Calitatea patului era groaznică. Faptul că era prea scurt era de așteptat, dar scârțâiturile care se auzeau de undeva din pat de fiecare dată când se mișca și salteaua care părea la fel de tare ca podeaua îi perturbau somnul în fiecare clipă. Din această cauză, când se trezea dimineața, oboseala se acumulase atât de mult, încât îi era greu chiar și să se dea jos din pat.

Cum a reușit să locuiască aici?

În fiecare dimineață, se gândea la același lucru. Nu era doar schimbarea mediului. După ce venea acasă de la lucru, termina cele câteva munci pe care trebuia să le facă și, la fiecare două sau trei zile, mergea la club fără excepție. Dacă era ca înainte, până acum era la club, întrebându-se cu cine va face sex în seara aceea sau ceva de genul ăsta. Dar acum, ce făcea? Stătea întins într-un hotel ieftin cu pisica, uitându-se la petele de pe tavan.

Nu se simțise niciodată atât de neputincios. Nu voia să facă nimic, voia doar să stea întins acolo. Dacă patul era comod, poate că nu s-ar fi dus la muncă. Faptul că acest pat mizerabil îl împingea să se ridice din el era, într-un fel, o binecuvântare.

Era rău.

Zăcând acolo fără niciun scop, Dane s-a ridicat cu grijă, ca să nu sperie pisica. A condus până la un magazin de cartier atașat unei benzinării. După ce a cumpărat câteva cutii de bere, s-a întors și s-a așezat pe un scaun, înghițind repede băutura rece. Azi, plănuia să bea până se îmbăta. Cumpărase destul, așa că probabil va adormi înainte să termine.

În timp ce înghițea a doua cutie, parcarea goală i-a atras atenția. Luminile stradale, puține și răsfirate, nu funcționau corespunzător, pâlpâind sau strălucind abia cu o lumină slabă, de parcă era pe cale să se stingă. Încruntându-se, Dane a continuat să-și bea berea când, brusc, l-a cuprins un sentiment ciudat.

Acum că se gândea la asta…

“Chiar și așa, nu e prea periculos? Ar trebui să-ți găsești alt hotel…”

Viteza cu care înghițea băutura a încetinit semnificativ. Fața îngrijorată a lui Ezra i-a trecut prin minte. Ce spusese tipul ăla mai devreme?

“Nu era acolo, unde era jefuit Miller?”

Dane așeză încet cutia de bere pe masă. Ceva nu era bine. La momentul respectiv, trecuse peste asta fără să se gândească prea mult, dar acum, că se gândea la asta, era o afirmație complet de neînțeles.

De unde știa Grayson că era jefuit aici?

Tipul ăla nu putea să fi spus asta. Dacă ar fi făcut-o, pompierii ar fi discutat despre motivul și modul în care Grayson era jefuit în parcarea hotelului unde stătea Dane, și l-ar fi interogat până acum.

Desigur, nici Dane nu spusese nimic despre asta. Deci, de unde știa?

Dane își încruntă sprâncenele, pierdut în gânduri, apoi scutură din cap. Nu, era o idee ridicolă. Ezra era întotdeauna amabil cu toată lumea. El era primul care se apropiase de Grayson și, mai târziu, vorbise despre cum se dovedise a fi un tip bun…

Dar poate că şi Grayson îi spusese doar lui Ezra?

Dacă se gândea așa, avea sens. Deși știa că era aproape imposibil, era singurul răspuns pe care îl putea găsi.

Oare era posibil, Ezra…

Tocmai când era pe punctul de a merge mai departe pe această cale, o bătaie bruscă în ușă îi întrerupse gândurile. Bătaia era rapidă și suficient de tare, încât să-l scoată pe Dane din gândurile sale. Își mări ochii surprins și întoarse capul.

Cine putea fi? Nu era nimeni care să vină aici.

Vizitatorul era foarte nerăbdător. Dane se ridică încet de pe scaun și se uită fix la ușă. Nu exista pază într-un hotel ieftin ca acesta. Era posibil ca cineva să intre prin efracție, la fel cum era atacat Grayson înainte. Ar trebui să o ascundă pe Darling în baie, pentru orice eventualitate? se gândi el, în timp ce se uita la pisica întinsă pe pat.

– Sunt eu, Dane. Deschide ușa.

La auzul vocii de dincolo de ușă, Dane înlemni din nou.

Poftim?!

Rămase acolo, uluit, pentru o clipă, apoi auzi un alt strigăt.

– Deschide ușa! Știu că ești acolo. Deschide-o acum, înainte să o sparg!

Bărbatul părea furios, din nu știu ce motiv. Nu mai era nicio îndoială cu privire la identitatea vizitatorului. Dane își recăpătă echilibrul și traversă repede camera. Chiar și în scurtul moment în care îi luă să învârtă mânerul ușii, bărbatul continuă să bată nerăbdător. În scurt timp, se trezi față în față cu bărbatul care stătea în hol. Văzând chipul, Dane se încruntă, nevenindu-i să creadă.

