Un sentiment brusc și neliniștitor îl trezi pe Dane. Se ridică imediat în capul oaselor și cercetă camera, cu simțurile în alertă maximă. Își întinse urechile, dar nu auzi niciun sunet.

Era doar o halucinație?

Vizual, nimic nu părea să se fi schimbat. Cu toate astea, senzația stranie persista. Dane întinse mâna și aprinse lampa de pe noptieră. După ce se asigură că era singur în cameră, coborî încet din pat și începu să se plimbe prin cameră, cu privirea fixă pe un punct anume. Atinse fiecare perete și examină mobilierul, iar după ce verifică totul cu atenție, expiră ușurat. Probabil era o halucinație…

Tocmai când se gândea la asta și era pe punctul de a se întoarce în pat, ceva i-a atras atenția. Perdelele groase, opace, erau trase strâns peste fereastră. A rămas acolo pentru o clipă, privindu-le fix, înainte de a trage brusc perdelele.

– Ah!

Un suspin exasperat îi scăpă de pe buze. Nu era nimic în afara ferestrei. Vederea zidului întunecat care îi bloca vederea îl lăsă fără cuvinte pentru o clipă. Imediat, smulse perdeaua, o înfășură în jurul mâinii și a spart geamul cu o pocnitură ascuțită. Înjură în șoaptă când o durere ascuțită îi cuprinse mâna și o strânse. Evitând cu grijă să calce pe sticla spartă, întinse mâna pentru a atinge exteriorul ferestrei și, încă o dată, era sigur – aproximativ, putea simți că era cu siguranță un zid de piatră.

Ce este asta…?

Situația nu avea niciun sens. Încruntându-se, Dane rămase nemișcat pentru o clipă, ceva venindu-i în minte.

Oare să fie…?

Dane ieși în fugă din cameră, cuprins de panică. Micile lumini de pe pereți îi permiteau să distingă destul de ușor obiectele, dar locul era totuși prea întunecat.

Nu se luminase încă? Era încă noapte? Trebuia să fie încă noapte…

Se forță să nege sentimentul de neliniște care îl cuprindea, alergând prin casă. În cele din urmă, Dane se trezi stând uimit în mijlocul sufrageriei. Întreaga casă era în aceeași stare. Vila, care odată se afla deasupra solului, acum părea că s-a scufundat în pământ, cu toate împrejurimile blocate.

“Nenorocitul naibii…”

Dane era complet uluit, dar era o singură persoană care putea explica această situație.

Simţind cum îi creşte furia, Dane strigă:

– Grayson Miller!

Cu un zgomot puternic, Dane a deschis ușa și a dat buzna înăuntru, scoțând un suspin uimit. Cauza acestei situații ridicole zăcea acolo, fără rușine, cu o mască de dormit pe ochi, adormit buștean.

“Nenorocitul naibii.”

Dane nu se putu abține și se repezi să-i smulgă masca de somn de pe fața lui Grayson.

– Trezește-te, acum!

– Ah…

La strigătul lui Dane, Grayson, care zăcea cu ochii închiși, se mișcă încet, gemând.

Ce glumă. Probabil se prefăcea că doarme.

Dane strânse din dinți, așteptând ca şi Grayson să se ridice, dar acesta nu se mișcă din pat. În schimb, Grayson rămase întins acolo, cu ochii încă închiși, și începu să fredoneze ca și cum ar fi cântat un cântec de leagăn.

– Trebuie să mă săruți ca să mă trezesc.

În loc să-l sărute, Dane îl pălmuiește pe Grayson cu toată puterea. Surprins, Grayson își acoperă obrazul cu o mână și clipește, iar Dane îl apucă brutal de guler, îl ridică și îl târăște spre sufragerie.

Cu un zgomot surd, Dane îl aruncă pe Grayson pe canapea și rămase în picioare, cu brațele încrucișate, privindu-l de sus.

– Acum, vorbește.

Grayson, cu fața umflată întoarsă în altă parte, nu spuse nimic. Oricine putea vedea că emana mesajul “Sunt într-o dispoziție foarte proastă”, dar lui Dane nu-i păsa. Faptul că purta o pijama drăguță cu un model cu nişte cățeluși nu determina decât să-l înfurie și mai tare pe Dane. De unde oare o luase?

Deoarece era o vilă, se gândi că ar fi câteva seturi de haine în plus pe acolo.

După ce acceptă mental acest lucru, Dane se uită furios la Grayson.

– Ce naiba se întâmplă? Ce pui la cale? Nu poți să spui? Spune, la naiba!

Tocmai când Dane ridică mâna să-l lovească din nou pe Grayson, ezită.

Ashley Miller ar fi putut să-și abuzeze fiul?

Desigur, probabil era încă una dintre minciunile dezgustătoare ale lui Grayson. Dar chiar și așa, lui Dane îi venea greu să ridice mâna. Îl lovise de mai multe ori și țipase la el, dar acum că îi trecuse gândul prin minte, nu se putea hotărî să o facă.

În cele din urmă, Dane se așeză cu reticență pe canapeaua din fața lui, încercând să-și calmeze vocea.

– Explică-mi ce se întâmplă.

Se străduia să rămână calm, dar nu era ușor. Grayson vorbi în cele din urmă, cu vocea plină de amărăciune.

– Ți-am spus deja.

– Ce anume?

Fața arogantă a lui Grayson îl determină pe Dane să strângă inconștient pumnii. Grayson îi aruncă lui Dane o privire disprețuitoare, apoi zâmbi șiret.

– Ți-am spus: această vilă era construită de tatăl meu pentru a-l închide pe tati.

