Mintea lui Amane se străduia să se pună la curent cu situația. Înțelegea însă punctul de vedere al lui Kouki: pentru a se infiltra la petrecerea organizată de familia Shutou și a-i aborda pe organizatori, trebuia să arate ca atare. Nu avea cum să ascundă semnele evidente ale educației sale; nu avea de ales decât să se deghizeze la suprafață.

(Cred că nu am de ales decât să-l port…)

A scos un oftat lung, resemnat cu soarta lui, și și-a tras cămașa tăiată peste cap. A scos apoi pantalonii. În timp ce încerca să poarte cămașa cu pliuri fine în față, a devenit brusc curios cu privire la preț și a căutat o etichetă, dar nu a găsit niciuna. Costumul de frac, care părea a fi confecționat din material de înaltă calitate, nu avea nici el o etichetă de preț; a verificat chiar și buzunarele ale sacoului și pantalonilor, dar nu a găsit nimic.

(De ce nu există o etichetă de preț dacă este de vânzare? Are un preț la valoarea de piață?)

A încercat să-și imagineze prețul unui costum smoching de lux, dar nu a putut nici măcar să ghicească. Tot ce știa era că era probabil cu câteva ordine mai scump decât ceea ce purta el de obicei.

Ei bine, dacă se dovedește a avea un preț nerezonabil, ar putea pur și simplu să nu-l cumpere.

(Cel puțin, dacă îl port o dată, atât Mizutani, cât și Kariya ar trebui să fie mulțumiți, aşa e?)

Cu gândul la ceea ce va fi, a îmbrăcat cămașa, a închis nasturii din față și a intrat în pantalonii care aveau o lamă pe fiecare parte. În loc de bucle de curea, articolele includeau bretele, așa că s-a gândit că așa erau ținute.

Când Amane se pregătea să îmbrace jacheta, a observat că manșetele cămășii nu aveau nasturi. A deschis ușa cabinei de probă.

– Hei, cămașa asta nu are nasturi la manșete!

Kouki, care stătea la mică distanță și discuta cu Mizutani, s-a întors. Ochii lui Kouki s-au mărit treptat când l-a văzut. Între timp, Mizutani a întredeschis ochii în spatele ochelarilor săi rotunzi.

Disconfortul de a fi privit de cei doi a sporit ruşinea lui Amane, care și-a agitat brațele stângaci.

– Hei, în legătură cu manşetele…

Ca și cum și-ar fi recăpătat simțurile, Kouki s-a apropiat de cabina de probă și a spus:

– Această cămașă este concepută în acest fel.

– Concepută?

– Are manșete duble care nu sunt închise cu nasturi, ci cu butoni.

Mizutani s-a apropiat și el, adăugând explicații în timp ce ajungea la manșetele cămășii lui Amane și le prindea cu butoni împodobiți cu pietre negre. Pe măsură ce Amane începea să înțeleagă, Mizutani a continuat, înfășurându-i o curea în jurul taliei și legându-i o cravată fluture în jurul gulerului cu aripi. În cele din urmă, a strecurat brațele lui Amane în jacheta de smoking și a așezat un pătrat de buzunar din in alb în buzunarul de la piept.

În timp ce Mizutani a finisat cu abilitate aspectul, Kouki a aderat la regula “fără atingeri”, stând deoparte și privind.

– Vă rog să vă încălțați.

Îndemnat de Mizutani, Amane s-a uitat la pantofii din fața lui. Erau pantofi slip-on (fără şireturi) din piele lăcuită, decorați cu o fundă în față.

– Sunt pantofi de damă, aşa e?

– Termenul de pantofi de operă se referea inițial la pantofii formali purtați în timpul spectacolelor de operă și a devenit de atunci cel mai înalt standard de încălțăminte ceremonioasă pentru bărbați.

