– Oprește-te, am spus să te oprești!

Joshua strigă în repetate rânduri, încercând să-l oprească pe Grayson. Dar asta nu determină decât să-l înfurie și mai tare și nu avu niciun efect.

– Dă-te la o parte, nu te amesteca.

Grayson îl împinse violent pe Joshua la o parte și se cățără imediat pe munte. Văzând că acesta continua să fie încăpățânat, deși se clătina deja din cauza rănilor considerabile, Joshua explodă în cele din urmă.

– La naiba, am spus să te oprești!

În cele din urmă, izbucni în înjurături. Când îl apucă imediat de braț pe Grayson și îl trase, trupul masiv se înclină rapid, clătinându-se înapoi. Profitând de acea ocazie, Joshua îl apucă imediat de trup și îl trânti la pământ, apoi se urcă deasupra lui și îl apucă de guler.

– De câte ori trebuie să-ți spun că ești inutil? Problema ta e să aștepți în siguranță în spate și să te rogi să fie bine!

– Nu vorbi prostii!

Grayson l-a împins din nou pe Joshua și s-a ridicat. Când a încercat să urce din nou muntele, aproape târându-se, Joshua l-a apucat.

– Revino-ți, nebunule! Nu poți pleca, nu ar trebui să pleci!

– De ce?!

Grayson se întoarse și țipă la el.

– De ce nu l-ai oprit? De ce l-ai lăsat pe Dane să plece?

La protestul dur, Joshua ezită pentru prima dată. Vinovăția pe care încercase să o ignore apăru și îi roase inima. Joshua, care își mușcase buzele și își coborâse capul, mărturisi în cele din urmă.

– Nu am putut să-l opresc!

Ridică vocea cu fața complet contorsionată și strigă sălbatic.

– Dacă se produce o alunecare de teren, toată lumea va muri. Dane trebuia să meargă să o oprească. Știi și tu că ticălosul ăla se aruncă primul în astfel de momente, şi nu ascultă de nimeni! Ce puteam să fac? Nu puteam să las toți oamenii de sub munte să moară!

– Nu-mi pasă! a urlat  Grayson.

– Ce-mi pasă mie?! Chiar dacă toţi oamenii din lumea asta mor, nu-mi pasă!

Doar Dane. Singurul lucru care avea importanță pentru Grayson era acel om. Ceilalți oameni? Cine? De ce ar trebui Dane să-și riște viața pentru ei? De ce?

Nu vorbi prostii.

Fața lui Joshua deveni palidă. Grayson respira greu, şi Joshua, care înlemnise pe loc, se priviră unul pe celălalt pentru o clipă. O tăcere se așternu între ei și, la scurt timp după aceea…

Deodată, o vibrație ușoară se simți sub picioarele lor. Pentru o clipă, Joshua privi reflex în jos, spre pământ. Trupul lui Grayson păru să se clatine și, în curând, își pierdu echilibrul și se așeză.

Amândoi s-au privit în același timp, apoi și-au îndreptat privirea în altă parte, în spatele lui Grayson, mai departe, undeva pe muntele de pe care coborâseră. Iar în clipa următoare…

Cu un zgomot asurzitor, cerul și pământul se cutremurară. Aerul care vibra determina să le ţiuie urechile și întregul trup să tremure.

– Ahh!

Joshua țipă și căzu cu fața în jos pe pământ. Părea că un vânt puternic le-a măturat trupurile o dată. Se simțea chiar amețit de vântul puternic care era dureros. Abia după aceea a văzut fumul alb ridicându-se de undeva de pe munte. Și, de asemenea, crăpăturile uriașe care se formau încet.

– Dane… a mormăit Grayson cu privirea pierdută. Se auzi o altă explozie din interior. Flăcări roșii aprinse țâșniră în toate direcțiile. Imediat după aceea, păru să-și revină în fire și strigă cu voce dură:

– Dane! Daaaaane!

– Oprește-te!

Joshua îl apucă din nou, în timp ce acesta încerca să urce disperat pe munte. De data asta chiar nu se putea. Dacă era prins de explozie… dacă era lovit de pietrele care se rostogoleau de sus, era sfârșitul.

Asta era misiunea pe care Dane mi-o încredințase.

Joshua trebuia să o ducă la bun sfârșit, chiar dacă își risca viața. A folosit toată puterea pentru a-l apuca pe Grayson de talie și a se agăța de el. În același timp, a luat legătura cu echipa prin ceasul de mână și a strigat frenetic.

– Aici, sunt cu Grayson Miller. Trimiteți orice! Elicopter, oameni, orice!

