“Chase Miller este partenerul tău. Pot să te mănânc?”

Când filma același film cu Chase, fratele mai mic al lui Grayson, Naomi i-a pus această întrebare în glumă. Desigur, nu intenționa cu adevărat să-l seducă. Era deja suficient de satisfăcută cu Grayson.

“Te rog, fă asta.”

Cu toate astea, răspunsul lui Grayson era neașteptat. Grayson a râs cu o bucurie sinceră. Naomi a rămas nedumerită după ce a auzit răspunsul lui. “Oare acest bărbat nu are obsesii sau gelozie?” Asta a gândit ea, dar Grayson a adăugat că este bine că era o Beta. I-a spus și de ce. “Ar fi dificil dacă ai lăsa un marcaj sau ceva de genul ăsta.”

Naomi a făcut o greșeală în acel moment.

“De ce?”

Cel puțin nu ar fi trebuit să pună această întrebare. Dar, în acel moment, Naomi era atât de plină de afecțiune pentru acel gunoi, încât și-a lăsat garda jos. El știa prea bine că bărbații căutau mereu o ocazie să-l lovească în ceafă.

Grayson a izbucnit în râs și a spus asta:

– Trebuie să faci diferența între persoana alături de care faci sex și persoana alături de care te căsătorești.

Sentimentul de răcire a sângelui din acel moment era încă viu. Sensul cuvintelor lui Grayson era atât de clar. Naomi era o persoană alături de care ar fi făcut sex, dar nu o femeie alături de care s-ar fi căsătorit. “Ce bărbat arogant.” Nu știa dacă încrederea lui se baza pe descendența sa nobilă, Alfa, sau pe faptul că familia lui era atât de importantă. Naomi nu ar fi iertat niciodată persoana care îi rănise atât de mult mândria.

“O să-l văd pe nemernicul ăla plângând și suferind.”

Câți ani trecuseră de când își strânsese dinții în felul acela? Grayson începuse să vorbească din nou despre destin. De data asta, se afla la stația de pompieri. Era o veste la fel de emoționantă și încântătoare ca atunci când era nominalizată la premiul pentru cea mai bună actriță. Naomi câștigase deja acel premiu glorios la Oscaruri. De data asta, va fi la fel. Inima îi bătea cu putere. Ce putea fi mai grozav decât să-l vadă pe Grayson Miller rănit atât de grav?

Un fior de bucurie îi străbătu trupul. Strânse pumnii și îi scutură, apoi își căută repede din nou telefonul. De data asta, era momentul să afle unde lucra Grayson. Formă numărul de apelare rapidă și, după câteva bipuri, o secretară somnoroasă răspunse la telefon.

– Da, eu sunt. Îmi pare rău că e târziu.

– Nu, ce s-a întâmplat?

Secretara ei răspunse la apel cu sârguință, chiar și târziu în noapte. Naomi se simți puțin vinovată, dar nu putea să-și amâne munca. Având ocazia să-l înșele pe Grayson Miller, nu-și putea permite să întârzie nici măcar o clipă.

– Trebuie să mă întâlnesc urgent cu cineva. Am auzit că este pompier, dar nu știu la ce stație de pompieri lucrează. Poți să vii să-l cauți imediat ce se luminează?

Naomi a așteptat în liniște în timp ce secretara căuta un stilou și hârtie. Când secretara a spus în sfârșit că era gata, a respirat adânc și a rostit în cele din urmă numele.

– Grayson Miller.

Simți că secretara ezită la auzul numelui. Naomi zâmbi larg și adăugă:

– Da, așa este. Grayson Miller, al doilea fiu al familiei Miller.

Secretara o întrebă, iar ea dădu din cap afirmativ.

– Trebuie doar să-l găsiți?

– Bine, mă ocup eu de restul.

Naomi a adăugat un salut prietenos.

– Îmi pare rău că sunt mereu atât de egoistă, mulțumesc.

– Nu-ți face griji, voi solicita alocație specială.

Secretara închise telefonul, gluma ei fiind serioasă. Naomi zâmbi, scoase carnetul de cecuri și scrise un cec pentru secretară. Când îl semnă în cele din urmă, fața ei era mai luminoasă ca niciodată, plină de speranță pentru viitor.

─ ▪ ─

În același timp, într-un alt loc, un alt Miller vorbea despre acest incident.

– Pompier? Grayson? Fratele tău, Grayson Miller? A devenit pompier?

