Nenorocitul ăsta…

Vederea i se încețoșă. Clipi repetat, dar nu reuși să-și recâștige concentrarea. Ben se luptă cu amețeala care îl copleșea, încercând să se târască pe podea. Era o decizie bună să se prefacă inconștient. Chrissy era păcălit și plecase cu puștii ăia de nimic. Nu conta că pierduse stația radio. Respira cu greu, întinzând brațul tremurând spre perete. Acolo se afla un buton de urgență, pentru situații ca asta.

– Hope… a devenit destul de viclean acum…

Întregul său trup tremura de durere și de o emoție extremă, în timp ce își aduna ultima fărâmă de putere pentru a întinde mâna și a atinge peretele cu degetul. Simțind butonul proeminent, zâmbi triumfător.

– Copii neascultători… E nevoie să fie pedepsiţi!

Adunându-și toată puterea rămasă, apăsă butonul de alarmă, apoi se prăbuși imediat pe podea, complet epuizat. În timp ce alarma asurzitoare răsuna prin toată clădirea, conștiința îl părăsi, dar un zâmbet slab i-a rămas pe buze.

 

─ ▫ ─

 

“…”

Un sunet slab răsună de undeva. Nu era clar dacă era râs, conversație, muzică sau chiar un amestec din toate astea. Pe măsură ce  şi-a recăpătat cunoștința, Chrissy își dădu seama că cea mai rea presimțire a sa se împlinise. În același timp, a înţeles că era aruncat într-un adevărat coșmar.

Un sunet rece și neplăcut s-a auzit în timp ce încerca să se miște. Chrissy se uită în jos și văzu un lanț greu înfășurat strâns în jurul gleznei sale. El zăcea întins pe podea, ochii lui cercetând în jur înainte de a-și ridica încet capul.

Imagini din trecut au început să-i treacă prin minte: sunetul frenetic al alarmei, bărbați ieșind din umbră, copii țipând și fugind, iar apoi o lovitură la cap care l-a lăsat inconștient.

“Ce fac copiii… cum se simt?”

Un val de neliniște și frică l-a cuprins în timp ce încerca să evalueze situația. Chrissy zăcea într-un colț al unei săli mari. Poate pentru a-l împiedica să scape din nou, sau ca o amintire dură că prezența lui aici nu era cu nimic diferită de cea a unui animal, un lanț era strâns legat în jurul gleznei sale. Dar mai important decât locul în care era legat era ceea ce se afla în jurul lui, sau, mai precis, prezența oamenilor. Sala era învăluită în întuneric. Aerul era greu, impregnat de mirosul acru al fumului de țigară, care îi strângea gâtul. Destul de mulți oameni stăteau pe canapelele împrăștiate prin încăpere, toți râzând și discutând, în timp ce ochii le erau lipiți de un videoclip care rula pe ecranul uriaș de pe perete. Scena amintea de un fel de salon de înfrumusețare, dar îi dădea fiori pe șira spinării. Nu întunericul, ci conținutul videoclipului în sine îi îngheța sângele în vene. Camera se mișca încet, explorând trupul gol al unui băiat tânăr. În timp ce se apropia de o anumită parte, o voce se auzi brusc chiar deasupra capului lui Chrissy.

– O, în sfârșit te-ai trezit.

Chrissy a tresărit și a ridicat privirea. Un bărbat corpolent se apleca spre el, privindu-l cu un zâmbet pe buze. Înainte ca el să apuce să reacționeze, bărbatul a continuat:

– Nu mă așteptam să fii capabil să pui în scenă o astfel de “dramă”. Ți-era teamă că ne vom plictisi? Mulțumesc, ne-ai oferit tuturor un moment destul de distractiv.

Inima lui Chrissy s-a strâns când a auzit cuvintele lui. Oare eșuase complet? Niciun copil nu scăpase? Sau, și mai rău, erau toți răniți…? În timp ce frica îi strângea inima, bărbatul a vorbit, cu voce agitată:

– Știi de ce azi este o zi specială, nu-i așa? De aceea organizăm această petrecere pentru a-ți “răsplăti” bunătatea.

