— E foarte posibil.

La sugestia mea prudentă, Steward a fost imediat de acord.

— Dar eu vreau să aflu ce substanță era folosită și când. Se pare că în vinul băut de prințul moștenitor nu s-a găsit nimic.

Și-a mângâiat bărbia, cufundat în gânduri. Părea foarte serios.

— Steward, chiar crezi că Majestatea Sa, regele, s-a îmbolnăvit pur și simplu?

— Regele se îmbolnăvește rar, dar asta nu înseamnă că este imposibil. Odată cu vârsta, organismul slăbește și devine mai vulnerabil. Toți cred că boala lui vine pur și simplu din cauza vârstei.

— Și tu crezi asta?

Mi-a răspuns fără să ocolească întrebarea.

— Este posibil.

Asta însemna însă că nu excludea nici alte variante. N-am mai spus nimic. Steward și-a dres glasul și m-a bătut ușor pe umăr.

— Odihnește-te, Yohan. Oricât ți-ai face griji, nu poți schimba nimic. În curând vei pleca de aici, așa că lasă problemele familiei regale în seama celor de la curte.

Avea dreptate. Am încuviințat încet și mi-am plecat capul. El s-a întins puțin, apoi și-a retras mâna de pe umărul meu.

— Mai verific o dată starea prințului și apoi mă odihnesc și eu. Tu vrei să mănânci ceva? N-ai mâncat nimic toată ziua.

— Nu, mulțumesc.

Am răspuns aproape fără să mă gândesc. Nu aveam deloc poftă de mâncare.

— Mă simt bine.

Spre deosebire de alte dăți, nu a mai insistat. A cerut unui slujitor ceva simplu de mâncare, iar după puțină pâine și supă s-a prăbușit pe canapea.

— Ce zi lungă…

Am mormăit și eu în semn de aprobare. După ce s-a asigurat că starea prințului nu s-a schimbat, Steward a oprit perfuzia și a îndepărtat acul.

— Oricum, măsurile astea nu ne ajută prea mult. Trebuie să ne bazăm pe organismul lui.

Prințul arăta ceva mai bine decât înainte. Am apăsat ușor un tampon cu alcool pe locul înțepăturii și am rămas câteva clipe privindu-l.

— Chiar seamănă cu el…

Steward a mormăit de parcă mi-ar fi citit gândurile. Niciunul dintre noi n-a spus cu voce tare că era nevoie să fie Kamar. Parcă ne-am înțeles în tăcere. Am continuat să-l privesc pe Asgail. Nu s-a trezit încă.

Noaptea s-a adâncit, iar în jur s-a făcut tot mai liniște. Steward stătea întins pe canapea și se mai mișca din când în când; în rest, părea că timpul s-a oprit. Eu mi-am tras un scaun lângă pat și l-am vegheat pe Kamar.

Să-l văd atât de nemișcat îmi răscolea sufletul. Dor, supărare, durere, speranță — toate se amestecau în mine.

Mi-am tras ușor nasul. Dacă era Kamar de altădată, și-ar fi deschis ochii, m-ar fi strâns în brațe și mi-ar fi spus:

“Nu plânge.”

Acum însă rolurile s-au inversat. Atunci el m-a protejat pe mine. De data asta era nevoie ca eu să-l protejez pe el, într-un palat în care existau oameni care îl voiau mort. Era nevoie să găsesc o cale.

“Dar cum?”

Mi-am frecat ochii, alungând gândurile apăsătoare. Nu era momentul să plâng. Era nevoie să mă gândesc ce puteam face.

“Cât din memoria lui mai există?”

Numai gândul că m-a uitat mi-a adus din nou lacrimi în ochi, dar m-am stăpânit. Știa oare că cineva a încercat să-l omoare înainte? Dacă știa, poate că şi-a luat deja măsuri de precauție. Cei de la palat știau că memoria lui nu era completă și ascundeau asta? Sau nu știau nimic? Dacă el însuși ținea secretul…

Atunci cel care a încercat să-l omoare putea să știe totul.

Gândurile au început să mi se învârtă fără oprire. Poate că au dorit să-l elimine înainte să-și recapete amintirile. Dintr-odată, lucrurile păreau să se lege. Ce era nevoie să fac? Să-i spun lui Kamar despre trecut?

“Dar cât? Și cum? Ce i-aș putea spune?”

