Capitolul 23 – Te-am prins în sfârșit!

 Shuai aruncă o privire afară. Era prima ninsoare din iarna asta, își scutură pantofii de stratul gros și neted de zăpadă. Decise să nu se întoarcă acasă, avea să rămână la clinică.

Wu Suowei stătea pe pat cu picioarele încrucișate, inspiră adânc și expiră murmurând pentru sine.

Shuai îi ciupi ușor capul cu degetele și îl întrebă:

— Ce faci?

— Nu te mai juca, spuse Wu Suowei, apucându-l de braț. Meditez.

Shuai se uită la spatele mâinii lui Wu Suowei — avea o vânătaie. Deși Wu nu pomenise nimic, Shuai știa prea bine că probabil fusese agresat de cineva, așa că venise să mediteze. Dar era mai bine așa, toleranța e mai bună decât lipsa de compasiune. Faptul că era furios arăta că reacționa când era rănit de ceilalți, nu considera acceptabilă hărțuirea.

După un timp, Wu spuse:

— Nu mai vreau să fiu vânzător ambulant.

Shuai îl privi:

— Te simți umilit? Nu ai un statut social? Nu e la fel de respectabil ca jobul tău de dinainte?

— Nu, oftă Wu, Am calculat, am lucrat o săptămână și am câștigat în total 200 de yuani. Am cumpărat două triciclete second-hand, două oale de inox și trei linguri pentru supă. Sincer, nu am făcut niciun profit.

— Cum e posibil să nu ai niciun câștig?

Trecuse doar o săptămână și deja avuseră loc două incidente. Se pare că meseria de vânzător ambulant avea riscurile ei.

— Ce altceva vrei să faci atunci? întrebă Shuai.

Wu Suowei stătu puțin pe gânduri și răspunseȘ

— Artist stradal.

Fața lui Shuai se strânse într-un gest ironic.

— M-am gândit, spuse Wu, vânzătorii ambulanți trebuie să investească, au nevoie de multă pregătire și riscurile sunt prea mari. Artistul stradal depinde de talentul său, trebuie doar să-l expună și banii vor începe să curgă.

Shuai râse disprețuitor:

— Ce talent ai?

— Capul meu de oțel!

……

Într-un tunel subteran, izolat, era plin de oameni. Era foarte mulți spectatori, dar spectacolul era principalul punct de atracție.

Radioul vechi era dat la volum maxim, tot ce se auzea era zgomot static.

Melodia răsuna din boxe, iar la final se auzea doar o pocnitură, când capul lovea cărămida.

— Frumos!

Mulțimea aplauda și striga, iar copiii începeau să plângă, șocați.

Wu Suowei purta o mască, lăsând doar ochii descoperiți. Ochii lui se mișcau rapid în toate direcțiile, fiind în alertă și vigilenți la poliție.

Pe jos erau multe cărămizi sfărâmate. Wu ridicase singur un sac plin cu cărămizi, iar lângă el era o cutie de carton. Ori de câte ori cineva arunca o monedă, le mulțumea întotdeauna.

……

— Nu e nevoie să intrăm în tunel, e foarte frig și sunt mulți cerșetori acolo jos, spuse liderul către Chi.

Chi ignoră vorbele liderului și păși direct în tunel. De jos răsuna muzica.

— De ce e atât de gălăgios azi? se miră liderul.

Cei doi se apropiară de mulțime, Chi fiind destul de înalt putea vedea ce se întâmplă în mijlocul mulțimii. Liderul, fiind mai scund, nu se putea strecura spre față, așa că întrebă pe cineva din fața lui:

— Ce se întâmplă în față?

— Cineva face spectacol cu capul lui de oțel! îi răspunse persoana, întorcând capul.

Liderul își aminti brusc de vânzătorul care a vărsat terciul și a fugit, apoi zâmbi ironic:

— Deci dansul de stradă nu mai e la modă, acum e spectacolul cu capul de oțel? Am întâlnit doi doar săptămâna asta…

Ochii ageri ai lui Chi Cheng se îndreptară spre centru, recunoscu imediat acei ochi negri, sclipitori.

— În sfârșit te-am prins!

Liderul aproape că strigă, ca să împrăștie mulțimea, dar Chi Cheng l-a oprit la timp.

Spectacolul era în toi, mulțimea era în extaz, muzica pluteau peste tot, iar Wu simțea și el un val de adrenalină. Nici măcar nu reușise să-i depisteze pe cei doi polițiști din mulțime.

— Poate există suspiciuni în legătură cu cărămizile, ce ziceți dacă punem pe cineva să le verifice pentru mine…

Privirea lui căuta ținta.

— Tipul chel din spate, tu ești. Mă ajuți să verifici dacă cărămizile sunt reale?

 

Wu arătă cu degetul către remarcabilul Chi Cheng.

Acesta zâmbi larg și ieși din mulțime, toți ochii fiind ațintiți asupra lui.

— Vă rog să vă uitați la această cărămidă, vă rog să vă asigurați că această cărămidă nu este…

Cuvântul “falsă” nici nu apucă să-i iasă din gură, când Wu a fost orbit de el.

Aleargă prin mulțime ținând cărămida în mână…

Data trecută Chi fusese acoperit de terci, Wu Suowei a avut norocul să scape. Acum era îmbrăcat lejer, fără protecție pe cap. Oare putea să-l lase din nou să scape?

Își desfăcu picioarele și alergă, îl apucă de guler pe Wu Suowei și îl doborî la pământ.

Wu lovi cărămida peste capul lui, gândindu-se să-l sperie pe Chi Cheng cu trucul său. Din păcate, cărămida se ciocni de pumnul lui Chi și se sfărâmă.

Wu rosti niște lucruri fără noimă, parcă fusese electrocutat la gură.

Chi Cheng ridică bărbia și spuse:

—  Vino cu mine, te rog.