Dane se încruntă și se întoarse să se uite. DeAndre își mări imediat ochii de surprindere și întrebă:

– Ce faci? Chiar îi dai lui Miller o sarcină? Vorbești serios?

DeAndre se uită alternativ la Grayson și Dane, cu o expresie plină de neîncredere. Ca răspuns la privirea lui, Dane îi răspunse cu tonul său firesc, plin de plictiseală și enervare:

– Tipul ăsta trebuie să facă ceva, nu? Sau ar trebui să-l lăsăm să stea fără să facă nimic pentru totdeauna? Deja l-am învățat cum să pulverizeze apă, așa că ar trebui să se descurce.

– Tu?! L-ai învățat pe Miller?!

DeAndre repetă șocat. Fără ezitare, Dane răspunse:

– Da.

O, Doamne. Ce se întâmpla? Tipul care nu tăcea niciodată despre cât de dificile erau lucrurile, de fapt își luase timp să-l învețe pe Miller? Era adevărat? Văzând ochii rotunzi și increduli ai lui DeAndre, Dane adăugă calm, de parcă era cel mai evident lucru din lume:

– Cu cât termin mai repede, cu atât mai repede mă pot odihni, prostule!

– Ah.

O explicație destul de rezonabilă. De fiecare dată când era chemat, tipul ăsta apărea cu o expresie de pură enervare, cu ea scrisă pe față. Pentru DeAndre, Dane Striker era cea mai leneșă persoană pe care o întâlnise vreodată. Îi păsa doar să se distreze și nu părea niciodată interesat de muncă. Ca să spunem lucrurilor pe nume, era definiția unui parazit.

Chiar și așa, era greu de crezut că Dane ar fi făcut de bunăvoie ceva atât de complicat doar pentru a pleca mai devreme.

Pe măsură ce neîncrederea lui DeAndre se atenua, Dane îi făcu semn cu bărbia să se apropie și îi porunci pe un ton plictisit:

– Fă-ţi meseria și nu mai sta pe lângă mine, că îmi iroseşti timpul!

– Am înțeles.

Deși reticent, DeAndre nu mai avea nimic de spus. Se întoarse, aruncându-i lui Dane o ultimă privire înainte de a pleca. Între timp, Dane îl privi pe Grayson. Omul avea acel zâmbet firesc pe față, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

– Nu mai face fața asta. De câte ori trebuie să-ți spun?

Nu era timp pentru discuții inutile. Sunetul flăcărilor și strigătele colegilor lor răsunau peste tot. Dane îi dădu repede instrucțiuni lui Grayson înainte de a se echipa. Era pe punctul de a intra înăuntru. Grayson luă furtunul și începu să stropească cu apă, conform instrucțiunilor. Odată ce acesta se poziționă, Dane deschise imediat robinetul. Un jet puternic de apă se îndreptă spre foc, creând un curcubeu slab și încețoșat.

– Bine. Continuă să faci asta.

Dane îi dădu lui Grayson o palmă ușoară pe umăr înainte de a se pregăti să intre înăuntru împreună cu Ezra.

– Mai e cineva acolo? a întrebat Ezra. Wilkins a dat din cap și a răspuns:

– Au spus că toată lumea era evacuată. Voi doi intrați primii…

În timp ce Wilkins vorbea, Dane observă brusc un bărbat la marginea câmpului său vizual. Wilkins îi urmă privirea și scoase un “Ah” de recunoaștere.

– E proprietarul casei. A ieșit de la muncă, a venit acasă și a văzut că îi arde casa, așa că a sunat la poliție.

– Probabil locuiește singur, a observat Ezra. Wilkins dădu din cap în semn de confirmare.

– Divorțat. Soția l-a părăsit.

Bărbatul stătea nemișcat, privind cu ochii în gol casa în flăcări. Soția îl părăsise, iar acum își pierduse și toate bunurile. Nu era de mirare că părea atât de pierdut. Dane simți o undă de compasiune. Poate pentru că și el își pierduse odată casa în flăcări.

Lăsându-i pe Wilkins și Ezra să discute, DeAndre se alătură celorlalți pompieri care erau ocupați cu meseria. De îndată ce a ajuns, cineva l-a întrebat:

– Hei, ce se întâmplă?

Vorbeau despre Grayson. DeAndre a aruncat o privire în direcția lui înainte de a răspunde:

– Nu sunt sigur. Probabil Dane i-a dat o lecție proastă. Cred că s-a gândit că ar fi mai bine dacă tipul ar face măcar ceva…

– Dacă poate ajuta, atunci bine. Dar oare se descurcă? a mormăit unul din băieţi.

Imediat, ceilalți au intervenit:

– Cine ar avea încredere în Miller? Eu am încredere doar în Dane.

– Dacă tipul ăla nu ratează, va fi un miracol.

