– Asta e tot? Nu e prea mult?

Grayson, care aruncase o privire rapidă asupra celor câteva obiecte pe care Dane le ținea în mână, întrebă. Dane răspunse indiferent cu un “ei bine”.

– Oricum, majoritatea sunt deja aici…

– Aşa e!

Tocmai când Dane era pe punctul de a spune mai multe, Grayson îl întrerupse brusc. Către Dane, care se oprise nedumerit, el continuă fericit:

– Uită-te la asta, Dane. Am înlocuit patul și toate mobilele cu unele noi!

– Poftim?!

Când a verificat cu întârziere, era adevărat. Oare sentimentul de nefamiliaritate pe care îl simțise mai devreme era din cauza asta? Către Dane, care rămăsese oarecum amețit, Grayson a continuat.

– Asta este telecomanda pentru fereastră, asta este telecomanda pentru televizor, asta este telecomanda pentru perdele, asta este telecomanda pentru difuzoare…

Grayson, care îi arătase continuu, unul câte unul, obiectele, se îndreptă brusc cu pași lenţi spre patul lui Dane.

– Ta-da!

Ceea ce îi arătă el cu înflăcărare era o pijama. În timp ce acesta privea confuz mătasea moale care strălucea și sclipea, Grayson continuă.

– Am cumpărat câteva cadouri pentru a sărbători faptul că locuiești în casa noastră. Desigur, toate sunt perechi.

– Perechi?!

Când a repetat cuvintele cu o întârziere, Grayson a dat din cap cu înflăcărare.

– Am cumpărat același model pentru amândoi. Acesta este un halat de baie. Și acesta este o pereche, iar aceşti papuci sunt, de asemenea, o pereche. Și…

Grayson, care scosese continuu diverse lucruri, se îndreptă spre sufragerie și îi arătă lui ceva ce era așezat pe masă.

– E o cană!

Pentru o clipă, întregul trup al lui Dane se înțepeni. Complet neștiutor de reacția lui de a izbucni în sudori reci în spatele lui, Grayson se întoarse fericit la Dane ținând câte o cană în fiecare mână.

– Uită-te la asta, am scris numele noastre pe ele, câte unul pe fiecare. Tu ești Grayson, eu sunt Dane. Dacă bem cu numele schimbate, o să fie ca un sărut indirect, aşa e? Ce bine! Soarbe pe aici când bei cafea. Atunci chiar e un sărut, aşa e? Ce părere ai? E o idee bună, aşa e? Grozav, aşa e?

Grayson îl tot întreba, dar Dane nu știa ce să răspundă. Cănile pe care le ținea Grayson erau incomparabile cu cele pe care le avea el, chiar și la o primă privire. Porțelanul negru avea nume gravate cu aur, și chiar și pentru ochii lui Dane, care nu știa prea multe despre fonturi sau materiale, era evident că erau obiecte extrem de scumpe. Desigur, chiar dacă nu era așa, având în vedere magazinele pe care le frecventa Grayson, era un rezultat firesc. Totuși, Dane nu s-a putut abține să întrebe.

– Cât costă astea?

– Poftim? Păi… cât să coste?

Firește, Grayson nu știa. Desigur, tipul ăsta nu întreba despre prețuri când cumpăra ceva. Din cauza asta, Dane și-a schimbat întrebarea.

– De unde le-ai cumpărat?

Răspunsul pe care l-a primit era un brand de lux faimos, de care chiar și Dane auzise. Către Dane, care a rămas mut în fața lui Grayson, acesta a continuat să vorbească fără să-și dea seama.

– Spune-mi dacă vrei ceva. A, să mergem împreună data viitoare? Oricum avem multe de cumpărat pentru croaziera noastră. Așa e! Hai să cumpărăm costume de baie asortate pe care să le purtăm în croazieră. Toată lumea va ști că suntem iubiți, aşa e? E perfect! Exact asta e!

Grayson vorbea singur, fericit. Dane îi răspundea cu “da”, “mda” și alte asemenea, în timp ce ascundea pe furiș punga de hârtie care avea cana în spatele lui.

“La naiba, știam că așa o să se întâmple.”

În acea seară, Dane, care reușise în sfârșit să rămână singur, a căutat în grabă pe telefon cana cumpărată de Grayson și a sfârșit prin a-și ține capul în mâini. Prețul afișat pe site era de 12.300 de dolari. Aproape că a scos o înjurătură. Deși gravarea numelor era gratuită, asta nu era deloc o consolare. La prețul ăsta, normal că ar trebui să fie gratuit. Dane a strâns din dinți și a încleștat pumnul. Pe masă, cana aceea stătea impozantă, strălucind în lumina. Cana lui de 27 de dolari părea atât de veche în comparație.

