Nu am înțeles ce s-a întâmplat.

Chipul lui Asgail îmi tremura ușor în fața ochilor.

Poate că voia doar să mă determine să tac.

Poate că nu suporta să mă mai audă plângând.

Sau poate că pur și simplu avea nevoie de cineva, iar eu eram acolo.

Nu putea fi pentru că mă dorea pe mine.

Nu pe mine, un Omega pe care îl disprețuia atât de mult.

Am închis ochii.

Tot ce mai puteam simți era căldura trupului lui lipit de al meu, brațele puternice strânse în jurul taliei și sărutul lui.

Îmi era greu să respir.

De fiecare dată când buzele ni se despărțeau, trăgeam aer în piept, iar el revenea imediat asupra mea.

În curând, gândurile mi s-au încețoșat.

Am simțit salteaua sub spate și am înțeles că m-a așezat pe pat.

Asgail și-a coborât sărutările de la buzele mele spre maxilar, gât și claviculă.

Palma lui fierbinte a alunecat peste cămașa subțire și mi-a atins pieptul.

M-am rușinat instinctiv de cât de slab și osos eram și am încercat să-i îndepărtez mâna.

El însă mi-a prins încheietura și mi-a ținut-o pe loc.

Degetele lui au continuat să mă atingă, iar trupul meu a reacționat înainte să pot controla ceva.

— Ah…

Sunetul mi-a scăpat fără voie.

Asgail m-a privit doar o clipă, apoi și-a strecurat trupul între coapsele mele.

M-a acoperit complet, iar eu am rămas prins între el și saltea.

Feromonii lui s-au intensificat.

Nu mai aveau presiunea rece care mă speria de obicei.

De data asta mirosul era dulce și cald, iar respirația mi s-a accelerat dintr-un alt motiv.

M-a sărutat din nou.

L-am simțit excitat prin materialul subțire al hainelor, apăsat între noi, iar atingerea m-a determinat să încremenesc pentru o clipă.

Mâna mea s-a ridicat timid până la umărul lui.

Atât.

Nu am îndrăznit să-l cuprind cu brațele așa cum îl cuprindeam pe Kamar.

Asgail și-a lăsat mâna mai jos, atingându-mă peste haine.

Trupul meu a răspuns.

Am tresărit și mi-am mișcat șoldurile fără să vreau, apropiindu-mă de palma lui.

“Chiar mă dorește?”

Speranța aceea, oricât de mică, m-a determinat să uit pentru o clipă tot restul.

Chiar dacă mă dorea numai pentru că eram acolo, poate că era suficient.

În clipa aceea, voia să mă țină.

Am întredeschis buzele și i-am răspuns mai conștient la sărut.

Asgail și-a înclinat capul și m-a sărutat mai adânc.

Mâna lui a coborât din nou, atingându-mă între coapse și peste pantalonii subțiri.

Când mi-am mișcat instinctiv șoldurile spre el, Asgail s-a oprit.

Complet.

Era primul care s-a retras.

Am deschis încet ochii.

Respiram amândoi greu, dar expresia lui s-a schimbat.

Confuzia a dispărut.

Privirea lui a devenit rece.

— Trup bine dresat, aşa e?

Am clipit, fără să înțeleg imediat.

Asgail a zâmbit ironic.

— Toți bărbații te determină să reacționezi așa?

Cuvintele lui au avut nevoie de câteva clipe ca să capete sens.

— Nu te urăsc. N-am niciun motiv să urăsc pe cineva ca tine.

S-a uitat în jos spre mine.

— Te disprețuiesc.

Și-a ridicat mâna, arătându-mi fără ezitare dovada reacției trupului meu.

— Omega desfrânat.

A rostit cuvintele rar, ca un verdict.

N-am reușit să spun nimic.

Asgail a continuat:

— Plângi cât vrei și încearcă să stârnești mila altora. Doar să nu o faci unde te pot vedea eu. Dacă te mai prind oferindu-te astfel, nu se va termina doar cu biciul.

Apoi s-a ridicat.

Mi-am simțit pieptul gol.

— Nu ai ales să te diferențiezi ca Omega, aşa e?

Colțul gurii i s-a strâmbat.

— Asta este pur și simplu natura ta. Cei ca tine ajung Omega pentru că asta sunt.

S-a întors spre ușă.

— Până mă întorc, ia medicamentele lăsate de Maysa și încălzește patul. Asta este singura utilitate pe care o au Omega ca tine.

A plecat.

