Venise momentul în care căldura toridă se potolise și soarele strălucea destul de blând. Cu puțin timp înainte de sosirea verii indiene, DeAndre se întinse din toată inima, bucurându-se din plin de sezonul răcoros.

– Ahh, ce bine!

Chiar când strigă tare și privi spre cer, apoi se întoarse cu o expresie satisfăcută, descoperi un bărbat care era complet aplecat, în contrast cu vremea senină, și se opri șocat.

– Ce… ce s-a întâmplat?

Deși a ridicat involuntar vocea, celălalt nu a arătat nicio reacție. DeAndre, care s-a simțit repede ruşinat, s-a apropiat în liniște și l-a întrebat cu atenţie:

– Dane, ce s-a întâmplat? Te simţi bine?

La auzul vocii îngrijorate, Dane, care stătea pe un scaun privind tavanul cu o expresie complet obosită, a răspuns fără tragere de inimă:

– Da. Pleacă.

Pronunția complet neclară îl îngrijoră și mai mult, dar DeAndre știa bine că nu era de niciun folos să-l deranjeze în momente ca acesta.

Ce-i cu tipul ăla?

DeAndre plecă fără să mai poată întreba nimic, citind starea de spirit a celuilalt. Dane stătea în continuare în garajul unde era parcată mașina de pompieri, privind absent spre tavan. O altă zi plictisitoare și goală trecea.

─ ▪ ─

– Noroc!

– Să bem!

Bărbații care au strigat în cor în timp ce ridicau sticlele de bere și-au dus imediat băutura la gură. După ce au înghițit alcoolul, au pus sticlele jos una câte una și au început să vorbească despre diverse lucruri.

– Așadar, ieri m-am certat cu soția. A, desigur că am greșit. Dar totuși, măcar o dată…

– Când ar fi un moment potrivit să o cer în căsătorie pe Charlotte? Atmosfera pare foarte proastă în ultima vreme…

– Ai văzut meciul de ieri? Ticălosul ăla, să fie plătit în felul ăla când joacă așa? Chiar dacă aș merge eu să joc, aș fi mai bun decât el. Ar fi trebuit să tragă cu bâta așa și să lovească…

Lăsând conversațiile incoerente să-i intre pe o ureche și să-i iasă pe cealaltă, Dane își bea berea în mod repetat. După ce au terminat programul, au decis să bea ceva la sugestia cuiva și, firește, toți s-au îndreptat spre acel bar, unde mergeau mereu în momente ca acesta.

– Chiar am organizat petrecerea de strângere de fonduri pentru Ezra aici.

La auzul cuvintelor cuiva, atmosfera zgomotoasă a devenit brusc deprimant de apăsăsătoare. În timp ce nimeni nu putea vorbi și se uitau doar unii la alții, Wilkins a deschis gura.

– Sandra pare să se simtă mult mai bine. Au spus că noul medicament era eficient.

La auzul cuvintelor sale, au venit răspunsuri de ici-colo, de parcă ar fi așteptat.

– Serios? Asta e bine…

– Ce ușurare. Ezra a greșit, dar Sandra și copiii sunt nevinovați.

– Da. Așa e. Dane?

Toți au urmărit reacția lui Dane. Deoarece el era, o victimă directă a faptelor lui Ezra, nu aveau de ales decât să-i citească starea de spirit.

În timp ce toți erau îngrijoraţi, reacția reală a lui Dane era una indiferentă. El doar își bea în tăcere berea și privea în depărtare. La reacția lui indiferentă, care părea că nici măcar nu ascultă conversația lor, toți erau nedumeriți și și-au înclinat capetele.

– Bine, bine, ajunge. Hai să bem cu toții.

La cuvintele lui Wilkins, și-au îndreptat repede atenția în altă parte și au început să poarte conversații diverse, ca înainte. Când erau destul de beți și atmosfera se încingea, chelnerița care adusese băuturile i-a făcut subtil cu ochiul lui Dane. Dane, care își pusese sticla jos, a făcut contact vizual cu ea, iar chelnerița a zâmbit de parcă ar fi așteptat.

DeAndre a văzut asta, l-a împins cu cotul pe tipul de lângă el ca să-i dea de știre și, după ce a repetat acest gest de câteva ori cu următorul tip, toată lumea a aflat. Schimbând priviri secrete și zâmbind semnificativ, ea s-a întors mai întâi și a plecat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dane, care privea în tăcere silueta ei care se îndepărta, și-a terminat sticla și s-a ridicat.

– O, Dane. Pleci?

Când DeAndre l-a întrebat, Dane a dat din cap și și-a scos din buzunar partea lui de bani pentru băutură, i-a pus pe masă, apoi a ridicat o mână în semn de rămas bun. Toți l-au privit cu același gând. Așa cum era de așteptat, în direcția în care se îndrepta Dane, chelnerița de mai devreme stătea și aștepta. Ce urma să se întâmple era evident. Dane urma să părăsească barul cu acea femeie…

– Hm…

Unul dintre bărbații care priveau scoase un sunet ciudat. Curând după aceea, un alt tip care îl urmărea pe Dane deschise și el gura.

– Nenorocitul ăla pleacă singur.

Toți s-au uitat spre intrare, nedumeriți. Dane ieșea singur afară. Lăsând-o în urmă pe ea, care era clar agitată.

Băieții rămași au clipit și s-au uitat unii la alții. Cineva a ridicat din umeri, iar altcineva a dat din cap. Nimeni nu știa ce se întâmplă. În timp ce își schimbau priviri pline de întrebări, o persoană a vorbit prima.

– Ce se întâmplă? Dane pleacă singur acasă?

DeAndre a preluat conversația.

