– Minți, nu-i așa? a întrebat Grayson, strângând colțurile gurii. Vocea îi tremura ușor, de parcă ar fi încercat să zâmbească, dar buzele îi erau cuprinse de spasme.

– Tu ai spus că îmi vei oferi trupul tău. Nu-ți amintești?

Restul cuvintelor au urmat repede, de parcă era neliniștit. Dar Dane s-a uitat la el doar cu o expresie încruntată. La reacția lui Dane, Grayson a devenit palid imediat.

– Îți amintești că ai spus că mă iubești, aşa e? Îți amintești, Dane?!

– Am spus?

– Da, ai spus!

Te rog, strigă el disperat, dar Dane avea în continuare o expresie posomorâtă. Doamne, nu se poate. Tocmai când simțea că lumea se prăbușește…

– Of! Aahh…

Dane, care izbucnise brusc în râs, țipă. Văzându-l gemând în timp ce se ținea de coastele rupte, Grayson clipi confuz, apoi înțelese repede situația.

– Mincinosule, m-ai păcălit!

Fața lui, care devenise palidă, se înroși de furie, dar Dane doar se ținea de coastele rupte.

Asta e o pedeapsă divină?

Respirând cu greu, se gândi că să se joace așa era într-adevăr ceva ce nu ar fi trebuit să facă. După ce s-a gândit profund, Dane abia deschise gura.

– Îmi pare rău.

La auzul vocii lui care se stinge, Grayson, care îl privea cu ochii larg deschiși, spuse triumfător.

– Sunt lucruri pe care le poți spune și lucruri pe care nu le poți spune.

– Așa e.

– Genul ăsta de lucruri e foarte rău, o glumă de prost gust

– Da, știu.

Dane a recunoscut fără ezitare. Dar, totuși, Grayson nu și-a relaxat expresia. După ce s-a gândit pentru o clipă, Dane a întrebat:

– Vrei să-mi atingi pieptul?

Era gestul lui de împăcare, dar era o încercare slabă. Grayson a râs surprinzător și a declarat arogant.

– Trupul tău este al meu, Venus este și ea a mea. Asta înseamnă că pot să-l ating oricând.

– Ah…

Înțeleg, mormăi Dane ca un suspin. Grayson, care îi observă cu sensibilitate reacția subtilă, își ridică şi colțurile buzelor și chicoti.

– Nu are rost să regreți acum, deja ai spus-o.

Era o reacție de parcă l-ar fi citit pe Dane. Dane, care se gândise că poate era puțin prea pripit, se uită la cățelușul triumfător și râse, scoțând un sunet ca și cum aerul i-ar fi scăpat din colțul gurii.

– Știu, cățelușule. Așa că nu trebuie să fii neliniștit.

“Nu mai da din coadă”, era pe punctul de a spune, dar își închise gura. Nu are coadă, nu-i așa?

În schimb, spre deosebire de ochii lui care erau ridicați sus, urechile lui se mișcau cu sârguință. Dane voia să-l tragă ușor de urechi, dar ezită din cauza cătușelor. Dane, care se uitase intens la obiectul care îi lega încheieturile de ale lui Grayson, deschise gura.

– Ce ai fi făcut dacă ți-aș fi spus că voi rezista până la capăt acolo?

De fapt, renunțase la tot. Era, de asemenea, imposibil pentru el să scape singur, dar dacă ar fi existat o șansă de a supraviețui, ar fi depus măcar un efort minim. Totuși, motivul pentru care a pus această întrebare era pur și simplu curiozitatea. “La ce se gândea tipul ăsta când credea că sunt pe moarte?”

– Te-aș fi lovit până ai fi leșinat și te-aș fi cărat afară.

Răspunsul veni fără ezitare. Dane nu se putu abține să nu se încrunte.

– Nu ai spus că vom muri împreună?

Tipul ăsta… Era doar ceva ce a spus ca să mă liniștească?

– Desigur că era sincer, dar…

Ar trebui să spună că era admirabil sau că era totuși un tip absurd? Tocmai când se gândea la asta, Grayson spuse.

– E încă prea devreme să murim.

Apoi a zâmbit larg.

– Dacă se poate, aș prefera să te văd în viață.

– Ah… Of!

Dane, care aproape izbucnise într-un râs incredibil, în curând strânse din dinți cu un geamăt.

– Te simți bine, Dane?

Fața lui Grayson îi apăru în câmpul vizual, înconjurată de o expresie profund îngrijorată. Se aplecă spre Dane, ca și cum era îngrijorat, și continuă.

– Nu exagera. Operația s-a terminat cu succes, dar doctorul a spus că îți va fi greu chiar și să respiri pentru o vreme.

Desigur că așa va fi.

Își dădea seama clar în ce stare se afla, fără să fie nevoie să i se spună. După ce expiră scurt, Dane închise ochii, lăsându-și trupul să se prăbușească pe pat. Când ridică încet pleoapele, intră imediat în contact vizual cu Grayson. Își dădea seama prea bine că acesta îl privise tot timpul. Nu era nimic nou. Întotdeauna, de fiecare dată, îl privise doar pe Dane în felul acesta.