– Dă-mi drumul, dă-mi drumul! Dane, Daaaaane!

Grayson a continuat să strige. Muntele s-a prăbușit încet, cu un urlet. Flăcările pâlpâiau dincolo de fumul alb-negru care se ridica continuu.

Cățelușul meu.

Vocea lui Dane din vis îi reveni în ureche.

– Aaaaaaahhhhh!

Grayson scoase în sfârșit un țipăt disperat.

─ ▪ ─

Când abia ajunseră la mijlocul muntelui unde avusese loc explozia, nu mai era niciun loc pe care să poată păși din cauza pământului și a stâncilor prăbușite. Fumul care se ridica de sub mormântul de pietre îngrămădite părea să arate clar urmele exploziei.

Grayson respira cu greu, cu umerii ridicându-se și coborând. Ajunsese până aici scuturându-l pe Joshua, care încercase să-l oprească de mai multe ori, dar scena care se desfășura în fața ochilor lui era mai teribilă decât își imaginase.

Acolo, dedesubt.

– Grayson.

Joshua, care abia reușise să-l urmărească, îl strigă. Dar strigătul nu ajunse la urechile lui Grayson.

Dane e acolo jos.

– Grayson! a strigat Joshua din nou. Dar Grayson stătea deja jos și arunca cu mâinile pietre mari și mici.

– Stai puțin, ai de gând să faci toate astea cu mâinile? Nu poți, calmează-te!

Joshua l-a apucat în grabă de umăr pe Grayson, dar acesta l-a înlăturat violent. Joshua, care aproape căzuse, și-a recăpătat repede echilibrul și s-a ridicat. Indiferent ce spunea, nu-i ajungea la urechi. Grayson doar repeta aceleași acțiuni cu o expresie nebună pe față. Degetele erau rănite și sângele curgea de sub unghii, dar nu se oprea. Continuu, continuu, muta pietrele prăbușite în timp ce mormăia aceleași cuvinte.

– E bine, Dane. O să te scot de acolo. E bine. Așteaptă puțin. E bine, va fi gata în curând. E bine…

Părea că șoptea singur. Joshua, care nu mai putea să-l oprească și nu putea decât să privească, a contactat curând echipa.

– Da, sunt la locul exploziei acum. Se pare că cineva este prins sub dărâmături, am nevoie de oameni și echipament de sprijin. Locația este…

După ce i-a explicat situația, s-a întors spre Grayson. Joshua, care scosese un suspin de enervare când îl văzuse pe bărbatul care încă săpa pământul cu mâinile goale, s-a apropiat din nou de el.

– Oprește-te acum!

Așa cum era de așteptat, nu a primit niciun răspuns. Joshua era cuprins de furie și a strigat:

– Oamenii vor veni în curând, am spus să te oprești acum! Nici tu nu ești bine acum, ce faci…

Obosit să mai vorbească, își închise gura. Dacă era după el, ar fi vrut să-l lovească o dată ca să-l lase fără cunoștință, dar starea lui nu era suficient de bună pentru asta. Nefiind în stare să facă nici una, nici alta, așteptând doar ca membrii echipei să vină, îl văzu brusc pe Grayson ezitând.

– Ah!

– Grayson!

Trupul lui se înclină într-o parte după ce scoase un sunet asemănător unui suspin. Joshua strigă surprins și îl apucă în grabă. Din fericire, în loc să se lovească de pietrele împrăștiate în jur, își îngropă fruntea în pieptul lui Joshua.

– De asta ți-am spus să te oprești acum.

Nu putea spune cât sânge pierduse. Dacă era o persoană obișnuită, ar fi leșinat demult. Nu, ar fi putut chiar să-și piardă viața. Faptul că Grayson putea îndura atât de mult se datora probabil genului său.

Dar asta nu înseamnă că va fi bine.

Chiar dacă este un Alfa suprem, tot om rămâne. Dacă se forța în felul acesta, nimeni nu putea garanta ce fel de situație ar fi apărut. Era bine dacă și-ar fi pierdut cunoștința așa, gândi el, dar, din păcate, dorința lui nu se împlini.

– Grayson!

Curând, Grayson, care își revenise în fire, l-a împins imediat pe Joshua și s-a întors la ceea ce făcea. Joshua, care se uitase la cămașa lui albă acoperită cu sângele lui Grayson, l-a privit pe Grayson cu o expresie de neîncredere. În cele din urmă, tot ce putea face era doar să aștepte. Pentru el, momentul în care membrii echipei vor veni și vor putea să-l ducă pe Grayson de acolo.

