O clipă lungă, nimeni n-a scos un cuvânt. Chrissy stătea ghemuit pe canapea, cu tensiunea încolăcindu-i-se în piept, ochii ațintiți asupra lui Nathaniel. Acesta își mută privirea încet — mai întâi spre chipul lui Koi, apoi spre cămașa pe jumătate scoasă, care îi dezvăluia umărul și brațul, spre mâna care strângea hainele lui Chrissy și spre clavicula și gâtul expuse de dedesubt, și, în cele din urmă, înapoi spre chipul lui Chrissy, . În cele din urmă, își deschise buzele, cu vocea rece ca gheața.

– Ce crezi, mai exact, că se întâmplă în acest moment?

Accentul său deliberat determina ca întrebarea să fie și mai amenințătoare. Chrissy încremeni, panica urcându-i pe șira spinării. A simţit această teroare pură și înainte — când aproape își pierduse vederea — așa că ce dacă era încă excitat? Înainte să poată alunga gândul, Koi, încă deasupra lui, izbucni:

– Îmi pare rău, Nathaniel. Ce s-a întâmplat era…

Se dădu jos de pe canapea, trăgându-și în grabă hainele pe el, și se lovi de o privire încruntată din partea lui Nathaniel.

– Domnule Niles.

Tonul lui Nathaniel deveni rigid când i se adresă cu numele de familie. Koi încremeni.

– De ce ești aici singur în casa mea, cu mine?

Deși impecabil de politicoase, cuvintele lui Nathaniel erau pline de gheață. Koi se chinui să-și descheie nasturii și se bâlbâi:

– Păi, ați spus că şi chiuveta nu se scurge, așa că eu…

– Tata știe că ești aici sus singur cu mine?

Nathaniel îl întrerupse. Chiar și Koi își dădu seama că întrebarea nu era motivată de o curiozitate sinceră. Ezită, apoi răspunse:

– A spus că va întârzia. I-am spus că și eu voi întârzia… O, nu ți-am spus de ce am venit…

– Dacă v-ați terminat munca, vă rog să plecați, domnule Niles.

Din nou, Koi nu a apucat să-și termine propoziția. Nathaniel a adăugat rece:

– Nu mai veni așa, fără să anunți. Nu se cuvine.

– Tocmai voiam să plec înainte să ajungi tu.

Koi își lăsă capul în jos, umilit. Era destul de isteț încât să nu se compare cu zâna bună a Cenușăresei, dar dacă ar fi făcut-o, Nathaniel l-ar fi alungat ca pe un șobolan, l-ar fi apucat de guler și l-ar fi împins în lift. În schimb, Koi îi făcu pur și simplu un semn stângaci cu mâna lui Chrissy — care privea în tăcere — și se îndreptă spre ușa de la intrare.

Chrissy ra rămas neputincios în timp ce el pleca. Câteva clipe mai târziu, se auzea doar zumzetul mecanic slab al liftului, iar el a rămas singur cu Nathaniel. Vorbi pentru prima oară de când s-a întors acasă:

– Hei!

În sfârșit, a venit momentul. Un fior i-a parcurs șira spinării lui Chrissy în timp ce se întorcea încet. Ochii aceia de un violet intens îl străpungeau cu privirea. A încremenit pe loc. Nathaniel a vorbit din nou.

– Te-ai gândit vreodată că ai putea fi… prea ușuratic?

– Poftim?!

Luat prin surprindere, Chrissy clipi. Nathaniel continuă, tot cu voce rece:

– Dacă cineva ar găsi pe cineva făcând sex cu un străin în sufrageria goală, n-ar gândi la fel?

– Ah!

El oftă, nevenindu-i să creadă. Cum ar fi trebuit să răspundă? Absurditatea situației l-a lăsat mai degrabă nedumerit decât furios. Frecându-și ochii, păstră distanța și ridică privirea.

– Știu că nu am dus tocmai o viață castă. Dar să mă îmbrățișez cu un străin într-o casă goală? Asta înseamnă să depășești limita.

Era atât de concentrat pe limitarea pagubelor, încât nu își dăduse seama că uitase să nege cuvântul “străin”. În grabă, încercă să devieze subiectul:

– De fapt, era doar o surpriză pe care ți-am pregătit-o azi.

Deși planul lui funcționase – era surprins – Nathaniel devenise și mai rece. Înghiți în sec și continuă.

– Era doar un accident. Îmi pare rău că era nevoie să vezi asta pe canapeaua ta.

Cămașa lui, ruptă și atârnând abia de câteva fire, îi expunea toracele. Și-a încheiat jacheta cât a putut de bine, apoi a rostit în sfârșit întrebarea care îi ardea în minte:

– Ce relație ai cu el? Nu pare… una obișnuită.

Nathaniel înclină capul, vorbind cu un ton deliberat.

– Relația mea cu domnul Niles?

Strânse ochii, un zâmbet strâmb apărându-i pe buze.

– Cum ți se pare?

Chrissy îl privi fix, apoi vorbi cu voce rigidă.

– Ca și cum voi doi ați fi… împreună, poate?

– Nu fi ridicol. Domnul Niles nu e genul meu.

El se încruntă, negând categoric — iar Chrissy simți o ușurare scurtă și ciudată. Dar ușurare pentru ce? Pentru faptul că omul de serviciu era singur… sau pentru altceva?

Nathaniel se aplecă mai aproape, vorbind în șoaptă.

– E genul tău?

Chrissy se retrase. El acoperi distanța, apucându-l de talie ca să-l tragă spre el.

– Ar fi bine să te oprești. Doar dacă nu vrei să fii găsit plutind în Hudson.

Trupul lui se lipi de al lui Chrissy în timp ce îi șopti:

– Refuz să fac sex cu cineva care aparține deja altcuiva.

Chrissy se zbătu, dar Nathaniel îl ținu strâns, împingându-l pe canapeaua pe care stătuse Koi. Disperat, Chrissy gâfâi:

– Deci, dacă nu face sex cu tine, ce înseamnă el pentru tine? Un prieten?

Nathaniel îi mușcă ușor lobul urechii și îi șopti la ureche:

– E tatăl meu.

– Poftim?!

La auzul acestei revelații, Chrissy a rămas fără vlagă. Profitând de momentul de șoc al lui Chrissy, Nathaniel l-a trântit din nou pe canapea și a repetat:

– Nu m-ai auzit? Domnul Niles este Omega care m-a născut.

Chrissy, uluit dincolo de orice închipuire, uitase că stătea întins pe canapea, privindu-l pe Nathaniel Miller. Pe măsură ce buzele acestuia se apropiau de ale lui Chrissy, nu putea decât să șoptească uimit:

– Tu… ai un tată care te-a născut?!

Sărutul se opri. Tăcerea se așternu din nou. Încet, Nathaniel îl privi, cu neîncredere în ochi.

– Îți dai seama ce ai spus?