La auzul acestor cuvinte, Grayson înlemni. Fără să-și dea seama că el nici măcar nu respira, Naomi continuă.

– Destul de ciudat, aşa e? Cine ar alege așa ceva ca şi cuvânt de siguranță? Persoana care a auzit asta probabil că a considerat și ea asta ciudat. Când a întrebat de ce tocmai acel lucru…

<Când aud cuvintele astea, toată motivația mea dispare.>

Fața lui Dane, spunând asta cu o atitudine relaxată și un zâmbet, părea să apară clar în fața ochilor lui Grayson. Către Grayson, care stătea în tăcere, Naomi a ridicat din umeri.

– Există oameni care spun că nu vor să-și asume responsabilitatea în felul ăsta? În timpul sexului, ce cuvinte nu poți spune? Sunt oameni care se excită și mai tare când aud acele cuvinte. Înseamnă că nici măcar nu suportă să audă “Te iubesc” spus doar din fericire. Ce iresponsabil.

– Nu.

La ultimele cuvinte ale lui Naomi, Grayson mormăi cu voce joasă.

– Acel bărbat este exact opusul – este așa pentru că are un simț al responsabilității prea dezvoltat.

Când Naomi, care a înțeles cuvintele lui cu o clipă întârziere, l-a privit nedumerită, Grayson a continuat să mormăie în timp ce se uita la marginea mesei.

– Pentru că își asumă responsabilitatea până la capăt, indiferent ce se întâmplă, pur și simplu nu o spune ușor…

Naomi clipi surprinsă. Ce spunea omul ăsta acum?

Ea era agitată, dar Grayson se pierdu în propriile gânduri.

Eu îi ceream cu insistență ceea ce el încerca din răsputeri să evite.

Un sentiment de inutilitate îl cuprinse. Să-și dea seama de acest lucru abia acum. Atât de târziu.

Râse scoțând un sunet absurd, apoi ridică privirea. Naomi, care îl urmărea pe Grayson până atunci, se opri când privirile lor se întâlniră. Către ea, Grayson zâmbi ca de obicei.

– Mulțumesc că mi-ai spus.

– Păi…

Naomi a scos un sunet de uimire. Tocmai când se gândea că ceva era ciudat, Grayson a făcut brusc contact vizual cu ea. Către Naomi, care a tresărit inconștient, Grayson a întrebat cu tonul său calm.

– Dar tu?

– Poftim?! Cum adică?!

Când ea se încruntă și îi răspunse la întrebarea imprevizibilă, Grayson îi răspunse cu zâmbetul lui firesc.

– Ce rău ți-am făcut eu? Faptul că te-ai alăturat acelui grup înseamnă că și tu îmi porți pică, nu-i așa?

– Nu m-am alăturat, doar știu că există.

– Da, mă rog…

Când ea a corectat informația greșită cu o expresie încruntată, Grayson a dat din cap fără prea mult entuziasm. Naomi s-a încruntat la atitudinea lui, care nu-i plăcea. La privirea ei plină de întrebări, Grayson a spus cu un zâmbet șovăielnic.

– Spune-mi, te rog.

Deși fața lui era aceeași ca întotdeauna, tonul lui părea cumva diferit față de înainte. Naomi îl privi în tăcere, apoi strânse ochii.

– Ar trebui să faci diferența între cineva alături de care faci sex și cineva alături de care te căsătorești.

Folosindu-și generos talentul său genial de actriță, Naomi imită perfect tonul lui Grayson, iar o ușoară furie îi apăru în ochi. Și ea încercase să uite aceste cuvinte. Dar de fiecare dată când amintirea îi revenea brusc în minte în timpul vieții de zi cu zi, se înfuria. Furia creștea cu timpul, iar acum nu se mai potolea ușor, indiferent ce se întâmpla cu Grayson.

Haide, să auzim ce scuză vei invoca acum.

