Noaptea s-a adâncit fără să-mi dau seama, iar lumea a devenit și mai tăcută.

Mi-am dat seama pentru că ciripitul păsărilor și vocile îndepărtate pe care le auzeam uneori pe fereastră erau înlocuite de zgomotul rar al insectelor de noapte.

Nu știam cât timp am rămas nemișcat după plecarea lui Steward.

Dar probabil a trecut mult.

“Ce am făcut?”

Oricât aș fi întors pe toate părțile cuvintele lui Steward, concluzia era una singură.

Din cauza mea, Asgail putea să moară.

“N-ar fi trebuit să vin aici de la început.”

“Ar fi trebuit să renunț la tot.”

“N-ar fi trebuit să merg la palat doar pentru că îmi era dor să-l văd din nou pe Kamar.”

“Dacă aș fi uitat totul și aș fi plecat…”

Totul s-ar fi întâmplat așa cum a plănuit Asgail.

Copleșit de vinovăție, mi-am ascuns fața în palme și am gemut încet.

“Am distrus totul.”

Respirația mi s-a îngreunat din cauza tensiunii.

Ultimele cuvinte ale lui Steward mi-au răsunat în minte:

“Regele probabil îl va ucide pe Prințul Moștenitor.”

Nu.

Numai gândul de a-l vedea din nou plin de sânge determina ca inima să se oprească.

Mi-am strâns și desfăcut mâna și am simțit ceva foșnind în palmă.

Era plicul pe care l-a lăsat Steward, cu pulberea rămasă.

Mi-am mușcat buza și mi-am reglat respirația.

Era nevoie să-mi revin.

Nu era momentul să stau înmărmurit.

Îl voi proteja pe Kamar cu orice preț.

“Prințul Moștenitor va muri.”

Nu voi permite asta.

De data asta nu voi da greș.

Pentru Kamar aș face orice.

Aș putea comite orice păcat.

Da.

M-am ridicat hotărât.

Nu mai era timp de pierdut.

Chiar dacă era nevoie să stau treaz toată noaptea, aveam să termin totul.

M-am așezat la războiul de țesut și am început să lucrez.

Nu m-am mai ridicat până când Shahin a venit să-mi spună că s-a făcut dimineață.

— Vrei să te întorci la palat?

Vocea lui Shahin a urcat mai mult decât de obicei.

Probabil încă era îngrijorat fiindcă m-a văzut lucrând toată noaptea.

A înghițit în sec, și-a dres glasul și apoi a vorbit pe un ton liniștitor:

— N-ar fi mai bine să aștepți până vine Alteța Sa Prințul Moștenitor după tine? Ți-a spus să rămâi aici.

Shahin avea dreptate.

Dar oare Asgail chiar avea să vină?

Oare ziua aceea avea să mai vină?

În ritmul acesta, poate că nu.

— Te rog, lasă-mă să plec. Te implor. Ajută-mă.

Mi-am repetat rugămintea.

Shahin a tăcut, tulburat, apoi a oftat.

— O să vorbesc cu Lordul.

S-a ridicat și a plecat.

Rămas singur, m-am întors la țesut.

Încă o jumătate de zi de lucru și aveam să termin.

M-am concentrat din nou asupra lui.

Dar, pe neașteptate, nu Shahin a venit primul, ci Steward.

— Yohan!

A intrat în grabă și s-a repezit spre mine.

— Vrei să te întorci la palat? Vorbești serios? Ai înnebunit?

— Steward.

I-am răspuns calm, deși izbucnirea lui m-a luat prin surprindere.

— Vorbesc serios. Și sunt perfect lucid.

— Of, Yohan…

A tras aer în piept, uluit, apoi a continuat de aproape:

— Știi ce se întâmplă acolo? Eu, sincer, aproape că am fugit. Regatul e la un pas de război civil. Ori Regele, ori Prințul Moștenitor va muri. Și tu vrei să te întorci acolo? Probabil eşti nebun, Yohan. Nimeni n-ar putea crede altceva.

— Poate că sunt nebun.

Am răspuns liniștit.

Odată ce am luat hotărârea, mintea mi s-a liniștit.

— Dar m-am decis. Mă întorc la palat. Vreau să-l văd pe Majestatea Sa, Regele.

— Yohan, nici măcar nu vezi. Ce crezi că poți face? a strigat el enervat.

N-am răspuns.

Nu era nevoie să-i spun mai mult.

Dacă lucrurile mergeau prost, și Steward era pus în pericol.

Văzând că nu cedez, a expirat brusc.

— Îmi pare rău, Yohan. M-ai ajutat atât de mult…

— Nu vreau să-ți ceri scuze.

A oftat din nou, resemnat.

— Orice ți-aș spune, nu mă vei asculta. Niciodată nu dai înapoi când e vorba de Kamar.

— Îmi pare rău.

Atât am putut spune.

Mi-am plecat capul.

Steward a continuat:

— De data asta chiar ai putea să mori. Tu sau Prințul Moștenitor. Sau poate amândoi.

— E în regulă.

Am vorbit încet.

Hotărârea mea era definitivă.

— Nu pot trăi într-o lume fără Kamar.

A tăcut o vreme.

