Volumul 4, R 8, Partea 4

 

(Nu fac asta pentru a obține aprobarea lui Zero. O fac pentru salon.)

Cu acest gând, și-a reamintit de ce se afla acolo și s-a concentrat din nou cu atitudinea potrivită.

Dacă stătea să se gândească, în ziua întoarcerii sale, Serval se întâlnise cu oaspetele său fidel, care rezervase o cameră VIP în holul de la intrare, în loc să aștepte în camera din spate. Urmând exemplul mentorului său în materie de ospitalitate, Kazusa a decis să-l aștepte pe Inukai în hol.

Sunetele maimuțelor și păsărilor erau acum cunoscute urechilor sale. Văzând animalele sălbatice, trecând pe lângă el, simți o afecțiune pentru ele.

Acest loc devenise, de asemenea, important pentru el.

Bucurându-se de culorile serii care treceau de la roșu la albastru și simțind briza ușor umedă a aventurii, Kazusa a așteptat sosirea lui Inukai, ghidat de personalul de la recepție. Zâmbind, Kazusa s-a îndreptat spre bărbatul care purta costumul său obișnuit din trei piese și pălăria fedora, un aspect la care ținea întotdeauna.

– Bine ai venit la Aventură de Noapte!

Inukai își scoase pălăria și îl salută:

– Bună seara, Lemur. Este prima dată când mă aștepți aici, a spus Inukai, strângând ochii de încântare și zâmbind.

– Arăți minunat în seara asta… ținuta ți se potrivește foarte bine.

Cuvintele lăudăroase ale lui Inukai îi provocară lui Kazusa un fior pe șira spinării, dar el își menținu privirea în jos și răspunse:

– Mulțumesc foarte mult. Pe aici, te rog. Lasă-mă să-ți arăt camera ta.

Kazusa îl conduse pe Inukai pe scara centrală în spirală până la camera VIP de la subsolul al doilea.

Deși sala VIP putea găzdui până la opt persoane, Inukai nu invitase nicio altă gazdă, așa că în seara aceea aveau sala doar pentru ei.

El a ținut cardul-cheie la intrarea în camera privată, iar ușa s-a deschis automat cu un zgomot ușor. La intrarea în camera slab iluminată, primul lucru care i-a atras atenția lui era acvariul lung în formă de U, încastrat de-a lungul a trei pereți. Acvariul, iluminat de lumini suave, adăpostea plante acvatice care se legănau, bancuri de pești de apă dulce și peşti osoşi mari, roșii și aurii, care se mișcau elegant prin apă.

Tavanul în formă de cupolă afișa un cer nocturn proiectat, iar podeaua avea nenumărate lumini mici, care străluceau ușor ca licuricii.

Deasupra intrării era instalat un ecran uriaș, deși în acel moment era gol. Ca muzică de fundal se auzea jazz, la volum redus.

Camera VIP oferea opțiuni care puteau fi adaptate oricărei stări de spirit: un hamac suspendat de tavan pentru cei care doreau să se bucure de o senzație de “aer liber” privind stelele sau karaoke pe ecranul mare pentru întâlniri pline de viață. Dar, fiind un bărbat matur, care aprecia calmul, Inukai nu avea nevoie de astfel de elemente ludice, așa că şi Kazusa le-a omis de data asta.

– Te rog, pe aici.

El l-a condus pe Inukai la o canapea foarte largă amplasată în centrul camerei, cu fața spre acvariu – un loc excelent pentru a admira întreaga priveliște.

În timp ce Inukai se așeza, el a remarcat:

– Este o canapea foarte bună. Spațioasă și încăpătoare, nici prea tare, nici prea moale – foarte concomodă.

– Mulțumesc foarte mult.

Deși Zero era cel care o alesese, Kazusa i-a mulțumit în numele salonului.

– Acvariul este și el o idee bună. Îmi plac peştii osoşi. Aș putea să îi privesc ore întregi.

– Înțeleg. Strălucirea solzilor lor când se întorc este atât de frumoasă – este hipnotizantă, nu-i așa?

– Dar în seara asta, din moment ce ești aici, nu voi pierde timpul cu astfel de lucruri. Vino, stai lângă mine.