În contrast cu privirea ei ucigătoare, Grayson părea sincer surprins. Dezgustător, asta o determină pe Naomi să devină și mai furioasă.

– Ce vrei să spui? Am spus ceva de genul ăsta? Ție?

– Așa cum mă așteptam! Exact cum credeam, Grayson Miller. Excelent.

Naomi zâmbi larg și chiar bătuse din palme.

– Credeam că nici nu-ți vei aminti. Așa ești tu, Grayson Miller.

– Când am spus eu așa ceva…

– Desigur. De ce ar trebui să-ți amintești astfel de lucruri? Ești un Miller.

În fața sarcasmului ei, Grayson ezită. Ea zâmbi ironic și îl terfeli fără milă.

– Probabil că nici măcar nu te-ai gândit vreodată la sentimentele altora. Desigur. Nici nu ai nevoie. Deci cum ai putea să-ți amintești? Spui ce vrei și pleci, atâta tot.

La cuvintele ei rostite cu furie, Grayson părea sincer surprins. Mai presus de toate, era nedumerit de faptul că Naomi era atât de supărată.

– Ești cu adevărat uimitoare.

– Poftim?!

Cu ce încearcă ticălosul ăsta să mă supere acum? Către Naomi, care se încordase pentru o clipă, el a spus cu naturalețe.

– Să fii atât de supărată pe mine și totuși să rămâi prietenă cu mine așa… Nu știam, mulțumesc.

Nenorocitul ăsta nebun!

Grayson era admirativ de sincer. Pentru o clipă, Naomi aproape că nu s-a putut abține să nu lovească masa. Din fericire, cu un autocontrol extraordinar, în loc să atragă atenția oamenilor, a vorbit cu voce joasă – deși nu s-a putut abține să nu tremure – strângând din dinți.

– De ce crezi că am rămas lângă tine? Așteptam să te văd dând greş, ticălosule.

La aceste cuvinte, Grayson scoase doar un scurt “O!”. Se lăsă o tăcere neplăcută. Grayson o privi fără expresie pe Naomi, care îl fixa cu privirea de peste masă, apoi în cele din urmă lăsă umerii în jos.

– Înțeleg…

Mormăind cu voce slabă și ținând capul plecat, arăta cumva ca un cățeluș căruia i s-a luat gustarea pe care o aștepta. Nu se poate, nu poate fi adevărat. Ăsta e Grayson Miller. Naomi voia să se pălmuiască și să strige ca să-și revină, dar în schimb s-a abținut și a deschis ochii mari.

“Nu-l compătimi, e doar un spectacol pe care ticălosul ăla îl pune mereu în scenă. Nu trebuie să te lași niciodată păcălită.”

Chiar când ajunsese la această concluzie, Grayson deschise gura.

– Cred că sunt pedepsit.

– Poftim?!

Ochii lui Naomi s-au rotit de surprindere. Ce am auzit adineauri?

La o frază pe care credea că nu ar putea-o auzi niciodată de la Grayson Miller, nu a avut de ales decât să-și pună la îndoială auzul. Dar Grayson nu mai zâmbea. Expresia lui, cu privirea în jos și colțurile gurii căzute, părea atât de abătută, chiar dacă așa ceva nu putea fi posibil.

“Da, acesta este prețul pentru păcatele mele”, a gândit Grayson.

Păcatul de a călca în picioare sentimentele altora, punând doar propriile mele sentimente pe primul plan toată viața mea.

<Erau oamenii fericiți vreodată când i-ai ajutat?>

Cuvintele lui Dane îi veniseră brusc în minte. La fel era și cu el. Doar sentimentele mele erau pe primul loc și nu m-am gândit niciodată la poziția celeilalte persoane. M-am gândit doar din propria mea perspectivă.

Apoi, brusc, i-a venit în minte un chip. Fratele mai mic pe care încercase din răsputeri să-l ajute. Dar, în schimb, văzându-l cum îl ura și îl disprețuia, Grayson se simțise mereu nedreptățit…

– Îmi pare rău.

