My Bias Is Showing – Cum să ratezi o premisă bună în 10 episoade

My Bias Is Showing a fost, pentru mine, una dintre cele mai mari dezamăgiri BL coreene din ultima vreme. Știu că multora le-a plăcut și gusturile nu se discută, dar pentru mine a fost un exemplu clar de potențial irosit.

Premisa suna excelent: un profesor de liceu, Na Ae Joon, mare fan de idoluri, ajunge față în față cu bias-ul lui, Choi Si Yeol. Din start părea să fie o poveste simpatică și fresh, care să vorbească despre cultura fandomului și despre granița dintre fan și idol. În plus, distribuția promitea mult: Kang Min, actor cu experiență, și Kevin, idol cu potențial.

Kim Kang Min ca Choi Si Yeol și Kevin ca Na Ae Joon.

Din păcate, după primele episoade, totul s-a dus în jos. Deși Choi Si Yeol e introdus ca un idol capabil și foarte îndrăgit, portretizarea lui rapid deraiază într-un personaj toxic, obsedat și crud, care își pierde complet simpatia. Acțiunile și atitudinea lui față de profesor sunt lipsite de orice urmă de compasiune sau empatie – ceea ce ar fi putut fi un conflict interesant devine pur și simplu deranjant și greu de urmărit.

Narci-idolul

La rândul lui, Ae Joon – profesorul devotat – e redus la o caricatură: un tânăr care s-a străduit din răsputeri pentru a obține postul de profesor și locuiește cu vărul său, dar lipsit de orice personalitate reală. Ambii sunt conturați prost, iar evoluția lor e greu de urmărit și imposibil de crezut.

Reacția profesorului la aflarea adevărului

Serialul avea un potențial enorm: dinamica idol–fan, diferența dintre imaginea publică și omul din spatele scenei, contrastul profesorului în viața profesională versus cea personală. Niciuna dintre aceste teme nu e exploatată serios. Tot ce primim sunt câteva glumițe răzlețe și câteva scene simpatice, insuficiente pentru a construi o poveste solidă.

Chimia dintre protagoniști? Practic inexistentă. Dialogurile sunt seci, fără emoție, iar confruntările care ar fi trebuit să fie momente-cheie sunt fade, fără tensiune. Personajele secundare sunt complet neglijate. Chiar și Kyu Seong și Ju Ah – singurele personaje care ar fi putut aduce un plus profunzime poveștii – sunt lăsate în plan secund, subdezvoltate și lipsite de o evoluție reală. Meritau mult mai mult decât niște apariții episodice care nu duc nicăieri.

Structura scenariului este de-a dreptul absurdă: șase episoade petrecute pe seducerea profesorului, două episoade cu „adevărul șocant” și încă două în care totul se rezolvă destulde superficial, pe repede-înainte. Trecerea dintr-o extremă în alta frustrează și anulează orice urmă de coerență. Finalul? Atât de grăbit încât nu lasă nimic în urmă. Dar hei! Măcar e cu happy-end.

Singurele merite reale ale serialului sunt episoadele scurte (măcar nu pierzi mult timp) și producția de calitate – tipic pentru o dramă coreeană. Dar în rest, My Bias Is Showing nu oferă aproape nimic.

Trebuie spus clar: actorii nu au nicio vină(majoră). Kang Min și Kevin dau tot ce pot cu materialul oferit, dar nu există scenariu sau regie care să le permită să transforme povestea într-una memorabilă. Tot ce vedem este o premisă promițătoare care se împiedică constant de propriile clișee, personaje subdezvoltate și dialoguri lipsite de substanță. În lipsa unui scenariu coerent, chiar și cei mai talentați actori devin victime ale unei producții care refuză să livreze ceea ce a promis.

PS: I-am dat 0.5 puncte în plus la notă datorită apariției cameo a actorilor din Jazz for two și A shoulder to cry on.

Concluzia e simplă: un serial care promitea o poveste memorabilă, dar a livrat doar clișee, dialoguri plate și o relație principală fără suflet. Mai grav, idolul este portretizat într-o manieră atât de toxică și lipsită de empatie încât dinamica devine obositoare și chiar respingătoare. Mai bine rămâneau la premisă și nu mai filmau nimic.

Cast-ul „My bias is showing” la premiera serialului.