– Ticăloșii ăștia care stau în sala de consiliu sunt toți la fel de proști.

– Directore!

Când Muyoon a vorbit iritat, secretarul l-a strigat o dată cu precauție, ca și cum i-ar fi reamintit să fie atent la cuvintele sale. Muyoon și-a ciufulit părul și a scos un oftat.

Toți fac cereri ridicole. Desigur, el nu avea nicio intenție să cedeze vreuneia dintre ele, iar ei probabil că știau asta. În cele din urmă, aveau să ajungă la un fel de compromis și, era o situație “toată lumea câştigă”, dar era îngrozitor că trebuia să asculte astfel de prostii doar pentru că el era un Omega.

Știa că va fi greu, dar nu se aștepta să fie atât de enervant de la început.

Era enervant să-i auzi pe acești oameni, care nu erauîn stare să răspundă nici dacă ar fi țipat la ei înainte, să le vorbească arogant și ținând capul sus.

– Cu toate astea, legăturile directorului general, inclusiv directorul Yoo, sunt încă active, astfel încât propunerile pot fi împinse prin acea parte pentru considerații viitoare.

– Directorul Yoo a menționat că operează un subcontractant pentru Seogum Construction?

– Da, cred că este legat de instalarea liftului.

– Dacă există vreun domeniu pe care îl putem împinge în proiecte guvernamentale, chiar dacă este inutil, îi forțăm să creeze o poziție.

– Da, o să mă ocup de asta.

Muyoon și-a apăsat tâmplele și apoi a băgat mâna în buzunar. Și-a scos telefonul din buzunar.

Telefonul care fusese creat pentru a-l contacta pe Yu-Irim. În ziua în care Yu-Irim a intrat în rut, a primit un apel de la acest telefon. Din acea zi, Muyoon a scos acest telefon în fiecare zi, dar nu l-a folosit niciodată.

Muyoon s-a uitat la jurnalele de apeluri de pe telefon, care arătau clar numărul de telefon al lui Yu-Irim. Era un număr necunoscut când Yu-Irim a sunat prima dată, dar acum Muyoon se uitase atât de mult la el încât îl memorase complet.

Muyoon se gândea dacă să mai sune sau nu azi.

– Ai de gând să-l suni pe Yu-Irim?

– Nu știu. Nu sunt sigur… Nici măcar nu știu ce vreau să fac.

Muyoon s-a înclinat complet în scaunul său.

– În aceste zile, nu sunt foarte supărat pe domnul Yu-Irim. Când mă gândesc că trebuie să am de-a face cu astfel de oameni doar pentru că sunt un Omega, uneori mă întreb de ce sunt așa cu domnul Yu-Irim, pe care chiar l-am marcat…

Muyoon a suspinat adânc, iar secretarul i-a acordat puțin timp de gândire.

După ce secretarul a plecat, Muyoon s-a ridicat de pe scaun și a privit pe fereastra din spatele său. Peisajul din Seoul se desfășura în fața lui. Mulți oameni trăiesc acolo. Câți dintre ei ar putea fi interesați de el? Cel mai probabil, ar fi doar bârfe ocazionale.

Atunci, câți oameni dintre ei și-ar bate joc de el doar pentru că este un Omega? Proporția ar putea fi mai mare decât crede el.

În câteva zile, toți cei care îl cunosc vor ști că este un Omega. El va face acest lucru public. Echipele de planificare și de PR discută deja cum să folosească faptul că directorul companiei este un Omega. Erau date instrucțiuni să se pregătească pentru o eventuală scădere a acțiunilor. Se organizează numeroase întâlniri la cină pentru a preveni confuziile între acționari.

Muyoon va face tot posibilul pentru a scădea impactul asupra firmei atunci când statutul său de Omega va deveni cunoscut. Nu va fi ușor, dar Muyoon crede că va trece peste asta.

“Din moment ce bunicul este deja mort…”

Muyoon își amintește foarte bine cum bunicul său țipa la el, numindu-l idiot și monstru. După moartea tatălui său, bunicul său, care abia putea să meargă din cauza șocului, se înfuria pe Muyoon și țipa la el, pentru ca mai apoi să își ceară scuze.

Deși bunicul său nu l-a rănit fizic, de fiecare dată când se uita la el cu o expresie cu adevărat îngrozitoare, Muyoon se simțea atât de murdar, încât făcea duș de mai multe ori.