– Oricum ar fi, mai bine îl supraveghem. Indiferent cât de ocupați suntem.

– Da, dacă ratează, trebuie să intervenim imediat.

După câteva palme pe spate, pompierii s-au grăbit să-și îndeplinească sarcinile. Dane și Ezra au intrat în flăcări.

─ ▪ ─

În interior, aproape totul se transformase în cenușă. Apa era pulverizată pe resturile carbonizate, udându-le complet — nu mai rămăsese nicio parte intactă a casei. Trecând peste dărâmături, Dane a inspectat împrejurimile. Pereții și mobilierul se prăbușiseră. A ridicat duza stingătorului de incendiu, stingând orice flacără rămasă. Sunetele focului și ale resturilor care cădeau umpleau aerul.

– Se pare că aproape am terminat.

Ezra ieși dintr-o altă cameră și spuse:

– Au sunat prea târziu. Totul a ars complet…

Ei susțineau că au descoperit focul abia când au ajuns acasă, ceea ce era logic, dar erau încă unele lucruri care nu se potriveau. Dacă nu era nimeni înăuntru, cum a izbucnit focul?

– Se pare că focul a izbucnit aici.

Ezra păși într-o cameră complet carbonizată, redusă acum la cenușă. Era camera de joacă a copiilor, cu păpuși arse și un pătuț care abia își mai păstra forma. Continuară să stingă flăcările rămase, în timp ce observau zona.

“…”

Dane înlemni brusc. Un sentiment ciudat îi străbătu șira spinării. Lângă pat, era ceva ce nu ar fi trebuit să fie acolo…

– Dane?

Ezra strigă alarmat în timp ce Dane se aplecă. Apoi, văzând ce descoperise Dane sub pat, fața lui Ezra deveni palidă și își ținu respirația. Un copil zăcea acolo, nemișcat, carbonizat de foc.

Dane a scos imediat copilul, dar s-a oprit șocat. Zonele de piele care nu erau arse erau acoperite de vânătăi și tăieturi – răni care nu aveau nicio legătură cu focul. Nu exista niciun loc nevătămat.

– Ce naiba e asta? a şoptit Ezra, tremurând. Oricine putea vedea că aceste răni nu erau cauzate de foc. Fără ezitare, Dane luă copilul în brațe și ieși în fugă afară.

─ ▪ ─

“Nenorociții ăia cred că sunt un prost.”

Grayson strânse din dinți, reprimându-și enervarea care clocotea în interiorul lui, în timp ce se concentra să stropească cu apă. Încă de mai devreme, tipii aceia se uitau la el. Știa exact ce însemnau privirile acelea. Le era teamă că o să rateze.

Asta l-a enervat.

E doar apă pulverizată. Ce e atât de greu în asta?

În plus, el era atent. Voia ca Dane să termine și să vadă că era util. Dacă Dane i-ar fi dat un sărut ca recompensă, era și mai bine…

Grayson zâmbi ușor în sinea lui.

Apoi, brusc, a izbucnit agitație.

Motivul era clar: Dane ieșise în fugă din casă, ținând un copil în brațe.

– Oxid de carbon, adu butelia de oxigen!

– Dane, aici! Pune-l jos, repede!

– Pregătiți-vă pentru resuscitare, repede!

Paramedicii s-au grăbit să ajungă, dar haosul nu a durat mult. Au efectuat frenetic compresii toracice și au administrat oxigen, dar era deja prea târziu. Toată lumea știa asta. S-a așternut o tăcere apăsătoare. Ezra a pus o mână pe umărul lui Dane, în timp ce acesta privea fix copilul.

– Când l-am găsit, era deja prea târziu. Știi asta.

Dane se întoarse spre el, amețit, apoi se uită din nou la copil. Umerii îi căzură. Încet, își scoase casca și își acoperi fața cu o mână. Prin degete, se putea vedea încă fața arsă și desfigurată a copilului. Trupul lui fără viață zăcea acolo, lipsit de căldură.

Cât de îngrozit era în flăcările acelea arzătoare? Câtă durere și disperare suferise, așteptând ajutorul? Cât de mult…

Furia îl cuprinse.

Dane se întoarse brusc, ochii lui fixându-se pe proprietarul casei. Bărbatul stătea încă acolo, ca și cum nimic din toate astea nu avea nicio legătură cu el, clipind doar.

– Dane? Dane?

– Hei, unde te duci?

Când Dane se năpusti brusc înainte, oamenii strigară confuzi. Chiar și Grayson încetă să mai pulverizeze cu apă pentru a se uita.

Și apoi…

Un sunet puternic a răsunat când pumnul lui Dane a lovit fața bărbatului.

– Tu erai, nu-i așa?

Lăsând în urmă pompierii uimiți, Dane a urlat la bărbatul care zăcea acum întins pe pământ.

– Tu ai ucis copilul, nu-i așa? Nenorocitule!