Toate denumirile pieselor, regulile de bază — era doar un amestec de cunoștințe pe care Chrissy le înghesuise în două zile scurte. Cu toate astea, el a ales totuși șahul. În adâncul sufletului, era convins că asta era singura armă care îl putea învinge pe acel om arogant. Desigur, nu este un joc corect.

– Alo, alo. Mă auzi?

Chrissy a scos dispozitivul ascuns în cămașă, a apăsat un buton și a vorbit. Imediat s-a auzit o voce în micuța cască:

– Recepționat.

Asigurându-se că şi conexiunea era stabilă, Chrissy a ascuns cu grijă firul și își aranjă hainele astfel încât nimeni să nu observe. În lumea asta, nu lipseau oamenii dispuși să facă orice pentru bani. Chrissy avea nevoie de cineva de genul ăsta: care să nu fie curios, să nu fie interesat, ci doar să vrea să fie plătit bine. Iar omul ăsta era alegerea perfectă.

– Vezi clar?

În timp ce își punea lentilele de contact pregătite, aruncă o privire în oglindă. Vocea răspunse:

– 2, exact 3 degete.

Chrissy ridică degetul pentru a verifica încă o dată, apoi dădu din cap și adăugă:

– Trebuie doar să-mi spui poziția piesei de șah pe care să o mut, conform informațiilor de pe computer. Voi transfera suma rămasă în termen de o oră după terminarea partidei.

– Am înțeles, a răspuns bărbatul cu fermitate, apoi se opri. Lui Chrissy îi plăcea atitudinea lui directă. Respiră adânc și se întoarse să intre.

Nathaniel Miller îl aștepta deja în sala de jocuri. Stătea rezemat pe spătarul scaunului, cu picioarele încrucișate, fumând o țigară, părând mai relaxat ca niciodată. Probabil pentru că nu el era cel care urma să fie nevoit să se dezbrace! gândi Chrissy în sinea lui, în timp ce se așeză în fața lui. Pe masă erau deja așezate două pahare cu apă și un set de șah sculptat cu măiestrie. Observând privirea lui Chrissy, Nathaniel a spus rece:

– Asta este o relicvă a bunicului meu.

Chrissy aruncă o privire spre cutia de sub masă – probabil setul de șah, acoperit cu piele luxoasă de crocodil. Chiar și tabla de șah era o capodoperă: lemn asamblat meticulos, sculpturi ornamentale pe toate cele patru laturi și piesele de șah strălucind în aur. Chiar și ca profan, Chrissy își dădea seama că era o comoară neprețuită. Dacă l-aș scăpa… – Deși era doar o simplă presupunere, Chrissy simţi un fior rece în inimă. Încercând să ignore mâinile care deveneau reci din cauza tensiunii, el îl privi pe Nathaniel:

– Să începem?

– Ești nerăbdător?

În timp ce Chrissy voia să termine repede, Nathaniel părea să nu se grăbească deloc. Ridică paharul de whisky din fața lui și propuse:

– Mai întâi, să ciocnim.

– Pentru ce?

Chrissy se încruntă.

Nathaniel a rămas tăcut o clipă, apoi își strânse ochii și zâmbi semnificativ:

– Fie ca toate dorințele tale să se împlinească.

Chrissy răspunse zâmbetului ironic cu o expresie indiferentă, ridicând paharul ca și cum ar fi ţinut un toast:

– Fie ca într-o zi să-ți regreți trecutul.

– Ha!

Nathaniel chicoti. Lui Chrissy nu-i păsa dacă era ironie sau umor sincer; el doar luă o înghițitură de apă și lăsă paharul jos.

– Deci, cine începe primul?

Nathaniel a răspuns fără grabă:

– Să procedăm tradițional. Eu spun cap.

Scoase o monedă pe care o pregătise. Chrissy dădu din cap. Nu conta cine începea primul, deoarece adevăratul jucător nu era el, ci inteligenţa artificială. Nathaniel aruncă moneda în aer, o prinse și întinse mâna. Fața era în sus. Puse moneda pe masă, luând piesa neagră. Din coincidență, piesa aurie îi revenea lui Chrissy. Așeză cu grijă fiecare piesă pe masă, încercând să nu zgârie niciuna dintre ele.

– Stai, pozițiile nebunului și ale calului sunt greșite.

Vocea i-a răsunat brusc în urechi. Chrissy s-a speriat când și-a dat seama că a făcut o greșeală și s-a corectat repede, încercând să pară cât mai natural posibil.

– De cât timp joci șah? l-a întrebat Nathaniel, mutându-și piesele.