O presimțire nefastă îl cuprinse. Chiar în acel moment, un fluierat scurt și ascuțit îi răsună în ureche. Chrissy îngheță. Își dădu seama de ceva: împrejurimile deveniseră brusc prea liniștite. Își întoarse încet capul. Se auzi un alt fluierat. Știa. Știa semnificația acelor fluierături. Iar când se auzi al treilea fluierat, Chrissy îl identifică în sfârșit pe personajul principal din videoclip. Ochii îi rămăseseră fixați pe chipul care apăru pe ecran, iar întregul său trup era încremenit. Fața lui Chrissy a devenit palidă de parcă tot sângele i s-ar fi scurs din ea. Bărbatul a strigat cu o voce plină de înflăcărare:

– Haide, Hope. Acesta este un film special proiectat doar pentru tine.

– Tată…

Băiatul din videoclip șoptește, apoi deschide încet gura. Acela era Chrissy Jin, când avea doar 7 ani.

 

─ ▫ ─

 

– Domnule Miller, este o plăcere să vă urăm bun venit.

Proprietarul conacului a coborât din mașină și s-a înclinat în fața bărbatului cu părul blond platinat.

– De ce… de ce ați venit aici personal, domnule? Eram destul de surprins să primesc apelul dumneavoastră imprevizibil. Nu ați anunțat că nu veți participa la întâlnirea de diseară?

Până să-l vadă pe Nathaniel Miller cu ochii lui, încă era pe jumătate convins, pe jumătate sceptic. Nathaniel apărea rar la astfel de întâlniri, așa că prezența lui era extrem de neobișnuită. Mai mult, era prima dată când bărbatul emana un miros de feromoni atât de puternic. Alfa extremi își controlează de obicei foarte bine mirosul; dacă există vreunul, este doar o aromă subtilă, ca un parfum. Dar acum, mirosul era copleșitor și distinct prezent, lăsându-l nedumerit. Această situație putea avea doar două motive: Nathaniel era extrem de înflăcărat sau extrem de furios. Și putea paria întreaga sa avere că nu era primul motiv.

– Ăăă… S-a întâmplat ceva?

Se grăbi să-l ajungă din urmă pe Nathaniel, care îi ignoră rece salutul și păși direct în conac. În ciuda bastonului din mână, Nathaniel făcea pași lungi și rapizi, obligându-l pe bărbat să gâfâie doar ca să țină pasul. Ignorându-l pe bărbatul grăbit din spatele său, Nathaniel privi drept înainte și spuse:

– E aici?

– Pe cine căutați, domnule?

Din fericire, vocea lui Nathaniel era la fel de calmă și rece ca întotdeauna. Chiar și așa, se simțea neliniștit, dar reuși să afișeze un zâmbet forțat. În mintea sa, trecea în revistă lista persoanelor prezente în conac, încercând să ghicească pe cine căuta acest oaspete influent.

– Domnul procuror.

Nathaniel se opri o clipă, întorcându-se pentru prima dată, privirea lui ațintindu-se asupra siluetei care tremura din fața lui. Mormăi un nume, vocea lui profundă și amenințătoare determinându-l pe celălalt bărbat să se retragă îngrozit:

– Unde este Chrissy Jin?

 

─ ▫ ─

 

Chrissy încremeni, prăbușindu-se la podea, complet paralizat. Nici măcar nu clipi. Pe peretele mare, imaginea băiatului apărea mai mare decât viața însăși. Ochii lui erau plini de frică, zâmbetul îi era forțat, iar mișcările umerilor și ale picioarelor îi erau mecanice, în timp ce urma instrucțiunile.

– Tată, te iubesc.

Tată, dă-mi niște bomboane. Îmi plac foarte mult bomboanele tale mari.

Tată, dă-mi o palmă la fund. Uite aşa!

Da… îmi place. Îmi place să fiu atins aici…

– Ah… Nu e prea pervers?

