Strategie supremă de seducţie / Top Tier Seduction Formula
Capitolul 33 – De ochii lumii

Lin You s-a cuibărit sub pătură și nu a dormit toată noaptea.

Nu a putut dormi deloc. Perdelele din camera lui nu erau trase, iar temperatura din interior era foarte ridicată, determinând ca obrajii săi să se înroșească din cauza căldurii,  în timp ce afară, totul era acoperit de un alb rece, argintiu.

Acest sentiment era de fapt foarte liniștitor.

Dar mintea lui Lin You era tulburată.

De fapt, nu erau mulți oameni care și-au mărturisit sentimentele față de el, dar el nu era inconștient de faptul că avea un chip drăguţ. Fiind atât un Beta, cât și un Omega, primise întotdeauna admirație într-o oarecare măsură.

Cu toate astea, nu mulți oameni îndrăzneau să iasă în față și să i se confeseze.

Cei mai mulți Omega și Beta erau timizi, în timp ce Alfa se fereau să fie într-o relație cu el, temându-se că ar putea fi bătuți la cel mai mic dezacord.

Din fericire, el nu se supăra prea tare. Nu-și putea da seama dacă ceilalți aveau sentimente pentru el sau cât de serioși erau în privința asta.

A crezut că era bine să se joace cu Lu Qingyan și grupul lor de prieteni. Chiar dacă, după liceu, ar fi urmat drumuri separate și ar fi mers la universități diferite, el și Lu Qingyan ar fi rămas împreună.

Dar acum, Lu Qingyan i-a mărturisit, spunându-i clar că îl place şi că va aștepta răspunsul lui.

Lin You și-a îngropat capul în pătură, simțindu-se atât de enervat încât îi venea să sară de pe o clădire.

Și-a strâns buzele.

Buzele lui nu mai erau umflate, dar părea că şi căldura buzelor lui Lu Qingyan încă mai persista acolo.

A doua zi, Lin You a rămas în camera lui până la ora nouă, deschizând ușa cu reticență doar când a auzit o bătaie.

Nu era Lu Qingyan afară, ci Ye Nanshan, care îl chema jos să ia micul dejun.

Ye Nanshan a spus:

– Am rămas doar noi doi, toți ceilalți sunt deja jos.

Gândindu-se la Lu Qingyan, Lin You nu prea a vrut să coboare, dar apoi și-a dat seama că nu îl poate evita pe Lu Qingyan pentru totdeauna.

Așa că, l-a urmat încet pe Ye Nanshan la parter.

Când au ajuns în sala de mese de la etajul patru, Bai Lu și ceilalți erau deja așezați la masă, iar lângă Lu Qingyan era un loc liber, evident rezervat pentru Lin You.

Lin You a ezitat o clipă, dar în cele din urmă s-a așezat ca de obicei.

Lu Qingyan i-a împins o farfurie cu micul dejun, spunându-i:

– Ți-am luat asta.

Comportamentul lui Lu Qingyan era foarte natural, exact așa cum era în fiecare dimineață. Farfuria era plină cu preferatele lui Lin You și nu exista niciun indiciu despre ce se întâmplase ieri.

Lin You nu s-a putut abține să nu fie uimit pentru o clipă.

Dar în fața tuturor, nu putea întreba nimic, așa că a luat micul dejun neliniştit.

După un timp, a observat că Lu Qingyan nu arăta niciun semn de anormalitate. Se purta și se comporta la fel ca întotdeauna. Făcea glume cu toată lumea și chiar se întorcea să-l întrebe dacă are vreun loc unde vrea să meargă după-amiază.

Dimpotrivă, Lin You era cel care se simțea tensionat și neliniștit de fiecare dată când Lu Qingyan se apleca.

Lin You începuse deja să se îndoiască de propria sa memorie.

Ar putea fi posibil ca el să fi adormit noaptea trecută și să fi visat că Lu Qingyan i se confesa?