Chrissy a răspuns fără să se țină de scenariu:

– Nu de mult. Abia recent am început să mi se pară interesant.

Cu cât era mai vag, cu atât avea mai puține șanse să greșească. Desigur, era pregătit și pentru ironia lui Nathaniel, pentru că un novice ca el îndrăznea să provoace un campion. Dar Nathaniel nu l-a ironizat. A întrebat calm:

– De cât timp? Un an? Șase luni?

Chrissy știa că trebuia să fie mai precis. Dar nu avea de gând să cadă în capcană, zâmbind și întrebând la rândul său:

– Ai început deja? Se pare că nici măcar nu ți-ai așezat încă piesele.

Aruncând o privire la tabla de șah din fața lui, apoi din nou la Nathaniel, îl văzu zâmbind ușor, așezând regele. Apoi îl privi direct în ochi pe Chrissy, cu o privire pătrunzătoare:

– Ei bine, atunci, să începem.

Chrissy a tras aer adânc și s-a uitat fix la tablă. A aruncat o privire rapidă la ecran și și-a mutat pionul pe E4, așa cum i se indicase. Nathaniel a răspuns imediat, fără ezitare. Imediat ce Chrissy și-a așezat piesa, el și-a mutat în grabă pionul. Chrissy era, în secret, surprins. Poate că acesta era doar începutul. Dar următoarele mutări erau la fel. Nathaniel își mișca piesele repede, de parcă ar fi vrut să-l priveze pe Chrissy de orice timp de gândire. Dacă nu era inteligenţa artificială din spatele lui, era confuz și panicat. Și, după doar câteva atacuri și apărări, pionul lui Chrissy era capturat. Ah…

Chrissy aproape că a răsuflat ușurat, dar era un sacrificiu calculat. El știa că obținerea a ceea ce voia avea un preț.

– Ce ar trebui să sacrific? a întrebat Chrissy calm.

Nathaniel și-a ridicat pionul de pe tablă, zâmbind.

– Poate ar trebui să-ţi scoţi mai întâi vesta. O să te simți mai comod.

Chrissy s-a ridicat în picioare în tăcere, și-a scos vesta, a împăturit-o cu grijă și a pus-o deoparte.

– Credeam că o să-mi spui să-mi scot mai întâi șosetele.

Așezându-se, a zâmbit provocator în mod deliberat.

Nathaniel a rămas indiferent, privindu-l în continuare cu un zâmbet abia schițat:

– Îmi place să păstrez lucrurile delicioase pentru final.

– Ha, ha!

Chrissy a scos un sunet, dar nu era un râs.

Jocul a continuat. De data asta, Chrissy i-a capturat calul lui Nathaniel. A trecut direct la subiect:

– Vreau să știu despre inspectorul Simmons. Mai e în viață?

Chrissy n-a exclus posibilitatea ca Nathaniel să stimuleze că nu știe. Dar credea că nu o va face,  pentru că voia ca acest joc să fie mai interesant. Așa cum se aștepta, acesta răspunse fără grabă:

– Poate că mai e în viață. Nu sunt sigur.

– Atunci…

Înainte ca şi Chrissy să poată continua, Nathaniel își mută imediat tura. Chrissy era nevoit să tacă și făcu următoarea mutare. Singurul sunet care mai răsuna în tăcere era ţăcănitul pieselor de șah.

– Ei bine, am pierdut încă o piesă.

Nathaniel s-a prefăcut că regretă în timp ce Chrissy îi lua pionul. Desigur, nu la asta se referea. Chrissy l-a întrebat pe bărbatul arogant care vorbea fără sens:

– Știi unde se află inspectorul Simmons? Sau, măcar, poți să afli?

– O să-ți spun că pot să aflu.

Jocul a continuat. Totul părea să meargă bine, până când Chrissy a luat în vizor nebunul lui Nathaniel.

În timp ce își muta tura conform instrucțiunilor, a observat brusc ceva neobișnuit. Spre deosebire de obicei, Nathaniel nu și-a mutat piesa în grabă, ci s-a limitat să se uite fix la fața lui Chrissy. Văzându-i confuzia, i-a zâmbit ciudat. Un fior i-a parcurs șira spinării lui Chrissy. Apoi, Nathaniel și-a mutat brusc calul, iar partida s-a întors imediat pe dos. În momentul în care tura lui Chrissy a capturat nebunul, calul lui Nathaniel i-a înghițit și el tura.

O voce panicată răsună în urechea lui Chrissy:

– Nenorocitul ăla! Știe totul! Ne cunoaște toate mutările următoare!