– Dacă eu câștig?

Pentru o clipă, n-am înțeles. Ochii lui alungiți, ațintiți asupra mea, s-au îngustat.

– Domnule procuror! m-a strigat Nathaniel Miller pe un ton ironic. Dar nu i-am răspuns. M-am limitat să-i privesc înapoi ochii violeți cu nuanțe de negru. O mână mare a ridicat marginea sacoului și a alunecat înăuntru. Un deget lung mi-a atins centura, apoi a coborât, până s-a oprit. Nathaniel s-a aplecat în față, sprijinindu-se cu celălalt braț de tocul ușii, dominându-mă cu înălțimea lui. Degetul subțire, care zăbovise lângă talia mea, a alunecat acum în jos.

– Dacă eu câștig…

I-am simțit respirația pe lobul urechii. M-am tras înapoi reflex, iar el a oftat adânc, aproape ca și cum era dezamăgit. Am încremenit. Degetul lui delicat, apăsat pe țesătura subțire a pantalonilor mei, s-a mișcat încet peste șoldul meu. Fiecare nerv din trupul meu era în alertă la senzația insuportabil de vie, iar căldura mi s-a adunat jos, în buric. Nu mă puteam mișca în timp ce Nathaniel mormăia cu vocea aia blestemat de joasă.

– Ce vei face pentru mine?

A tras aer adânc în spatele urechii mele. Niciun miros nu a urmat, totuși inspirația lui sacadată părea ca și cum ar fi savurat puterea unui Omega în călduri, iar eu m-am luptat să-mi împiedic mintea să rătăcească.

– Discută alături de clientul tău despre onorariul tău condiționat.

Vocea mea era rece și calmă, în contrast puternic cu bătăile nebunești ale inimii mele — ca și cum aș fi vrut să demonstrez cât de departe se afla rațiunea de instinct.

Respirația lui profundă lângă urechea mea s-a oprit pentru o clipă. După tăcere, Nathaniel și-a ridicat încet capul. Pe măsură ce respirația lui s-a liniștit, mi-am recăpătat claritatea minții. El a vorbit, privindu-mă drept în ochi, cu un ton care rămânea tot ca o șoaptă.

– Trebuie să ți-o sug, și totuși refuzi să faci ceva pentru mine. Ce nedrept.

Ultima parte era ca o acuzație. Eu, însă, am întâmpinat-o cu răceală.

– Lumea e plină de lucruri nedrepte. Învață asta cât încă mai poți.

Fața lui a rămas inexpresivă, de parcă ar fi observat un obiect. Mi-am ridicat cu încăpățânare bărbia, provocându-l să spună mai multe.

Deodată, mi s-a părut că i s-a ridicat colțul gurii. Oare mi-am imaginat? Înainte să apuc să mă gândesc mai departe, Nathaniel și-a retras mâna. În același timp, degetul care îmi atinsese șoldul a tras o curbă lină în timp ce se îndepărta. Era, fără îndoială, un gest intenționat, și n-am putut să nu-mi măresc ochii de uimire. Văzându-mi reacția, Nathaniel a făcut o plecăciune aproape politicoasă.

– Ei bine, domnule procuror, vise plăcute.

În mod absurd, mâna lui era ca a unui agresor sexual, dar cuvintele îi erau la fel de politicoase ca ale unui domn. Ce naiba era omul ăsta? Uimit, am rămas acolo clipind, în timp ce el s-a întors și a coborât scările. Chiar și cu bastonul, se mișca cu încredere, apoi se opri, de parcă și-ar fi amintit ceva. S-a întors încet și se uită înapoi la mine, care stăteam încă pe palier. M-am încruntat când buzele lui groase s-au despărțit.

– Biroul tău era îngrozitor de dezordonat. În ziua verdictului, sper din tot sufletul să-l ai curat și ordonat.

Vocea lui gravă m-a determinat să-mi încrunt sprâncenele.

Ce fel de prostii erau astea?

Incapabil să răspund la remarca lui bizară, m-am limitat să-l privesc fix. Nathaniel a continuat, strângându-și ochii sub genele lungi, cu un ton ciudat de vesel.

– Pentru că vreau să te întind pe biroul tău și, în timp ce intru în tine, să savurez victoria mea.

Ce fel de nebunie era asta?

Eram atât de uimit încât abia puteam să mă gândesc de unde să încep. Văzând că nu găseam cuvinte, el a mai adăugat o frază.

– Dacă vreun pix sau creion ar aluneca pe acolo și ți-ar zgâria spatele, n-ar fi asta o problemă?

Grija lui față de mine era o prefăcătorie grotescă, iar eu am rămas cu gura căscată, pentru că nu-mi venea să cred. Mai mult, cuvintele lui erau ca o declarație – sau o somație – care îmi cerea supunerea, indiferent de consimțământul meu. E adevărat, eu îl provocasem primul, dar asta nu conta prea mult. Pe măsură ce furia îmi clocotea, mi-am strâns maxilarul și am simțit o zvâcnire a unui mușchi în obraz – dar el a rămas neclintit de politicos în cuvinte și gesturi.

– Noapte bună, domnule procuror. Ne vedem la proces.

Cu aceste cuvinte, Nathaniel s-a întors la mașina sa. În câteva clipe, asta a dispărut în întuneric. Tăcerea bruscă din jurul meu mi s-a părut asurzitoare, iar tensiunea s-a rupt; m-am prăbușit pe podea.

Inima îmi bătea ca un tambur, răsunând prin tot trupul. Incapabil să-mi potolesc bătăile tumultuoase, m-am ridicat și am privit în urma stopurilor care se îndepărtau în noaptea goală. Am rămas așezat mult timp în acel vid.

În cele din urmă, furia mi-a înroșit pielea. Nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă aș fi rezolvat lucrurile azi așa cum se cuvine. Din cauza ratatului ăla nenorocit care a venit într-un bar, în căutare de sex, deși avea o soție și trei copii, am ajuns să fiu prea excitat ca să petrec o seară normală cu altcineva – și am ajuns să am de-a face cu omul ăsta.

– La naiba cu tine, nebunule — mori odată! am ţipat, înjurându-l pe acel bărbat, pe Jonathan Davis, pe Nathaniel Miller și pe mine însumi – capul de serie al întregului fiasco.

Ce naiba crede el că sunt eu?

Incapabil să-mi stăpânesc furia, am ieșit în fugă pe hol. A venit dimineața, dar nimic nu se schimbase. Pe măsură ce timpul trecea, furia mi-a schimbat direcția. Să mă culc? Cum îndrăznește să-i vorbească așa unui coleg procuror – doar pentru că sunt homosexual, presupune că aş face sex cu orice bărbat? Nu e asta hărțuire sexuală?

Recunosc, am făcut sex cu oricine m-a atras.

Ezitarea de o clipă pe care mi-a provocat-o acest gând mi-a alimentat din nou furia. Dar aveam totuși limitele mele: bărbați căsătoriți, bărbați într-o relație – nu am depășit niciodată aceste limite. Iar el, un nemernic care face sex cu oricine, crede că toată lumea face la fel.

– La naiba cu el!

Am trântit o grămadă de dosare pe birou, dând frâu liber furiei mele. Cu cât îmi aminteam mai mult cât de puțin respect îmi acordase, cu atât deveneam mai furios. Mi-am jurat că nu voi avea liniște până nu-i voi sfâșia fața aia îngâmfată în bucăți – altfel, nu aș fi putut închide ochii în pace. M-am prăbușit în scaun, încă respirând greu, când s-a auzit o bătaie în ușă și aceasta s-a deschis scârțâind.