La naiba, ar fi trebuit să o cumpăr mai devreme pe cea de 52 de dolari.

Dane regretă, dar era deja prea târziu. Chiar dacă s-ar fi dus să cumpere cana aceea acum, situația nu s-ar fi schimbat. Avea nevoie de ceva complet diferit. Nu o cană, ci ceva mai scump.

– Ah!

A sfârșit prin a scoate un geamăt în timp ce se ținea de cap. Deodată, regretul l-a copleșit.

Nu ar fi trebuit să sugerez să locuim împreună.

Dacă Grayson ar fi știut că are astfel de gânduri doar din cauza unui cadou, ar fi aruncat imediat cana aia scumpă pe podea și ar fi spart-o în bucăți. Oricum, el făcuse eforturi să se simtă bine și să sărbătorească. Dane nu voia să-l dezamăgească pe Grayson.

– Aah!

După ce a scos un suspin adânc, s-a răzgândit. Tocmai atunci avea nevoie de ajutorul prietenilor. Iar persoana căreia îi va cere sfatul era cineva cunoscut.

─ ▪ ─

– Dane, bine ai venit!

– Ce mai faci? Arăți bine, ce ușurare.

– Ce se întâmplă? Ai trecut pe aici în drum spre undeva?

– Mă bucur să te văd!

– Vino, stai aici. Ce vrei să bei? Să-ți aduc ceva de băut?

De îndată ce Dane a apărut la stația de pompieri, foștii lui colegi l-au întâmpinat cu bucurie. Văzându-i cum se agitau ici-colo, spunând că îi vor aduce băuturi și gustări, Dane s-a simțit în sfârșit în largul său. După ce a băut dintr-o singură înghițitură jumătate din băutura carbogazoasă rece din cutie, a expirat ușurat și abia atunci și-a recăpătat calmul firesc.

– M-am gândit la voi și am trecut pe aici. Se pare că vă merge bine tuturor.

La auzul cuvintelor lui Dane, băieții au început să râdă și să vorbească.

– Sigur că ne merge bine. Ne bucurăm să vedem că și ție pare să-ți meargă bine.

– Erai destul de rănit când eram la spital data trecută, dar bănuiesc că acum te simţi mai bine. Te-ai recuperat complet, aşa e?

– Toată lumea era surprinsă când ai spus brusc că renunți. Nu te mai întorci niciodată? Deci, ce faci acum?

La întrebările lor, Dane a dat răspunsuri vagi, spunând doar “ei bine”.

– Ar trebui să mă gândesc încet la asta în timp ce cheltuiesc banii pe care i-am economisit. Oricum, cred că am nevoie să mă odihnesc puțin.

– Așa e. Erai excesiv de harnic.

Când unul dintre ei a dat din cap, și ceilalți erau de acord, continuând conversația.

– Nu ai o familie de întreținut, așa că poți face asta. Ar fi bine să călătorești cât timp ești în această situație.

– Gândește-te încet la ce să faci în viitor, nu e nicio grabă.

Fostilor colegi care îi dădeau palme încurajatoare pe umăr, Dane le-a răspuns scurt:

– Mulțumesc.

Văzându-l pe DeAndre privindu-l astfel, acesta și-a înclinat capul curios.

– Te-ai schimbat puțin.

– Eu? În ce sens?

La întrebarea lui Dane, și ceilalți băieți și-au îndreptat atenția spre DeAndre. Acesta s-a scărpinat în cap, agitat de atenția bruscă care i se acorda.

– Păi, e greu să spun precis… Aș spune că ai devenit mai blând. Sau poate mai relaxat…

Vorbea fără să dea o explicație clară, dar ceilalți băieți care au auzit asta păreau să înțeleagă. Au schimbat priviri și au început să vorbească unul câte unul.

– E adevărat, și eu am simțit asta. Înainte erai mereu relaxat, dar acum e cumva diferit.

– Ai devenit mai blând.

– Da, uneori erai aspru, dar asta a dispărut.

– Ți-ai dat seama de ceva după ce erai pe punctul de a muri de câteva ori? Sau ai traversat vreun râu undeva?

A întrebat unul dintre ei în glumă. Curând, și ceilalți au râs și s-au alăturat discuției.

– Nu te poți întoarce dacă treci râul ăla. Și se pare că vezi un fel de lumină în realitate.

– Da, am citit într-o carte că lumina îți învăluie trupul. Cei care au supraviețuit s-au întors de acolo.

– Ce s-a întâmplat? Ai văzut tu? Serios?

Gluma s-a transformat în curiozitate. Dane a râs văzându-și vechii colegi spunând prostii, exact ca înainte.