Inima lui Chrissy bătea atât de tare, încât parcă era gata să-i sară din piept. Stătea înțepenit pe loc, privindu-l pe Nathaniel. Ochii adânci și de un violet închis ai lui Nathaniel erau ațintiți asupra lui, de parcă ar fi vrut să-i dezvăluie fiecare secret ascuns sub piele. Privirea era atât de fermă și copleșitoare, încât îl paralizase. Când mâinile lor s-au despărțit, căldura de la ceașca de cafea s-a risipit, lăsând un gol în palma lui Chrissy.

Ochii lui Nathaniel au rămas ațintiți asupra lui. Își duse calm paharul de hârtie la buze, savurând lichidul ieftin pe care băiatul tocmai îl amestecase. Chrissy își ținu respirația, urmărind mișcarea ritmică a mărului lui Adam. După o înghițitură lungă, Nathaniel lăsă paharul jos și începu încet să vorbească:

– Nu e rea.

Această remarcă îl readuse pe Chrissy cu picioarele pe pământ. Dându-și seama că era complet captivat de bărbat, se întoarse ruşinat, prefăcându-se că ia o înghițitură de cafea. Privirea îi alunecă fără să vrea spre punga mare de hârtie. Conținea sandvișurile pe care Nathaniel le adusese. Perfect, gândi Chrissy, și scotoci în pungă înainte de a se întoarce să-l privească pe Nathaniel:

– Pe care ai vrea să-l mănânci?

Era un subiect potrivit pentru a destinde atmosfera neplăcută. Nathaniel părea să-și dea seama de asta și a răspuns calm:

– Cel pe care îl ții în mână.

Chrissy s-a uitat la sandvișul din mâna ei, apoi i l-a aruncat calm. Nathaniel l-a prins cu o singură mână. A încruntat ușor sprâncenele, dar și-a recăpătat repede expresia firească.

– Se pare că tocmai ți-am dat ceva ce nu-ți place. Ar fi trebuit să-ți exprimi clar părerea încă de la început.

Chrissy a găsit situația amuzantă și l-a necăjit puțin. Nathaniel s-a uitat la sandviș pentru o clipă înainte de a vorbi:

– E în regulă, nu-l urăsc chiar așa de mult, doar că nu-mi place prea mult.

Răspunsul i-a stârnit curiozitatea lui Chrissy: Oare există ceva pe lume care să-i placă cu adevărat acestui bărbat?

Privindu-l pe Nathaniel cum își bea în tăcere cafeaua fără să se atingă de sandviș, Chrissy simți o nepotrivire izbitoare. Nathaniel Miller era cea mai nepotrivită persoană din acest birou de procuratură înghesuit și ponosit. La ora asta, ar fi trebuit să se afle într-un penthouse magnific cu vedere spre Central Park, savurând preparate culinare rafinate de la bucătari renumiți și sorbind vinuri vintage scumpe. Nu avea ce căuta aici, printre dosare prăfuite, cafea preparată la mașină și sandvișuri ieftine.

Poate că acest bărbat nu-și imaginase niciodată că va trebui să mănânce mâncare atât de banală aici.

– N-ai auzit niciodată zicala “alege-ți prietenii cu înțelepciune”?

Nathaniel îl privi cu ochii mijiți, expresia lui sugerând că nu înțelegea sensul cuvintelor sale. Chrissy, dezvelind fără grabă ambalajul de pe sandvișul său cu piept de pui, adăugă firesc:

– Dacă nu m-aș fi implicat, nu era nevoie să mănânci lucruri care “nu-ți plac prea mult” într-un loc ca ăsta.

Apoi își luă privirea de pe sandviș și îl privi pe Nathaniel:

– Nu crezi?

Nathaniel a rămas tăcut. Pur și simplu ridică încet ceașca de cafea și luă o înghițitură. Era un semn de aprobare sau de dezaprobare? Dacă era vorba de o persoană banală, Chrissy ar fi presupus că acesta își cântărea cu atenție cuvintele. Dar acesta era Nathaniel Miller, iar tăcerea lui meditativă îl determina întotdeauna pe Chrissy să se simtă ciudat de neliniștit. Deodată, Nathaniel chicoti ușor. Nu era zâmbetul său ironic firesc, ci unul cu o urmă de autoironie. În acea clipă, privirea lui Chrissy încremeni.

– Mâna ta…

Nathaniel îi aruncă o privire. Chrissy a rămas cu ochii fixați într-un singur punct, mormăind:

– Mâna aia… de ce e rănită?

Nathaniel își coborî privirea spre mâini, apoi se uită din nou la el, de parcă ar fi pus la îndoială intenția întrebării. Chrissy nu s-a clintit, privirea lui rămânând fixată pe degetele lui Nathaniel care țineau ceașca de cafea:

– De ce m-ai apărat și te-ai rănit așa?

Abia acum a găsit curajul să pună acea întrebare. De ce a făcut acest om asta? Din nou, tăcerea i-a învăluit pe amândoi, dar de data asta avea ceva complet diferit. În atmosfera tensionată a cercetării reciproce, niciunul nu a îndrăznit să vorbească primul. În cele din urmă, Nathaniel a rupt tăcerea.

