– Da. Păcat că ești doar un Beta.

M-am străduit să-mi ascund bucuria și i-am răspuns ironic:

– Ai de gând să-mi spui să-mi mai fac o injecție și azi?

– În ziua aceea erau prea multe alte mirosuri.

Nathaniel a răspuns fără ezitare, apoi s-a aplecat brusc spre mine. Înainte să apuc să mă dau înapoi, și-a lipit nasul de ceafa mea și a inspirat o dată, apoi a râs.

– Asta e în regulă.

M-a privit în ochi de la câțiva centimetri distanță și mi-a șoptit:

– Data viitoare, străpunge-i gâtul.

L-am privit cu furie și i-am replicat:

– Dacă aș fi avut puterea, exact asta aș fi făcut.

Nathaniel a râs pur și simplu.

– Ei bine, atunci, ne mai vedem, domnule procuror Chrissy Jin.

Vocea lui calmă mi-a urat un rămas-bun politicos, în timp ce se îndepărta. În doar câțiva pași a ajuns la ușă, care s-a deschis.

Deși auzisem ușa, mi-a luat un moment să-mi dau seama că eram singur. Mi-am întors încet capul, iar mintea a început să mi se limpezească.

Țigara mea.

Acesta era primul lucru care mi-a venit în minte. Mi s-au mai luat țigările și înainte, dar niciodată nu mi-era furată una. Am râs amar. Mai rău încă, singurul lucru pe care îl mai simțeam în jurul meu era parfumul lui dulce. Oare cât de mult feromon eliberase ca să lase o aromă atât de persistentă?

M-am clătinat până la fereastră și am reușit să o deschid. O briză răcoroasă mi-a mângâiat obrazul, dar mi-a luat un moment până să pot simți măcar smogul orașului. Odată ce simțul mirosului mi-a revenit oarecum, mi-am ridicat brațul și m-am mirosit peste tot. Indiferent ce făceam, parfumul lui se lipise de mine. În plină enervare, am izbucnit.

– Ce e greşit cu asta? Nebun nenorocit.

Rămas singur, am rostit înjurătura, apoi m-am lăsat pe spate și mi-am dat absent părul la o parte de pe față.

─ ▪ ─

Biroul judecătorului Regan se afla la capătul coridorului. Pentru a stabili data procesului, am terminat prânzul mai devreme, la ora stabilită, trecând în revistă în minte ce ar putea propune apărarea.

La ce s-ar reduce argumentația lor?

În acest moment, cu excepția nebuniei, nu aveau prea multe argumente. Era nevoie să solicite o evaluare psihologică, să găsească pe cineva dispus să semneze un diagnostic la prețul potrivit — un șarlatan fără scrupule care ar fi falsificat rezultatele pentru bani.

Apoi ar avea nevoie de cineva care să depună mărturie contrară, iar noi am comanda propria noastră evaluare.

Am bătut la ușă și am deschis-o. Judecătorul Regan stătea cu ochelarii așezaţi pe podul nasului, încruntându-se în timp ce citea.

– Bună ziua.

A ridicat privirea la auzul vocii mele și a dat din cap.

– O, intră. A trecut deja ora aceea?

Am zâmbit spre perete și am răspuns:

– Am venit puțin mai devreme. Se pare că avocatul apărării nu a ajuns încă.

– Hm… înțeleg.

Mai erau încă cinci minute până la ora fixă. Am tras un scaun și m-am așezat, apoi am întrebat:

– Ce citeai?

– Poftim?! Ah…

În loc să-mi răspundă, a dat la o parte hârtiile — erau documentele judiciare din cazul Davis.

– Ești rănit?

Judecătorul Regan a observat bandajele de pe mâna mea și m-a privit surprins. Am zâmbit forțat și mi-am acoperit mâna.

– Da… Am avut un mic accident.

– Doamne!

A dat din cap în semn de compasiune, așa că am redirecționat conversația.