N-am știut unde se ducea sau pe cine avea să vadă.

Am făcut doar ce mi-a spus.

M-am ridicat încet, am luat medicamentele de pe masă și am încercat să-mi torn apă.

Mâinile încă îmi tremurau.

După ce am înghițit pastilele, m-am dezbrăcat și m-am întins în pat.

În curând, somnul urma să mă tragă din nou în întuneric.

Pentru câteva clipe, mi-am dorit să nu mă mai trezesc.

Apoi totul s-a stins.

— Este grav, Yohan. A apărut o problemă importantă.

Am clipit la tonul serios al lui Maysa.

M-am trezit singur în pat, iar o asistentă m-a adus la infirmerie.

Maysa studia rezultatele analizelor.

— Starea ta de sănătate este mult mai rea decât credeam. Se vede și cu ochiul liber, dar acum avem și confirmarea analizelor. Ești sever subnutrit. De cât timp nu mănânci cum se cuvine? Nu vorbim doar de ultima lună sau două, aşa e?

Am ezitat.

Cum puteam să-i spun că problema a început încă de când am locuit singur în oază?

— De ceva timp.

Maysa a oftat.

— Tocmai asta e problema.

A privit din nou foile.

— Organismul tău este epuizat. Ficatul este afectat, stomacul la fel, ai anemie severă… Mai simplu ar fi să spun ce nu este bine, dar, din păcate, nu prea avem ce.

Și-a încrucișat brațele.

— De acum înainte vei primi mese adaptate stării tale și tratament.

Apoi tonul ei s-a schimbat.

— Yohan, vreau să te întreb ceva mai delicat. Cum stai cu vederea?

Am clipit.

— Văd.

— Nu asta întreb. Vezi bine? Ți s-a înrăutățit vederea? Aveai probleme și înainte?

Am rămas puțin pe gânduri.

— Este mai slabă decât înainte. Nu știu exact de când…

Doream să-i spun că uneori totul se întuneca sau se încețoșa, dar o bătaie în ușă m-a întrerupt.

Ușa s-a deschis.

Najima a intrat.

— Alteță!

Maysa s-a ridicat surprinsă.

Am încercat și eu să mă ridic, dar amețeala m-a determinat să mă așez din nou.

Najima s-a apropiat repede.

— Rămâi jos, Yohan. Maysa, cum este?

— Foarte slăbit. Tocmai discutam despre alimentație și tratament. Dumneavoastră de ce ați venit?

Najima m-a privit cu îngrijorare.

— M-am gândit la ce s-a întâmplat ieri și am vrut să știu cum este. Yohan, prințul moștenitor se simte bine?

— Da…

Mi-am coborât privirea.

— Eu… mă simt bine.

S-a lăsat o scurtă tăcere.

Najima a vorbit prima:

— După ce tu și Maysa ați plecat, atmosfera a devenit foarte proastă.

Am ridicat privirea, nedumerit.

Am crezut că lucrurile au mers bine cu Shadia.

Najima a continuat:

— Până atunci vorbeați liniștit, dar din clipa în care ai plecat, totul s-a schimbat. Nici eu nu înțeleg ce era în mintea prințului. Era mereu imposibil de citit.

M-am întrebat dacă am făcut eu ceva care l-a supărat.

Dar nu a spus chiar el că nu eram atât de important?

Maysa a intervenit:

— Numai el știe. Nu are rost să ghicim. Alteță, pentru asta ați venit?

Najima a zâmbit ușor.

— Nu numai. Am venit să vă invit pe amândoi la prânz. Și mai este ceva.

Expresia ei a devenit serioasă.

— Pentru o vreme, Yohan, trebuie să fii foarte atent. Încă nu am toate detaliile, dar se spune că seniorii feudali ai orașelor unite se vor reuni în curând.

A făcut o pauză.

— Printre ei sunt și unii care  iau Omega considerați inutili de familia regală și îi folosesc în lucruri îngrozitoare. Cel mai bine ar fi să nu fii văzut. Cererile Alteței Sale nu erau refuzate niciodată…

Mi-am amintit imediat de banchetul acela în care Omega erau tratați ca trofee de vânătoare.

Maysa a întrebat:

— Vin toți cei cinci seniori ai orașelor?

— Probabil. Și cei care au lipsit data trecută.

Najima și-a coborât vocea.

— Inclusiv Lordul din Al-Fatih.

Mi s-a tăiat respirația.

Am ridicat brusc privirea spre ea.