– Bună, Ji-Eun.

Yu-Irim a întâmpinat-o cu un zâmbet, strângându-i mâna. Era a doua lor întâlnire și poate de aceea Ji-Eun părea ceva mai obișnuită cu zâmbetul lui. Recepționista, Ji-Eun, i-a întors salutul cu un zâmbet.

– Părul tău arată grozav azi. Te-ai coafat recent?

– O, da. L-am vopsit un pic…

– Frumoasă culoare, arată bine.

Expresia ei a devenit timidă la complimentul lui. Yu-Irim zâmbește și mai strălucitor și lovește biroul din fața ei în timp ce se uită în altă parte.

– Ai putea să suni din nou azi la secretariat? Am venit să mă întâlnesc cu directorul Seo.

– O, sigur! Lasă-mă doar o clipă.

Ji-Eun a luat telefonul și a sunat la secretariat. Yu-Irim a continuat să bată ușor în birou în timp ce se uita în jur prin holul de la etajul întâi, așteptând un răspuns.

Nu știa dacă secretarul va coborî din nou ca ieri, dar nu credea că este foarte probabil.

–  Ăă… domnule Yu-lrim…

– Da, doamnă Ji-Eun.

– I-am raportat directorului general și a spus că ar trebui să pleci acasă… a spus Ji-Eun, părând precaută și scuzându-se. Sprâncenele lui Yu-Irim s-au ridicat, iar el și-a mușcat buza pentru o clipă, gândindu-se.

Asta e tot ce e dispus să facă…

Sincer, ar vrea să dea buzna chiar acum în biroul lui Muyoon, să-l prindă de guler și să-l forțeze să-l vadă, dar știe că nu este în măsură să facă asta.

Nu putea face nimic în privința asta din moment ce el însuși fusese marcat. Chiar dacă nu ar fi fost marcat, Muyoon nu era cineva cu care să se poată confrunta.

Ura din nou această situație. Se simțea ca și cum ar fi pierdut totul – banii, puterea și avantajul în relația lor, toate luate de cealaltă parte.

Pentru prima dată în viața lui, Yu-Irim se ura pentru că era un Alfa. Conceptul de marcare îl determina să se simtă ca și cum viața lui depindea de ceva de care pur și simplu devenise îndrăgostit. Cu toate astea, nu putea să-l displacă pe Muyoon.

– Atunci îl voi aștepta la cafenea. Anunță-l dacă are timp să vină. Voi sta acolo. Nu trebuie să mă anunțați dacă răspunsul este de respingere; eu tot voi aștepta.

Yu-Irim i-a spus asta lui Ji-Eun și a plecat înainte ca ea să poată răspunde. După ce a luat loc în cafeneaua cu vedere la hol, Yu-Irim a continuat să-l aștepte pe Muyoon.

Se uita la oamenii care treceau pe lângă fereastră, se uita la mașini, dădea ocazional autografe angajaților care îl recunoșteau și chiar privea chipul lui Muyoon la știrile de la televizor care rulau.

În timp ce ronțăia o acadea mică, Yu-Irim și-a sprijinit bărbia și a continuat să se uite la Muyoon, care stătea cu o față serioasă pe ecran.

Între timp, privirea lui se îndrepta ocazional spre intrarea principală sau spre lift, în caz că Muyoon ar putea coborî.

Un tânăr în ținută de securitate s-a apropiat de Yu-Irim după miezul nopții și i-a aruncat o privire ciudată. Yu-Irim și-a dat ușor ochii peste cap și apoi și-a scos ochelarii. Deși persoana părea să îl recunoască, atitudinea a rămas neschimbată.

– Președintele Seo s-a întors acasă în jurul orei 21:00. Dacă veți continua să stați aici, va trebui să vă dau afară cu forța, așa că vă rog să plecați.

– Pe la 9 seara? Am așteptat aici tot timpul și el nu a trecut pe aici…

– Asta pentru că nu folosește ușa din față în afara orelor de lucru, ci merge direct în parcarea subterană.”

– O…

Yu-Irim a scos un sunet oarecum prostesc și nu s-a putut abține să nu râdă de el însuși. Agentul de securitate din fața lui părea să îi arunce o privire nedumerită, dar Yu-Irim nu se putea opri din râs.

“Marcarea reduce inteligența?”

Citise cercetări care indicau că Omega și Alfa experimentau o creștere a abilităților fizice și mentale după marcare. Cu toate astea, se părea că cercetările erau greșite. Yu-Irim a mai râs și apoi a ridicat mâna în semn de scuze.

– Îmi pare rau. Voi pleca acum. O, apropo, știi la ce oră vine de obicei directorul la serviciu?

– Nu sunt foarte sigur în ceea ce privește turele de noapte… dar, ocazional, vine la serviciu chiar înainte de 6 dimineața sau, uneori, chiar de la 4 dimineața.

– Mulțumesc că m-ai anunțat. Îmi pare rău că v-am deranjat. Doriți să luați această bomboană, poate?

Yu-Irim i-a întins o acadea roșie cu aromă de cireșe, iar gardianul a acceptat-o cu o expresie nedumerită. Yu-Irim și-a cerut scuze din nou bărbatului ușor stânjenit și a părăsit clădirea. Nu se putea opri din râs în timp ce se urca în mașina sa parcată în apropiere.