– Ați auzit ce va susține apărarea?

Judecătorul Regan și-a frecat ochii din spatele ochelarilor cu lentile de mărire, părând obosit.

– O să auzi asta direct. Ar trebui să ajungă în curând.

În acel moment, pași au răsunat pe coridor, parcă la semnal. M-am uitat la ceas — cu două minute mai devreme.

Poftim?

Am îcremenit. Pașii se auzeau… ciudat.

Amestecat cu bătăile se auzea sunetul a ceva care lovea podeaua, ca și cum un baston ar fi bătut ritmic.

M-am trezit întorcându-mă spre ușă, pulsul îmi creștea pe măsură ce sunetul se apropia. În cele din urmă, pașii s-au oprit afară, iar ceasul de pe perete a bătut exact ora două.

O bătaie ușoară a urmat fără nicio ezitare. Câteva clipe mai târziu, ușa s-a deschis. Mi-am ținut respirația, apoi am expirat încet, așteptând acel parfum dulce — dar nu a venit niciunul. Mai întâi, bastonul a bătut în prag, apoi el a pășit înăuntru.

– Domnule judecător Regan.

Nathaniel l-a salutat pe judecător cu un semn politicos din cap, înainte de a-și îndrepta privirea spre mine.

–  Domnule procuror Chrissy Jin.

Luat prin surprindere de reîntâlnirea noastră imprevizibilă, nu am spus nimic și m-am limitat să-l privesc fix. Judecătorul Regan s-a uitat surprins la amândoi.

– Piciorul tău… ce s-a întâmplat? Te simți bine? a întrebat el, privind alternativ mersul lui stângaci și bastonul. Nathaniel mi-a aruncat o privire zâmbind pe jumătate.

– M-a zgâriat o pisică.

Judecătorul Regan a înclinat capul, nedumerit, iar eu nu am putut decât să fac o grimasă. Nathaniel s-a sprijinit fără ezitare de baston și s-a îndreptat spre scaunul gol de lângă mine, apoi a răsuflat ușor. Judecătorul, vizibil amuzat, a spus:

– Nu știam că ai o pisică.

– O pisică sălbatică, a răspuns Nathaniel, cu un zâmbet abia schițat pe buze.

– Mă gândesc să o prind și să o îmblânzesc.

Mi-am amintit cuvintele lui de acum câteva ore.

“Data viitoare, înfige-l în gât.”

Cu siguranță acel “data viitoare” se referea la momentul acela. Dar, din păcate, exista un martor. Am strâns din dinți în timp ce îl priveam pe judecătorul Regan clipind spre mine.

De ce naiba a venit omul ăsta aici?

În mod curios, judecătorul Regan a luat cuvântul de parcă mi-ar fi citit gândurile. – Te vei reprezenta singur?

– Da. Am îndeplinit toate formalitățile.

Nathaniel a răspuns simplu, apoi a aruncat o privire la calendar.

– Să începem.

De parcă n-ar mai fi avut nimic de adăugat, judecătorul Regan a răsfoit calendarul, ca și cum ar fi făcut-o cu reticență.

– Bine… ce dată doriți pentru proces?

M-am pregătit să obiectez — cu siguranță că el ar fi insistat să amâne cât mai mult posibil, iar eu aș fi contestat orice pretext pe care l-ar fi invocat. Dar așteptările mele s-au dovedit a fi complet greșite.

– Aș dori ca prima audiere să aibă loc luna asta.

M-am trezit privindu-l pe Nathaniel, dar el se uita doar la judecător. Judecătorul Regan, la fel de uimit, a clipit.

– Azi e 24, ceea ce înseamnă că mai e mai puțin de o săptămână — atât de curând?

– Da.

Cu accentul său deliberat de sudist, Nathaniel a continuat părând de parcă s-ar fi săturat de toată această poveste.

– Conform celui de-al șaselea amendament, clientul meu are dreptul la un proces rapid. Cred că este o cerere justă.