Când l-am auzit oftând din nou, cineva a bătut la ușă și apoi a intrat.

M-am ridicat, crezând că era Shahin.

Dar o voce necunoscută a vorbit.

— Vrei să fii dus înapoi la palat?

Am tresărit la tonul grav și mi-am ridicat capul.

Bărbatul s-a prezentat:

— Sunt Khalid Ahil ibn Malik al-Rahman, al doilea fiu al Lordului. Îndeplinesc îndatoririle moștenitorului. Chiar vrei să te întorci la palat? E mult mai sigur să rămâi aici.

Deși tonul lui era oficial, i-am simțit enervarea.

Era de înțeles, având în vedere toată bătaia de cap în plus.

Am dat din cap.

— Da. Este important.

— Încerci să-i iei locul Prințului Moștenitor fiindcă te gândești că va muri? Un truc obișnuit printre Omega, aşa e? Nu-i așa, tati?

A vorbit ironic.

Abia atunci mi-am dat seama că Shahin stătea în spatele lui.

Surprins, l-am auzit răspunzând calm:

— Desigur. Ce castitate să mai conteze pentru un Omega? Dacă a făcut sex cu fratele iubitului, să facă sex și cu tatăl nu mai schimbă mare lucru.

Khalid și-a încleștat maxilarul.

A mormăit:

— Rușinos.

Chiar dacă nu vedeam, ostilitatea lui mă tăia ca o lamă.

Tulburat, am întins mâna după Steward.

El mi-a strâns-o liniștitor.

Tonul lui Khalid s-a mai domolit și a revenit la unul sec, de afaceri.

— Atunci să te duc imediat? Plănuiesc să plec după prânz. Îți convine?

Nu părea să-l intereseze prea mult programul meu.

Am dat repede din cap.

— Da. Te rog.

Mi s-a părut că îl aud plescăind nemulțumit din limbă, dar n-a mai spus nimic.

După nişte clipe, ușa s-a deschis și s-a închis.

— Va fi periculos, Yohan.

Vocea lui Shahin s-a auzit în camera liniștită.

Doar Khalid a plecat.

Recunoscător pentru grija lui, am spus:

— Mai am ceva de făcut. Îți mulțumesc pentru tot. Nu voi uita.

— Cu plăcere. Eu doar am respectat ordinele Lordului.

A făcut o pauză.

— Păcat că nu voi vedea lucrarea terminată. Trebuie să fi stat toată noaptea ca s-o faci.

Surprinderea lui m-a readus la realitate.

Nu mai aveam timp de pierdut.

Trebuia s-o termin și s-o iau cu mine.

Simțindu-mi graba, Shahin a adăugat:

— Nu te mai deranjez. Fie ca Allah să te ocrotească.

După acea urare, a plecat.

Steward, renunțând să mai încerce să mă convingă, a ieșit după el.

Rămas singur, m-am concentrat complet și am grăbit lucrul.

Mă durea spatele și simțeam umerii arzând, dar nu puteam să mă opresc.

N-am făcut nicio pauză, nici măcar pentru o gură de apă.

Am lucrat până când Khalid s-a întors să mă ia.

Atunci am făcut și ultima cusătură.

— Ai terminat.

A mormăit când a intrat, uitându-se cum leg ultimul fir.

— Pentru cine ai muncit atât de mult la asta? Doar nu ai de gând s-o dai Regelui.

Tonul lui era ironic.

I-am răspuns liniștit:

— Ba da. Este pentru Majestatea Sa, Regele.

Fără să-i aștept reacția, m-am ridicat.

M-am împiedicat imediat.

Un braț puternic m-a prins, iar eu m-am sprijinit de el până mi-am recăpătat respirația.

— Sărmanul de tine.

A mormăit încet, dar l-am auzit limpede.

Am rămas o clipă fără să spun nimic, apoi am ridicat tapiseria terminată cu ambele mâini.

Steward mă aștepta în tăcere dincolo de ușă.

I-am simțit mâna strângându-mi brațul în timp ce mergeam pe coridor fără să vorbim.

— Yohan, să nu uiți că, dacă se întâmplă ceva, eu voi fi întotdeauna aici.

În cele din urmă a venit momentul despărțirii.

Mi-a repetat promisiunea, iar eu l-am îmbrățișat în tăcere încă o dată înainte să mă retrag.

— Mulțumesc, Steward. Țin foarte, foarte mult la tine.

— Și eu țin foarte mult la tine, Yohan.

A spus-o încet, dar știam că vorbea din inimă.

După ce ne-am reafirmat prietenia, m-am urcat în jeepul care mă aștepta.

Un miros slab, asemănător feromonilor, a ajuns până la mine.

Abia atunci mi-am dat seama că era parfumul lui Khalid, care trăda faptul că era Alfa.

Mi-am atins semnul de pe ureche, lăsat de Asgail, și am simțit o căldură bruscă, de parcă ar fi ars.

“Kamar.”

Mi-am ținut degetul pe ureche și am închis ochii, gândindu-mă la el.

“Mi-aș dori atât de mult să-l mai văd o singură dată.”

Ochii mi s-au umplut de lacrimi când motorul jeepului a pornit și am plecat.