– Dacă stau să mă gândesc, ticălosul ăla nu pare să meargă nici la cluburi.

Curând au început să se audă mormăituri ici și colo.

– A devenit ciudat. Dane se poartă prea cuminte în ultima vreme.

– Ce se întâmplă? Nu știe nimeni de ce? De ce se comportă așa nemernicul ăla?

– Tipul ăla care era ca un armăsar în călduri a devenit atât de docil…

– Nu-mi spune că tipul ăla…

Toți au avut același gând. Curând, s-au privit unii pe alții cu fețele palide.

S-a întâmplat ceva acolo jos!

La gândul înspăimântător, au devenit palizi complet. Dar, fără să ştie de șocul lor imens, Dane a ieșit din bar și a așteptat un taxi.

În contrast cu barul zgomotos, afară era doar liniște. Scoțând o țigară din buzunar și aprinzând-o, a expirat fumul lung și a căzut în gânduri.

Interesul oamenilor era cu adevărat de scurtă durată. După ce au trecut încă nişte luni, vizitele din diverse industrii care veniseră să-l caute s-au rărit, iar oamenii nici nu mai veneau să-l caute. Numărul celor care îl aclamau și alergau spre el când îl vedeau pe Dane a scăzut, de asemenea, semnificativ.

Cu toate astea, rămânea o figură populară, iar discuțiile și pozele cu necunoscuți, la care se afla o dată la câteva zile, deveniseră deja o rutină. Trăia zile destul de agitate și zgomotoase, pe care credea că le poate suporta, dar, pe de altă parte, erau și plictisitoare.

“Oare asta e viața pe care mi-am dorit-o?”

Simțindu-se oarecum confuz, a inhalat adânc fumul și s-a gândit brusc.

Ce mai face tipul ăla?

─ ▪ ─

Barul situat în sky lounge-ul hotelului era plin de fum acru de țigară, ca de obicei. Când un bărbat a apărut în acel loc unde râsete de beție și conversații secrete se auzeau în lumina slabă, toată lumea și-a concentrat atenția simultan.

– Doamne… a mormăit cineva admirativ. În timp ce unii roșeau și alții păreau surprinși, el, care era extrem de înalt, se uită o dată în jurul barului, apoi păru să găsească chipul pe care îl căuta și se îndreptă fără ezitare spre el.

Privirile din bar s-au îndreptat într-o singură direcție, urmându-l. Deși ar fi trebuit să simtă o senzație de înțepătură în tot trupul, bărbatul nu a dat deloc importanță acestui lucru și a mers cu pași mari, apoi s-a oprit în spatele a două persoane așezate la masa de bar.

– Salut, ce mai faceţi?

Gemenii care chicoteau în timp ce beau s-au întors și erau surprinși. Unul dintre ei aproape a alunecat de pe scaun. Bărbatul care l-a prins repede în timp ce se clătina puternic a zâmbit și a întrebat:

– Te simţi bine?

La aceste cuvinte, gemenii erau și mai surprinși și nu au mai putut continua să vorbească. În timp ce amândoi doar își mișcau buzele, cel care primise sprijinul bărbatului și se așezase din nou pe scaun a vorbit.

– Cine, cine ești?

La auzul acestor cuvinte, bărbatul a râs de parcă ar fi auzit o glumă interesantă, și a spus.

– Sunt eu, Grayson. Ați uitat?

Gemenii care au auzit aceste cuvinte au țipat simultan. Indiferent de reacția lor, Grayson a continuat.

– Vă căutam, așa că eraţi aici.

Era pe punctul de a mai spune ceva, dar gemenii nu l-au ascultat. Îngroziți, au început să țipe simultan.

– Minţi! E o minciună!

– Ești un impostor, nu ești Grayson Miller! L-ai ucis pe Grayson și i-ai luat locul, aşa e? Nu ne lăsăm păcăliți!

– Exact, sau trebuie să fii un extraterestru care s-a transformat. Ești un fals!

– Sau poate ai amnezie?

– Chiar așa e? Marco a făcut asta în serialul pe care l-am văzut ieri.

– După ce te-ai învârtit așa, cineva te-a lovit în cap, răufăcătorule.

– E karma, știam că va veni ziua asta.

Privind gemenii care pălăvrăgeau între ei, Grayson era incredul și nu putea decât să râdă.

– Înțeleg totul, dar chiar sunt Grayson Miller pe care îl cunoașteți. Nici nu sufăr de amnezie.

Deși vorbea calm, fețele gemenilor erau încă pline de suspiciune.

– Nu pot să cred!

– E o minciună.

– Vă spun că sunt chiar eu.

Văzându-i încă plini de suspiciune, Grayson chicoti ca și cum n-ar fi avut de ales. Imediat după aceea, le prezentă cea mai certă dovadă. Un miros slab dulce de feromoni se răspândi în jurul lor.

Gemenii au făcut expresii surprinse. Văzându-i pe jumătate convinși, Grayson, care și-a retras din nou feromonii, a spus:

– Acum mă credeți?

Era greu să mai nege, dar erau confuzi. Dacă era Grayson pe care gemenii îl cunoșteau, nu s-ar fi comportat așa. Ce naiba se întâmpla?

S-au privit unul pe celălalt, apoi și-au îndreptat privirea din nou spre Grayson. Ca niște pisici pline de precauție, cu ghearele scoase, gemenii au întrebat simultan.

– Ce vrei de la noi?

Feromoni slabi se scurgeau din ei, ca și cum erau puțin nervoși. Grayson scoase un scurt suspin amar înainte de a deschide gura.

– Am venit să-mi cer scuze.

După vocea lui calmă, se lăsă o tăcere neplăcută.