil manga, stau întinși pe un pat. Ambii sunt de o frumusețe imposibil de descris. Doar piepturile lor goale trădează masculinitatea. Se îmbrățișează pasional, trupurile lor goale contopite într-o îmbrățișare. Părul lor lung flutură de parcă e atins de o ușoară adiere. Încheieturile unuia dintre tineri este legată delicat cu funii de mătase. Partenerul îl ține nemișcat în timp ce se privesc cu ochii scăldați în adorație și extaz. Deși organele lor genitale sunt ascunse privirii de cearșaf, erotismul scenei este evident.

Nu este, așa cum ar putea presupune mulți occidentali, literatură erotică pentru bărbați homosexuali. Este un exemplu de boys’ love manga, literatură erotică cu cupluri de același sex, scrise în mare parte de femei și pentru femei.

În Japonia, „boys’ love” este doar unul dintre numeroasele genuri care alcătuiesc arta numită manga.

La fel ca alte subgenuri manga, poveștile de tip „boys’ love” apar atât în publicații de specialitate, cât și în publicații de tip dōjinshi¹.

„Boys’ love” acoperă o gamă largă, de la romane grafice complexe, cu subiecte serioase, până la povești scurte, ușoare și erotice, în care nici intriga, nici tema principală nu joacă un rol semnificativ. Cupluri de același sex se regăsesc frecvent în scrierile japoneze, povestea lor făcând de obicei parte dintr-un fir narativ secundar.

La apogeul boom-ului manga de la începutul anilor ’90, Mark McLelland², faimos niponolog, estima că manga reprezenta aproximativ 40% din toate publicațiile tipărite în Japonia, o statistică deloc surprinzătoare. Întâlnim precursorii ai genului încă din secolul al VII-lea, în sulurile pictate ale vremii, numite e-makimono³.

 Adam Kern, profesor de literatură japoneză la Universitatea din Wisconsin, a transpus în lucrările sale originile manga-ului modern până la povești ilustrate, predominante în literatura din perioada Edo (1603–1868), precum kibyōshi („cărțile cu coperți galbene”) ale lui Santō Kyōden (1761–1816).

 Aceste texte combinau scrisul cu ilustrații, și se vindeau în peste 30.000 de exemplare fiecare în Edo, capitala Japoniei și unul dintre cele mai mari orașe ale lumii în acea perioadă.

Romanele și erotica homosexuală masculină, destinate preponderent publicului feminin, au o lungă tradiție în Japonia.

 Chiar și eroul heterosexual al doamnei Murasaki⁴ se implică într-o relație cu un alt bărbat în romanul din secolul al XI-lea, „Povestea lui Genji”⁵.

Poveștile despre relațiile homosexuale dintre preoții budiști și tinerii lor adepți erau comune în perioada feudală, la fel ca și poveștile despre relații între samurai. Gravurile de tip ukiyo-e⁶ prezentau și celebrau astfel de relații. Teatrul kabuki⁷ era frecventat atât de femei, cât și de bărbați. Atractivitatea erotică a actorilor adolescenți de sex masculin (wakashugata⁸), precum și a actorilor care interpretau roluri feminine (onnagata⁹), era descrisă în presa teatrală populară vândută în marile orașe.

Toate acestea au fost un catalizator pentru continua fascinație față de androginie și au creat posibilități nelimitate în ceea ce privește literatura.

În secolul al XIX-lea, Occidentul a adus cu ei și homofobia în Japonia, însă aceasta nu a eclipsat complet tradițiile nipone. Teatrul kabuki a supraviețuit, deși multe piese care tratau iubirea dintre bărbați au fost eliminate din repertoriu, iar la începutul secolului al XX-lea, teatrul exclusiv feminin Takarazuka, cu actorii săi în roluri masculine de o frumusețe imposibilă (otokoyaku), a adăugat o nouă dimensiune cultului androginiei și al ambiguității de gen.

Revistele ilustrate pentru băieți din anii 1920 și 1930 au continuat tradiția „băiatului frumos” (bishōnen¹⁰), însă doar cu erotism homosexual sugerat, nu explicit.

Acesta a fost doar un prim articol dintr-o serie de articole pe care le-am pregătit pentru voi, cu tema “Evoluția Universului BL în Japonia” , de unde își are și originile.

Mai jos regășiți explicațiile pentru o serie de termeni folosiți în articol.

Nota traducătorului

1. Dōjinshi (同人誌^?) este termenul japonez pentru lucrări tipărite autopublicate^⁠, cum ar fi reviste, manga și romane. Parte dintr-o categorie mai largă de lucrări dōjin (auto-publicate), dōjinshi sunt adesea derivate din lucrări existente și sunt create de amatori, deși unii artiști profesioniști participă pentru a publica materiale în afara industriei convenționale.

Exemplu de lucrare de tip dojinshi cu Victor și Yuuri din populara serie Yuri on Ice.

2. Mark McLelland – Sociolog și istoric cultural al Japoniei, cunoscut pentru lucrările sale inovatoare și influente în diverse domenii, inclusiv istoria culturală a sexualităților în Japonia, istoria globală a internetului și studiile media și culturale.

3. e-makimono – formă tradițională japoneză de artă care combină imagini și text pe un sul lung de hârtie sau mătase, folosită pentru a spune povești sau a prezenta scene istorice ori mitologice.

4. Murasaki Shikibu (aprox. 973 – aprox. 1014/1031) –  scriitoare, poetă și doamnă de curte japoneză din perioada Heian. Este faimoasă mai ales pentru „Povestea lui Genji” (Genji Monogatari), considerată de mulți primul roman din lume.

5. „Povestea lui Genji” (Genji Monogatari, 源氏物語) este un roman clasic japonez scris în secolul al XI-lea.

6. Ukiyo-e (浮世絵) este un gen de artă japoneză tradițională care s-a dezvoltat în perioada Edo (aprox. 1603–1868) sub formă de gravuri pe lemn. Termenul se traduce literal ca „imagini ale lumii plutitoare”. „Lumea plutitoare” se referea la viața urbană efemeră, plăcerile cotidiene și distracțiile din cartierele de divertisment ale marilor orașe japoneze (cum ar fi Edo – actualul Tokyo, Kyoto și Osaka).

Artiști ukiyo-e celebri:  Hokusai (Marele val de la Kanagawa), Hiroshige (Cele 53 de stații ale drumului Tōkaidō), Utamaro (portrete de frumuseți).

7. Kabuki (歌舞伎) este un stil tradițional de teatru japonez apărut la începutul secolului al XVII-lea, în perioada Edo.

8. Wakashugata (若衆形) este un termen japonez care se traduce aproximativ ca „stilul tinerilor bărbați” și se referă la un tip de rol sau tipar de frumusețe masculină din teatrul kabuki în perioada Edo. Washu erau tineri frumoși cu trăsături androgine.

9. Onnagata (女形 sau 女方) este termenul japonez pentru actorii bărbați care interpretează roluri feminine în teatrul kabuki.

10. Bishōnen (美少年) este un termen japonez care se traduce literal ca „băiat frumos” și desemnează un ideal estetic masculin tineresc, cu trăsături delicate și androgine.