Iar după ce s-a trezit, a luat asta din greșeală drept realitate?

Totuși, îndoielile sale erau spulberate când s-a trezit singur cu Lu Qingyan.

În timp ce toți ceilalți s-au dus să mai ia o rundă de mâncare, Lin You și Lu Qingyan s-au dus să cumpere înghețată.

Stând în fața vitrinei de înghețată, Lin You l-a auzit pe Lu Qingyan spunând:

– Nu trebuie să fii nervos. Nu voi face nimic excesiv cu tine. Nici tu nu trebuie să te simți presat. În acest timp, vom fi în continuare cum eram înainte.

Lin You nu s-a mai uitat la înghețată. Și-a îndreptat postura, iar ochii lui păreau oarecum confuzi.

– Vrei să spui că… nu te vei îndepărta de mine? Vom fi în continuare împreună ca înainte?

Lu Qingyan a dat din cap.

– Așa este. Așa că nu te simți tulburat și nu mă evita.

În inima lui Lin You, a apărut o mică idee. Ce-ar fi dacă el doar ar lăsa lucrurile așa, iar Lu Qingyan nu l-ar forța…

Dar înainte de a-și putea forma pe deplin acest gând, Lu Qingyan părea să fi văzut prin el.

– Dar nu mă provoca să aștept prea mult, Xiao You, a spus Lu Qingyan.

– Mă voi întrista.

Lin You a simţit aceste cuvinte ca pe o săgeată care-i străpungea inima, determinându-l să se simtă vinovat.

El a cumpărat cu hotărâre o înghețată dublă pentru Lu Qingyan, cu arome de macadamia și ciocolată.

Lu Qingyan nu l-a putut convinge altfel, așa că a sfârșit prin a pleca ținând în mână un cornet de înghețată.

Lin You a luat o aromă de cremă pentru el.

Chiar și în mijlocul iernii, celor doi nu le era frică de frig. Toți ceilalți simțeau că îi dor dinții doar privindu-i.

Planul de azi era să meargă la un parc de distracții nou deschis. Cumpăraseră bilete în avans, iar fiecare persoană putea să sară peste coadă o dată pentru fiecare plimbare.

În trecut, lui Lin You îi plăcea să se plimbe cu roller coaster-ul și să exploreze case bântuite, dar azi, nu a mai putut să-și manifeste prea mult entuziasmul.

În timp ce stătea în roller coaster, înconjurat de oameni care țipau și plângeau, doar el și Lu Qingyan au rămas calmi și tăcuți.

Dar Lin You s-a gândit că, dacă era în trecut, probabil că l-ar fi ținut de mână pe Lu Qingyan cu entuziasm și ar fi strigat de bucurie în timp ce alții țipau și se lamentau.

Dar de data asta, amândoi au rămas cuminți. A existat chiar și o distanță de zece centimetri între palmele lor.

Pentru cină, au mâncat la parcul de distracții. Nu era niciun restaurant special de lux, dar puiul prăjit și pizza aveau un gust destul de bun.

În timp ce mâncau, Bai Lu a observat brățara neagră de pe încheietura mâinii lui Lu Qingyan și a întrebat:

– Lu-ge, când ai cumpărat brățara asta? Nu te-am văzut purtând-o ieri.

Toate privirile erau fixate pe Lu Qingyan.

Lin You, cu o aripă de pui în gură, s-a întors să se uite și el la Lu Qingyan.

Lu Qingyan i-a întors privirea și a răspuns calm:

– Lin You mi-a dat-o cadou de Anul Nou.

– O!

Celorlalți nu li s-a părut ciudat și doar au glumit, tachinându-l pe Lin You pentru că era părtinitor, din moment ce, dintre toți, doar Lu Qingyan a primit un cadou.

Lin You a înghițit aripa de pui și nu a spus nimic.

