Focul ardea cu putere, ca flăcările iadului, cuprinzând casa într-un infern roșu aprins. În același timp, un sunet înfiorător, ca și cum ceva s-ar fi prăbușit, răsună în aer.

– Darling!

La strigătul lui Dane, pompierii, adunați în jur, îl priveau confuzi. Dar Dane nu avea timp să ezite. A încercat să se repeadă în casă, neînarmat și nepregătit. Ezra, văzând asta, s-a panicat și a strigat.

– Așteaptă, Dane!

– Nu, ce faci?!

Imediat, l-au apucat din toate părțile, încercând să-l oprească să intre în casă. Dane s-a zbătut să scape de ei, dar mai mulți bărbați puternici au format un baraj în jurul lui și nu a putut să treacă.

– Dați-mi drumul, lăsați-mă să plec!

– Calmează-te, Dane! Ce s-a întâmplat?

– Darling e acolo, Darling!

– Poftim?!

– Ce ai spus?

Toți se priviră surprinși. Era casa lui Dane? Darling? Pisica? Ce să facem? Toți erau confuzi, încercând să înțeleagă situația, dar atunci Wilkins interveni.

– Ce naiba se întâmplă aici? Înapoi la muncă! Dane, ce faci aici?

– E casa mea!

Înainte ca cineva să apuce să spună ceva, Dane a strigat.

– Darling e acolo, trebuie să-l salvăm! Darling e singur acolo! Darling!

– Stai puțin! Calmează-te, Dane, calmează-te!

Wilkins îl apucă urgent din spate. Cu brațele sale puternice, Wilkins, un fost luptător profesionist, îl imobiliză cu ușurință pe Dane, care se zbătea și încerca să se elibereze, dar nu putea scăpa.

Wilkins continua să strige.

– E prea târziu, cum ar putea să supraviețuiască în focul ăla? Renunță, Miller e și el acolo și nu-l poate scoate! Nimeni nu poate intra, doar dacă nu e nebun!

La auzul acestor cuvinte, Dane a încetat să se mai zbată. Întorcându-se încet, l-a văzut pe Wilkins dând din cap solemn.

– Da, ne pregătim să intrăm odată ce flăcările vor fi sub control, dar în acest moment nu putem salva pe nimeni. Cum am putea salva o pisică…?

Mintea lui Dane era în fierbere. Era destul de complicat să se ocupe de Darling, dar acum ce urma?

– Miller a intrat? În casa mea?

Se întoarse spre Wilkins și îl întrebă.

– De ce?

– Cine știe ce e în mintea tipului ăla.

Wilkins oftă adânc, vizibil tulburat. În acel moment, o agitație neașteptată le atrase atenția. Dane, care își întorsese capul în mod firesc, rămase cu ochii mari de uimire. Toată lumea, inclusiv Wilkins, privea cu neîncredere aceeași imagine.

Un bărbat, ieșind șovăielnic din flăcări.

Grayson Miller.

Cineva spuse în șoaptă, neputând să-și creadă ochilor. Grayson, mereu îmbrăcat impecabil și fără cusur, era acum acoperit de funingine, părul său blond platinat era ars pe alocuri și arăta dezordonat. Ochii lui violet, de obicei mândri, nu mai aveau strălucirea obișnuită, iar umerii lui, care se ridicau și coborau cu respirații greoaie, erau aplecați de epuizare.

Arăta de parcă trecuse printr-un război. Și, de fapt, așa și era.

– Miller!

Dane îi mormăi numele, aproape pentru sine. Wilkins îl lăsă cu grijă pe Dane, care era încă zguduit. Privirea lui Dane se mută de pe fața lui Grayson pe micuța ființă pe care o ținea cu grijă în brațe.

Darling era în casca lui Grayson, cu ochii închiși, respirând oxigen. Grayson, clătinându-se, se îndreptă încet spre Dane. Îi întinse pisica, pe care o ținea cu mare grijă.

Dane a primit pisica fără să spună un cuvânt, cu blândețe, aproape cu precauție. Mâna tremurândă a lui Grayson, care îi oferea pisica, era clar vizibilă pentru Dane.

Ținând-o cu grijă pe Darling în brațe, Dane își ținu respirația în timp ce verifica starea pisicii. Mâinile lui încordate mângâiară ușor trupul pisicii și, pentru prima dată, Darling se mișcă ușor, scotând un mic mieunat în timp ce încerca să se frece de pieptul lui Dane. În cele din urmă, Dane scoase un suspin de ușurare.

– Așteaptă.

După ce i-a cerut permisiunea lui Grayson, Dane s-a grăbit spre ambulanță. Paramedicul a așezat-o cu blândețe pe Darling pe bancheta din spate a ambulanței, i-a administrat oxigen și a început procedurile de urgență. După ce a efectuat câteva teste de bază, a ajuns rapid la o concluzie.

– Nu trebuie să vă faceți prea multe griji. Pentru un control mai detaliat, va trebui să-l ducem la spitalul veterinar, dar, deocamdată, este bine. I s-a ars puțin blănița, dar nu este nimic grav. Nu a inhalat mult fum.

A zâmbit în timp ce ținea în mână casca care era scoasă de pe capul pisicii.

– Se pare că un erou curajos și-a dat viața pentru Darling a ta.

Dane privi în tăcere casca. Observă crăpătura mare din mască și rămase nemișcat, înlemnit pe loc, incapabil să se miște.