– Și?

Cuvântul “închisoare” era ciudat de neliniștitor.

– Vrei să spui că m-ai închis? Are vreun sens asta?

Dane nu putea să creadă ce auzea și i-a arătat lui Grayson defectele din logica lui.

– Joshua va ajunge în curând. Crezi că e posibil să păstrăm secretul? Tipul ăla e expert în căutări. Nu ar găsi locul ăsta?

În timp ce vorbea, Dane găsea situația ridicolă. Îl arătă cu degetul pe Grayson și continuă.

– De asemenea, sunt destul de sigur că ai uitat, dar dispozitivul de urmărire din trupul tău îți dezvăluie locația. Și încerci să mă închizi? Aici? Crezi că este posibil?

Grayson a râs în timp ce se lăsa pe spate pe canapea, dar zâmbetul lui era slab.

– Nu o vei găsi.

Dane nu a răspuns imediat. S-a afundat mai mult în canapea, păstrând o anumită distanță între ei, și în cele din urmă a vorbit.

– Ce ai spus?

– Nimeni nu o va găsi.

Grayson vorbi cu același ton leneş, zâmbind larg. Abia atunci Dane s-a ridicat în sfârșit de pe canapea.

– Ce înseamnă asta? Explică-mi, ca să pot înțelege.

Vocea lui Dane era aspră, iar dinții erau strânși de furie. Grayson, tot nepăsător, a continuat.

– Vila asta era construită de tatăl meu pentru a-l închide pe tati.

– Știu, ai spus deja asta.

Dane se săturase de repetiții. În timp ce se încrunta, Grayson zâmbi din nou.

– Asta înseamnă că nimeni nu o poate găsi.

Dane tăcu. Grayson adăugă, cu voce calmă.

– Dacă această vilă este ascunsă sub pământ, semnalele de interferență se activează automat, astfel încât niciun fel de comunicare nu poate trece. Chiar dacă urmezi dispozitivul meu de urmărire, este imposibil să o găsești.

Cuvintele incredibile îl lăsară pe Dane uimit. Nu-și imaginase niciodată așa ceva. Transformaseră această vilă aparent normală într-un fel de închisoare? De ce?

De ce şi-ar închide cineva propriul partener?

Nimic din toate astea nu avea sens. Dar nu-și putea permite să se gândească la asta. Problema imediată era în fața lui. Cuvintele lui Grayson încă aveau ceva lipsă.

“Chase Miller trebuie să știe și el despre asta. Dacă da, ar fi ușor de găsit…”

– El nu știe.

Era ca și cum Grayson îi citise gândurile lui Dane. Când Dane se uită la el, Grayson scutură din cap cu o dezamăgire prefăcută și suspină.

– Dacă ai fi arătat mai mult interes pentru familia asta mai devreme, ai fi știut despre dispozitivele secrete.

Fața lui Dane se albi. Încet, realitatea situației începu să se contureze. Oare era adevărat? “Nenorocitul ăla chiar m-a închis? Nimeni nu mă poate găsi, serios?”

– Imposibil, e o minciună…

– E adevărat.

Grayson i-a spulberat cu ușurință ultima fărâmă de speranță lui Dane, zâmbind larg.

– Nu poți pleca de aici, nu până nu te las eu.

Dane îl privi complet amețit. Grayson râse înăbușit.

– Taci din gură, adu vila la suprafață imediat! a strigat Dane, ridicându-se furios. Era o cerere absurdă. “Doar noi doi aici? Încearcă să mă înnebunească?” Era o cerere imposibilă.

– Nu urăști să fii aici cu mine?

– Desigur că da!

Dane îl apucă pe Grayson de guler și îl ridică cu brutalitate.

– Adu vila la suprafață acum! Fă-o chiar acum! Altfel, te omor!

Era, desigur, o amenințare fără sens. Grayson știa bine că, dacă îl omora, ar fi rămas blocat pentru totdeauna în acest spațiu absurd. Dar Dane nu se mai putea abține.

Cu un suspin, Grayson a vorbit în sfârșit.

– Dacă urăști atât de mult, cred că nu pot face nimic.

“Ce? Pur și simplu așa?”

Dane înlemni, iar Grayson își detașă ușor mâna, întorcându-se cu spatele. Grayson probabil știa că Dane nu era în stare să-l omoare, dar faptul că era atât de docil trezi suspiciunile lui Dane. La ce se gândea?

Dane se uită fix la silueta lui Grayson care se îndepărta prin sufragerie. Grayson deschise un sertar din vitrina de expunere și scoase o telecomandă. Dacă apăsa butonul acela…! În momentul în care butonul roșu îi atrase atenția lui Dane, Grayson ridică degetul mare pentru a-l apăsa și, pentru o clipă, Dane își permise să spere. Dar apoi…

– Ups!

Grayson a scăpat intenționat telecomanda pe podea. Când Dane a înlemnit, înțelegând intenția clară din spatele acțiunii, Grayson a călcat pe telecomandă cu călcâiul, zdrobind-o sub picior. Cu un zgomot neplăcut, telecomanda s-a spart în bucăți. Dane a rămas acolo, prea șocat pentru a spune ceva. Grayson, văzându-i expresia uimită, a vorbit calm:

– Ah, se pare că s-a stricat.

Grayson i-a zâmbit lui Dane cu o expresie aproape provocatoare.

– Să profităm de situație, Dane Striker. Suntem doar noi doi aici.

Cuvintele i-au dat lui Dane un fior pe șira spinării, iar zâmbetul lui Grayson s-a lărgit și mai mult.