Din fericire, echipa nu a întârziat prea mult să ajungă la locul respectiv. În tot acest timp, Grayson a continuat să îndepărteze frenetic pământul și pietrele prăbușite cu mâinile goale.

– Ce faci acum?

La întrebarea agitată a șefului echipei, Joshua a răspuns scurt.

– Dacă nu-l găsim repede pe Dane, nemernicul ăla ar putea ajunge cine știe cum. Vă rog, grăbiți-vă.

După ce a explicat pe scurt situația, s-a dus imediat la Grayson.

– Grayson, oprește-te și ieși acum.

Către ceafa celui care încă se prefăcea că nu aude, Joshua a spus dur:

– O să-l scoată cu echipamentul, așa că ieși, ticălos nebun. Nu înțelegi că stai în drum?

La strigătul destul de puternic, Grayson ezită. Fața lui, în timp ce se uita încet înapoi, era complet palidă. La privirea goală și fața palidă, Joshua era surprins, dar se prefăcu indiferent și strigă:

– Ieși, de acum încolo vom folosi echipamentul.

Apoi a arătat spre oamenii care așteptau și a adăugat.

– Au venit profesioniștii, așa că dă-te la o parte.

Abia atunci Grayson s-a ridicat încet. În timp ce se clătina înapoi de parcă sufletul i-ar fi părăsit trupul, oamenii care se năpustiseră în spatele lui au început să se miște agitați. Grayson a rămas la o oarecare distanță și i-a privit. Imaginea bărbatului acoperit de sânge și răni pe tot trupul, stând acolo cu privirea pierdută, părea bizară într-un anumit sens.

Ce naiba sunt tipii ăștia…

Joshua era nedumerit, dar nu era momentul să pună întrebări. Nici Grayson nu părea în stare să dea răspunsuri adecvate. Gândindu-se la faptul că deja se clătinase de parcă era pe punctul de a se prăbuși de mai multe ori, era surprinzător că stătea așa acum.

“Mai întâi, trebuie să-l salvăm pe Dane”, a gândit Joshua, întrebându-se dacă Grayson ar putea leșina între timp și sperând, de fapt, că o va face. Era adevărat că și partea asta avea nevoie de tratament urgent. Dar, contrar speranțelor sale, Grayson stătea cu ochii larg deschiși, fără să se miște niciun centimetru, urmărind desfășurarea situației.

Timpul trecea anevoios. Ce se întâmpla în fața ochilor lor nu se schimba prea mult. Au continuat să scoată pietre, să sape pământ, continuu, continuu.

– Aah!

Joshua scoase un suspin sumbru. Simțea că speranța dispărea treptat. Oare Dane era într-adevăr acolo jos? Dacă era prins în explozie, era greu să scape cu viață. Nu, va fi bine. Tipul ăla e Dane Striker. Am depășit împreună de mai multe ori situații care ne puneau viața în pericol. Și de data asta va fi bine. Va fi bine.

Joshua, care repetase aceleași cuvinte de nenumărate ori, se uită brusc în lateral și înlemni. Grayson privea situația de la locul de muncă cu o față palidă ca a unui cadavru. Văzându-i tenul care părea că murise, inima lui Joshua se strânse.

Ar trebui să-l pun la pământ pe ticălosul ăsta și să-l iau de aici…

Tocmai când se gândea la asta…

– A, e o breșă aici!

A strigat cineva. Grayson s-a speriat și a înlemnit pentru o clipă . Când Joshua, care aștepta cu nerăbdare, a deschis și el ochii larg, bărbații care mutaseră echipamentul înapoi au început să scoată pietre și pământ direct cu mâinile.

Ah.

Ochii lui Grayson se măriră treptat. Își dădea seama instinctiv. Dane era acolo.

– Văd o persoană! a strigat cineva.

Dincolo de zgomotul mormăiturilor, mișcările lor deveneau mai rapide. Înainte să apuce să gândească, trupul lui Grayson se mișcă primul. Joshua strigă ceva, dar el nu putu auzi.

În grămada de pietre pe care o săpau frenetic, primul lucru vizibil erau niște picioare lungi acoperite de sânge. De fiecare dată când era îndepărtată o bucată de beton spart, se dezvăluia o parte a trupului. Și în cele din urmă, când l-au găsit pe Dane, care era complet inconștient și îmbibat în sânge, Grayson a intrat în panică.

– Dați-vă la o parte!