Grayson stătea singur, la o oarecare distanță de locul incendiului. Așezat pe bordură, cu o sticlă de apă goală în mână, privea în gol. Dane se apropie încet și se opri lângă el. Ceilalți pompieri erau ocupați cu stingerea cărbunilor și curățarea mizeriei.

– Miller.

Auzind numele său, Grayson se opri și ridică încet capul. Dane îl privi, observându-i ochii violet încă încețoșați.

Îl văzuse mai devreme, dar să-l vadă din nou în starea asta era șocant. Părul îi era răvășit, părți din el arse și rupte, fața acoperită de cenușă și murdărie, arătând murdar și de nerecunoscut, cu tăieturi peste tot, sângerând roșu. Văzându-l într-o stare atât de tristă, Dane nu putu să nu zâmbească amar.

– Hei, ce-ai pățit, frumușelule?

A spus-o lejer, aproape în glumă, dar Grayson nu a răspuns. Și asta era diferit de ceea ce era obișnuit. În mod normal, Grayson ar fi spus ceva care să-i determine pe oameni să se simtă inconomod sau confuzi, dar de data asta, s-a limitat să-l privească în tăcere pe Dane.

Poate era încă șocat de ceea ce se întâmplase.

Era o reacție obișnuită pentru pompieri, mai ales pentru cei mai puțin experimentați. Dar ca şi Grayson Miller să reacționeze așa… Era neașteptat. De ce se aruncase singur în flăcări? Putea să-și piardă viața.

Erau multe întrebări, dar Dane avea un singur lucru de spus. Își mișcă încet buzele.

– Mulțumesc.

La aceste cuvinte rostite în șoaptă, Grayson a clipit pentru prima dată. Când a întâlnit privirea fixă a lui Dane, acesta a continuat.

– Darling este bine. Va trebui să facem mai multe teste, dar… datorită ție, nu trebuie să-mi fac griji. Mulțumesc.

Era cel mai blând ton pe care Dane îl folosise vreodată cu Grayson. Grayson clipi din nou, cu ochii încă ațintiți asupra lui Dane. nu răspunse imediat, privirea lui fiind fixată pe fața lui Dane.

Dane, simțindu-se puțin ruşinat, se scărpină în ceafă.

– Nu mă așteptam să sari în foc pentru a-l salva pe Darling… Eram foarte surprins.

Pentru a sparge tăcerea stânjenitoare, Dane a încercat să spună ceva, iar în acel moment, Grayson, care până atunci rămăsese tăcut, a deschis gura. După câteva încercări, a reușit în sfârșit să vorbească.

– Credeam că mă vei urî…

Vocea lui Grayson era aspră, ca și cum ar fi inhalat fum sau altceva. Dane se opri și se uită la el. Dar Grayson se opri din nou, închizând gura, ca și cum ar fi avut ceva de spus, dar nu găsea cuvintele potrivite.

Dane a așteptat în tăcere, stând nemișcat, așteptând ca şi Grayson să găsească cuvintele potrivite.

– Credeam… că dacă Darling ar fi murit, m-ai fi urât pentru totdeauna. Credeam că așa era.

În cele din urmă, Grayson vorbi, dar se opri din nou, gândurile lui fiind prea confuze pentru a avea sens. Vocea lui tremura ușor în timp ce explica.

– Inima îmi bătea cu putere, eram amețit, aveam gura uscată…

Grayson, retrăind emoțiile acelui moment, a început să tremure. Dane i-a văzut mâna tremurând incontrolabil.

– Așa că trupul meu s-a mișcat de unul singur. Nu mă gândeam decât… că trebuia să o salvez pe Darling…

Grayson suspină, respirația lui greoaie se reflecta pe fața lui palidă, în timp ce încerca să se adune. Dane stătea acolo, privindu-l în tăcere.

– Oamenii numesc asta frică.

Grayson înlemni pentru o clipă, apoi ridică încet privirea. Privirile lor se întâlniară din nou, iar de data asta, Dane nu își întoarse privirea. Repetă, în șoaptă.

– Ceea ce simți acum este frică. Nu este prea diferit de a fi speriat.

Grayson clipi încet, ca și cum ar fi procesat noua senzație, ca și cum ar fi experimentat ceva complet străin. Apoi, încet, buzele lui se mișcară din nou.

– Mi-era frică.

– Aşa e.

Dane spuse încet și se aplecă. Îngenunchiând pe un genunchi, deschise brațele și îl îmbrățișă pe Grayson.

– Te-ai descurcat bine, Miller.

Ca și cum ar fi mângâiat un copil, Dane îi dădu câteva palme pe spate lui Grayson. Grayson, cu ochii mari, rămase nemișcat în îmbrățișarea lui. Inima îi bătea cu putere, dar nu era același sentiment pe care i-l mărturisise lui Dane cu doar câteva clipe în urmă. Respirația îi deveni dificilă și amețeala era mare, la fel ca înainte, dar asta nu era frică. Nu, asta nu era frică.

– Îmi place de tine.

Grayson mărturisi, ca și cum ar fi eliberat respirația pe care o ținea în piept. Mâna lui Dane, încă pe spatele lui Grayson, înlemni. După câteva clipe de tăcere, Dane se îndepărtă încet.

Se uitau unul la celălalt, atât de aproape încât parcă puteau să respire aerul celuilalt. Grayson se uită fix la fața lui Dane, suspinând ușor, dar cu o convingere profundă, și mărturisi încă o dată.

– Cred că… te iubesc.

În clipa în care cuvintele îi ieșiră din gură, casa din spatele lor, care abia se mai ținea pe picioare, se prăbuși cu un zgomot asurzitor.