Nu găseam nicio variantă bună. Dacă îi spuneam că am avut grijă de un bărbat rănit care a ajuns la mine cu o cămilă, m-ar fi întrebat de ce locuiam singur în oază. Și atunci eram nevoit să-i spun că mă ascundeam acolo pentru că eram Omega. Orice explicație aș fi încercat m-ar fi dus inevitabil la întrebarea despre cum am ajuns să traversăm deșertul împreună și să venim până aici.

Suna aproape imposibil: să străbați deșertul de la cel mai apropiat oraș până la oaza aceea ascunsă…

Dacă adevărul ieșea la iveală, urma și povestea cu unchiul meu. Faptul că eram Omega era descoperit și nu mai exista cale de întoarcere.

Dacă îi spuneam că el a trăit o vreme alături de un Omega…

Știam deja unde ar duce asta.

Nu m-ar fi crezut.

Nu am văzut chiar eu ce părere avea despre Omega? Să-i povestesc trecutul părea inutil. Kamar nu-și amintea și nu avea niciun motiv să aibă încredere în mine.

“Dacă Steward ar confirma…”

Am alungat imediat gândul. L-aș fi pus și pe el în pericol. M-a ajutat, a mințit pentru mine și m-a adus în palat. Dacă recunoștea că știa de la început că sunt Omega, ar fi însemnat că l-a înșelat pe prințul moștenitor.

Nu puteam să-i provoc și mai multe probleme.

M-am trezit din nou la punctul de plecare, prins într-un labirint fără ieșire.

Am oftat. Deodată, am auzit o respirație mai grea și mi-am ridicat brusc privirea. Pieptul lui Kamar se mișca mai apăsat. Începea să se trezească.

— Ka…mar.

M-am ridicat instinctiv și mi-am oprit numele pe buze. În aceeași clipă, mirosul dulce din jur s-a intensificat și m-a amețit. Am clipit de câteva ori, încercând să-mi limpezesc vederea. Kamar s-a ridicat încet, iar feromonii lui deveneau tot mai puternici.

Am făcut un pas nesigur. Înainte să-mi recapăt echilibrul, m-a prins și m-a tras spre el.

Pentru o clipă n-am înțeles ce se întâmpla. Când am reușit să mă dezmeticesc, eram lângă el pe pat, iar chipul lui se afla foarte aproape de al meu. Ochii au căpătat din nou reflexele aurii pe care le-am mai văzut.

Respirația îi era neregulată, iar feromonii lui mă copleșeau. Kamar și-a apropiat fața de gâtul meu, căutându-mi mirosul. Apoi m-a prins ușor cu dinții de piele. Am tresărit și am înțeles imediat că nu era pe deplin el însuși.

“S-a mai întâmplat.”

Mi-a revenit în minte episodul de atunci, când şi-a pierdut brusc controlul și a încercat să mă țină lângă el împotriva voinței mele. Ochii lui s-au schimbat în același fel, iar mirosul acela dulce a umplut aerul. După ce şi-a revenit…

A încercat să plece de lângă mine.

M-a străbătut o teamă dureroasă. Nu doream să se repete. După ce l-am găsit din nou, nu puteam suporta gândul unei noi despărțiri. Mi-am trecut brațele în jurul lui și l-am ținut aproape.

Căuta în continuare mirosul meu, fără să-l găsească. Inhibitorul şi-a făcut efectul, iar feromonii mei nu erau detectaţi.

“Kamar.”

I-am șoptit numele și mi-am întors fața spre el. L-am sărutat ușor pe obraz. Și-a ridicat capul, iar privirile s-au întâlnit. I-am cuprins obrajii între palme și l-am apropiat de mine.

L-am sărutat. Pentru câteva clipe, am rămas așa, aproape unul de celălalt, iar eu n-am putut decât să sper.

“Te rog, amintește-ți de mine.”

După puțin timp, respirația lui a început să se liniștească. Mi-a atins obrazul și gâtul cu buzele, apoi și-a sprijinit fruntea lângă umărul meu. Tensiunea din trupul lui părea să dispară treptat.

Când greutatea lui s-a lăsat asupra mea, mi s-a tăiat puțin respirația, dar nu m-am ferit. L-am ținut strâns.

— E în regulă, Kamar.

Nu știam dacă mă auzea, dar am continuat să-i vorbesc încet.

— De data asta, eu te voi proteja.

Respirația lui s-a reglat treptat și, în cele din urmă, Kamar a adormit din nou. Am rămas sub greutatea lui, învăluit de mirosul dulce care încă plutea în jur, fără să mă pot mișca prea mult — până când Steward s-a trezit și ne-a găsit așa.