Asgail a intrat în cameră cu pași rapizi și hotărâți.

De data asta însă era altfel.

Părea furios.

A ajuns în fața mea în doar câteva clipe, iar ușa grea s-a închis în urma lui.

M-am retras spre perete.

Feromonii lui erau mult mai puternici decât de obicei.

“De ce este atât de supărat?”

M-a privit în tăcere.

Apoi a întrebat:

— Cât timp ai de gând să mai tremuri așa?

Vocea lui era joasă, dar enervarea se simțea clar.

— Îmi… îmi pare rău…

N-am reușit să termin.

Asgail a oftat și, înainte să înțeleg ce face, m-a prins de braț și m-a ridicat.

Mi-am pierdut echilibrul și am ajuns direct în pieptul lui.

Pentru nişte clipe, niciunul dintre noi nu s-a mișcat.

Îi auzeam inima bătând sub ureche.

Asgail și-a mutat mâinile pe talia mea.

A ezitat.

Apoi degetele lui mi-au urmărit coastele și spatele, cu o atenție ciudată.

Nu era o atingere erotică.

Părea că încerca să înțeleagă cât de slab am devenit.

Mâinile lui au urcat spre umeri, iar când am tresărit, s-a oprit brusc.

M-a îndepărtat puțin și m-a privit.

De data asta, surprinderea de pe chipul lui era imposibil de ascuns.

Privirea i-a coborât de la gât spre piept și talie, apoi s-a întors spre chipul meu.

S-a oprit asupra buzelor.

Asgail părea confuz.

Atât de confuz, încât pentru o clipă nu semăna deloc cu omul rece pe care am ajuns să-l cunosc.

Se comporta de parcă ar fi văzut altceva atunci când se uita la mine.

Apoi și-a revenit brusc.

Și-a retras mâna și a făcut un pas înapoi.

Am simțit cum mi se strânge pieptul.

“Poate că nu suportă nici măcar să mă atingă atunci când este treaz.”

Mi-am coborât privirea.

La marginea câmpului meu vizual, mâna lui s-a întins din nou spre mine.

Dar s-a oprit la jumătate și s-a retras.

Tăcerea dintre noi a devenit apăsătoare.

Am prins curaj.

— Eu…

Asgail a clipit, ca și cum s-ar fi trezit dintr-un gând.

— Să… mă întind mai întâi?

Era târziu și probabil era obosit.

Doream doar să-i spun că putea să se odihnească.

Dar expresia lui a devenit dură din nou.

— Nici măcar nu poți aștepta puțin.

Am rămas nedumerit.

Asgail a zâmbit disprețuitor.

— Îl inviți în pat pe omul despre care pretinzi că îți este rușine. Dacă aveai ocazia, probabil te ofereai și lui Hayden fără să clipești. Jocul ăsta stângaci poate păcăli doar un prost. Pe mine nu.

Mi-a luat câteva clipe să înțeleg.

Pentru prima dată, în loc de teamă am simțit furie.

— Eu… am venit la banchet pentru că dumneavoastră m-ați invitat.

Vocea îmi tremura, dar am continuat:

— Dacă asta credeați despre mine… atunci de ce m-ați chemat?

Asgail a răspuns imediat:

— Pentru că nu puteam lăsa un musafir să facă spectacol în palat. Dacă nu te chemam, probabil te găseam lipit de Hayden.

— Nu este adevărat.

— Iar povestea cu iubitul nu impresionează pe nimeni. Nu mai sunt proști în palatul ăsta.

Mi-am strâns buzele.

Asgail a continuat, tot mai rece:

— Și m-am săturat să te văd plângând. Dacă asta e strategia ta, găsește alta. Cine ar crede lacrimile unui Omega ca tine?

Niciodată nu am încercat să obțin mila cuiva.

Cuvintele lui erau prea dure.

— De ce mă urâți atât de mult?

Asgail a rămas tăcut.

Mi-am șters obrajii și l-am privit.

M-am așteptat să spună din nou că totul se datora faptului că eram Omega.

Dar nu a spus nimic.

Atunci am continuat:

— Așa cum dumneavoastră nu ați ales să vă diferențiați ca Alfa, nici eu nu am ales să fiu Omega.

Vocea mi s-a frânt la final.

Asgail m-a privit fără să răspundă.

Am încercat să-mi recapăt respirația.

Dar înainte să reușesc, s-a apropiat brusc.

M-a prins de braț și m-a tras spre el.

Am ridicat capul, surprins.

În clipa următoare, buzele lui le-au acoperit pe ale mele.