La auzul vocii care era liniștită, ochii lui Naomi s-au mărit și mai mult. Grayson a continuat cu o voce mai serioasă ca niciodată.

– Îmi pare rău pentru toate lucrurile pe care le-am spus… Nu ar fi trebuit să fac asta.

Când te gândești că am înțeles abia când a devenit problema mea… a adăugat Grayson cu umilință.

– Îmi pare rău că te-am rănit.

Naomi nu a putut spune nimic pentru o clipă. Nu se poate! Sperase cu disperare ca această zi să vină, dar, în același timp, credea că așa ceva nu se va întâmpla niciodată, dar nu se poate.

– Chiar l-ai iubit pe acel bărbat.

La mormăitul lui Naomi, de parcă ar fi vorbit singură, Grayson a făcut o pauză înainte de a răspunde.

– Aşa e.

Către Naomi, care privea în gol, amețită, Grayson ridică privirea și spuse.

– Îți mulțumesc că mi-ai povestit despre Dane. Era plăcut, sincer.

Doamne…

Era încă o poveste de necrezut, dar nu avea de ales decât să o creadă. Pentru că un zâmbet pe care nu-l mai văzuse niciodată îi apăruse pe fața lui Grayson în timp ce o privea pe Naomi. O expresie care părea să plângă chiar și în timp ce zâmbea.

Grayson Miller a învățat în sfârșit ce sunt emoțiile.

În momentul în care a realizat acest lucru, Naomi s-a simțit ca și cum era lovită puternic în cap înainte de a simți bucurie.

“Nu e bine”, s-a gândi Naomi cu mintea goală. Asta, asta nu e bine. Nu asta mi-am imaginat. Aceleași cuvinte se repetau în mintea ei.

Acum era rândul ei să râdă din toată inima. Nu era ăsta momentul pe care îl dorise atât de mult? Momentul pe care nu avusese de ales decât să-l aștepte cu perseverență, în timp ce dispera că nu va veni niciodată. Acum era momentul acela.

Dar de ce nu putea să râdă?

Naomi se uită la el, confuză. Deși era o prostie, acum îi era milă de Grayson. Să creadă că furia care îi ardea în piept de ani de zile se va potoli atât de repede la vederea unui bărbat care trebuia să fie de două ori mai mare decât ea, ghemuit cu trupul acela uriaș și complet deprimat.

De ce s-a ajuns la asta?

Se simți dezorientată și își dădu seama brusc. A, asta este o emoție pe care nu am de ales decât să o simt pentru că sunt om.

De aceea este, de asemenea, imposibil să urăști pe cineva pentru totdeauna.

Iertarea și compasiunea sunt, de asemenea, emoții pe care le simt în mod natural pentru că sunt om.

În momentul în care a realizat acest lucru, inima ei a devenit mai liniștită ca niciodată. În sfârșit, găsise liniștea sufletească pe care nu o simțise nici măcar după 10 ore de yoga. Abia atunci Naomi a putut vorbi sincer.

– Îți accept scuzele.

Grayson, care îi privea intens chipul, zâmbi.

– Mulțumesc.

Simți că inima i se ușurase puțin.

Cine mai este acolo?

Căutând în memoria sa, el chicoti.

Mai sunt încă mulți.

Dar ultimul era decis. Era Chase Miller.

─ ▪ ─

Dane, care era pe punctul de a se urca în mașină după muncă, se opri brusc la un telefon. Era un apel de la Joshua.

– Ce mai e acum?

La întrebarea lui directă, fără nici măcar un salut, Joshua a râs ca și cum nu-i venea să creadă și a răspuns.

– Te-am sunat pentru că eram curios ce mai faci. Nu s-a întâmplat nimic, aşa e? Cum te simți?

– Mă simt bine, foarte bine!

La răspunsul său firesc, Joshua a râs.

– Erai ca o cârpă, dar deja te-ai făcut bine, ce noroc. Ești și destul de rezistent.