Ce naiba caută el aici?

─ ▪ ─

– Miller!

Ezra a alergat fericit când Grayson a ieșit din mașină. Grayson, cu o expresie încruntată pe chip, s-a uitat la el și l-a întrebat:

– Ce se întâmplă? Unde e Dane?

– Pe aici, pe aici.

Ezra se întoarse și se grăbi înainte. Grayson rămase acolo, încă cu o expresie nemulțumită pe chip.

– Miller, ce faci? Grăbește-te!

Ezra, care alergase puțin înainte, s-a întors și l-a strigat urgent pe Grayson. Făcându-i semn cu mâna să se grăbească, Grayson a ezitat o clipă, dar a suspinat și a început să meargă după el, în timp ce Ezra striga din nou:

– Grăbește-te!

Motivul pentru care Ezra l-a chemat pe Grayson era Dane. El a spus că Dane era în pericol și i-a cerut să vină repede să-l ajute.

De ce eu?

Ca răspuns la întrebarea nerostită a lui Grayson, Ezra se bâlbâi și spuse în cele din urmă:

– Dane te caută.

Iar locul spre care se îndrepta Grayson era parcarea din spatele unui restaurant comercial. Deoarece era târziu, toate magazinele erau închise, iar parcarea era goală, cu doar mașinile lui Grayson și Ezra parcate acolo.

În liniștea înfiorătoare, Grayson l-a urmat pe Ezra în spatele clădirii. Și acolo era pustiu.

– Ce se întâmplă?

Grayson se sprijinise într-un picior, stând strâmb, și îl întrebă pe Ezra. Ezra, care îl adusese aici, părea agitat și se bâlbâia.

– Păi, de fapt, problema era… eu eram de vină, nu Dane…

– Știu. Deci, care e problema? a răspuns Grayson pe un ton indiferent. Ochii lui Ezra se măriră de surprindere.

– Știai?

Poate că părea o expresie ridicolă, dar Grayson a continuat să răspundă sec.

– Da, desigur.

Dane nu ar veni niciodată să mă caute, indiferent ce s-ar întâmpla.

Grayson adăugă cu amărăciune acest gând în mintea sa. Dar nu putea să scape de o fărâmă de speranță. Chiar dacă știa că va fi doar dezamăgit.

Exact ca în momentul acela.

În timp ce Grayson îl privea pe Ezra, care se foia ruşinat, Ezra părea dezorientat, incapabil să-i întâlnească privirea. Nu se așteptase la această situație.

– Păi, ăăă… deci…

Ezra continua să se bâlbâie, incapabil să treacă la subiect. Grayson a început curând să se plictisească. Dacă nu spunea ceva în următoarele zece secunde, Grayson se va întoarce și va pleca. Bine, unu, doi, trei…

Deodată, un fior rece îi străbătu șira spinării. Își întoarse privirea chiar în momentul în care ceva îl lovi cu putere în cap.

– Ah!

– Grayson!

– L-am prins… aşa e?

Ezra țipă panicat, iar bărbatul care îl lovise pe Grayson în cap strigă de bucurie, înainte de a deveni repede agitat. Grayson se aplecă, apoi îl apucă imediat pe bărbat de gât. Bărbatul, șocat, lăsă jos ranga și țipă.

– Aaahh!

Grayson îl ținea de gât cu o mână și îl întrebă cu voce joasă:

– Ce s-a întâmplat? Cine ești?

Cu o voce atât de amenințătoare, bărbatul deveni palid, încercând să se elibereze. Pumnii sălbatici pe care îi arunca nu determinau decât să taie aerul, fără să atingă vreodată sprânceana lui Grayson. Văzând această priveliște patetică, Grayson nici măcar nu a putut să râdă. Stresul se acumulase deja în capul lui. Prostul ăsta nu-și cunoștea locul și a atacat primul. De acum încolo, era autoapărare. Grayson și-a ridicat mâna, ținându-l în continuare pe bărbat de gât, iar picioarele bărbatului atârnau în aer.

– Ah… ah!

Fața bărbatului se înroși brusc în timp ce gâfâia după aer. Grayson nu slăbi presiunea, ci strânse și mai tare. În ritmul ăsta, nu o să reziste nici măcar un minut, poate nici măcar 30 de secunde. Și atunci s-ar fi terminat…

– Bine, ajunge.

Se auzi vocea altui bărbat. Grayson își întoarse încet privirea. Câțiva bărbați stăteau la o distanță de câţiva metri, iar unul dintre ei ținea o armă îndreptată spre capul lui Ezra.

– Lasă-l pe Joseph jos, sau o să vezi cum îi zboară capul acestui tip.