Capitolul 19 – Vine poliția!

La ora 7 seara, Chi a ieșit cu o mașină de patrulare.

Era prima lui zi de lucru. Ar fi trebuit să patruleze încă de dimineață, dar superiorii îl chemau pe rând la băut. După șefi, au venit colegii, care l-au lingușit fără rușine. Nici măcar nu apucase să se prezinte, că toată lumea știa deja: tatăl lui era secretar la consiliul municipal, unchiul lui, șeful poliției orașului. Toți erau curioși: de ce ar vrea el să lucreze tocmai la secția asta?

Era aproape ora de plecare, dar când Chi a spus că vrea să iasă la patrulare, șeful de echipă a aruncat tot ce avea și s-a oferit imediat să-i conducă mașina.

Cerul era complet întunecat, iar oglinda retrovizoare era aburită, făcând luminile străzii să pară neclare. Străzile fremătau de viață: vânzătorii nu-și pierdeau curajul, chiar dacă afară era un frig zdrobitor. Se auzeau strigăte din toate părțile, iar mirosurile de mâncare pătrundeau până în mașină.

Wu era pe acea stradă. În stânga lui, un bătrân vindea cartofi dulci copți; în dreapta, un cizmar repara pantofi.

– Hei! l-a strigat Wu pe cizmar.

– De cât timp lucrezi aici?

Cizmarul, ghemuit și cu o țigară în gură, a răspuns nepăsător:

– De aproape doi ani.

– Te-au prins vreodată? a întrebat Wu, curios.

Cizmarul a râs:

– Niciodată.

Wu a fost uimit.

– Cum ai reușit?

În locul lui, a răspuns bătrânul cu cartofii dulci:

– E ofițer.

Ochii mari ai lui Wu au strălucit în noapte.

– Ziua sunt polițist, noaptea vând pe stradă. N-am altă opțiune… Am doi copii acasă, cu salariul de la secție nu ne ajungem.

Wu și-a strâns buzele. Se pare că toți o duceau greu.

– Deci dacă stau pe lângă tine, n-o să mă prindă nici pe mine?

Cizmarul a scuipat în praf și a răspuns rece:

– Poți să spui și așa.

Cine s-ar fi gândit… După ce a zis asta, s-a auzit o sirenă în depărtare. Fața cizmarului s-a schimbat brusc, a început să-și strângă lucrurile în grabă și a fugit, urmat de câțiva alți vânzători.

Wu ezita dacă să fugă și el, dar a observat că bătrânul cu cartofii dulci stătea pe loc, calm.

– De ce nu fugi? a întrebat Wu.

Bătrânul a arătat cu bărbia spre un vânzător de pepeni, un tip masiv, tatuat pe brațe, care părea un adevărat dur.

– Ăla e Heizi. Mereu ne ajută. Polițiștii n-au curaj să se pună cu el, ne protejează pe toți.

După ce a spus asta, mașina de patrulare s-a oprit fix în fața tarabei lui Heizi. Doi ofițeri au coborât.

Bătrânul i-a șoptit lui Wu, arătând spre liderul de lângă Chi:

– Ăla e un nenorocit! Mereu ne bate. Pe unul care vindea fructe uscate l-a snopit în bătaie, i-a rupt chiar și o mână!

Era prea întuneric, Wu nu a văzut clar cine era.

Cei doi ofițeri s-au dus direct la Heizi. Nu se știe ce au discutat, dar în scurt timp au început să se certe. La început, liderul l-a împins pe Heizi, iar acesta i-a întors imediat un pumn. Wu voia să intervină, dar a văzut cum liderul și-a ridicat piciorul și l-a lovit direct. Un bărbat masiv a zburat prin aer, a căzut peste tarabă, iar pepenii s-au spart în toate direcțiile.

Mulțimea a rămas cu gura căscată. Bătrânul și-a împins rapid căruțul și a dispărut.

Toți vânzătorii au fugit, strada a rămas pustie, doar Wu stătea nemișcat lângă taraba lui.

Curând, cei doi ofițeri au ajuns la el.

Chi l-a privit pe Wu o clipă. Purta o șapcă, așa că nu i se vedea bine fața. Doar bărbia ascuțită și buzele conturate. Ținea o țigară între buze, iar deși cei doi stăteau amenințător deasupra lui, el părea complet calm.

Țigara îl ajuta pe Wu să-și limpezească mintea.

Liderul a început să urle:

– Ce mai stai acolo?

– Hei! Te-ai căcat pe tine?

– Bă, prostule! Cu tine vorbesc!

– Vrei să te bat?

Wu nu a răspuns. Liderul continua să urle fără oprire. În cele din urmă, Wu a ridicat capul și s-a uitat direct la Chi. Apoi s-a întors încet… și-a luat oala în brațe… s-a mai întors o dată… s-a uitat spre tricicleta lui din apropiere.

Chi i-a remarcat doar ochii negri, ciudat de luminoși.

Dintr-o mișcare bruscă, Wu s-a răsucit și a aruncat toată oala cu terci direct pe Chi.

…

Strada a amuțit.

Liderului a simțit brusc fiori pe șira spinării.

Wu credea că Chi o să se ferească, dar acesta a rămas nemișcat. Tot terciul lipicios i s-a scurs pe partea de jos a corpului.

Fugi! Dacă nu fugi acum, ești mort!, și-a zis Wu. A luat-o la goană spre nord, abandonând tricicleta și oala.

Liderul s-a dezmeticit și a alergat după el, reușind să-l blocheze la colțul străzii.

Lângă piciorul lui Wu era o cărămidă. A ridicat-o și i-a spart-o direct în cap. Cărămida s-a făcut bucăți!

– Haide! Vino! a urlat Wu.

Liderul a înlemnit.

Wu a mai ridicat o cărămidă și a strigat din nou:

– De ce nu mă lovești?! Voi nu erați cei tari și mari? Hai, lovește-mă!

Picioarele liderului au cedat, tremurând.

Dintr-o dată, Chi s-a apropiat. Wu a simțit un pericol uriaș, ca și cum aerul s-ar fi răcit instantaneu. A aruncat cărămida și a fugit cât îl țineau picioarele. Talpa pantofilor aproape îi luase foc.

Chi era acoperit de terci, lipicios și greu, abia mai putea să se miște. În cele din urmă, s-a oprit.

Privirea lui arzătoare s-a fixat pe silueta care fugea.

Să nu cumva să ajungi pe mâna mea!