La tonul lui răutăcios, Dane a spus indiferent.

– Mulțumesc pentru compliment. Unde ești? Ai venit pe Coasta de Vest?

Când Joshua suna brusc așa, de obicei era pentru a spune că a venit pe acolo. Așa cum era de așteptat, și de data asta a adus în discuție subiectul așteptat.

– Tocmai am ajuns. Vrei să ne vedem dacă nu ai nimic de făcut?

– Care e ocazia asta imprevizibilă?

În timp ce Dane era în spital, Joshua plecase pe Coasta de Est. Primise câteva telefoane de verificare, dar asta era tot. De fapt, era mai bine așa, deoarece schimbul de cuvinte siropoase nu se potrivea niciunuia dintre ei. Dar faptul că se întorsese aici la scurt timp după ce plecase pe Coasta de Est era oarecum confuz. Așa cum era de așteptat, Joshua scoase un scurt suspin și aduse în discuție cuvinte imprevizibile.

– Ții legătura cu Grayson?

– Nu.

Când Dane a răspuns imediat, Joshua a întrebat din nou fără surprindere, de parcă se așteptase la asta.

– Știi că nemernicul ăla e pe Coasta de Est?

– Nu, nu știam asta. Ar trebui să știu?

Dane a întrebat la rândul său, cu o voce care părea indiferentă chiar și pentru el însuși. În sinea lui, se gândea că era un noroc că vocea lui nu trăda nicio emoție.

– Înțeleg, a continuat Joshua.

– Nu trebuie neapărat să știi… ei bine, nu contează.

– Ce este? Spune-mi.

Văzând că vrea să treacă peste subiect, Dane nu și-a mai putut stăpâni curiozitatea și a întrebat. Joshua a vorbit de parcă nu ar fi contat.

– Dacă ai ști de ce ticălosul ăla se află pe Coasta de Est în acest moment, ai fi și tu uimit.

Își putea imagina clar cum se încrunta, chiar fără să-l vadă. Dane îl îndemnă din nou.

– Ce este?

Din fericire, Joshua a răspuns fără să mai tragă de timp.

– Tipul ăla umblă și își cere scuze de la oameni.

La auzul acestor cuvinte imprevizibile, Dane nu a putut reacționa imediat. Creierul său, care lucra intens, s-a oprit brusc, iar 2-3 secunde de gol au trecut. Curând, a vorbit rapid, cu o voce mai tare decât de obicei.

– Grayson merge și își cere scuze?

Când a repetat exact ce auzise, un suspin de enervare s-a auzit la celălalt capăt al telefonului.

– Da, nu știu ce-i trece prin cap.

Joshua era sincer nemulțumit.

– Se pare că nu face asta cu oricine, dar, din câte am aflat, merge la persoanele alături de care a avut relații sau la cei cărora le-a făcut rău pentru a-și cere scuze.

Apoi a scos un scurt sunet de râs. De parcă ar fi murit de râs.

– Nenorocitul ăla e bătut măr. Asta merită. A, ar fi trebuit să văd spectacolul ăla cu Chase.

Dane a îndepărtat telefonul de la ureche, l-a pus la loc și a întrebat.

– Dacă Chase urma să primească scuze, n-ar fi trebuit să rămână pe Coasta de Est? Sau fratele mai mic nu e pe listă?

– Nu, nu e asta.

El a continuat firesc:

– Grayson a spus că își va cere scuze, dar, văzându-l cum este bătut așa, e normal să nu ai încredere în felul în care erau acele scuze, nu-i așa?

Era un motiv oarecum de înțeles. Dane știa și el cât de mult putea Grayson să-i înfurie pe ceilalți. Joshua a continuat.

– În cazul în care ticălosul ăla spune ceva enervant și Chase comite o agresiune, l-am evitat deocamdată. Nu e nevoie să provocăm un scandal inutil.

– Aşa şi?

