Atenţionare: 🔞

 

La început abia am înțeles vocea aceea absurd de joasă. După o clipă mi-am dat seama ce a spus și aproape că m-am întors fără să vreau, dar știam deja că nu aveam nimic de văzut, așa că am rămas nemișcat.

Degetul lui, încă în mine, au tremurat când m-am încordat.

Asgail a întrebat din nou:

— Spune-mi încă o dată. Ce ți-a spus Namar?

Dacă mă mișcam mai mult, probabil avea să mă acuze din nou că eram un Omega nerușinat, care își arăta dorința fără rușine. Dar atingerea lui a devenit greu de suportat și doream doar să se termine.

Am răspuns repede:

— Mi-a spus că sunt chipeş, că nu mă poate lua de soție, dar că m-ar lua drept iubit… și că mi-ar îndeplini aproape orice dorință…

Am sperat fie să continue, fie să se oprească.

Asgail n-a făcut nici una, nici alta.

— Și?

Am oftat.

N-a părut să-i pese.

— Ce i-ai răspuns?

Am oftat din nou, de data asta cu voce tare.

— N-am spus mare lucru.

— N-ai spus mare lucru?

Nu înțelegeam de ce insista.

Tonul lui a devenit acuzator, iar eu am răspuns sincer, neliniștit:

— Doar l-am ascultat.

Pentru câteva clipe a tăcut.

Am început să mă tem că nu i-a plăcut răspunsul meu.

Apoi a întrebat:

— De ce?

— Poftim?

Nu m-am putut abține să nu întreb.

Vocea lui a devenit și mai agitată.

— De ce n-ai spus nimic? Trebuia să te enervezi. Să-i spui ceva.

— Eu? De ce?

Chiar nu am înțeles.

Asgail a expirat brusc.

— Pentru că e normal să te simți ofensat când cineva spune asemenea prostii.

Am tăcut, sperând să nu mai urmeze altă întrebare.

Dar Asgail părea să-mi înțeleagă foarte bine tăcerea.

— Tu chiar nu știi de ce te-am adus aici cu mine?

A rostit fiecare cuvânt apăsat.

Am ezitat.

Nu mi-a explicat niciodată, iar eu nu am găsit decât un singur motiv care să aibă sens, acum sau înainte.

Așa că am spus singurul răspuns pe care îl aveam.

— Aveați nevoie de cineva pentru nopțile dumneavoastră?

S-a lăsat tăcerea.

Deși apa era fierbinte, aveam impresia că Prințul Moștenitor a încremenit.

Am vrut să mă desprind din brațele lui, dar m-am oprit.

În cele din urmă, a vorbit cu o voce neobișnuit de răgușită:

— Dacă aș vrea pe cineva în patul meu, aș putea avea aproape pe oricine. Asta nu știi?

— Știu…

I-am răspuns sincer.

— De asta mi se pare și mie ciudat…

— Tu chiar…

A izbucnit, iar eu am tresărit.

Asgail s-a oprit imediat, dar îi simțeam respirația neregulată.

Era furios.

“Ce ar trebui să fac?”

Umerii îmi tremurau de neliniște.

Fără avertisment, și-a retras mâna și m-a întors cu fața spre el.

Am clipit fără să-i pot vedea expresia.

M-a prins de umăr și a rămas câteva clipe tăcut înainte să mă întrebe:

— De ce crezi că te-am apărat? De ce te port peste tot? De ce mă port astfel cu tine?

M-am întrebat și eu același lucru.

Nu știam de ce dorea să audă răspunsul meu, dar am spus ce credeam.

— M-ați apărat din milă… şi mă purtați pentru că nu văd…

Degetele lui s-au strâns pe umărul meu atât de tare, încât m-am oprit.

— Nu ți-a trecut niciodată prin minte că poate fac toate astea pentru că îmi place de tine?

Am răspuns imediat:

— Nu.

— De ce?

Întrebarea lui era dură.

— Pentru că eu iubesc deja pe altcineva. Știți asta…

Vocea mi s-a stins.

Mă durea umărul din ce în ce mai tare.

Apoi Asgail a întrebat foarte încet:

— Încă îl iubești?

Am tăcut o clipă.

— Încă nu l-ai uitat deloc?

Nu am înțeles de ce întreba, dar i-am spus adevărul.

— Kamar era singura persoană pe care am iubit-o vreodată. Sentimentele mele nu se vor schimba.

Mâna lui a tremurat pe umărul meu.

Feromonii lui au străpuns aerul umed și am simțit imediat cât de furios era.

În clipa următoare, m-a împins spre marginea bazinului.

Totul s-a petrecut prea repede.

Trupul lui m-a prins între el și piatra rece, iar apoi m-a pătruns brusc, fără să-mi lase timp să mă pregătesc.

— Ah!

Durerea m-a determinat să-mi pierd respirația.

M-am agățat de brațul lui, încercând să-mi țin trupul relaxat, dar nu am reușit.

Asgail respira greu în spatele meu.

A început să se miște cu furie, iar apa se izbea de marginea bazinului.

— Ai spus că iubești pe altcineva?

Vocea lui era plină de dispreț.

Nu puteam să-i răspund decât prin respirații frânte.

— Îți oferi trupul atât de ușor și totuși inima ta îi aparține altuia? Și vrei să te cred?

Cuvintele lui mă loveau aproape la fel de tare ca mișcările.

Am încercat să respir.

— Sunt Omega…

Am reușit să spun.

— M-ați adus aici pentru asta…

Vocea mi s-a frânt.

— Sunt doar un Omega desfrânat… așa că vă rog… terminați repede…

Brațul lui s-a strâns în jurul meu.

— O să fac exact cum vrei.

Tonul lui m-a determinat să încremenesc.

Presiunea și durerea au devenit prea puternice, iar mintea începea să-mi alunece.

Trupul a devenit moale și aproape că mi-am pierdut cunoștința.

Apoi am simțit o durere ascuțită la ureche.

Am tresărit violent.

Pentru o clipă nu am înțeles ce a făcut.

Apoi feromonii mei au izbucnit pentru prima dată în aer.

“De ce?”

Trupul meu a reacționat fără voia mea, amețitor, iar atingerea lui m-a determinat să tremur.

Nu am mai înțeles nimic.

Asgail m-a mușcat de nenumărate ori înainte, dar de data asta era diferit.

Tot trupul meu răspundea la locul acela de pe ureche într-un fel pe care nu l-am mai simțit niciodată.

“Nu se poate…”

Am ridicat mâna și am atins locul pe care l-a mușcat.

Era umed.

Am încremenit.

Nu.

Nu putea fi.

Mi-am strâns urechea între degete, dar senzația aceea stranie nu dispărea.

M-am întors spre el, deși nu-i puteam vedea chipul.

— Prințul meu…

Nu am reușit să spun mai mult.

Asgail a răspuns:

— Ai spus că ești un Omega neruşinat și desfrânat. Atunci un semn în plus n-ar trebui să conteze, aşa e?

Tonul lui ironic mi-a pătruns până în oase.

Prințul Moștenitor m-a marcat.

Pe ureche.

Nu era semnul lui Kamar.

Era al altcuiva.

Am țipat.