Un bărbat suspină plin de poftă deasupra lui. Sunetul curelelor care se desfac se auzeau peste tot. El însuși își băga nervos mâna în pantaloni.

– E o adevărată vedetă. Nimeni nu era vreodată atât de seducător și de pervers ca tine. Dacă continui așa, o să fim cu toții îndrăgostiți de tine.

Capul lui Chrissy se învârtea. Greața îl cuprinse, dar tot ce vomită era acid gastric acru și coroziv. Se zvârcoli, scuipând pe podea, dar bărbatul continuă să bolborosească, complet indiferent la scena din fața lui.

– Ești un geniu înnăscut. Nimeni nu linge “bomboanele” atât de delicios ca tine.

– Taci din gură!

Chrissy încercă să vorbească, dar vocea era slabă.

– A, mă întreb cât de delicios ar fi dacă mi-ai linge “bomboana”… Absolut genial, un copil cu un astfel de talent înnăscut n-ar fi trebuit să crească. Uite, gurița aia mică e plină de crema pe care a turnat-o tatăl tău în ea…

– Taci din gură! Taci din gură! Taci!

Chrissy a țipat în cele din urmă, încercând să se năpustească asupra lui. Dar, imediat, lanțul l-a tras mizerabil la pământ. Bărbații din jurul lui au izbucnit în râs. Amestecate cu râsetele se auzeau gemetele . Era sunetul unor oameni care se stimulau în fața ecranelor lor. Chrissy a scos un țipăt disperat.

– Nu! Nu vreau! Sunt doar speriat! N-am făcut asta niciodată pentru că doream!

– Ba da, doreai!

Bărbatul a negat fără ezitare.

– De asta ești atât de ușuratic. Dacă nu l-ai fi sedus, cum ar fi putut tatăl tău să-ți facă asta? Nu-i așa?

– Nu! Nu am făcut nimic!

– O, cu siguranță ai făcut-o. Suntem cu toții martori.

El a chicotit, aruncând o privire în jur în semn de aprobare. Câțiva alți bărbați au dat din cap. Unul dintre ei s-a ridicat și s-a apropiat de Chrissy:

– Purtai pantaloni scurți și-ți mișcai fundul în fața tatălui tău, nu-i așa?

– Aveam doar cinci ani pe atunci! Doar îi arătam dansul și cântecul pe care le învățasem la școală!

Doar pentru că dorea să fie iubit.

Simțea ca și cum i s-ar fi blocat ceva în gât. Da, doar pentru că dorea să fie iubit. Dorea să fie iubit de acel tată adoptiv pervers. Atât.

– Nu asta era intenția mea…

– Ei bine…

Un alt bărbat îl privi de sus, oftând la auzul vocii sufocate.

– Ai îmbătrânit atât de mult. Ce păcat.

A spus asta de parcă ar fi simțit cu adevărat regret.

– De asta ești gelos. Gelos pe tine însuți din trecut.

Se aplecă și îi șopti lui Chrissy la ureche:

– Bietul de tine, acum ești prea bătrân ca să mai fii iubit de cineva.

În videoclip, băiatul țipa. Dar bărbații au auzit un geamăt și s-au eliberat imediat. Totuși, Chrissy știa. Nu era un geamăt, era un strigăt de ajutor.

“M-am rugat mereu. M-am rugat ca ușa aceea să se deschidă și cineva să vină să mă salveze.”

Se uită cu privirea pierdută la ușa închisă a sălii de spectacole.

“Mă rugam în fiecare seară, sperând ca acel bărbat să nu vină în camera mea.”

“M-am rugat de fiecare dată când făceam duș cu el, sperând că un înger mă va scoate de aici.”

“M-am rugat de atâtea ori, sperând că acea cameră se va strica și totul se va termina.”

Chiar dacă știa foarte bine că asta nu se va întâmpla niciodată.

“Te rog… te rog…”

“Cineva… vă rog, scoateți-mă din iadul ăsta…”

Chiar în acel moment, ușa se deschise brusc cu un zgomot asurzitor, iar o lumină orbitoare pătrunse înăuntru.