– Cine știe…?

Zâmbi ușor și își duse din nou ceașca de cafea la buze.

– Nici eu nu știu sigur.

Chrissy îl privi în tăcere cum își bea cafeaua după acel răspuns vag.

– După părerea mea…

Abia după ce a pus ceașca jos, Nathaniel a continuat încet, de parcă s-ar fi străduit mult timp să găsească motivul.

Nathaniel îl privi drept în ochi și șopti:

– Poate că nu vreau să te văd suferind.

Chrissy se încruntă ușor. Răspunsul acestui bărbat era mereu același. Nu dădea niciodată un răspuns clar, ci doar îi lăsa pe oameni să fie și mai confuzi.

– Tu nu eşti genul de persoană care ar vărsa sânge pentru altcineva.

Imediat ce Chrissy termină de vorbit, Nathaniel chicoti ușor. Ce naiba găsise el atât de interesant?

– Desigur. Mă citești ca pe o carte deschisă, a răspuns Nathaniel, cu zâmbetul încă prezent în voce. Își așeză încet ceașca de cafea pe masă. Încet, foarte încet, mâna lui care ținea bastonul se mișcă înainte. Sunetul cunoscut al bastonului atingând podeaua răsună ușor. Se apropie de el. În acest birou înghesuit, un singur pas era de ajuns pentru a reduce distanța dintre ei.

– Chrissy Jin.

Nathaniel îi strigă numele în șoaptă. Mâna lui mare se așeză lejer pe talia lui, începând să-l mângâie ușor.

– Cât mai trebuie să aștept?

Chrissy nu a răspuns. Nu s-a dat înapoi și nici nu l-a împins. A rămas pur și simplu acolo, privindu-l în tăcere.

Mâna care îl mângâia se strânse brusc, trăgându-l cu forță înainte. Chrissy se atinse de pieptul lui Nathaniel, trupurile lor strângându-se strâns unul de altul, fără niciun spațiu între ele. Simțind fermitatea și căldura care radiau de la partenerul său, ridică privirea. Ochii de un violet intens ai lui Nathaniel erau acum înnegriți de dorință.

A…

În clipa în care buzele lor s-au atins, un geamăt involuntar i-a scăpat lui Chrissy din gât. Nu știa cine a închis ochii primul, știa doar că, în adâncul sufletului, tânjise după acest moment de foarte mult timp, în ciuda nenumăratelor încercări de a-i ţine piept. Sărutul a început ca o atingere blândă, apoi a devenit rapid intens. Limba lui i s-a strecurat ușor printre dinți, mângâindu-i și stârnindu-i interiorul gurii, trezind fiecare celulă adormită. Un curent electric înțepător se răspândi ca niște valuri pe pielea lui. Nathaniel îi mușcă ușor buza de jos înainte de a o elibera cu regret, șoptindu-i aproape de ureche:

– Știam că, mai devreme sau mai târziu, vom ajunge aici.

Îi mângâie interiorul gurii, mișcându-și ușor limba.

– Știi asta foarte bine, nu-i așa?

Chrissy nu a răspuns. În schimb, l-a strâns puternic de gât pe Nathaniel, răspunzând la sărut cu o intensitate și mai pasională și mai sălbatică. A auzit vag râsul ușor al lui Nathaniel printre respirațiile lor împletite, dar asta nu mai conta. În acel moment, mintea îi era umplută doar de mirosul îmbătător al feromonilor și de bătăile frenetice ale inimii, de parcă era pe punctul de a exploda. Tocmai când mintea i se topise sub sărut, Nathaniel își strecură pe neașteptate mâna sub cămașa lui, mângâindu-i pielea goală. Îi șopti:

– Ai vreun prezervativ? Sunt în sertar.

Ochii lui Chrissy se măriră brusc. Nathaniel chicoti ușor la expresia lui uimită.

– De unde ai știut… că era în sertarul meu?

Chrissy s-a bâlbâit, incapabil să-și ascundă ruşinea. Nathaniel i-a răspuns calm:

– Încă de la prima noastră întâlnire, te uitai pe furiș la acel sertar. Bănuiam că ascunzi ceva.

Fața lui Chrissy s-a înroșit ca focul. Era atât de tulburat încât a strigat:

– Dar de unde știi sigur că e un prezervativ?

Râsul lui deveni și mai triumfător la reacția exagerată a băiatului. Nathaniel se aplecă mai aproape de urechea lui:

– Dacă nu era un prezervativ acolo, aveam de gând să pun eu unul.

Chrissy a rămas mut. Bărbatul și-a înclinat capul firesc și a adăugat o remarcă arogantă:

– Mă bucur atât de mult că şi gândurile noastre sunt atât de aliniate.

Buzele lui s-au așezat din nou pe ale lui, cuprinzându-l într-un sărut pasional. Doar că de data asta, Chrissy nu a reușit să zâmbească.