De ce nu a crezut că este ciudat, de ce nu a crezut că este traumatizant?

Lui Muyoon i se părea fascinant cât de ușor acceptase acele lucruri și nu se plânsese până când îl întâlnise pe Yu-Irim. Gândindu-se la asta, îi vine în minte o persoană.

Muyoon s-a uitat la telefonul din mână, l-a pus în buzunar și și-a luat haina.

Când a ieșit din birou, secretarele s-au ridicat în picioare. Muyoon i-a vorbit secretarului Yeo, care s-a apropiat de el, ca și cum s-ar fi hotărât.

– Să mergem la domnul Yu-Irim.

 

 

Casa era liniștită. Nu era nicio lumină aprinsă și era răcoare în contrast cu vremea caldă de afară. Muyoon și-a îngustat ușor ochii și a aprins lumina de pe verandă.

Camera de zi nu era diferită de ultima dată când plecase. De fapt, părea aproape neschimbată.

Muyoon a mers mai departe în casă să vadă dacă Yu-Irim era acolo. Nu era nici în dormitor.

În bucătărie, resturile de kimbap de data trecută rămăseseră neatinse, încă învelite. Halatul său de duș aruncat zăcea în locul lui. Muyoon s-a încruntat mai mult și s-a îndreptat spre baie de data aceasta. Niciun sunet nu venea dinăuntru. Luminile erau stinse și nu era nici urmă de cineva. Nu era nicio urmă de persoană. În ciuda îndoielilor sale, a simțit că trebuie să verifice, așa că a deschis ușa.

Muyoon a aprins lumina în baia complet întunecată.

– Domnule Yu-Irim!

Când s-a aprins lumina, primul lucru pe care l-a văzut a fost Yu-Irim stând în cadă. Fața lui deja palidă arăta și mai groaznic, îmbrăcat și scufundat în apă. A simţit o strângere puternică în inimă.

Când l-a văzut, primul lucru pe care Muyoon l-a verificat era încheietura mâinii lui Yu-lrim. Din fericire, nu părea să existe niciun semn că sângele s-ar fi amestecat cu apa și nu existau răni vizibile pe încheietura ei.

Apa era rece ca gheața, indicând faptul că era acolo de ceva timp, iar Yu-Irim părea inconștient, cu ochii închiși.

– Domnule Yu-Irim! Domnule Yu-Irim!

Muyoon l-a scos repede pe Yu-Irim din apă și i-a scos hainele ude. Apa care a udat trupul lui Yu-Irim a udat și hainele lui Muyoon, dar el a scos repede hainele lui Yu-Irim și l-a ridicat.

L-a dus în camera lui și l-a înfășurat într-o cuvertură. Trupul îi părea de gheață, buzele îi deveneau mov, iar respirația arăta că e foarte slăbit. Nu știa de cât timp era așa, dar starea lui era atât de gravă, încât până și mâinile lui Muyoon se răciseră.

– La spital, repede. La spital.

Speriat de ce s-ar putea întâmpla dacă ar mai rămâne acolo, Muyoon l-a luat pe Yu-Irim în brațe, l-a înfășurat într-o pătură și a ieșit în grabă din casă. În mijlocul confuziei gărzilor de corp și a secretarelor, Muyoon a deschis portiera mașinii și l-a așezat cu blândețe pe Yu-Irim pe bancheta din spate.

Când mașina a pornit, s-au grăbit spre cel mai apropiat spital, ignorând semnele de circulație pe drum. Secretarul a sunat înainte, iar mașina a pornit în trombă spre spital.

La sosirea la spital, personalul medical care aștepta s-a grăbit să îl ia pe Yu-Irim, dar Muyoon a refuzat, insistând să-l așeze personal pe patul de spital. Deși păreau nedumeriți, au înțeles reticența lui de a-l muta pe Yu-Irim, care părea că ar putea muri în orice moment, pe un alt pat.

Muyoon a intrat în camera de urgență ducându-l pe Yu-Irim cu el. L-a așezat în colțul camerei care îi fusese pregătit de secretarul Yeo.

Doctorii și asistentele s-au grăbit să intre. Secretarii și gărzile de corp controlau perimetrul, iar Muyoon se uita nervos la Yu-lrim, a cărui față deja palidă devenise și mai albă.

Și-a pus mâna pe frunte. Inima îi bătea atât de tare, încât abia o mai putea suporta.