Kazusa i-a zâmbit forțat lui Inukai, care a început imediat să cocheteze, și s-a așezat lângă el, păstrând o distanță modestă.

Sarcina din seara asta era să ofere un serviciu clienți care să-l satisfacă pe Inukai, evitând în același timp cu abilitate avansurile lui romantice.

Era foarte probabil ca, după ce a plătit taxa pentru camera VIP, Inukai să readucă în discuție întrebarea de zilele trecute. Probabil că tocmai din acest motiv ocolise pe celelalte gazde.

“E bine dacă mă îndrăgostesc de tine?”

Kazusa se consultase cu mentorul său, Serval, în legătură cu abordarea oarecum cavalerească a lui Inukai, având în vedere că acesta se străduise să-i ceară consimțământul.

– Ca regulă generală, ar trebui să amâni răspunsul cât mai mult posibil. Dacă ești prea ușor de cucerit, clientul ar putea să-și piardă interesul. Atracția pentru ceva de neatins este cea care îi determină să revină și să cheltuiască.

– Dar să-l amăgesc ar fi o lipsă de respect față de domnul Inukai…

– Ești atât de serios, Sensei. Dar hei, asta e una dintre calitățile tale bune. Vezi tu, clientela noastră este formată din oameni bogați, cu gusturi rafinate, care nu se mulțumesc cu orice gazdă sau curtezană. Ei nu vor o escortă de lux, bărbat sau femeie, dresat, dintr-un bordel oarecare. Sunt atrași de farmecul sălbatic al unui Omega neîmblânzit, de emoția unei idile prefăcute. Vin aici pentru a scăpa de responsabilitățile sociale apăsătoare și pentru a experimenta emoția urmăririi și a pasiunii trecătoare. Pentru oamenii bogați aflați în poziții înalte, viața reală poate fi enervantă.

– Aşa e…

– Uneori, un client și o gazdă se îndrăgostesc sincer unul de celălalt și chiar devin un cuplu, dar asta se întâmplă foarte rar. Mai ales că şi clientul tău fidel este un Alfa căsătorit. El caută doar distracție, așa că nu ți-ar fi de folos să te implici serios.

– Nu intenționez să mă implic serios.

– În acest caz, continuă să-l eviți. Aruncă-i ocazional o momeală.

– Momeală?

– Atingeri, săruturi, lucruri de genul ăsta. Dacă mergi până la capăt, există riscuri precum boli, o sarcină sau să fii părăsit după aceea. Cheia este să păstrezi relația atât de tentant de aproape, dar totuși la distanță. Menținerea interesului lor cu acest echilibru delicat este o adevărată abilitate pentru o gazdă.

Chiar și cu sfatul lui Serval, Kazusa, fără nicio experiență în materie de întâlniri, simțea că astfel de strategii de nivel înalt îl depășeau.

Pentru el, cel mai bun lucru pe care îl putea face era să asculte cu atenție și să empatizeze cu sentimentele clientului.

Îi plăcea să discute cu Inukai despre literatură și deseori își dorea ca Inukai să nu caute o relație specială cu el. Dar să-și dorească asta acum era inutil.

În timp ce reflecta la discuția cu Serval, era întrerupt de o bătaie în ușă.

– Da?!

Ușa automată se deschise și un membru al personalului intră, purtând o tavă cu două pahare cu băuturi de bun venit. În mod normal, acestea erau servite în holul de la intrare.

– Scuzaţi deranjul.

Îmbrăcați în uniforme negre, angajații s-au apropiat de masa joasă și au așezat paharele în fața lui Kazusa și Inukai.

– Mulțumesc.

– Vă dorim o ședere plăcută.

Cu o plecăciune respectuoasă, personalul s-a retras.

– Asta este băutura de bun venit, șampanie.

– Să bem!

Fiecare a ridicat paharul, ciocnindu-le ușor.

– Pentru ochii tăi frumoși.

– Noroc.

Kazusa încercă să-și păstreze calmul în timp ce Inukai mormăi cuvintele cu o seriozitate deplină, determinându-i mâna să tremure în timp ce ținea paharul. Luă o înghițitură de șampanie, iar Inukai îl îmbrățișă.

– Apropie-te.

Cu o șoaptă în ureche, fiecare fir de păr de pe corpul lui Kazusa s-a ridicat.