Atenţionare: 🔞

 

“De ce se uită la mine așa?”

Gândul mi-a trecut prin mintea încețoșată. De ce mă privea de parcă tocmai a auzit ceva de neconceput?

Dar n-aveam timp să mă întreb.

Căldura din trup nu s-a domolit deloc. Pântecele îmi tremura în valuri, iar nevoia aceea dureroasă m-a determinat să întind mâna spre el.

Asgail însă mi-a îndepărtat-o indiferent.

— Răspunde-mi. Cum mi-ai spus?

De ce conta?

M-am uitat la el rugător.

Nu mă mai voia?

Nu. Imposibil.

Trupul lui, încă lipit de al meu, spunea limpede contrariul.

Totuși, nu s-a mișcat.

Chipul lui a devenit dur.

— Cum îndrăznești să rostești numele altui bărbat în patul meu?

Cuvintele i-au ieșit printre dinți, iar feromonii lui au umplut aerul. Furia era limpede pe chipul lui.

Dar eu nu m-am speriat.

Mi s-a părut doar ciudat.

“De ce se oprește?”

Asgail a tresărit brusc.

Trupul lui a reacționat din nou, iar obrajii i s-au înroșit. Respirația i s-a frânt.

— Blestemați de feromoni…

A mai mormăit ceva, poate “oprește-te”, dar nu am înțeles.

Eu nu mai doream decât un singur lucru: să cedeze complet și să pună capăt chinului care mă mistuia.

“Kamar…”

Respirația lui devenea tot mai grea, iar în ochii lui violet au apărut din nou reflexe aurii.

De data asta nu mi-a mai îndepărtat mâna.

Când i-am atins gâtul, m-a tras în brațele lui și a început din nou să se miște.

L-am primit fără ezitare.

“Kamar al meu.”

— Ah… mai mult… te rog…

Vocea îmi tremura, iar cuvintele ieșeau fără ordine.

Mișcările lui au devenit mai puternice. Lacrimile mi-au curs fără să le pot opri, dar nu doream să se oprească.

La un moment dat s-a retras din greșeală, iar Asgail a înjurat și m-a întors, apoi a pătruns din nou din spate.

Am tras aer sacadat.

— Te rog… în mine…

Îl doream mai aproape.

Îl doream atât de aproape, încât căldura asta să dispară în sfârșit.

“Dacă aș putea avea copilul tău… aș fi cel mai fericit om din lume.”

Gândul a venit limpede.

“Îl voi avea.”

“Copilul tău, Kamar.”

— Te rog… Kamar…

Un geamăt s-a auzit în spatele meu.

Asgail și-a trecut un braț pe sub umărul meu și m-a tras lipit de trupul lui. Mișcările au continuat, iar căldura dintre noi a crescut din nou.

— Ah!

Pântecele îmi ardea, iar vederea mi s-a albit pentru o clipă.

Când căldura lui s-a revărsat în mine, mi-am ținut respirația și am simțit trupul relaxându-se pentru câteva clipe.

Respirația lui sacadată mi-a răsunat lângă ureche.

Dar niciunul dintre noi nu era cu adevărat liniștit.

Căldurile mele nu s-au domolit, iar trupul lui Asgail a răspuns din nou.

M-a tras mai aproape și și-a schimbat poziția, susținându-mi piciorul și ținându-mă strâns.

Mișcările au reînceput, ferme și grăbite.

— Ah… ah…

Gemetele îmi scăpau fără voie.

Simțeam cum mă pierd iar în ritmul lui, fără să mai știu unde se termina nevoia mea și unde începea a lui.

Asgail m-a ridicat și m-a așezat peste el.

M-am sprijinit de umerii lui, lăsându-mi trupul să urmeze mișcarea.

— Kamar… Kamar…

Am strigat numele lui fără să-mi dau seama.

Asgail m-a ținut de șolduri și, pentru câteva clipe, a rămas nemișcat.

Nu știam ce privea.

Nu mai puteam gândi atât de limpede.

Apoi m-a tras brusc în jos.

— Ah!

Un fior puternic mi-a străbătut trupul.

În clipa următoare, căldura lui s-a revărsat din nou în mine.

Am expirat tremurând.

— Ah…

M-am simțit, în sfârșit, pentru câteva clipe, complet liniștit.

Asgail însă nu s-a îndepărtat.

M-a tras deasupra lui și m-a ținut aproape, iar căldurile au continuat să ne împingă unul spre celălalt.

Nu știu cât timp a trecut.

La un moment dat, conștiința mea a început să se limpezească.

Durerea mi-a cuprins întregul trup înainte să deschid ochii.

Mi-a scăpat un geamăt.

Când am reușit să privesc în jur, am rămas dezorientat pentru câteva clipe.

Camera prințului moștenitor.

Soarele dimineții intra puternic pe fereastră.

Era o dimineață firească.

Doar că de data asta nu eram singur.

Mi-am ținut respirația.

Cineva mă ținea din spate.

Nici nu trebuia să mă întorc ca să știu cine era.

În patul prințului moștenitor, cine altcineva ar fi putut fi?

— Ah…

Am încercat să mă mișc și mi-a scăpat încă un geamăt.

Mă dureau toți mușchii, iar trupul îmi era greu.

Asgail încă dormea lipit de mine.

“Cât timp a trecut?”

Mi-am amintit că feromonii mei i-au declanșat rutul.

Știam că putea dura între una și trei zile.

M-am mișcat cu grijă și am reușit să mă desprind încet de el.

Golul lăsat m-a determinat să încremenesc pentru o clipă.

M-am uitat înapoi.

Asgail încă dormea.

Am auzit că, după rut, un Alfa putea dormi mai bine de o zi și că nu se trezea ușor.

Am reușit să cobor din pat.

În clipa în care picioarele mi-au atins podeaua, am căzut.

Genunchii și talia nu m-au susținut.

Totuși, nu puteam rămâne în același pat cu el până se trezea.

“Trebuie să plec.”

Mintea mi s-a limpezit brusc și mi-am amintit de altceva.

Nu aveam timp să ezit.

Trupul îmi era însă prea slăbit ca să mă îmbrac.

Am luat un cearșaf subțire de pe podea, l-am înfășurat în jurul meu și am pornit spre ușă, sprijinindu-mă cum puteam.

Abia am făcut nişte pași când am simțit că ceva se prelinge pe coapse.

Am încremenit.

Am încercat instinctiv să-mi strâng picioarele, dar trupul meu era încă prea sensibil după noaptea trecută.

Mi-au dat lacrimile de rușine și epuizare.

Dar nu mă puteam opri.

Mi-am adunat tot curajul și am deschis ușa.

Servitorii care așteptau afară s-au uitat la mine.

Am încercat să vorbesc, dar gâtul mă durea atât de tare, încât abia a ieșit un sunet.

— Alteța Sa încă… doarme…

N-am mai putut continua.

Învelit doar în cearșaf, am pornit pe coridor.

Servitorii au închis ușa în urma mea fără să spună nimic.

Am mers încet, sprijinindu-mă de perete ori de câte ori picioarele îmi cedau.

Nu voiam decât să ajung la infirmerie.

Când am văzut în sfârșit ușa, aproape că mi-au dat lacrimile de ușurare.

Voiam să-l strig pe Steward, dar vocea nu m-a ascultat.

Așa că am bătut cu toată puterea.

După câteva clipe, ușa s-a deschis.

Steward a rămas cu ochii mari când m-a văzut.

— Steward.

M-am prăbușit în brațele lui, respirând greu.

— Te rog… ajută-mă…