Dane a înțeles în sfârșit de ce veniseră pe Coasta de Vest.

– Ați fugit ca să-l evitați pe Grayson?

– Numește-o evadare.

Joshua, care a corectat cuvântul, a continuat.

– Nu va dura mult. În funcție de situație, dacă Grayson s-a schimbat cu adevărat, va trebui să ne întâlnim cu el.

Dar nu se simțea prea multă încredere în tonul lui. Dane deschise gura fără să-și dea seama.

– Nu e atât de rău pe cât crezi…

– Poftim?!

O voce ascuțită îi răspunse imediat. Dane își reveni târziu în fire și răspunse repede.

– Nu, nu contează. Deci Grayson e încă pe Coasta de Est? Iar voi sunteți aici?

Când a schimbat repede subiectul, Joshua a răspuns “probabil”.

– Nenorocitul ăla s-ar putea să ne urmărească până pe Coasta de Vest.

Apoi a râs scurt.

– S-ar putea să fie împușcat de cineva înainte de asta.

Deși vorbea ca și cum era o glumă, la cuvinte care nu sunau deloc a glumă, Dane nu a avut nicio reacție.

─ ▪ ─

Când te gândești că s-a dus pe Coasta de Vest…

Grayson stătea în salonul VIP al aeroportului cu sprâncenele adânc încruntate, pierdut în gânduri. Abia terminase de plătit pentru karma trecută și mai avea doar una, dar aceea nu era ușoară. Era fratele său mai mic, Chase.

Îl căutase în mod deliberat după ce auzise că se afla pe Coasta de Est pentru filmări, dar acesta plecase deja. Dacă ar fi știut că se va întâmpla asta, ar fi trebuit să se întâlnească mai întâi cu Chase. Ce fel de încurcătură era asta după ce se lăsase pradă unei lene inutile?

“Ei bine, oricum trebuie să mă întorc pe Coasta de Vest.”

Grayson a încercat să gândească cât mai pozitiv posibil. Privind doar concluzia, nimic nu se va schimba. Era enervant că nu putea termina complet, dar era doar o mică întârziere.

Să nu-mi spui că ticălosul ăla a făcut-o intenționat…

Tocmai când se încrunta, cineva a bătut la ușa camerei VIP. Când a ridicat privirea fără să-și dea seama, ușa s-a deschis imediat și a apărut o persoană imprevizibilă.

– O!

Grayson scoase doar o scurtă exclamație, rămânând împietrit pe loc.

─ ▪ ─

Ca de obicei, imediat după ce a ieșit de la muncă, Dane s-a ocupat de mâncarea și litiera pisicii sale, a luat o cină simplă cu resturi de mâncare și s-a așezat pe canapea. A băut bere și a schimbat canalele TV, dar peste tot erau doar programe plictisitoare.

Nu, ceea ce era cu adevărat plictisitor era viața lui. Nimic nu se schimbase de atunci până acum, dar Dane își dădea seama în fiecare zi cât de plictisitoare era viața. Se simțea ca și cum era forțat să stea și să urmărească un film foarte plictisitor redat la cea mai mică viteză posibilă.

Când eram ultima oară într-un club?

Dar nu avea nicio motivație și nici nu avea chef să meargă măcar acolo. Gândindu-se că era cineva care continua de bunăvoie o viață de celibat absurd de lungă, a suspinat. Văzând-o pe Darling, care se urcase pe coapsa lui, frecându-și capul de stomacul lui, a mângâiat-o din obișnuință.

Gol.

Privind fără inspirație emisiunea de cultură generală care rula la televizor, se gândi.

─ ▪ ─

S-a trezit brusc la sunetul cuiva care vorbea. Abia atunci Dane și-a dat seama că adormise stând pe canapea. Când căuta telecomanda pentru a opri televizorul și a se duce la somn, vocea unui reporter i-a străpuns brusc urechile.

[Da, așa este. Miller era împușcat chiar aici.]

În acel moment, Dane înlemni complet.