În trecut, ar fi argumentat cu siguranță, spunând că Lao Lu era consoarta sa principală, că era evident diferit de toate buruienile.

Dar acum, nu a scos niciun cuvânt și i-a lăsat doar să îl tachineze.

În a treia zi, grupul s-a urcat în trenul de mare viteză pentru a se întoarce la școală.

Au plecat dimineața, astfel încât să ajungă înapoi la școală după-amiaza. Ye Nanshan și Shao An plănuiseră, de asemenea, să se întoarcă primii acasă pentru a lua câteva lucruri.

Aranjarea locurilor era aceeași ca la plecare.

Hou Zicheng a profitat de timpul rămas pentru a face dragoste cu prietena lui. Lin You se întâmpla să stea în fața lor și l-a auzit pe Hou Zicheng comportându-se ca un lacheu loial. Îi deschidea gustări lui Zhou Xiaoni, o întreba dacă vrea ceai cu lapte și îi spunea că nu putea să suporte gândul că nu o va putea vedea când se va întoarce.

Lin You și-a dat ochii peste cap când a auzit.

Dar, după un timp, nu a putut să nu se întrebe: oare așa se comportă cuplurile când sunt îndrăgostite?

Se gândesc în permanență să aibă grijă unul de celălalt și  simt lipsa unul faţă de celălalt după ce erau despărțiți pentru o zi.

Chiar dacă stau împreună, se pare că tot sunt lucruri nesfârșite despre care să vorbească.

Dacă așa stau lucrurile, nu înseamnă că el și Lao Lu au ajuns deja de mult la statutul de cuplu?

Cu acest gând, Lin You s-a uitat pe furiș la Lu Qingyan.

Lu Qingyan stătea pe scaunul său, concentrat pe Kindle-ul din mâna sa, citind ceva. Trăsăturile sale atractive erau deja izbitoare, iar lumina blândă a dimineții arunca o strălucire peste el, determinându-l să pară atât de atrăgător, încât până și Lin You era uimit.

Ca și cum ar fi simțit privirea lui Lin You, Lu Qingyan și-a ridicat ochii și i-a întâlnit pe ai lui Lin You.

Lin You s-a simțit instantaneu încurcat, a vrut să se prefacă, dar nu a avut timp să facă nimic.

Tot ce a putut face era să se uite ruşinat la Lu Qingyan.

– Ce s-a întâmplat? a întrebat Lu Qingyan cu blândețe.

– Nu contează!

Lin You și-a întors capul în altă parte, încercând să se acopere deschizând o sticlă de apă.

Lu Qingyan îi spusese să nu se simtă presat și că vor continua să interacționeze ca înainte.

Dar adevărul era că era doar de ochii lumii.

Cel puțin Lin You nu se putea ridica la înălțimea lui.


4 comments

  1. paula gradinaru -

    O carte tare draguta.Casatoria lor nu le-a adus decat o hartie care atesta ca sunt legal parteneri Dragostea lui Lu pentru Lin,n-avea nevoie de hartii Multumesc

  2. Daniela -

    Au rămas împreună și căsătoriți, mi-ar fi plăcut ca Lu să-l lase și însărcinat pe Lin pentru a vedea cum reacționează acesta.
    La cât la chinuit Lin pe Lu într-un final au înțeles că sunt făcuți unul pentru altul pe viață.
    Mulțumesc frumos pentru traducerea acestei frumoase povești. Am început-o de pe wattpad dar mă bucur că am lecturat-o până la final aici.
    Mulțumesc frumos ❤️❤️❤️

  3. LIVISHOR -

    Au fost dăruiți unul altuia de la naștere. Așa frumoasă prietenie, așa împlinită dragoste… Toată familia alături… Perfect! Să tot te bucuri! Mulțumiri de traducere.

    1. Anya -

      Şi noi mulţumim pentru comentariu. Ne bucurăm că v-a plăcut. Multă sănătate să aveţi!💕💕💕

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *