Mă durea spatele atât de tare, încât îmi doream doar ca durerea să înceteze. Vocile din jur ajungeau la mine fragmentat, iar mintea îmi aluneca mereu spre inconștiență.

Treptat, una dintre ele a devenit mai clară.

— Înțeleg, dar de ce își pierde atât de des cunoștința? Chiar leșină?

Era vocea lui Asgail.

O altă voce i-a răspuns:

— Nu este un simplu leșin. Starea lui seamănă mai degrabă cu una apropiată de moarte. Dacă se repetă, perioadele de inconștiență vor deveni tot mai lungi și, în cele din urmă, va muri.

Nu reușeam să-mi amintesc cui îi aparținea vocea.

Asgail a spus:

— Nu are voie să moară. Ține-l în viață prin orice mijloace. Nu mă interesează ce trebuie să faci.

— Dacă rămâne în starea asta, nu va rezista mult. Este aproape un miracol că încă trăiește.

— Tocmai de aceea îl tratezi. Dacă moare el, mori și tu.

Tonul lui nu lăsa loc de îndoială.

Cealaltă persoană a ezitat.

— Voi face tot ce pot, Alteță. Dar acest Omega trebuie tratat cu foarte multă grijă. Rănile sunt grave și, fără îngrijire constantă, s-au agravat. Am mai văzut oameni biciuiți, dar nu într-o asemenea stare. Chiar dacă se vindecă, cicatricile și urmările vor fi severe…

— Maysa.

Atunci am recunoscut vocea.

— Da, Alteță.

— Ordinul meu este simplu. Ține Omega în viață. Nu vreau scuze.

— Da, Alteță.

Pentru câteva clipe s-a făcut liniște.

Apoi Maysa a întrebat cu prudență:

— Iertați-mă, Alteță, dar pot să întreb de ce este atât de important? Dacă aș ști, poate am putea găsi un alt Omega care să-i ia locul.

— Există altul?

Tonul lui Asgail era ironic.

— Pentru că este Omega Extrem? a încercat Maysa.

Asgail a tăcut puțin, apoi a răspuns:

— Nu pot dormi fără el.

Am auzit-o pe Maysa inspirând scurt.

Asgail a continuat:

— Medicii au încercat tot ce știau și nimic n-a funcționat. Iar acest Omega inutil a reușit. Feromonii lui nici măcar nu seamănă cu ai unui Omega Extrem. Apar când vor, dispar când vor, iar ciclul de călduri nu s-a declanșat. Ridicol.

În vocea lui nu era însă nimic amuzat.

— Dar durerile de cap? a întrebat Maysa.

– Au dispărut?

— Sunt mai lucid decât eram vreodată de când m-am diferențiat.

Asgail nu a ezitat.

— Nu știu dacă asta îl determină să fie Omega Extrem, dar înseamnă că nici măcar o viață aparent inutilă nu este lipsită de rost. Voia lui Allah este cu adevărat greu de înțeles.

Ultimele cuvinte au sunat aproape ca o ironie îndreptată spre el însuși.

— Înțeleg, a mormăit Maysa.

Asgail a continuat:

— Așa că ține-l în viață. Arată-mi că ești mai capabilă decât fratele tău.

Vocea lui Maysa s-a schimbat imediat.

— Atunci… mă veți numi medic-șef? Chiar dacă sunt femeie?

— Știi foarte bine că nu mă interesează dacă ești femeie. Demonstrează ce poți.

— Atunci sper ca această deschidere să se aplice și în cazul meu… Iertați-mă. Am vorbit prea mult.

Apoi și-a plecat glasul într-o formulă respectuoasă.

— Vă rog să-mi iertați îndrăzneala.

Asgail a răspuns sec:

— De data asta te iert. Data viitoare îți scot limba.

— Vă mulțumesc pentru îndurare, Alteță.

Am reușit cu greu să-mi deschid ochii.

Asgail stătea aproape și mă privea.

— Ca să-ți răspund la întrebare, a spus el.

– Este un Omega. Nu valorează mai mult decât un animal.

— Da, Alteță.

În mod ciudat, cuvintele nu m-au mai durut.

Poate că eram prea epuizat ca să mai simt ceva. Am închis din nou ochii.

Ultimul lucru pe care l-am auzit era vocea lui Maysa:

— Ar trebui să mănânce ceva, dar nu se trezește…

Apoi totul s-a stins.

Când mi-am revenit, mintea îmi era ceva mai limpede.

O asistentă schimba perfuzia de lângă pat. Când a văzut că am deschis ochii, s-a apropiat imediat.

— Te-ai trezit! Cum te simți? Poți să vorbești?

M-a verificat cu grijă și a oftat când tensiunea mea a rămas prea scăzută.

— Ești încă foarte slăbit. Îți dăm calmante, dar nu putem crește doza. Organismul tău este prea fragil.

Am vrut să-i răspund, dar nu aveam putere nici să vorbesc.

Am auzit-o apoi spunând cuiva:

— Se apropie ora. Alteța Sa va veni curând…

N-am mai auzit restul.

A trecut aproape o lună până când am început să mă refac.

M-a surprins când am aflat cât timp a trecut. În tot acel interval am rămas în încăperile prințului și eram tratat acolo. Cum am dormit sau eram inconștient cea mai mare parte a timpului, aproape că nu știam ce s-a petrecut în jur.

Am auzit doar că Asgail era ocupat cu întâlniri și probleme din afara palatului și că a petrecut mult timp departe.

Pe măsură ce reușeam să rămân treaz mai mult, Maysa a început să mă hrănească.

La început nu puteam înghiți decât apă și lichide. Apoi am trecut la supă clară, iar mai târziu la o supă hrănitoare, fiartă mult timp alături de carne.

În ziua în care am reușit să mănânc mai bine, Maysa s-a bucurat sincer.

— Asta e foarte bine! În curând vei putea să mergi.

Încă aveam nevoie de ajutor ca să mă ridic și oboseam după doar câțiva pași, dar rănile au început să se vindece.

Maysa mi-a spus că au încercat tot ce era posibil.

Le eram recunoscător.

 

Și totuși, o singură frază continua să-mi revină în minte:

“Nu valorează mai mult decât un animal.”

O auzisem de fiecare dată când mi-am revenit pentru câteva clipe și, deși nu mai simțeam aceeași durere, cuvintele au rămas acolo.

Poate pentru că o parte din mine a ajuns să le creadă.

Într-o zi am terminat pentru prima dată tot bolul de supă.

Maysa a zâmbit larg.

— Foarte bine.

Mi-a dat medicamentele pentru prevenirea infecției și, după ce m-a verificat, a spus:

— Acum odihnește-te, Yohan. Ai făcut destul pentru azi.

În perioada aceea încercam să rămân treaz după-amiaza ca să pot dormi bine noaptea.

Un slujitor a pregătit patul, iar eu am dormit puțin pe patul mai mic înainte să mă întorc pe saltea.

Am adormit imediat.

Nu știu cât timp a trecut până când m-am trezit din nou.

Era încă noapte. Încăperea era liniștită, luminată slab de lună.

Nu mă trezeam de obicei la acea oră.

Apoi am simțit un parfum dulce.

L-am recunoscut imediat.

Eram întins pe o parte, singura poziție pe care spatele meu o tolera încă. În jurul taliei simțeam un braț greu, iar în spatele meu, căldura unui trup și respirația lentă a cuiva adormit.

Nu era nevoie să mă întorc ca să știu cine era.

Asgail.

Dormea lipit de mine, ținându-mă în brațe.

În minte mi-a revenit din nou aceeași frază:

“Un Omega nu valorează mai mult decât un animal.”

Mi s-a făcut rău.

Am încercat să mă desprind de el și să cobor din pat, dar slăbiciunea nu m-a lăsat să ajung prea departe.

M-am aplecat peste marginea patului și am vomitat.