Grayson, care îi împinsese pe bărbații din fața lui, l-a îmbrățișat imediat pe Dane. Văzând membrele atârnând fără vlagă, și-a ținut respirația de groază.

– Dane, Dane… deschide ochii, te rog! Dane!

I-a strigat numele în repetate rânduri, dar nu a primit niciun răspuns. Nici măcar nu-i simțea respirația. L-a mai văzut vreodată atât de tăcut? “De ce nu se uită la mine? De ce nu mă strigă râzând? Ar trebui să-mi spună “drăguţule” așa. De ce nu spune nimic, de ce?”

Tot trupul lui Dane era îmbibat în sânge. Părea că nu era niciun loc nevătămat. Nici măcar nu îndrăznea să-l scuture. Simțea că, dacă ar fi făcut-o, Dane s-ar fi făcut bucăți și ar fi dispărut. Grayson a început în sfârșit să plângă.

– Dane, Dane! Te rog, deschide ochii, Dane!

Joshua a apărut brusc în fața lui Grayson, care striga încontinuu ținându-și trupul complet inert, și a strigat:

– Revino-ți! Dane nu a murit încă!

La strigătul tunător, Grayson clipi din ochii mari și se uită la el. Joshua continuă repede.

– Chiar acum e un elicopter aici. O să-l urcăm pe Dane așa cum e și o să mergem la spital. Așa că nu-ți face gânduri ciudate, ai înțeles?

– Dar, dar…

Grayson se bâlbâi.

– E atât de mult sânge… și el e inconștient. Tot trupul lui e într-o stare deplorabilă…

Apoi se uită în jos, la fața lui Dane.

– Până acum ar fi trebuit să mă înjure și să dea cu pumnii, dar stă nemișcat…

Vocea lui Grayson tremura violent. Cu fața palidă, mormăi:

– Ce să fac? Dacă Dane chiar… moare. Ce să fac?

Joshua îl privi surprins. Oare acest bărbat era chiar Grayson Miller pe care îl cunoștea? Era de necrezut, dar era real. Această față și acest fizic nu puteau fi imitate. Dar acel Grayson Miller spunea astfel de lucruri acum? Serios? Aspectul lui din acel moment era ca…

Atunci când se gândi la asta, Grayson șopti:

– Ar trebui să mor și eu?

Joshua înlemni complet. Dar acest bărbat era serios. Putea garanta cu încredere. Grayson chiar ar muri. Nu spunea chiar acum că, dacă Dane nu era acolo, nici el nu avea niciun motiv să trăiască?

Că îl va urma în moarte.

Când s-a gândit la asta, șeful echipei s-a apropiat și a spus:

– Trebuie să-l transportăm imediat, hai să-l încărcăm repede.

– Grayson!

Joshua îi strigă din nou numele. Privindu-l pe Grayson, care era încă absent, Joshua ridică vocea de data asta și continuă:

– O să fie bine, Dane e încă în viață, nu-ți face griji și hai să-l tratăm mai întâi. Nu va fi prea târziu să ne gândim ce să facem mai târziu. Hai să-l ducem repede pe Dane la spital.

“…”

– Grăbește-te!

La îndemnul repetat, Grayson se mișcă în sfârșit. De parcă mintea i-ar fi revenit cu întârziere , de data asta aleargă instantaneu spre echipa medicală de urgență care aștepta. Curând după aceea, elicopterul care îl transporta pe Dane pleacă, iar Grayson rămâne acolo, privindu-l cum dispare.

– O să fie bine.

Joshua îi bătu ușor pe braț și îi spuse cuvinte de alinare. Când se întrebă de ce se obosea să-i spună astfel de lucruri acestui tip, alături de îndoială și scepticism, brusc trupul mare care stătea lângă el păru să se dezechilibreze.

– Grayson!

Joshua îi strigă numele în panică. Dar Grayson își pierduse cunoștința și se prăbușise, fără să dea niciun semn de viață.

 

─ ▪ ─

 

Pe targa care a intrat în grabă în sala de urgențe zăcea un bărbat acoperit de sânge și complet distrus. Personalul medical, care l-a așezat imediat pe pat, a început să conecteze mașinile și să discute între ei.

– A fost prins într-o explozie, este o urgență. Pregătiți-vă pentru operație imediat!

– Care sunt semnele vitale? Să facem mai întâi niște teste urgente.

– Tensiunea arterială continuă să scadă, pregătiți sânge!

– Rănile sunt grave, trebuie să luăm măsuri rapid!

– Cum se numește pacientul? Avem informații despre el?

– Dane Striker!

În conversația rapidă, o persoană a strigat:

– E pompier!