Având în vedere că proprietarul unui magazin de îmbrăcăminte pentru bărbați de lux spunea asta, nu avea cum să refuze să îi poarte. Chiar și Amane a înțeles că acesta nu era un loc pentru adidași.

Cu reticență, își vârî picioarele în pantofii de operă. I se potriveau perfect. Stând şi gândindu-se, și cămașa și costumul i se potriveau de parcă erau croite pentru el. Era asta ceea ce se numea “evaluarea unui frate”?

(Și? S-a terminat în sfârșit?)

Chiar dacă Mizutani făcuse toate ultimele retușuri, pur și simplu purtând asta se simțea ciudat de obosit. Nu putea înțelege cum de oamenii purtau frecvent ținute atât de rigide și greoaie.

În timp ce se gândea la asta în minte și își ridica fața, ochii lui i-au întâlnit pe ai lui Kouki.

Dintr-o dată, a simțit o ruşine copleșitoare de a se preface că este o celebritate în fața uneia reale.

Pentru a-și acoperi ruşinea, Amane își răsuci buzele într-un zâmbet ironic și ridică din umeri.

– Știu că e de prost gust, așa că nu te reține. E în regulă să râzi, știi?

Deși îi dăduse permisiunea, Kouki nici măcar nu zâmbi. În schimb, cu o expresie la fel de serioasă ca întotdeauna, el a spus:

– Honjou-san, uită-te în oglindă.

– În oglindă?

Urmând instrucțiunile sale, Amane s-a întors cu fața la oglinda deschisă a cabinei de probă.

“…”

Acolo se afla un bărbat pe care nu-l mai văzuse niciodată.

Arăta ca un alt om. Un om crescut într-un mediu bun.

Un om care crescuse într-o familie decentă, mergând pe calea luminii soarelui. Un om care nu era pătat de minciuni, înșelăciune sau violență.

Ochii unui detectiv, obișnuit să suspecteze pe alții, străluceau acum, iar părul său negru și mohorât era umed și strălucitor. Pielea lui palidă, de obicei nesănătoasă, strălucea ca porțelanul fin.

Arăta ca o persoană complet diferită. Chiar dacă era aceeași ființă umană, era uimit de cât de mult i se schimbase impresia doar purtând corect ținuta ceremonioasă de înaltă calitate.

– Serios? Acest lucru este uimitor…

– Acest lucru este incredibil. Cu adevărat minunat!

Mormăielile lui involuntare erau preluate de admirația lui Mizutani.

– Trebuie să spun că sunt impresionat de propria mea judecată. Dar să ne abținem de la laudele de sine. Este într-adevăr din cauza calității ridicate a persoanei care-l poartă. Sincer, sunt puțini pe scena socială Alfa care pot purta o ținută atât de ceremonioasă.

Faptul că era lăudat atât de deschis i-a provocat un fior pe șira spinării, deși știa că face parte dintr-un discurs de vânzare.

– Cum te simți, Kouki-kun?

Cu o expresie emoționată, Mizutani s-a întors spre Kouki pentru a-i cere părerea. Sub căldura privirii intense a lui Kouki, Amane a simțit o tresărire care s-a transformat într-un bâzâit neliniștit. Bărbatul, aparent fascinat, a privit reflexia lui Amane în oglindă înainte de a vorbi.

– Este perfect.

A declarat cu încredere absolută.

– Îmbrăcămintea ceremonioasă a bărbaților are multe convenții, iar combinațiile de culori sunt limitate. Se poate simți rigidă și constrângătoare și nu aș numi-o chiar comodă. Cu toate astea, prin înfășurarea fermă a trupului și asigurarea unei constrângeri stoice, ea accentuează stilul bun al cuiva și îi provoacă farmecul să fie și mai pronunțat. Cred că ăsta este avantajul ținutelor ceremonioase.

Kouki vorbea cu pasiune, în timp ce Mizutani dădea repetat din cap, ca și cum ar fi înțeles pe deplin.

Amane/Kouki