– Un scriitor? Nu e doctor? a mormăit Chrissy.

Când a căutat pe internet, primul nume care apăruse era al unui medic, iar James Barry — numele pe care îl menționase bărbatul — era un scriitor, aflat chiar la sfârșitul listei.

– Atunci…

Chrissy își înghiți întrebarea înainte să apuce să o pună. Privirea i se îndreptă spre tablă, unde piesele se răriseră. Nathaniel mai avea acum doar un turn, un nebun, un cal și un pion. Poate de aceea îi răspundea lui Chrissy fără prea mult entuziasm, atenția lui fiind concentrată asupra ultimelor piese, de parcă ar fi încercat să găsească o cale de ieșire dintr-o situație încurcată. O mână zveltă mângâie bărbia, trădând o urmă de confuzie. Chrissy nu avea de gând să-i mai acorde timp.

– E rândul tău, îl îndemnă el, cu voce rece.

– Timpul trece!

Nathaniel se încruntă, împingând în tăcere pionul înainte. Cât de ridicolă părea acea mică mutare! Pretinzând că nu observă, Chrissy își mută nebunul așa cum plănuise. Foarte bine, încă două mutări până la șah-mat. Apoi, își va folosi calul pentru a bloca retragerea…

Imediat ce gândul i-a trecut prin minte, Nathaniel a făcut mutarea. Chrissy a încetat să mai calculeze, ochii lui mergând în toate părțile, apoi a încremenit. Mutarea calului era ca un cuțit ascuțit, punând brusc două dintre piesele lui cele mai importante în pericol. Mai avea o singură mutare și era nevoie să sacrifice una dintre ele: regina sau nebunul. Nu putea lăsa niciuna în urmă.

Un gust amar îi urcă în gât, dar Chrissy se hotărâse deja. Își ridică regina, scoțând-o din pericol, și, așa cum era de așteptat, piesa lui Nathaniel îi doborî nebunul.

În acel moment, Chrissy și-a dat seama că tocmai făcuse o greșeală fatală. Când a înțeles la ce a dus mutarea calului care ocupase poziția nebunului, Nathaniel a spus:

– Șah-mat.

Nu! La naiba!

– La naiba!

Chrissy era gata să țipe. Aproape în același timp, o serie de înjurături furioase s-au auzit în urechi. Și bărbatul era, evident, uluit. De ce nu observase că tura îl proteja pe rege? Ar fi trebuit s-o mute!

O sclipire de regret i se aprinse în ochii lui Chrissy, dar o înăbuși repede. Doar mutarea regelui deoparte ar fi decis soarta partidei. Păstrarea reginei era totuși decizia corectă. Se înarmă cu curaj încă o dată și îl privi pe Nathaniel, ochii lui provocându-l să vadă ce-l va determina să renunțe de data aceasta.

– Păstrează totul pentru final și rezolvă totul dintr-o dată. Nu-mi place să fiu întrerupt.

Vocea lui Nathaniel s-a auzit încet, atât de distinctivă încât era inconfundabilă. Văzându-l pe Chrissy încremenit de cuvintele sale, adăugă calm:

– Aproape s-a terminat.

– Ha!

Un suspin greu îi scăpă lui Chrissy. Și-ar fi dorit să-i dea un pumn în fața aia arogantă, dar rațiunea îi spunea că asta era exclus. În schimb, respiră adânc și se concentră asupra partidei. Nu se mai putea baza pe partenerul său pentru îndrumare. Mai rămăsese o singură mutare. În tăcere, Chrissy își împinse regele.

Apoi, s-a întâmplat ceva de neimaginat. Imediat ce degetul lui a părăsit piesa de șah, Nathaniel a făcut imediat următoarea mutare, vocea lui rece spunând:

– Șah-mat.

Chrissy s-a uitat la tablă cu neîncredere. Un alt șah? Cum era posibil? Tura lui Nathaniel se afla acum exact în linie cu regele. Când apăruse? Chrissy clipi, nedumerit. Era nevoie să captureze tura, dar nu exista nicio altă piesă care să poată face asta. Și calea de scăpare a regelui era blocată: pe o parte era blocată de un cal, pe cealaltă de tură însăși. Așa că nu mai exista decât o singură ieșire.

Era clar că avea avantajul, dar de ce?

Nu putea să înțeleagă. Tocmai capturase regina adversarului, iar acum era nevoie să se grăbească să găsească o cale de scăpare.

Însă mutarea a eșuat în cele din urmă. Nathaniel și-a mutat nebunul, a capturat tura lui Chrissy și a șoptit:

– Șah-mat.