Cam în acea perioadă, Joshua Bailey a primit un telefon de la partenerul său, Chase Miller. Ei stăteau în alt stat pentru muncă, așa că vorbeau des la telefon pentru a-și verifica afecțiunea reciprocă, dar în acea zi era ceva special. Era o veste despre fratele lui Chase, Grayson Miller.

Își găsise un loc de muncă, la pompieri.

Când Chase i-a spus asta, lui Joshua nu-i venea să creadă, așa că l-a întrebat de mai multe ori cu voce ridicată, fără să-și dea seama. La celălalt capăt al telefonului, Chase i-a răspuns cu un ton ironic.

– Da, nenorocitul. Ce naiba-i trece prin cap? Cel mai egoist tip din lume are cea mai altruistă slujbă din lume. El trebuie să fie nebun. Da, probabil că și-a pierdut mințile din cauza feromonilor. Asta trebuie să fie.

Ascultând înjurăturile pline de emoție, Joshua a avut un gând complet diferit. “De ce pompier? Era soarta?”

– Știi care stație de pompieri?

La întrebarea lui Joshua, Chase s-a gândit şi și-a amintit ce spusese Koi. După ce a auzit răspunsul, Joshua era sigur de data asta. Trebuie să fie o revelație.

Și o stație de pompieri. Cât de potrivit. Ca și destinul.

– Chase!

Profitând de pauza de la celălalt capăt al firului, îi strigă numele și își coborî vocea în mod semnificativ.

– Am o idee interesantă. Ce părere ai? Vrei să o auzi?

Joshua întrebă din nou, tot cu voce posomorâtă.

– Îți amintești ce ți-am promis mai înainte? Am spus că îl voi răpi pe puştiul acela, dacă vrei.

Deodată, se făcu liniște. Joshua zâmbi, amintindu-și în mod natural de Chase încruntat, ținându-și respirația.

– Da, așa este. E timpul.

Joshua adăugă, lăsând intenționat o pauză.

– E timpul să-mi plătesc datoria.

Se auzi o respirație profundă din partea cealaltă. Urma o altă tăcere tensionată, înainte ca Chase să vorbească în sfârșit.

– Deci, ce ar trebui să facem mai întâi?

Joshua deschise gura, zâmbind mulțumit când auzi o voce tremurând ușor de anticipare.

– Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să găsim un ajutor.

– Ajutor?

– Da.

Joshua dădu din cap la cuvintele repetate ale lui Chase și spuse:

– Cunosc un pompier.

─ ▪ ─

Ramurile copacului înalt se legănau ușor. Dane Striker, care urca încet pe scară, se opri imediat și se uită în jur. După ce se asigură că şi copacul era din nou liniștit, continuă să urce.

La capătul unei crengi precare, care părea că se va rupe în orice moment, o pisică rănită stătea ghemuită și îl privea cu blana ridicată. Trupul ei mic tremura de frică, blana era pătată de praf, ca și cum ar fi suferit din cauza faptului că era în afara casei, iar ochii ei galbeni erau ascuțiți. Toate semnele pe care le dădea pisica arătau că era plină de frică și prudență.

Pe măsură ce Dane se apropia încet, pisica stătea ferm pe ramura care se balansa nesigur și miaună:

– Miau.

– E bine, băiat bun. Vino aici.

Din nu se știe ce motiv, urcase sus, dar nu putea coborî. Pieptul său mic se ridica și cobora rapid. Dane nu s-a grăbit. Vocea lui Dane era plină de bunătate în timp ce încerca să convingă pisica. Agenții care îl priveau de sub copac în timp ce el vorbea și se apropia de pisică au deschis gura.

– Este foarte interesant. Tipul acela ironic este incredibil de afectuos cu animalele.

Cineva a dat din cap în semn de aprobare.

– Tipul ăla bate oamenii, dar nu și animalele.

– Atât? Aproape a ajuns la închisoare pentru că a bătut proprietarul care a dat foc casei cu câinele său înăuntru.

– E un noroc că a plătit doar o amendă. Dacă ar fi dat foc casei cu o persoană înăuntru, nu era bătut atât de tare.

– Nu, poate că l-ar fi bătut pentru că era o pacoste. Tot ar fi scăpat basma curată.

– Nu știu. Păi… Probabil că nu vrea să ajungă la închisoare. Are o pisică.

Grayson, care stătea la o mică distanță de colegii săi care vorbeau prostii, îl privi pe Dane cu o încruntare.

“Ce face tipul ăla acum?”