Vârful nasului îl ustura din nu știu ce motiv, așa că Dane își ridică deliberat colțurile gurii și zâmbi.

– Vino aici, vreau să te sărut.

Când îi trase intenționat de încheietura mâinii legată cu cătușe, Grayson, care era fără apărare, ezită. În fața ochilor lui surprinși, care clipeau, Dane îl îndemnă cu o expresie încă zâmbitoare.

– Grăbește-te.

– Bine.

Grayson răspunse fără ezitare și își aplecă trupul peste Dane. La vederea ochilor purpurii care străluceau de anticipare și a parfumului dulce care se răspândea în jur, Dane se simți bine. Voia să ridice mâna fără cătușe și să-l apuce pe Grayson de ceafă pentru a-l trage mai aproape, dar în clipa în care încercă să ridice brațul, o durere îi străbătu tot trupul ca un curent electric, așa că nu putu să nu-și strângă sprâncenele.

După ce a scos un suspin înăbușit, Dane a renunțat pur și simplu și a așteptat ca Grayson să se apropie. Pulsul i s-a accelerat, poate rușinat de poziția sa de prințesă dintr-un basm. Obrajii păreau să i se înroșească din nu știu ce motiv. Poate că avea febră. După ce s-a gândit atât, a încruntat brusc sprâncenele.

Poate, se gândi el, când își dădu seama brusc că buzele lor nu se atinseseră încă. Părea că trecuse destul timp pentru a se săruta deja, a-și amesteca saliva după pofta inimii și apoi a se despărți gâfâind. Desigur, asta era doar presupunerea lui Dane. În realitate, incapabil să suporte așteptarea de doar 4 sau 5 secunde, Dane deschise ochii. În același moment, făcu contact vizual cu Grayson, care se oprise chiar în fața nasului său și se uita în jos la el.

– Poftim?! Hei! a spus Dane cu fața lui firească, încruntată. De ce tipul ăsta, care tocmai dădea din coadă fericit, se purta brusc așa? În fața lui Dane, nedumerit, Grayson deschise gura.

– Spune tu primul, că mă iubești.

– Poftim?

La auzul acestor cuvinte imprevizibile, Dane întrebă din nou. Dar Grayson repetă aceleași cuvinte cu încăpățânare, cu o expresie prea serioasă pe chip.

– Spune că mă iubești.

În mod confuz, era serios. Privindu-l pe Dane cu o expresie mai serioasă decât orice, poate suficient de serioasă încât să pară disperată, Grayson adăugă scurt.

– Ca atunci.

La aceste cuvinte imprevizibile, Dane nu putu decât să-și mărească ochii. “Despre ce vorbești brusc, ticălosule…” se gândi el, dar curând văzu buzele lui Grayson tremurând ușor în fața ochilor lui. Nici urechile lui nu se mișcau deloc. Realizând că şi Grayson își ținea chiar respirația și îl aștepta să-i răspundă, Dane rămase mut. Dacă era cel de dinainte, ar fi râs de asta ca de ceva ridicol. Poate că l-ar fi înjurat și i-ar fi spus să nu facă prostii.

Dar acum nu putea face nimic din toate astea.

Dane încercă să ridice mâna, dar se încruntă și își strânse sprâncenele. Durerea părea să se răspândească în tot trupul său, dar strânse din dinți și o îndură.

Cățelușul din fața lui era atât de trist, atât de abandonat, atât de singuratic.

Încet, îndurând durerea, ridică mâna și îl apucă pe Grayson de ceafă. Un suspin înăbușit îi ieși din gură. Un zâmbet liniştit îi lumină fața contorsionată de durere.

– Da. Te iubesc al naibii de mult, Grayson Miller.

Pentru că ești demn de iubit.

Dane îl privi direct în ochi pe Grayson și îi mărturisi din nou.

– Te iubesc, așa că hai să fim împreună.

Grayson deschise gura. O voce la fel de tremurătoare îi ieși dintre buzele care se scuturau.

– Pentru totdeauna?

– Da, pentru totdeauna.

În contrast cu vocea lui Grayson, Dane vorbi cu fermitate. Apoi colțurile gurii i se relaxară ușor.

– Deși nu știu cât de lung este “pentru totdeauna” al tău.

În clipa în care aceste cuvinte erau rostite, Grayson și-a lipit buzele de gura lui Dane. Limba lui a pătruns nesăbuit și s-a învârtit cu brutalitate în interiorul gurii lui. Dane l-a lăsat pur și simplu să-și facă de cap cu acest sărut pripit. Simțea că şi coastele îi țipă sub greutatea lui Grayson, dar a îndurat. “Asta trebuie să fie greutatea de a avea un cățeluș uriaș”, s-a gândit el.

– Dane, Dane…

Frecându-și buzele, lingându-i obrajii și acoperindu-i din nou gura cu săruturi, Grayson a continuat să-i strige numele în mod repetat. Dane a răspuns “da, da” și l-a acceptat cu generozitate. Chiar dacă știa că, pe tot parcursul sărutului, el o frământa cu înverșunare pe Venus cu mâna care nu purta cătușe.

“Nu mai am scăpare.”