– River…

Chrissy a scos un suspin. Piesele lui erau peste tot, dar nu putea face nimic. Regele era complet prins în capcană. Cum se putea întâmpla așa ceva?

– Nu se poate… cum, de ce?

Un mormăit care îi reflecta starea de spirit îi răsuna în urechi. Celălalt jucător, care folosea un computer pentru a juca șah, era probabil și mai surprins. Fără regină, doar o singură tură…

Gândindu-se la asta, Chrissy își dădu brusc seama.

Oare… Oare…

– L-ai sacrificat intenționat pe Hau?

Auzind întrebarea lui plină de îndoială, acesta zâmbi calm.

– Nici măcar nu e o decizie atât de importantă. Dacă putem câștiga, atunci renunțarea la Hau nu înseamnă nimic.

Chrissy nu a spus nimic. Nu putea decât să se uite în gol la tablă. Era clar că a crezut că are victoria asigurată. Cum s-a putut întâmpla asta… Privind fața dezamăgită și șocată a lui Chrissy, Nathaniel zâmbi mai strălucitor ca niciodată.

– Partida s-a terminat. Așadar, înainte de primirea premiilor…

A lungit intenţionat cuvintele, apoi privirea lui rece se îndreptă spre urechea lui Chrissy.

– E mai bine să-l lăsăm pe omul acela să se retragă. Nu am niciun interes să arăt asta celorlalți.

Auzind acele cuvinte imprevizibile, el încremeni ca o statuie.

Se lăsă o tăcere apăsătoare. Dură doar câteva clipe, dar pentru Chrissy păru o eternitate. Mintea îi era goală, buzele îi erau grele ca plumbul, incapabil să rostească vreun cuvânt. Ce a spus? Știa oare?

Nu se putea… Trebuie să fie doar o presupunere. Cum ar fi putut să știe? Da, cu siguranță mă testa.

– Nu înțeleg ce vrei să spui.

Vocea lui era calmă. Chrissy zâmbi, privindu-l drept în ochi pe Nathaniel.

– Nu mai e nimeni aici în afară de noi doi. Sau oare domnul Miller are un prieten imaginar din copilărie care încă îl urmărește?

Auzindu-l cum îl compara cu o joacă de copii, Nathaniel chicoti. Dar nu era genul care să se lanseze în conversații lungi și ocolite. Iar Chrissy a învățat repede asta.

– Chrissy Jin!

Nathaniel îi strigă numele, cu o expresie serioasă pe chip. Chrissy se opri, în timp ce vocea lui rămase calmă:

– Deja am îngăduit gluma ta stupidă, așa că e nevoie să o închei cum se cuvine. Nu am timp de pierdut cu lucruri fără sens…

Apoi s-a uitat la Chrissy cu ochi de gheață și i-a poruncit:

– Scoate toate dispozitivele. Acesta este ultimul tău avertisment. Îți dau 30 de secunde. Scoate totul în 30 de secunde. Fie că ești pregătit sau nu, îmi voi lua “trofeul” în 30 de secunde.

Ca pentru a sublinia, Nathaniel s-a uitat la ceas și a adăugat:

– Nu-mi pasă dacă tipul ăla te aude plângând.

Desigur.

Chrissy își mușcă buza, dar nu avea de ales. Era ceva pentru care s-a pregătit. Nu s-a așteptat ca, deși era descoperit, să vrea totuși să continue jocul până la capăt. În orice caz, era nevoie să accepte rezultatul. Se ridică brusc în picioare, înclinându-și capul într-o parte. Mâna trase de lobul urechii, smulgând firul subțire care era conectat. Imediat, o mică cască ascunsă în interior a căzut. A apăsat pe un buton de pe micul dispozitiv, care s-a aprins, lumina s-a stins, iar alimentarea cu energie s-a oprit. Apoi, și-a înclinat capul și și-a scos cu grijă lentila de contact. A aruncat furios lentila inutilă pe masă, apoi și-a ridicat privirea, întâlnind ochii lui Nathaniel, care îl urmăreau cu atenție.

– S-a terminat totul?

Chrissy dădu din cap.

– S-a terminat, totul e aici.

Nathaniel aruncă o privire spre uneltele sofisticate împrăștiate pe masă, apoi a râs enigmatic.

– Ești foarte bine pregătit. Sunt… impresionat.

Desigur, nu părea deloc impresionat. Mai degrabă îl ironiza pe Chrissy. Ochii lui au cercetat trupul lui Chrissy, apoi s-au întors la fața lui. Chrissy s-a încordat fără să-și dea seama, iar Nathaniel a luat cuvântul.

– Bine.

Șoptind cu o voce ciudat de joasă, întinse mâna spre Chrissy.

– Acum deschide “trofeul”, domnule procuror.